03.11.2011,  20:37:35 | 0 comentarii | 539 vizualizari
Când ţi-ai iubit ultima oară patria?
de Ziarul Vaii Jiului

Am fi găsit, cât e Valea de lungă, o sumedenie de nemernicii ale timpului prezent pentru a da culoare şi tiraj ediţiei de astăzi a cotidianului nostru. Graba de a izgoni ziua zbuciumată de ieri, speranţa de a izbuti şi astăzi, goana după un mâine mai bun... Toate acestea ne fac, de cele mai multe ori, să uităm că în urmă cu 20 de ani POPORUL"ROMÂN"s-a răsculat, plătind cu sânge fiecare clipă din libertatea zilelor noastre. 

Valea nu a fost un pol important pe harta Revoluţiei din acel plin de speranţă decembrie 1989. În toate colţurile ţării însă, acolo unde teroarea represiunii comuniste dar şi gustul dulce al libertăţii s-au simţit la maximă intensitate, oameni ai Văii au luptat pentru li­bertate. Unii ne privesc acum dintr-o lume, sperăm, mai bună. Alţii au ales calea străinătăţii ca o împlinire a visului de libertate pentru care au luptat la Revoluţie. Ultimii, dar nu cei din urmă, ne sunt în continuare alături în viaţa de zi cu zi. Trecem nepăsători pe lângă ei fără să ştim că mintea fiecăruia ascunde istorii, până azi nescrise, ale drumului unui om simplu spre libertate.

Am strâns într-o ediţie specială a Prăvăliei cu istorii o mică parte din acel zbuciumat decembrie 1989."Am încercat, după modestele noastre posibilităţi, să reconstituim fragmente ale unor clipe ce au fost parcă ieri, dar totuşi atât de departe. Am găsit oameni cărora, după ce au fost bătuţi crunt pentru îndrăzneala de a dori libertatea, li s-a spus sec: “...eşti liber, că a căzut Ceauşescu”.  L-am găsit pe inginerul Galeş."Cel care, după ce a luptat doar pentru idealurile Revoluţiei, s-a întors în mină, la Petrila, şi nu şi-a dorit o hârtie care să certifice lumii că îşi iubeşte patria. Ce-i drept, dragostea de ţară se simte, nu se dovedeşte cu o bucată de carton şi o ştampilă. Despre viaţa redacţiei Steagul"Roşu s-ar fi putut scrie, mai mult ca sigur, volume întregi. Unul dintre cei mai buni ziarişti de astăzi ai Văii, dacă nu chiar cel mai bun, a reconstituit pentru dumneavoastră frânturi din ziua în care şi ziariştii au întors armele. Mărturisirile sunt cu atât mai valoroase cu cât ele nu au fost transcrise de un ziarist, ci chiar trăite. A fost iz de revoluţie şi la Vulcan, atunci când o armă, din cele distribuite cu inconştienţă, a ajuns pe mâinile unui nebun. Elena Cazan din Petroşani se afla, în urmă cu 20 de ani, la Timişoara, în inima Revoluţiei. Îşi aminteşte că, mergând să însoţească o rudă la spital, a nimenit în mijlocul unui masacru. În ‘89, Raul"David era în clasa a III-a. Åži el a rememorat  foarte exact, pentru Ziarul Văii Jiului, acele vremuri. Astăzi, prin ochii unui tânăr om de afaceri, e convins că înainte de Revoluţie a fost rău. Are şi argumentele necesare. Ultima mărturie, dar nu cea din urmă, vine din partea unui jandarm, Mihai Munteanu. La 18 ani, a  supravieţuit masacrului de la Otopeni şi a simţit că s-a născut a doua oară.

Am sintetizat clipele reconstituite de colegii mei în opt pagini de istorie recentă, pagini coordonate de scriitorul Marian Boboc, drept mesaj de recunoştinţă pentru cei care, în urmă cu 20 de ani, au luptat şi pentru mine, şi pentru tine şi pentru noi. Într-o lume nedreaptă, dar liberă, am speranţa că rândurile aşternute cu suflet în Prăvălia cu istorii vă vor determina, măcar pentru o clipă, să alegeţi un gând bun, să-l îmbrăcaţi cu cea mai pură formă de sinceritate şi să-l transmiteţi celor care, prin lupta lor, ne-au dat ocazia să putem scrie (eu) şi citi (dumnea­voastră) aceste rânduri. Pentru asta şi pentru alte o mie de lucruri, în faţa lor mă înclin.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter