29.10.2011,  12:05:06 | 0 comentarii | 497 vizualizari
Istorie orală (II). Magdalena Burger, deportată în URSS: / „Supraveghetoarea mi-a spus că numai dacă voi deveni fruntaşă în producţie pot să-l văd pe tata”
de Marian BOBOC

Din nou, cu serenitate despre drama germanilor

 

Întrucât e vorba despre acelaşi subiect, drama germanilor şi pentru înţelegerea contextului istoric al deportării acestora în URSS în 1945, reluăm o parte din preambulul serialului nostru, publicat anul acesta în 5 ediţii ale Prăvăliei cu istorii, pe care l-am titrat Fascinanta şi tragica mărturie a doamnei Ileana Murarek, fostă domnişoară Reck, deportată în floarea tinereţii la minele de cărbune din URSS. 

La 31 octombrie 1944, Comisia Aliată de Control în România, adică URSS, cere  primului ministru Sănătescu arestarea cetăţenilor de origine germană.

În ultima zi a anului 1945, Jandarmeria Hunedoara-Deva primeşte ordinul de a-i aresta pe etnicii germani şi maghiari de acasă sau de la locurile de muncă şi de a-i expedia în lagărele de muncă din URSS.

Aşa cum reiese şi dintr-un document al Forumului Democrat al Germanilor Petroşani, operaţiunea de deportare a etnicilor germani „a fost susţinută de autorităţile române M.A.I., coordonate de Armata Roşie”. Pentru a vă da seama de amploarea şi de premeditarea minuţioasă a acestei cinice şi dramatice operaţiuni vom publica într-o ediţie viitoare Instrucţiunile pentru internarea unor categorii de cetăţeni de origine germană.

În ianuarie 1945, etnicii germani încep să fie arestaţi. Printre aceştia se află şi domnişoara Magdalena Burger. Avea 17 ani şi o viaţă frumoasă înainte, cât putea în acele vremuri să fie. Dacă nu frumoasă, atunci măcar în libertate. Când a fost săltată de pe stradă de patrula militară, domnişoara Magdalena Burger locuia în Colonia Braia din Lupeni şi era elevă a Gimnaziului din Petroşani. 

Pe d-na Magdalena Flori (după numele soţului, care, deşi suferind, a asistat cu răbdare şi devoţiune la realizarea acestei convorbiri) am aflat-o tot în cartierul Braia, unde locuieşte. O femeie energică, cu expresivitate şi concizie în exprimare, care a răspuns cu eleganţă şi solicitudine la toate întrebările mele.

Întrucât de la vârsta de un an, din 1928, d-na Magdalena Flori a locuit în Lupeni, am profitat de această rară şansă pentru a afla şi câteva amănunte despre Lupeniul anilor interbelici.

Referitor la drama familiei Burger (veţi vedea despre ce este vorba) rămâne valabil cele scrise şi în cazul deportatei Reck: poate că, după lectura acestei convorbiri, vom fi mai înţelegători, dacă nu mai umani, cu semenii noştri, iar tinerii ar putea învăţa pe viu una dintre lecţiile amare ale istoriei... 

 

Lupeneancă din 1928 

Marian BOBOC: Când v-aţi născut? 

Magdalena BURGER (FLORI): M-am născut la 22 decembrie 1927 la Reghin.

Marian BOBOC: Fraţi mai aveţi?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, doi fraţi. Eugen este decedat, iar celălalt, Elemer, trăieşte la Lupeni, are 83 de ani.

Marian BOBOC: La Lupeni când aţi ajuns?

Magdalena BURGER (FLORI): Când am împlinit un an de zile, părinţii mei s-au mutat la Lupeni. De fapt, au revenit. Mama mea, Rozalia, era lupeneancă, iar tata, Francisc, era din Șimleul Silvaniei. S-au cunoscut la Lupeni, cum se cunosc tinerii…

Marian BOBOC: Unde locuiaţi?

Magdalena BURGER (FLORI): Tot în Braia, în Lupeni. Atunci erau case de colonie.

 

Școala

Marian BOBOC: Unde aţi frecventat şcoala?

Magdalena BURGER (FLORI): La Lupeni, şcoala românească şi ultimii doi ani de şcoală germană. Aici, la Școala Generală nr. 1, care mai există şi azi, lângă Biserica Ortodoxă. Și atunci şcoala se făcea tot 8 ani. Apoi, am început gimnaziul la Petroşani. Din păcate, nu am reuşit să-l termin, fiind deportată în URSS în ianuarie 1945. Ulterior, am făcut seralul.

 

Pantofarul Burger

Marian BOBOC: Tata unde lucra?

Magdalena BURGER (FLORI): Tata lucra la mina Lupeni, dar de meserie era pantofar. Nu cizmar, ci pantofar, făcuse şcoala de meserii. Pe vremea aceea, foarte mulţi părinţii îşi dădeau copiii la această şcoală, unde chiar învăţau o meserie, pe care o practicau toată viaţa.  

Marian BOBOC: Dar care diferenţa între cizmar şi pantofar?

Magdalena BURGER (FLORI): Cizmarul repara, iar pantofarul „croia” încălţăminte. Noi am avut şi maşină de croit.  

Marian BOBOC: Unde era atelierul de pantofărie al tatălui dumneavoastră?

Magdalena BURGER (FLORI): În bucătărie. Se apuca de lucru, după ce terminam de mâncat. Îmi aduc aminte că era o perioadă când era criză şi la pantofi. Cineva îi făcea tatălui meu tălpi de lemn pentru pantofi, cu balamale pe ele, ca să se îndoaie. Iar tatăl meu croia feţele pe ele. Erau excepţional de frumoase.

Marian BOBOC: Dar cine îşi făcea pantofi la comandă?

Magdalena BURGER (FLORI): În general, oamenii cu dare de mână. Soţii de maiştri minieri, comercianţi. După război, nu se găsea încălţăminte, iar lumea se simţea foarte bine în ele. Era o modă: sandale cu talpă de lemn. Dar tata lucra şi lucruri foarte frumoase: pantofi bărbăteşti, cizmuliţe… 

 

Singurul curelar de la mină

Marian BOBOC: Ce meserie presta la mină tatăl dvs.?

Magdalena BURGER (FLORI): Tata a lucrat la mină şi la suprafaţă şi apoi în subteran, dar nu ca pantofar. Era curelar. Singurul angajat curelar era tatăl meu.

 

Vacanţele din Braia

Marian BOBOC: înând cont că de la un an, din 1928, aţi trăit doar în Lupeni, cu excepţia deportării, puteţi să ne oferiţi amănunte despre viaţa de atunci. Cum era viaţa unei domnişoare în anii aceia? De exemplu, cum petreceaţi vacanţele?

Magdalena BURGER (FLORI): Am copilărit în Lupeni şi bineînţeles am amintiri. Noi niciodată nu eram plecaţi în vacanţă, pentru că nu am avut bunici la ţară, am avut bunici tot la Lupeni. Fugeam la bunici şi ne jucam acolo. Bunica stătea tot în Braia. Numai că ea stătea într-o locuinţă cu curte, iar noi tot în colonie.

 

La canaliş ori la cinema… 

Marian BOBOC: Pe vremea aceea era ştrand în Lupeni?

Magdalena BURGER (FLORI): Erau canalişuri. Canalul pe care curgea apa curată la fabrică. Acolo ne făceam noi ştrandul. Era situat în zona minei. Ulterior, a fost şi ştrand.

Marian BOBOC: Cinematograf exista?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, exista în centru, la Palatul Cultural, care azi e vai de el. Mai exista în Colonia Jiu o sală mai mică pentru filme şi spectacole. Mai era cinematograf şi în Bărbăteni, care atunci era comună.

Marian BOBOC: Dvs. vizionaţi filme?

Magdalena BURGER (FLORI): Absolut. La toate cinematografele, la toate filmele. Filmul era una dintre puţinele distracţii pe vremea aceea în Lupeni. Și vă mai spun ceva. Ca domnişoară, mai târziu, nu aveam voie să merg decât de la ora 4 (ora 16 - n.a.) la film. Reprezentaţiile erau de la ora 4, 6 şi 8. Dar noi, copiii, nu aveam voie să mergem decât de la 4. Și ca domnişoară, tata nu mi-a dat voie să merg la spectacole decât de la ora 4.

Marian BOBOC: Era stricteţe …

Magdalena BURGER (FLORI): Tata era un om sever. Foarte sever.

 

La Palatul Cultural Minerul

Marian BOBOC: În afara filmelor, ce mai vizionaţi la Palatul Cultural Minerul?

Magdalena BURGER (FLORI): Erau piese de teatru. Erau echipe de amatori, de diletanţi, în cadrul sindicatului, care prezentau spectacole. Erau piese şi pentru copii şi pentru adulţi. Operă, operetă am văzut atunci în copilărie. Foarte multe trupe veneau şi din afară. Din Petroşani venea un teatru. Uneori, pentru decor, actorii împrumutau de la noi perne, faţă de masă etc.

 

Zile de vacanţă la curăţat mozaicului de la  spital

Marian BOBOC: Ce alte amintiri mai aveţi din vacanţele interbelice?

Magdalena BURGER (FLORI): Îmi amintesc că într-o vară, când eram în clasa a V-a, doamna învăţătoare ne-a spus: „Măi, copii, e vacanţă; dacă vreţi să câştigaţi un ban, puteţi lucra la spital”. Tocmai atunci se lucra la spital, care mai este şi astăzi în Lupeni. M-am dus acasă şi i-am spus mamei: „Mâine mă duc la serviciu”. Mama m-a întrebat: „Dar unde te duci la serviciu?”. Eu i-am spus: „Mă duc la spital, să curăţ mozaicul”. Și m-am dus. Am curăţat mozaicul de la spital cu o piatră şi apă. A doua zi toate degetele erau găurite.   

 

Amintiri de la 1 Mai cu adevărat muncitoresc

Marian BOBOC: Am aflat din documente şi din presa vremii că 1 Mai era în Valea Jiului, în anii copilăriei dvs., o sărbătoare foarte importantă. Firesc, din moment ce era sărbătoarea muncii, iar Valea era un centru industrial foarte puternic. Ce amintiri aveţi despre 1 Maiul copilăriei dvs.?

Magdalena BURGER (FLORI): Pentru noi 1 Mai era o sărbătoare foarte mare, pentru că atunci mergeam pe jos de la Lupeni până la Livezeni, la Câmpia Surducului, cu fanfara în faţa. Nu am lipsit, domnule, de la niciun 1 Mai. Pe la ora 5 dimineaţa ne trezeam. Ne îmbrăcam în hainele de sărbătoare. Atunci, toţi oamenii aveau haine de sărbătoare, pe care nu le îmbrăcai decât de câteva ori pe an, la manifestare sau la biserică. Și să ştiţi că jumătate din Lupeni mergea la Surduc pe jos. Era o plăcere…

Marian BOBOC: Unde vă întâlneaţi înaintea plecării?

Magdalena BURGER (FLORI): Aici în Braia era un parc foarte frumos. Aici ne adunăm cei din Braia. Pe urmă, ne întâlneam în centru, în faţa Palatului Cultural cu cei din partea din jos, care locuiau în coloniile de acolo. Ne încolonam, şi aşa plecam la Surduc. Manifestarea era organizată de către sindicat. La Vulcan ne întâlneam cu cei de acolo, care aveau şi ei fanfara lor. Se ataşau şi ei. După ce plecam din Vulcan, la Aninoasa se ataşau coloanei noastre muncitorii, nevestele şi copiii lor. Mergeam cu toţii, cu mâncarea după noi.

Marian BOBOC: Odată ajunşi la Surduc, locul întâlnirii muncitorilor din estul şi vestul Văii, ce se întâmpla acolo?

Magdalena BURGER (FLORI): Să vedeţi dvs…. Unii făceau foc, frigeau slănină, alţii -  cartofi copţi, fiecare după posibilităţi. Se servea şi bere la butoi. Cântau fanfarele. Până la urmă cântau şi muzica de dans. Mai dansam acolo. Și părinţii dansau. Era veselie. Știţi cum era? Ca o chermeză. La Surduc veneau şi muncitorii din partea cealaltă a Văii, din Petroşani, Petrila, Lonea. Sindicaliştii ţineau discursuri. Era ca la Bucureşti.  

Marian BOBOC: Doar în română se ţineau cuvântările?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu. Cei de la sindicat vorbeau în două limbi: în română şi în maghiară.

Marian BOBOC: În germană nu vorbeau?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu, că nemţi eram mai puţini.

Marian BOBOC: Existau tensiuni între muncitorii români şi cei maghiari?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu-mi aduc aminte. N-am auzit de aşa ceva. N-am ştiut de duşmănie pe vremea aceea. Noi am stat în colonie cu maghiari, români şi ţigani. Noi am învăţat limba ţigănească de la ţigani.

Marian BOBOC: Prin urmare, nu existau tensiuni interetnice în coloniile Lupeniului?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu. Dar să revin la 1 Mai. Ulterior, ne-au adus şi dus gratuit cu trenurile la Surduc, dar până atunci la toate serbările am fost şi ne-am întors pe jos.  

Marian BOBOC: Fanfara mai cânta şi la întoarcere?

Magdalena BURGER (FLORI): Da. Dar vă daţi seama că nu oboseam deloc după o asemenea zi. 1 Mai era o zi pe care o aşteptam cu înfrigurare tot anul.

 

Farmecul Crăciunului în Colonia Braia

Marian BOBOC: Dar sărbătorile religioase, Paştele, Crăciunul, cum erau în Colonia Braia?

Magdalena BURGER (FLORI): Crăciunul se sărbătorea cu colinde. A doua zi veneau în colonie brunduşi ăştia, care dansau şi cântau.

Marian BOBOC: Aveaţi brad?

Magdalena BURGER (FLORI): În fiecare an aveam brad în casă, pentru că tata şi mama s-au străduit să avem. Atunci bomboanele nu se cumpărau din prăvălie, puţini îşi permiteau asta. Noi n-am avut aşa posibilităţi, doar un singur salariu în casă la 5 persoane. Dar mama se pricepea să facă biscuiţi, tăiaţi cu forma, şi ştia să facă bomboane. Noi, copiii, împăturam în staniol bomboanele şi biscuiţii făcuţi de mama. Dar, vă spun, am avut un pom mai ceva ca acum. Îmi aduc aminte că eram mărişoară, aveam vreo 10 ani. Știam că nu există îngerul, dar aşteptam îngerul să vină. Și să ştiţi că atunci omul simplu se străduia întotdeauna să aducă o bucurie de sărbători copiilor săi.

Marian BOBOC: Ce cadouri găseaţi sub pomul de Crăciun?

Magdalena BURGER (FLORI): Tatăl meu, fiind pantofar, ne făcea pantofi. Eu la 10 ani am avut pantofi de lac. 

 

A treia zi de Paşti, fetele udau băieţii

Marian BOBOC: De Paşti, exista obiceiul cu udatul?

Magdalena BURGER (FLORI): Vai de mine, cum să nu. Aşa aşteptam Paştele să vină şi pentru că a doua zi de Paşti veneau băieţii să ne ude, ce ne mai stropeau cu apă… Iar a treia zi mergeam noi, fetele, la udat.

Și de Paşti, părinţii se străduiau şi le cumpărau copiilor pantofi sau ghetuţe noi.

 

Să nu uităm de Rusalii 

Marian BOBOC: Ce altă sărbătoare mai era importantă în Lupeni?

Magdalena BURGER (FLORI): O altă sărbătoare mare era Rusaliile. Noi să ştiţi că mergeam, copiii fiind, la biserică. Eu sunt de religie evanghelică. 

 

La Gimnaziul din Petroşani

Marian BOBOC: După ce am conturat câte ceva din portretul vieţii cotidiene în Lupeniul interbelic, ajungem în anul 1945, anul deportării dvs.

Sunteţi născută în 1927 la 22 decembrie. Prin urmare, în ianuarie 1945, aveaţi 17 ani împliniţi… Eraţi elevă…

Magdalena BURGER (FLORI): Da, eram la Gimnaziul din Petroşani, în anul III, cred.

Marian BOBOC: Făceaţi naveta Lupeni-Petroşani…

Magdalena BURGER (FLORI): Da, cu trenul. Aveam un tren dimineaţa din Lupeni şi alt tren la amiază din Petroşani. La gimnaziu se învăţa în 3 limbi: română, maghiară şi germană. 

 

Ianuarie 1945. Ridicată de pe stradă

Marian BOBOC: Nu ştiaţi că veţi fi deportată…

Magdalena BURGER (FLORI): Nu ştiam. Era un secret. Totuşi, înainte de a ne ridica i-am auzit pe părinţi că discutau, iar părinţii au auzit vorbindu-se la mină, că minoritatea maghiară şi germană vor fi ridicate. Pe tata l-a reţinut primul, iar pe mine a doua zi m-au ridicat. Dacă nu mă înşel, era o zi de marţi, 15 ianuarie, când l-au ridicat pe tata. Pe mine, pe 16 ianuarie.

Marian BOBOC: Deci, v-au ridicat pe dvs., pe tatăl dvs. Și mama a fost ridicată?

Magdalena BURGER (FLORI): Pe mama nu au ridicat-o, pentru că am avut doi fraţi mai mici.

Marian BOBOC: De unde v-au ridicat? De acasă?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu, de pe stradă din Lupeni. Erau 3: un soldat român, un soldat sovietic şi unul de la poliţie. Ne-au întrebat unde stăm şi ne-au spus să mergem acasă să ne luăm ceva bagaje, că ne ridică, să mergem la Petroşani, unde era centrul de deportare al Văii Jiului. La Lupeni, ne-au dus la o şcoală catolică, ce acum nu mai există, e linie ferată în locul ei. Aici ne-am întâlnit cu ceilalţi, care fuseseră ridicaţi din Lupeni.

Era o sală foarte mare la şcoala catolică, iar lumea venea şi protesta, „să nu ne duceţi copiii noştri”, pentru că în transportul acesta era foarte mult tineret. 

 

Dusă la Petroşani

Ne-au dus cu vagonul la Petroşani, la un liceu mare. Am stat o noapte acolo, noaptea de 16 spre 17 ianuarie. A doua zi dimineaţa, nu mai reţin ora, s-a făcut încolonarea, pe bază de tabel am fost strigaţi. Acolo m-am întâlnit cu tatăl meu. Tatăl meu, când 

m-a văzut, aproape că a leşinat. Ne-au îmbarcat în gara Petroşani în tren şi ne-au dus la Deva. 

Marian BOBOC: Cam câţi oameni au fost ridicaţi din Lupeni?

Magdalena BURGER (FLORI): Câteva sute de oameni. Au fost ridicaţi mai mulţi. Dar şi atunci era o şmecherie: puteai să plăteşti cu bani, ca să te lase acasă. Sau puteai să te ascunzi. Nouă ne-a spus comisarul care ne-a luat de pe stradă şi care a fost un om puţin mai sufletist: „Măi, copiii, dacă voi aţi fi ştiut dinainte, aţi fi putut să vă ascundeţi, acum nu am ce să va fac”. Dar multă lume a scăpat cu şmecherie, cu bani. Să ştiţi că şi atunci cu bani puteai rezolva orice. 

 

Lacrimi şi strigăte în gara Petroşani

Marian BOBOC: Revenim la gara Petroşani, la momentul îmbarcării. Care era atmosfera?

Magdalena BURGER (FLORI): Era atâta lume în gară, foarte revoltată. Oamenii strigau furioşi: Nu-i duceţi pe copiii noştri, nu-i duceţi! Dar cine să-i bage în seamă… Era armată, iar pe noi ne-au urcat în bou-vagon şi ne-au zăvorât. Bou-vagonul ăsta nu avea aerisire, nu aveai unde să-ţi faci necesităţile. Pe urmă bărbaţii, nu ştiu de unde au procurat-o, au montat o sobă. Au tăiat geamurile, că nu aveam, pentru aerisire, şi au făcut gaură pentru necesităţi. Bărbaţii cred că se pregătiseră, deoarece unul avea o toporişcă, altul un joagăr…

 

Cucăind în fund tot drumul spre lagărul din URSS 

Marian BOBOC: Aţi ajuns la Simeria…

Magdalena BURGER (FLORI): Ne-am oprit în Simeria, ne-am oprit în Deva. Mereu se ataşau alte vagoane. Erau sute de vagoane, cred. Și ne-au dus foarte repede. Ca o paranteză vă spun că la întoarcere eram mai mult pe linie moartă… 

Marian BOBOC: Cât a durat călătoria deportării?

Magdalena BURGER (FLORI): Cred că în 10 zile am ajuns acolo. După mari insistenţe ne-au dat voie, nu-mi mai aduc aminte unde eram, să coborâm să ne luăm apă. 

Marian BOBOC: Cum dormeaţi?

Magdalena BURGER (FLORI): Cucăind, în fund. V-am spus că vagonul unde ne băgaseră era un vagon gol, nu era nimic în el.

Marian BOBOC: Stăteaţi amestecaţi, bărbaţi cu femei?

Magdalena BURGER (FLORI): Da. Eram vreo 40 în bou-vagonul nostru. La Râmnicu-Sărat a trebuit să trecem în vagoanele lor, ruseşti, deoarece ecartamentul căii ferate ruseşti era mai lat decât al nostru. Deja pe drum, de la Simeria până la Râmnicu-Sărat, au murit oameni, n-aş putea spune câţi. Când am ajuns în Rusia aveam deja păduchi… Dar în Rusia am întâlnit şi ploşniţe şi alte goange.

 

Cu camionul de la Odesa în lagărul de la Djerjinsk (Donbas) 

Marian BOBOC: Care a fost punctul terminus al călătoriei cu trenul?

Magdalena BURGER (FLORI): Odesa. Acolo am fost descărcaţi din vagoane, urcaţi în camioane şi duşi în diferite direcţii în Rusia.

Marian BOBOC: În camionul unde aţi fost dvs. au mai fost şi alţi oameni din Lupeni?

Magdalena BURGER (FLORI): Cred că da. Nu-mi mai aduc aminte. 

Marian BOBOC: Unde v-au dus cu camioanele?

Magdalena BURGER (FLORI): Ne-au coborât în judeţul Donbas, localitatea Djerjinsk, care era o regiune minieră. Ne-au dus la nişte locuinţe. Acestea erau înconjurate de sârmă ghimpată şi formau, practic, lagărul. Femeile - separat, bărbaţii - separat.  

 

Priciuri ude în noua „locuinţă”

Marian BOBOC: Era luna ianuarie, în plină iarnă…

Magdalena BURGER (FLORI): Era frig, cel puţin 40 de grade cu minus. Noi am avut o îmbrăcăminte foarte necăjită. La noi nu este iarnă aşa mare. Când am plecat din Lupeni, mama s-a gândit şi m-a îmbrăcat într-un costum bărbătesc, al fraţilor mei, şi aşa am ajuns la Djerjinsk.

Marian BOBOC: Cum arăta noul dvs. „domiciliu”?

Magdalena BURGER (FLORI): În cameră nu era nimic, în afară de priciuri. Era frig. Cine a avut a pus pe priciuri pături. Fiind lucrate din lemn crud, priciurile erau ude.

 

Acomodarea în… nămeţi

Marian BOBOC: Unde aţi fost repartizată la muncă?

Magdalena BURGER (FLORI): Primele zile am făcut acomodarea. Am curăţit zăpada în lagăr cu lopeţile. Dar vă daţi seama cum eram noi îmbrăcate, iar zăpada, eu fiind mai mică, îmi ajungea până la bărbie. Ridicam zăpada, dar bătea câte un vânt că nu mai aveam ce să depozităm, că ne lua vântul zăpada…

 

Ceai fără zahăr. Doar încolonaţi

Marian BOBOC: Care era regimul alimentar în lagăr?

Magdalena BURGER (FLORI): Când am curăţit zăpada, ne dădea de 3 ori pe zi să mâncăm. Dimineaţa, ceai, pâine şi marmeladă. Dar ceaiul era fără zahăr.

Marian BOBOC: Prin împrejurimile lagărului, umblaţi singuri?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu, doar încolonaţi. Din prima zi şi până când am plecat tot încolonaţi am umblat.

 

La reconstrucţia URSS

Marian BOBOC: După ce s-a încheiat acomodarea la curăţitul zăpezii, la ce munci aţi fost repartizată?

Magdalena BURGER (FLORI): Acomodarea, la zăpadă, a durat vreo 10 zile. După aceste zile, ne-au încolonat şi ne-au dus la vreo 2 km, unde erau şi nişte blocuri. Acolo a trebuit să curăţim, să înlăturăm efectele bombardamentelor. Totul era în paragină, arătând, într-adevăr, ca după bombardament. Am mai găsit chiar şi morţi. Locul trebuia curăţat, deoarece acolo se făceau alte blocuri. Noi curăţam zona şi apoi lucram şi la construcţii. Noi am fost, cum se spune, constructorii. 

Marian BOBOC: Toţi cei din lagăr lucraţi în construcţii?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, la început toţi lucram la înlăturarea urmărilor războiului. Mai târziu, unii au fost repartizaţi la mină.

Marian BOBOC: Dvs. aţi lucrat la mină?

Magdalena BURGER (FLORI): Nu am lucrat în subteran, doar în curtea minei. Și acolo a trebuit să pregătim ateliere pentru mine. Minele erau dezastruoase, erau foarte grele. Djerjinsk era o zonă minieră foarte mare, cred că avea 100 km.

 

O zi din viaţa deportatei Burger

Marian BOBOC: Cum arăta o zi din viaţa deportatei Magdalena Burger, când lucraţi la suprafaţa minei?

Magdalena BURGER (FLORI): Ne trezeam dimineaţă la 5. Mergeam repede la ceai şi la pâine, că altceva nu ne dădeau dimineaţa. Ne încolonam şi la 7 eram la locurile de muncă, ce erau la 2-3 km distanţă faţă de lagăr.

Marian BOBOC: Eraţi păzite?

Magdalena BURGER (FLORI): Absolut păzite. Erau soldaţi sovietici cu arma.

 

Supraveghetoarele - mai rele ca bărbaţii

Marian BOBOC: Cum se comportau soldaţii sovietici cu deportaţii germani?

Magdalena BURGER (FLORI): La început au fost foarte răi. Nu atât soldaţii, cât femeile care ne supravegheau. Erau foarte rele, duşmănoase. De exemplu, o supraveghetoare avea doi copii mici şi a vrut să mai ia la ea acasă, să-i îngrijesc şi să-i învăţ limba germană. Colegele m-au descurajat, zicându-mi să nu mă duc, că dacă are un bărbat nu ştiu cum şi-şi bate joc de mine. Și nu m-am dus. Și pentru că am refuzat-o, mă privea cu ochi răi. 

 

Trista poveste a întâlnirii cu tatăl

Marian BOBOC: Dar aţi spus că şi tatăl dvs. fusese deportat în URSS. Nu l-aţi întâlnit cât aţi stat acolo?

Magdalena BURGER (FLORI): Asta e poveste… Într-o zi i-am cerut voie supraveghetoarei să-mi dea voie să merg la lagărul bărbaţilor, ca să-l văd pe tata. Supraveghetoarea mi-a spus că numai dacă voi deveni fruntaşă în producţie pot să-l văd pe tata. Dar eu eram atât de  slăbită că nu mai puteam să ridic targa. Supraveghetoarea mi-a zis că dacă nu pot ridica targa, nu am cum dovedi că sunt fruntaşă în producţie şi atunci să frământ materialul de construcţie cu picioarele. Și am frământat. Am frământat, domne, de mi se făcuse rană.

Marian BOBOC: Până la urmă aţi fost fruntaşă în producţie? 

Magdalena BURGER (FLORI): Am fost. Am devenit fruntaşă în producţie, domnule. N-am avut încotro.

Marian BOBOC: Pentru a putea să vă întâlniţi tatăl aţi făcut acest efort, deşi eraţi bolnavă, şi aţi devenit fruntaşă în producţie. 

Magdalena BURGER (FLORI): Da, m-am forţat, deşi eram bolnavă. Și alte fete au făcut efortul ăsta. Trebuia să lucrezi şi peste program, ca să devii fruntaşă în muncă. Noi aveam normă acolo.

Marian BOBOC: Și când v-aţi dus la tatăl dvs.?

Magdalena BURGER (FLORI): Tatăl meu nu m-a recunoscut.

Marian BOBOC: De ce? Atâta eraţi de schimbată?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, şi slăbisem mult. Dar nu din această cauză. Cineva îi spusese că eu am murit. Și atunci tatăl meu a avut o cădere de nervi. Când l-am întâlnit tata era bolnav. Când m-a văzut a spus că nu sunt eu, că eu am murit. Până la urmă a înţeles. Însă tatăl meu a fost foarte bolnav. 

 

Un medic pentru 100 de km 

Marian BOBOC: Asistenţă medicală exista în lagăr?

Magdalena BURGER (FLORI): Exista un singur doctor, care trebuia să acopere o suprafaţă foarte mare. Eu, de exemplu, am avut de două-trei ori congestie pulmonară, dar nu a venit doctorul. Dar între noi, deportaţii, exista o soră, care cunoştea noţiuni de medicină, şi ea ne trata.

Marian BOBOC: La un moment dat aţi fost grav bolnavă… V-a internat undeva?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, la infirmerie la Djerjinsk.  

Marian BOBOC: Și, văzându-vă foarte bolnavă, s-au gândit să vă trimită acasă?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, dar nu numai pe mine, ci şi pe alţii. Foarte multă lume s-a îmbolnăvit în URSS şi nu mai era aptă de muncă. Și ruşii nu mai aveau niciun câştig să ne ţină acolo, le mâncam mâncarea degeaba.

 

Noiembrie 1945. Repatrierea

arian BOBOC: Cum a fost repatrierea?

Magdalena BURGER (FLORI): S-au făcut tabele. Ne-a dus în gară tot cu camionul la Djerjinsk.

Marian BOBOC: Aţi spus că şi tatăl dvs. era bolnav. Și pe tatăl dvs. l-au  repatriat?

Magdalena BURGER (FLORI): Da, am venit cu acelaşi tren înapoi în România. Am cerut voie să fim în acelaşi vagon. Au fost înţelegători şi am fost în acelaşi vagon.

Marian BOBOC: Cât timp a durat călătoria reîntoarcerii?

Magdalena BURGER (FLORI): Am făcut mult mai mult decât la venire. Cred că vreo 20 de zile a durat drumul înapoi. Eram mereu pe linie moartă. Am venit pe la Tisa, nu pe la Râmnicu Sărat. Acolo, în primul rând, ne-a deparazitat, că toată lumea avea păduchi. Eu pot să vă spun că în cap eu n-am avut păduchi, că mama mea s-a îngrijit să-mi pună un piaptăn şi petrol. Dar în haine, totuşi, am avut. Cum ne atingeam în vagoane unul de celălalt, luam păduchi. Deci, am fost deparazitaţi. Crucea Roşie ne-a aşteptat cu mâncare. De acolo, cu alt tren, am plecat acasă, dar tot aşa, mai mult pe linie moartă.

 

Gara Lupeni - pupături, multe pupături

Marian BOBOC: Aţi ajuns în cele din urmă în Lupeni.

Magdalena BURGER (FLORI): Da, prin Simeria. Oamenii coborau pe traseu, în Petroşani, Aninoasa, Vulcan.

Din Lupeni eram mai multe persoane. Dar acum nu mai suntem decât două: eu şi tanti Uziel.

În gara Lupeni, ne-a aşteptat foarte multă lume, deoarece se ştia că venim. A fost emoţionant: lacrimi şi multe, multe pupături.

 

Zile de libertate şi de spital

Marian BOBOC: Și cum au fost primele zile în libertatea lupeneană?

Magdalena BURGER (FLORI): După revenire, am stat în spital vreo două luni. Eram atât de slăbită, încât nu aveau cum să-mi facă injecţii, de aceea mi-au dat pastile. 

Marian BOBOC: Și tatăl dvs. a fost internat?

Magdalena BURGER (FLORI): Tatăl meu a stat mult mai mult internat.

Marian BOBOC: De la vestea mincinoasă pe care a auzit-o în lagărul din URSS, cum că dvs. aţi murit, tatăl dvs. s-a îmbolnăvit grav…

Magdalena BURGER (FLORI): Da. A fost mai mereu internat. Și-a mai revenit cât de cât, dar nu mai era ca înainte de plecarea în lagăr. Era alt om şi în familie. S-a schimbat foarte mult, era un om pierdut. După întoarcerea din lagăr, parcă era un om pierdut. Se angajase la mină…

 

Locurile de muncă ale Magdalenei Burger

Marian BOBOC: Dvs. v-aţi angajat?

Magdalena BURGER (FLORI): Eu mi-am căutat loc de muncă. Dar nu mi s-a oferit deloc. Am fost foarte tare marginalizată din cauză că am fost deportată. Parcă noi ne-am fi dus voluntari, aşa se comportau cu noi. Abia prin ’47, prin intervenţia unor oameni mai cumsecade am reuşit să mă angajez la Filatură la Vâscoza.

Marian BOBOC: Ce meserie prestaţi?

Magdalena BURGER (FLORI): Mun­citoare la depănat, la sortare. Dar mi s-a spus la angajare să nu am pretenţie. Am spus că nu o să am. M-au întrebat: Și dacă te punem la toaletă? Am răspuns: Și acolo se lucrează. Nu mi-a fost ruşine de muncă. Am acceptat orice muncă pentru că eram 5 în familie şi trebuia să muncesc.

Marian BOBOC: Câţi ani aţi muncit la Vâscoza?

Magdalena BURGER (FLORI): Am lucrat 10 ani. Între timp, am făcut o şcoală de calificare. Apoi, după câţiva ani, am avut un loc bun de muncă, deoarece aveam un scris foarte caligrafic am lucrat la birou.

Marian BOBOC: Și după cei 10 ani de serviciu la Vâscoza unde aţi lucrat?

Magdalena BURGER (FLORI): M-am transferat la cooperativa meşteşugărească din Lupeni. După aceea, m-am transferat la mina Lupeni, unde mi-am încheiat şi activitatea. 

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter