03.11.2011,  20:43:57 | 0 comentarii | 519 vizualizari
Revoluţia la Bucureşti şi Petrila / Ing. Gheorghe Galeş – un revoluţionar fără certificat
de Marian BOBOC

Reportajul acesta l-am publicat în revista Abataj nr. 22/ 1996 (editată de LSM”VJ”, director - Petre Braiţ). În afară de faptul că ing. Galeş Gheorghe s-a pensionat, după o viaţă dedicată mineritului, consider că povestea rămâne nealterată şi astăzi, la 13 ani de la scrierea ei şi la 20 de la Revoluţie.

 

 

Din abatajul (cameră) 708 în Abataj-ul (nr.) 22

Se numeşte Galeş Gheorghe. Este născut în mai undeva (comuna Mogoşeşti) prin judeţul Iaşi. Este mic de stat dar mare la fapt(e). În Valea Jiului a sosit când avea trei ani: „M-a adus tatăl meu care lucra la EM Petrila. Nu puteam protesta”. Absolvent al Institutului de Mine Petroşani. Deşi a fost student la zi, a lucrat doi ani şi jumătate (când era student) vagonetar: „A fost greşeala mea pentru că m-am însurat în anul I de facultate”. Ca inginer la mina Lonea a lucrat CFL-ist (la sectorul III), APM-ist (şase luni), inginer (1 an la un sector de pregătire). În anul 1990 (din cauza unor neînţelegeri) s-a transferat la mina Paroşeni unde a fost: CFL-ist (3 ani la sectorul IV - producţie), adjunct şef de sector (sectorul III – producţie) şi APM-ist. De 9 (nouă) ani este salvator: „Îmi aduc aminte botezul: eram la mina Lonea, la abatajul cameră 708 pe stratul 5, unde lucram ca într-un cuptor. Luase foc susţinerea. Stăteam cu furtunurile de apă pe jar. Mâncai trei rezervoare de sodă pe şut. Acţiunea a durat vreo 7-8 zile. Åžutul era de 8 ore...”. Este căsătorit de 15 ani. Soţia, Zina, este profesoară la Grupul Åžcolar Industrial Minier Petroşani. Tatăl Ancuţei (elevă în clasa VII-a la Åžcoala Generală I.G. Duca). În prezent este inginer în cadrul Direcţiei de Aeraj, Protecţia Muncii şi Mediului RAH România. Este un luptător prin excelenţă dar nu vrea, pentru ceea ce va povesti, să se considere erou. Ci doar personaj.

 

 

Pe 22 decembrie, hai la Bucureşti!

Personajul unui scenariu, nu de el regizat. Pe 22 decembrie 1989 a plecat spre Bucureşti. Åžtia că se mişcă ţara. Auzise la Europa Liberă. „Eram schimbul I. Am aflat despre revoltă, despre discursul lui Ceauşescu. Am vorbit cu vecinii şi am zis hai să mergem şi noi. Am plecat cu un vecin de la etajul al II-lea, Bordeci Ilie. Ne-am adunat în gară 60 de persoane. Eu am ţinut evidenţa lor. O parte din oameni ştiau. Am fost ales conducătorul lor. Era un tren care pleca pe la ora 22-23. Am urcat cu toţii într-un vagon. De acasă am băgat şi noi în straiţă 1 kil de ţuică, 2-3 cârnaţi. Oamenii mi-au spus: trebuie să ai grijă de noi. Noaptea m-am plimbat pe la fiecare compartiment. Celor care voiau să rupă câte ceva le-am spus că nu este bine. Vroiau să se apere. Am zis că ăia trag cu tunul, cu puşca... Din 60 vreo 10 erau cam euforici. Lumea nu prea circula. Vagonul nostru era aproape gol. Am plecat, la Bucureşti, pentru că am vrut să văd ce se întâmplă, am vrut să fiu de faţă. Am zis că este un eveniment major de la care nu pot lipsi. Credeam că se schimbă orânduirea. Aşa am gândit atunci... Nu mi-a fost frică. Nu m-am gândit deloc la faptul că mâine nu merg la şut, că o să mi se desfacă contractul de muncă peste trei zile. Exista şi riscul acesta dacă nu se schimbau – cât de cât – vremurile. Åži riscul întrebărilor de genul unde ai fost, ce ai făcut? Nu m-am gândit la toate acestea. Când am plecat soţia şi fetiţa au rămas plângând. Singurele motive ale plecării au fost – repet – să văd ce se întâmplă şi – dacă pot – să dau o mână de ajutor.”

 

 

Åžase ore la mineri!

„Am ajuns la Craiova. Vecinul meu s-a întors cu un marfar. O fi zis: stai mă, am 2-3 copii de crescut! Nu am considerat această răzgândire o laşitate. Fiecare om îşi face viaţa aşa cum vrea el. Åži în Craiova se auzeau împuşcături. La ora 6, dimineaţa, eram la Bucureşti. Gara de Nord era pustie. Cineva ne-a aşteptat. Nu ştiu cine. Am făcut o organizare în pripă. Ne-am încolonat. Noi eram un grup de mineri din Valea Jiului. Am strigat şase ore la mineri! Ne-am îndreptat  spre Televiziune.

Ne-au pus brasarde. Eram în fruntea grupului. Ajunşi la Televiziune, mi-au spus să vorbesc. Nu am putut vorbi deoarece plecasem fără buletin. Am văzut tancuri, tab-uri. Se trăgea de colo-colo. Chiar în dimineaţa zilei de 23 decembrie a fost rănit un miner de la Lonea. Nu ştiam cine era duşmanul, cine ne apăra. Noi n-aveam arme. Se trăgea haotic. Pentru colegul împuşcat în plămâni am dat declaraţie, prin 93-94, d-lui procuror Stanciu. La televiziune am stat până la orele 12, ziua. Era multă lume. Åži mulţi organizatori care nu ştiam cine erau. Am format – să spun aşa – o formaţie paramilitară. Miliţie nu am văzut. Noaptea am văzut un miliţian care lua picioare în fund.”

 

 

Culmea! Ambasada Sovietică nu era apărată

„Am participat la Asediul Ambasadei Sovietice. Ambasada Sovietică nu era apărată. Noi am intrat forţat. Erau şi militari. Ambasadorul nu era. Erau vreo 6-8 persoane, funcţionari, cu copiii, ruşi cu toţii. Unul era rănit la o mână. Nu l-a bătut nimeni. N-au fost agresaţi. Noi, petroşenenii, ne-am ţinut aproape. Noi am forţat uşile. Funcţionarii au spus: noi n-am făcut nimic. Noi suntem cuminţi. Nu am găsit semne că s-ar fi tras din Ambasadă.

De la Ambasada Sovietică am mers spre Arcul de Triumf. Am făcut baraje. Am controlat maşini. Grupul nostru din Valea Jiului a fost printre primele care au ajuns în Bucureşti. După noi au venit din Ploieşti. De la Arcul de Triumf mergeam înapoi la televiziune care era un fel de cartier general. Nu aveai unde să dormi. Am fost avertizaţi să nu primim mâncare de la necunoscuţi, veneau maşini cu pâine, lapte, salam, conserve. Pe 23 decembrie, noaptea, am cărat răniţi cu targa. Se trăgea din jurul şi din Televiziune. Părerea mea este că au fost nişte trageri de intimidare. Dacă vroiau să ne omoare pe toţi puteau. Eram lipsiţi de apărare. Se auzeau împuşcături şi de dincolo de strada care despărţea Televiziunea. Ziua de 23 a fost un balamuc. Am cărat o fată care a fost împuşcată mortal în cap. Noaptea de 23 a fost mai grea pentru noi. Am fost la metrou. Am făcut filtre. Noi ascultam de nişte şefi dar nu-i cunoşteam, l-am văzut pe Dinescu, Caramitru, Nicolaescu. Televiziunea era păzită de armată. La un moment dat m-am trezit şi eu prin Televiziune. A fost o confuzie, acolo!

Pe 24, dimineaţa am fost pe traseul metrou - Televiziune - Arcul de Triumf. Cineva ne dirija. Am făcut multe cunoştinţe dar, de atunci nu m-am întâlnit cu nimeni. Am văzut şi terorişti. Ei erau îmbrăcaţi, de obicei, în haine militare. Aşa le zicea lumea...

Îmi aduc aminte că, la un moment dat, a apărut o echipă de medici francezi. Unul dintre ei era pletos, purta blugi. Cineva a spus ăsta-i terorist. L-au tras de barbă, l-au agresat. Până la urmă s-au lămurit lucrurile.”

 

 

Unul scria, altul ştampila, alţii semnau

„Pe 25 decembrie, dimineaţa, am plecat la tren. M-am întors să fac pomul. O parte din grupul cu care am plecat plecase mai repede, altă parte a rămas. Ne-am întors - deodată - 20 de persoane. Nu am plătit bilete nici la dus nici la întors. Nici naşi nu am văzut. Am ajuns la Petroşani pe seară. La Bucureşti se dădeau şi adeverinţe, pe 25 decembrie (pe la ora 8-9), de participant la Revoluţie, erau mese, generali. Unul scria, altul punea o ştampilă, alţii o semnau. Era o coadă de vreo 50 de persoane. Mi-am zis că nu-mi trebuie, că nu am ce face cu ea. Poate că aş fi stat şi eu la rând dacă aş fi ştiut de facilităţile de care se bucură revoluţionarii astăzi.

Trenul cu care ne-am întors era gol. Cine să circule?! Doar nebunii... Acasă, soţia m-a întâmpinat plângând. Åžtia că nu am la mine niciun act. Dacă se întâmpla să mă împuşte?!

Pe 26 decembrie m-am dus la mină, la Lonea. Am vorbit şi cu Miron Cozma care era la mină. De la mină am aflat că trebuie să păzim Petrila şi Lonea. Eu am fost, prima dată, la Primăria din Petrila. Acolo am găsit toţi tipii dubioşi ai Petrilei. Mi-au spus că ei au ocupat primăria, că ei au spart geamuri. Le-am spus că nu trebuiau distruse lucrurile de valoare din primărie. Åži le-am mai spus să păzească ei primăria că noi mergem la şut. Cineva trebuie să lucreze. Eu am plecat. Am refuzat să-i păzesc tocmai pe ei. Am mai patrulat vreo 2-3 zile prin oraş. La începutul lui ianuarie ‘90 m-am dus la şut.”

 

 

Aşteptăm intervenţia organismelor abilitate

Rememorarea zilelor de 22, 23, 24 decembrie a fost făcută cu foarte multă detaşare de către Galeş Gheorghe, revoluţionar fără certificat. „Au certificat de revoluţionari cei care au stat pe aici pe acasă. Îmi aduc aminte că atunci când am plecat la Bucureşti, am trecut pe lângă Primăria din Petroşani, unde erau adunaţi foarte mulţi oameni, şi le-am spus să mergem la Bucureşti. Nu s-au prea înghesuit atunci. Sau poate vreo 2-3. Acum nu mai ai loc de atâţia!”.

Constatăm că pe măsură ce ne îndepărtăm de revoluţie (sau “evenimentele din decembrie” sau “lovitura de stat”) numărul “revoluţionarilor” creşte iar al adevăraţilor revoluţionari, a celor care au crezut şi au luptat scade.

Întrebăm organele abilitate: de ce Galeş Gheorghe, protagonistul întâmplărilor de mai sus, nu este considerat (în acte) revoluţionar? Vrem să uităm faptul că după ‘89 în presă s-au pus multe întrebări. Åži răspunsuri au fost prea puţine. Ca să nu spunem deloc.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter