07.11.2011,  21:15:50 | 0 comentarii | 682 vizualizari
Părinţi şi cadre didactice la unison: / Viitorul copiilor noştri începe cu prezentul pe care li-l oferim
de Ziarul Vaii Jiului

Îmi amintesc perfect, fiindcă eram şi eu de faţă. O primă proiecţie a programului a fost făcută în decembrie anul trecut, când doamna Luminiţa Crîmu, preşedinta Comitetului de Părinţi de la Școala Generală Nr. 4 Vulcan, a venit cu ideea unei asociaţii părinţi-cadre didactice. Al cărei scop să fie acela de a apăra drepturile copiilor şi de a susţine şcoala în activitatea sa educativă şi de formare a elevilor.

Ceilalţi membri ai comitetului - îi numesc aici pe domnii Barbu Pompiliu, Ioan Dorel Șchiopu, Dorel Vlaic, Marius Danci, Mihai Scoruş, Constantin Savin şi Sorin Ros­menteniuc - nu au fost surprinşi, cât, mai ales, entuziasmaţi de pro­punerea doamnei Luminiţa Crîmu şi au aderat imediat la idee. De aici încolo lucrurile s-au mişcat foarte repede, mai ales că, în acest demers, a fost antrenată şi condu­cerea şco­lii, reprezentată prin prof. Ecaterina Ilyes, director, şi prof. Carmen Udrea, director adjunct. S-au alcătuit comisii de lucru şi, în scurt timp, au fost clarificate obiectivele principale ale asociaţiei pe care am convenit s-o numim la fel ca programul căruia urma să-i dăm viaţă: “Copiii-viitorul nostru”.

Ce am notat la obiective aflaţi acum: atragerea de resurse financiare extrabugetare (contribuţii, donaţii, sponsorizări venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară sau din străinătate), care să fie utilizate în folosul copiilor; conservarea, promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor locale, cât şi a tradiţiilor culturale specifice minorităţilor în plan local, dezvoltarea monoculturalităţii şi a dialogului cultural. Resursele financiare atrase de asociaţie vor fi direcţionate spre implementarea şi dezvoltarea de proiecte în folosul copiilor, organizarea de cursuri şi simpozioane pe diferite teme, cursuri de perfecţionare, schimburi de experienţă în domeniul educaţiei, organizarea de concursuri şi jocuri distractive, excursii de documentare şi turistice, tabere, manifestări culturale, susţinerea elevilor în editarea unui periodic, activităţi de informare pentru copii şi părinţi, organizarea, în preajma sărbătorilor, a unor acţiuni caritabile în folosul copiilor cu probleme de sănătate sau aflaţi în dificultate, înfiinţarea unui birou pentru servicii de consiliere şi de ajutorare a copiilor şi a părinţilor aflaţi în impas, colaborarea şi organizarea de schimburi de experienţă cu organizaţii similare din ţară şi din străinătate. 

După ce asociaţia a fost înregistrată din punct de vedere juridic, pasul următor a constat în deschiderea oficială a programului. Festivitatea a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 11 martie 2009, la Centrul pentru Copii “Șansa” din Vulcan. A fost un moment emoţionant pentru toţi cei care am pus pe picioare acest program, fiindcă nu ne aşteptam la o prezenţă atât de numeroasă şi selectă: domnul primar Gheorghe Ile cu aproape toţi consilierii locali, domnii Domokos Laszlo, preşedintele Sindicatului Liber de la E.M. Paroşeni şi secretar general al LSMVJ, Ion Calotă, preşedintele Sindicatului Liber EPCVJ şi vicepreşedinte al LSMVJ, şi Ionuţ Ciubotaru, secretarul Sindicatului Liber E.M. Vulcan şi vicepreşedinte al LSMVJ, cadre didactice de la şcolile generale din localitate, reprezentanţi ai presei locale şi, nu în ultimul rând, foarte mulţi părinţi. Părinţi ca şi noi, preocupaţi şi dornici  să facă o reuşită din programul demarat oficial în acea zi.

Cu un asemenea auditoriu a fost de înţeles emoţia care l-a cuprins pe domnul Mihai Scoruş, prezentatorul a tot ce s-a derulat în faţa noastră la această festivitate. I-am ascultat şi admirat din nou pe copiii de la “Doruleţ“, dar am rămas -  am constatat că nu doar eu - plăcut surprinsă şi foarte impresionată de programul artistic al grupului folcloric “Fiii Satului” aparţinând Școlii Generale Nr. 3 din Sohodol - Paroşeni (în foto). Și, mai ales, de vocea Georgianei Maria Banciu, elevă în clasa a VII-a, care ne-a  mers la suflet prin modul în care a interpretat cele două cântece populare. O su­ges­tie de care sper că domnul primar Gheorghe Ile va ţine seama: grupul folcloric “Fiii Satului” nu este cu nimic mai prejos decât “Doruleţ“. Și, tocmai de aceea, sunt de părere că atenţia (vă daţi seama că mă refer la un sprijin financiar) primăriei şi a consiliului local ar trebui direcţionată şi asupra acestuia. Sunt convinsă că şi grupul folcloric alcătuit din aceşti elevi de la Paroşeni ne-ar putea reprezenta foarte bine chiar şi la manifestările culturale pentru copii organizate peste hotare. Sau - de ce nu? - să scoată un CD sponsorizat fiind de consiliul local. N-aţi observat, domnule primar, că elevii de la Paroşeni s-au simţit oarecum stingheri în timp ce dumneavoastră îi aminteaţi şi îi lăudaţi doar de cei de la “Doruleţ“? 

La sfârşit, oaspeţii au fost rugaţi să semneze în cartea de onoare a asociaţiei. Mi-am permis să-mi arunc ochii peste cele scrise. M-am bucurat, împreună cu ceilalţi părinţi iniţiatori ai programului, văzând că, în majoritatea lor, sunt mesaje de încurajare. Asta m-a convins că toţi cei care suntem părinţi gândim la fel: viitorul copiilor noştri începe cu prezentul pe care li-l oferim.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter