03.11.2011,  13:26:32 | 0 comentarii | 632 vizualizari
Un club în care ordinea şi disciplina nu sunt de negociat
de Gheorghe OLTEANU

Cu geamuri şi uşă din termopan,

cu inscripţia “Clubul Pensionarilor Vulcan”, care se vede din bulevard, lăcaşul acesta de petrecere a timpului liber îi atrage zilnic pe foarte mulţi pensionari vulcăneni. Chiar, câţi? îl întreb pe Alexandru Trestian, administratorul clubului. Vin şaptezeci, optzeci şi chiar o sută, îmi zice Șoni. Mă uit de pe gemuleţul micului său birou şi-i cam dau dreptate. Sunt. Rămâne cam acelaşi număr, la orice oră, fiindcă unul vine, altul pleacă.

Cât e pinca?

îl întreb, încet, pe un ton complice, pe domnul administrator. Șoni Trestian îşi potriveşte ochelarii şi mă străfulgeră scurt prin lentile. Aici, totul e gratuit. Nu se ia pincă. Aha, mă fac eu că înţeleg, deşi ştiam dinainte că cei care vin să muncească aici primesc “uneltele” fără să dea un ban. Cu condiţia ca toate jocurile care li se dau - de şah, table şi de rummy - să fie înapoiate aşa cum le-au căpătat. Întregi şi nedescompletate. Fumatul şi consumul de băuturi alcoolice sunt interzise în club. Să încerce careva să fumeze sau să tragă un gât de ceva pe şustache? Să fim serioşi. Mirosul fin al lui Șoni l-ar depista imediat. Iar sancţiunea care i s-ar aplica ăluia ar fi durere pentru respectivul: tu nu mai ai ce să cauţi pe aici!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter