Câţi dintre noi ne mai aducem aminte de perioada grădiniţei? Deşi eram prea mici ca să avem amintiri notabile, uneori ne mai aducem aminte de anii grădiniţei când punem mâna pe un cub de lemn, când simţim mirosul de aracet sau când, pur şi simplu, trecem pe lângă grădiniţa unde ne-am pregătit sufleteşte să devenim şcolari. Eu am intrat în grădiniţa din colonia Brătianu din pură curiozitate. Grădiniţa e ascunsă printre casele specifice coloniei, case construite de când s-au deschis minele, case vechi care au fost modelate după priceperea fiecăruia. Am nimerit taman în pauza de masă. În timp ce păşeam în holul grădiniţei tot aşteptam să dau de forfota specifică copiilor de 3 ani. Dar atmosfera era total diferită. Copiii stăteau cuminţi şi ascultau cuvintele educatoarei. „Iubiţilor, cine mai vrea la toaletă să-mi spună acum. Că sigur o să vreţi cu toţii mai încolo”. Pe lângă faptul că încă din hol grădiniţa arată impecabil, mai are şi toaletă şi chiuvete. Eu când am făcut grădiniţa, mergeam afară la o toaletă din lemn şi ne îngheţau trupurile pe scaunele albe, rigide. Însă, a trecut mult timp de atunci. După ce copiii, destul de numeroşi la prima vedere, se aranjează milităreşte în rânduri de câte doi, se porneşte un cântec vesel cu care educatoarea îi conduce frumos în sala unde se desfăşoară activitatea preşcolară. Graţiela este o fată tânără, cu aer de adolescentă pusă pe şotii, dar a cărei voce te poate pune frumos cu picioarele pe pământ. O adevărată voce de educatoare. „Iubiţilor, ştiţi ce aveţi de făcut. Fiecare să stea frumos cu mâinile la spate până împărţim cornurile şi cutiuţele cu lapte. Să nu mâncaţi repede că vă înecaţi. Serafim, ce faci? Dă-te jos de pe masă! Ce să le faci… au energie şi trebuie să îi stăpâneşti cumva. Oricum sunt extrem de cuminţi copiii aceştia. Rar mai vezi aşa ceva”. Din primul moment în care am intrat în grădiniţă, am avut senzaţia că sunt martor la un ritual frumos de creştere şi educaţie făcută cu dragoste şi cu pricepere. De la felul în care era ordonată grădiniţa, la întrebările naive şi pline de curiozitate a copiilor, până la râsetele zglobii şi indicaţiile respectuoase ale educatoarei. Atâtea lucruri mă surprind la felul în care Graţiela a aranjat grădiniţa, încât îmi e ciudă că nu mai am şi eu 3-4 ani, să mai vin pe la „grădi”.

„Iubiţilor, ce facem noi înainte de masă? Spunem rugăciunea, da? Cine spune rugăciunea astăzi?”. O mare de mâini sare în aer şi face locul să tremure. „Roxi, tu spui astăzi rugăciunea. Și noi o spunem în acelaşi timp cu ea. Da, iubiţilor?”. Vuietul învălmăşit al vocilor transformă rugăciunea într-un zgomot de nedescris. Fiecare o zicea după ritmul lui, după vocea lui. Dar Graţiela nu i-a oprit nici măcar pentru o secundă. Totul e firesc în demersul acesta a lucrurilor. După ce vocile se opresc, fiecare copil se aşează la loc. Vuitetul se transformă în linişte, poate şi din cauză că au gurile pline. Din când în când, se mai aude câte un râset zglobiu. În timp ce picioarele lor dansau sub măsuţe, în ritm nebunesc, am observat că sunt încălţaţi în papuci de casă. „Copiii au vestiarele lor, acolo în hol. Când intră în grădiniţă îşi lasă gecile şi încălţămintea în dulăpioare. Și, în timp ce îşi dau jos gecile şi bocănceii, eu îi întreb în ce zi suntem, cum e vremea afară. Tot timpul îi ţin ocupaţi. Și aşa au învăţat dragii de ei zilele săptămânii, anotimpurile, cum să îşi dea seama cât e ceasul”. În timp ce copiii îşi mănâncă suplimentul, arunc o privire prin grădiniţă. Pereţii sunt încărcaţi cu culori vii, iar rafturile sunt arhipline de cărţi, de acuarele, de litere, de cifre, de planşe pregătitoare, de desene infantile dar pline de viaţă care îţi lipesc imediat un zâmbet pe faţă. În vestiar tronează un mare arbore aranjat din hârtie creponată, iar pe fiecare ramură e prinsă o palmă din hârtie colorată cu o poză a unui copil. În total, 24 de poze. Pe trunchiul copacului scrie, cu litere decupate, „Grupa Muguraşilor”. „Aşa se numeşte grupa din anul ăsta. Tot ce vezi aici, eu am aranjat, eu am venit cu ideile. Unele dintre cărţi le-am primit, altele le-am cumpărat. Grădiniţa asta are noroc, că părinţii copiilor se implică foarte mult. Le-am prezentat programul după care o să muncim, le-am spus de ce o să avem nevoie şi ei au fost ascultători şi au dat bani”. Graţiela râde cu poftă şi ochii ei parcă m-ar întreba „nu-i aşa că avem o grădiniţă frumoasă?”.

După ce termină de mâncat, copiii îşi fac frumos ordine pe masă iar gunoaiele sunt aruncate în coş. Deşi am în faţă nişte copii de

3-4 ani, disciplina lor exemplară mă uimeşte din ce în ce mai tare. „Iubiţilor, haideţi să cântăm noi cântecelul de după-masă”. La îndemnul învăţătoarei toţi copiii sar, dau din mâini, îşi rotesc trupurile lor mici şi cântă cât pot ei de tare “Ca să fim copii voinici facem sport încă de mici, sărim ca iepuraşii şi zburăm ca fluturaşii”. După programul sportiv, Graţiela scoate nişte planşe pe care sunt desenate frumos animale domestice. „Noi săptămâna asta am avut ca temă animalele care trăiesc în ograda omului. Ioana, spune-mi frumos, într-o propoziţie, aşa cum v-am învăţat, cum îi spune mamei mânzului”. Fetiţa se ridică în picioare şi cu cea mai mare lejeritate îi răspunde „Mama mânzului se numeşte armăsară”. Până la terminarea programului, copiii mi-au arătat ce înseamnă să ai lângă tine încă de mic o educatoare care, pe lângă dragostea pe care ţi-o arată tot timpul, te pregăteşte cu răbdare pentru viaţa care va urma. “Acum câţiva ani, la o inspecţie am fost întrebată de ce le spun copiilor iubiţilor. Aşa le arăt eu lor cât de mult îi iubesc, aşa le arăt eu lor cât de mult îi respect, iar ei ştiu la rândul lor să mă iubească şi să mă respecte. Cuvintele educatoarei m-au întovărăşit multe ore după ce am plecat de la grădiniţă. Doar când stai de vorbă cu un om ca şi Graţiela realizezi cât de mult contează pentru un copil grădiniţa, locul unde se pregăteşte să devină şcolar, locul în care fiecare copil ar trebui să poarte papuci frumoşi de casă.

 

Graţiela Maszni, educatoare la grădiniţa din colonia Brătianu:

„Copilul până este acasă primeşte nişte informaţii de la părinţi, iar la grădiniţă le aprofundează. Și, ce e cel mai important, intră în contact cu alţi copii, socializează”

 

Reporter: Spune-mi, te rog, cât de mult s-a schimbat învăţământul preşcolar în ultimii ani?

Graţiela Maszni: Eu lucrez în învăţământul preşcolar din 2000 şi numai de atunci s-au schimbat foarte multe lucruri. În primul rând, acum se lucrează pe portofolii. Copiii au portofolii şi fiecare părinte poate veni la grădiniţă să studieze portofoliul copilului. 

Reporter: Ce conţine acest portofoliu?

Graţiela Maszni: Portofoliul copilului ne arată evoluţia lui din prima zi de grădiniţă până pleacă la şcoală. De fapt, acest portofoliu este o evaluare completă a copilului. Când un copil intră la grădiniţă avem o evaluare iniţială în primele două săptămâni şi părinţii observă în portofoliu aceste evaluări pe care noi le efectuăm în timpul activităţilor comune sau în timpul activităţilor libere. Absolut tot - toate lucrările copiilor şi tot ce lucrăm în grădiniţă - este expus la vederea părinţilor.

Reporter: Și tu ai libertate de creaţie cu aceste teme sau urmezi o anumită programă?

Graţiela Maszni:  Nu. Noi avem ca orientare anumite teme. Dar noi lucrăm de câţiva anişori pe proiecte tematice şi, dacă un copil vine cu o idee - de exemplu astăzi a venit şi mi-a spus „doamna, eu am fost la bunica la ţară şi am văzut vaci, oi, ştiţi şi eu am aflat de la bunica că sunt nişte animale care trăiesc pe lângă casa omului, sunt animale domestice -, copilul mi-a dat o idee. Și, astfel, săptămâna următoare am ca proiect tematic animalele domestice. Și eu vin cu ideea, dar vin şi copiii sau chiar părinţii. Și pe tema respectivă aducem diferite materiale şi dezvoltăm anumite idei sau acoperim anumite lacune ale copiilor. De multe ori se întâmplă, ca să le dau o temă, bine nu e chiar temă că la grădiniţă nu se dau teme, dar le cer să aducă de acasă imagini pe care le găsesc prin cărţi sau de pe internet ce au legătură cu tema noastră. Aceste imagini le pun în jurnalul grupei. Oricum programa învăţământului preşcolar este foarte flexibilă şi ne permite nouă, educatoarelor, să pregătim copiilor activităţi creative şi frumoase, cât mai apropiate de ei.

Reporter: Cât de mult contează în momentul de faţă în învăţământul românesc grădiniţa?

Graţiela Maszni:  Foarte mult. Baza unei educaţii porneşte de când ne naştem, normal. Copilul până este acasă primeşte nişte informaţii de la părinţi, iar la grădiniţă le aprofundează. Și, ce e cel mai important, intră în contact cu alţi copii, socializează. Prin programul acesta, prin anumite jocuri, idei, care îmi vin bineînţeles mie, copiii sunt îndrumaţi la anumite centre de interes. Noi avem tranziţii şi rutine ca preşcolarii să nu se plictisească în grădiniţă. Improvizăm un cântec, un joc, o ghicitoare, şi ei trec fără să-şi dea seama de la o temă la alta. Niciodată copilului de la grădiniţă nu i se impune nimica. Au libertatea de a alege ceea ce vor. Și dacă un copil vrea să se joace, eu nu o să-l oblig niciodată să stea jos.

Reporter: Cât de uşor realizează un copil de grădiniţă tranziţia grădiniţă-şcoala? Cât de bine îl pregăteşte grădiniţa pentru şcoala?

Graţiela Maszni:  Grădiniţa îi pregăteşte. Ei sunt deja familiarizaţi, în sensul în care socializează cu copiii, sunt în perioada în care ei vor să cunoască tot mai mult. Când încep şcoala, ei nu mai au tracul acela „vai, mă întâlnesc cu alţi copii străini, nu-i cunosc”. Sunt deja sociabili, prietenoşi. Contează, pentru că noi la grădiniţă descoperim lucruri noi şi ei încep şcoala cu diferite informaţii. Au o bază solidă, în sensul că ei sunt familiarizaţi cu creionul, cu stiloul, cu tabla, cu munca în colectiv. Crede-mă, un învăţător va putea face diferenţa, chiar din prima zi, dintre un copil care a fost la grădiniţă şi unul care a stat acasă.

 

Ionel Tirea, director al Școlii Generale “Ana Colda”

„Treptat, toate şcolile vor intra sub tutela liceului din Petrila. Deci, toţi elevii de la Cimpa şi Jieţ vor fi aduşi la noi la şcoală, iar acele şcoli vor fi închise probabil”

 

Reporter: Domnule director, spuneţi-mi vă rog care este în momentul de faţă situaţia grădiniţelor din Petrila.

Ionel Tirea: Școala noastră are un număr de 3 grădiniţe arondate începând cu luna aprilie din 2001. De atunci funcţionează ca structuri ale noastre, urmând ca de la 1 septembrie 2010 să aparţină ca structuri, împreună cu şcoala noastră, de Grupul Școlar “Constantin Brâncuşi”, care va deveni, după câte am înţeles,  Colegiul Naţional “Constantin Brîncuşi”. 

Reporter: Școala nr. 2 în ce sens are grijă de aceste grădiniţe?

Ionel Tirea: Ele sunt arondate la noi în sensul că nu mai au conducere proprie. Toate cheltuielile care se fac intră în bugetul alocat unităţii noastre şcolare “Ana Colda”.

Reporter: Nu vi se pare că decizia aceasta este cam forţată?

Ionel Tirea: Decizia că aceste grădiniţe vor deveni structură a şcolii Ana Colda a venit de la minister. Probabil, unul dintre motive a fost că fiecare conducător de unitate de grădiniţă avea un spor de 15%. Unindu-se cu şcoala, deşi ele au rămas în aceleaşi clădiri, acel spor nu s-a mai dat pentru că nu mai aveau conducere proprie. Singurul lucru care s-a făcut, este că una dintre educatoare, prin alegerea celorlalte, face parte din consiliul de administraţie a şcolii. Treptat, toate şcolile vor intra sub tutela liceului din Petrila. Deci, toţi elevii de la Cimpa şi Jieţ vor fi aduşi la noi la şcoală, iar acele şcoli vor fi închise probabil. La ultima şedinţă la care am participat, s-a înţeles că şi şcoala nr. 5 din Petrila va deveni structură a liceului, şcoala nr. 6 se va uni cu şcoala nr. 1, şi acest lucru se va întâmpla cam în toate oraşele din Vale. Asta e situaţia. Trebuie făcute disponibilizările de rigoare, iar oamenii sunt cam pe locuri fixe.

Reporter: Credeţi că această decizie a comasării grădiniţelor cu şcolile a fost luată din cauza faptului că ministerul învăţământului doreşte să introducă clasa 0?

Ionel Tirea: Încă nu se ştie. Nu am primit niciun ordin în sensul în care grupa pregătitoare de la grădiniţă va veni la şcoală. Una dintre variante aşa era, să se facă şcoala primară 6 ani, şcoala generală 3 ani şi liceul tot 3 ani, dar nu am primit nimic în acest sens. Noi încă aşteptăm…

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.