29.10.2011,  16:04:08 | 0 comentarii | 1972 vizualizari
Un miner atipic, nea Marin Șchiopu de la Mambo Siria: / „...la 70 de ani, să dau cu sapa în câmp? Am muncit o viaţă întreagă, fără măsură. De abia îmi mai trag oasele după mine...”
de Mihai BARBU

â–º Potrivit d-lui Marin Șchiopu, liderul formaţiei Mambo Siria din Dârvari, trompeta e cel mai al dracului instrument de pe faţa pământului: sufli cu buzele, sufli cu stomacul, sufli cu creierul, sufli cu capul, sufli cu tot!

Cred că învăţ mai multe lucruri despre Franţa, în timp ce dau o raită prin sat, decât săptămân întregi la Paris. Să fie o iluzie? Iluzia realistă? Lumea rurală, sătească, provincială alcătuieşte materialul tradiţional al realismului. La oraş, pe stradă, sunt bombardat de informaţii, nu de semnificaţii. (Roland Barthes, Deliberare). Astfel vede un parizian get-beget viaţa la ţară. În cazul nostru nu vorbim de vreun sat din dulcea Franţă, ci e vorba chiar de comuna Dârvari, o localitate rurală aflată în extremitatea de sud-est a judeţului Mehedinţi, în marea câmpie a Olteniei. Comuna în care locuieşte nea Marin Șchiopu este la limita cu judeţul Dolj, la 68 km de Drobeta-Turnu Severin. Dârvariul este satul cu cel mai fertil sol din România, dar această prezenţă sus-pusă într-un top al agriculturii capitaliste nu-i foloseşte la nimic. Pentru că cei 1.718 locuitori ai comunei, ce populează cele 1.334 gospodării ale localităţii, sunt cunoscuţi în România nu prin produsele lor agricole, ci prin cântecele intitulate Șurubu’, Tinerel m-am însurat, Lino Catalino, Sunt un simplu vagabond şi, desigur, Mambo Siria. Pe toate acestea le-a făcut faimoase un consătean de-al lor pe nume Marin Șchiopu. Formaţia con­dusă de nea Marin a fost descoperită şi botezată, prin 1998, de poetul Mircea Dinescu. Lui îi datorează Marin Șchiopu şi camarazii săi celebritatea la care au ajuns. Realitatea TV şi-a bazat programul său de Anul nou 2011 pe cântecele lor. Cine nu a fredonat, şi la cumpăna dintre ani, versurile faimoasei melodii Mambo Siria?! Vi le reamintim, pentru a intra în atmosfera vie a unui dialog neconvenţional cu poetul, compozitorul şi interpretul Marin Șchiopu:

 

Într-o seară în Egipt,

În pustiu m-am rătăcit,

Lâng-o piramidă stam,

Să mă odihnesc.

Și cum stam aşa culcat,

O umbră mi s-a arătat,

În mână c-un saxofon

Și mi s-a recomandat:

Mambo Siria!

 

Mambo Siria, Siria,

Mambo Siria, ia, ia!

 

Îmi cânta la saxofon

Îmi zicea şi la trombon

Îmi cânta şi-aşa-mi zicea:

Muzica e viaţa mea!

 

Cântau negri şi leoparzi,

Fel de fel de mamifere,

Îmi cânta şi-aşa-mi zicea:

Muzica e viaţa mea!

 

Mambo Siria, Siria,

Mambo Siria, ia, ia!

 

Marin Șchiopu a fost, în ultimii ani, un obişnuit al evenimentelor culturale din Valea Jiului. Invitat, la început - împreună cu poetul Mircea Dinescu - la Festivalul Om rău de la Petrila, Marin Șchiopu a dat curs, ulterior, mai multor invitaţii venite din partea liderului sindical Adrian Jurca. Astfel, în mai multe rânduri, Marin Șchiopu şi Mambo Siria au cântat minerilor de ziua lor. Datorită acestor strânse colaborări, iernile petrecute de Mambo Siria la Dârvari au fost mult  mai blânde decât cele ale consătenilor. Pentru că artiştii se încălzeau, boiereşte, la cărbunele adus, vara, din Valea Jiului. (M. BARBU)

 

Mie, ce-mi  intră pe-o ureche, nu-mi  iasă pe alta

- De la 11 ani am început să cânt, să una-alta. Atunci mi-am făcut o tobiţă şi-am intrat cu nişte muzicanţi în vorbă. Cântam cu ei, dar trăgeam cu coada ochiului şi la in­stru­ment. Cinci ani am cântat doar la tobiţa mică.

- Vocal aţi cântat?

- Da, şi cu vocalul cântam. Aveam repertoriu. Totodată, când am învăţat la instrument, la 17 ani, eu nu am mai pus mâna pe tobiţă. De atunci, am cântat cum cânt şi în prezent. Tot ceea ce vrea omul.

- Unde cântaţi, de obicei ? La nunţi, la botezuri, la cârciumă, la Joia tineretului?

- Am cântat la nunţi şi la botezuri. Nu se făcea, la noi, Joia tineretului. Cântam la două nunţi pe săptămână. Cântam de la ora cutare până la ora cutare şi, ca să nu se supere lumea, mai făceam câteva o pauză de o jumătate de oră. Trebuia să facem plăcere omului, nu puteam pleca aşa. Dimineaţa ne prezentam la muncă la ceapeu (Cooperativa Agricolă de Producţie, n.r.)

- O formaţie tradiţională de la Dârvari din ce era formată?

- Eram şapte în total. Erau doar fligoarne, două tromboane - 4, o piculină - 5, şi două tobe - 7.

- Cum aţi ajuns să aveţi succes?

- Eu îl ascultam pe ăla, pe ăla, băgam la ureche şi am învăţat la precizie orice.

- Aveţi o ureche foarte bună?

- Mie ce-mi intră pe-o ureche nu-mi iese pe cealaltă. Ce-a intrat, acolo a rămas. Eu am 69 de ani şi am o ureche curată. Ceea ce mă supără e reumatismul de la genunchi. În rest, eu nu am probleme, că m-am păstrat. M-am păstrat de băutură şi de acreluri. Am mâncat mai puţin, aşa numai ca să bag ceva la stomac. La ora actuală nu am nimic cu stomacul sau cu corpul meu. Absolut deloc.

 

Când e vorba de răceală, o dau dracului de muzică

 

- Domnule Marin Șchiopu, a fost rentabil să vă ocupaţi de muzică la Dârvari?

- Daaa! Când n-oi mai putea să merg în picioare, nu mai plec de acasă. Uite acum e noapte şi dacă vreau să merg undeva eu trebuie să merg foarte atent. La răceală, o dau dracului de muzică… De mic am lucrat în colectivă numai la udat. În cizme, domnule… Patru ani de zile numai la udat. De acolo m-am distrus eu.

- Cum aţi ajuns tocmai la udat?

- Am zis să mă bag la udătură că acolo îi mai uşor. Că dacă e mai cald, mă răcoresc, ca să pot să mă reped şi până acasă. Că dacă plecai la colectivă de dimineaţă, până seară nu mai veneai. Aşa, plecam cu bicicleta, mai dădeam de mâncare la porci, mai le puneam o apă şi apoi dădeam fuga înapoi.

- La C.A.P. nu aveaţi un regim special, un program mai lejer? În Valea Jiului, mulţi cântăreţi au ieşit la pensie ca muncitori în subteran, deşi ei nu intrau cu anii în mină.

- Nu, domnule. La C.A.P. nu aveam un program special. Da’ şi eu am lucrat la mină.

- Unde, nea Marine?

- Am lucrat trei ani de zile la Motru. Din ‘67 până în ‘70. Pe atunci, era unu’ Dinu, preşedinte de sindicat. Eu cântam la fanfară. Eram 43 la fanfară. Și eu, ca omu’, eram purtat de colo-colo. Lucram la mina Leurda.

- Era greu?

- Nu era greu, domnule. Nu era greu. Ce lucram? Trei ore lucram. Mai mult nu.

- Și restul?

- Restul la fanfară. Dar ce s-a întâmplat… S-a îmbolnăvit tata de plămâni şi n-a mai putut să mai lucreze pământul. Atunci a trebuit să vin acasă. La mină, mi-au mai ţinut contractul încă doi ani de zile. Ä‚ia tot trimiteau vorbă să mă întorc la mină, dar nu s-a mai putut. N-au putut să mi-l mai ţină. Tata era bătrân şi n-a mai vrut să plec de-acasă.

- La o nuntă în Dârvari cam cât se câştiga?

- Acuma nu mă mai duc să cânt la nuntă că nu mai văd noaptea.

- Dar când eraţi tânăr cât aţi câştigat?

- Bravo, domnule, atunci aveam bani de nu le ştiam de cap. N-aveam probleme. Atunci cântam, dă-i în pizda mă-sii!, şi câştigam bani, nu aşa… Da, am avut bani mulţi. Am avut.

 

La cererea poetului noi suntem mereu disponibili

 

- Acum, că sunteţi celebri, nu vă tentează să scoateţi un CD? 

- Cidiul îl scoate dl. Dinescu. Eu sunt angajatu’ lu’ domnu Dinescu. De patru ani sunt la el. Toată formaţia e angajată la el. Ne plăteşte lunar, plus deplasările.

- Vi s-a schimbat viaţa de când apăreţi la televizor?

- Da. Noi cântăm şi el ne plăteşte. Am şi eu familie, am nepoţi. La cererea dânsului, noi suntem disponibili.

- Acum mai compuneţi? Nu vă tentează să compuneţi muzică pe versurile d-lui Dinescu?

-Păi, îmi cunoaşte d. Dinescu versurile mele…

- Nu m-aţi înţeles. E vorba de versurile d-lui Dinescu...

- Domnule, eu mă duc pe scenă pregătit cu ceea ce am compus eu.

- Cântecele pe care le interpretaţi, cu Șurubul şi cu Tigaia, de exemplu, sunt  pe versurile dv?

- Tot eu mi le-am compus, domnule. Am compus la cântece de nici nu le mai ştiu socoteala. Din 2001 înregistrez cântece la Bucureşti. Sunt date în Germania, Italia, America.

- La ce melodie de-a dv. simţiţi că publicul reacţionează mai bine?

- Eu le fac mai multe. Are fiecare de unde să aleagă. Eu nu cânt ce cere omul. Eu le iau la rând pe fiecare.

- Băieţii din formaţie sunt aleşi de dv.?

- Păi nu sunt crescuţi de mine? Eu, mâine-pomâine, n-o să mai cânt şi îi las pe ei în locul meu. Cântă şi ei, dom’le, nu există, fac şi ei. Păi, numai eu singur, mă topesc. Mai ales că sunt bătrân.

- Domnule Șchiopu, acum că vă ştie toată România de la televizor, vi s-a schimbat viaţa?

- Nu numai mie, ci la tot neamul meu. Nimeni din neamul meu n-a reuşit să execute aşa ceva la televiziune.

- Aveţi un neam mare?

- Am cel mai mare neam din comună. E cam un sfert de sat, ca să spun aşa. Dârvari e un sat de vreo 900 de familii. Comuna Dârvari mai are un sat cu vreo 450 de gospodării. Când mă întâlnesc pe stradă îmi spun: Bă, te-am văzut aseară la televizor! Bine, mă, duceţi-vă şi voi dacă puteţi! le răspund eu.

- La Dârvari, cântaţi şi la bufetul din sat?

- Cum să cânt, dom’le, la bufetul din sat?!

- Dar înainte de a fi celebri aţi cântat?

- Cântam în comună, că ne angajau oamenii din sat. Ne mai plătea şi comuna şi cântam o oră în sat.

- Din familie vă mai urmează cineva în cariera muzicală?

- Pe mine, nimeni. Au fost patru fraţi, trei s-au dus, am rămas singur.

- Sunteţi cel mai mare dintre fraţi?

- Nu, eram cel mai mic. Soră-mea s-a prăpădit acum un an jumate. Era mai mare cu patru ani ca mine. A apucat să mă vadă la televizor. Mama a murit mai tânără. Avea 75 de ani când s-a dus. Tata a murit la 82 de ani. Era în putere, dar moartea a venit aşa de repedeeee. A avut infarct.

 

La Dârvari, ca şi la Paris, în iubire există o regulă de aur:

Tu es la femme de mon ami!

 

- Dv. pe cine moşteniţi, cu talent muzical, din familie?

- Pe cine să moştenesc? Bunicul meu a fost din Craiova. Erau doi fraţi. Ei nu cântau, dar erau nişte oameni isteţi. La instrument nu cântau, da’ cântau din voce. Ei au mers pe front şi eu nu i-am cunoscut.Tata spunea despre ei că cântau din gură grozav de tot. Și tata a cântat foarte bine cu gura. Cânta numai la câte o petrecere.

- După ce am ascultat textele cântecelor dv., am tras concluzia că vă cam plac femeile. M-am înşelat?

- Cum să-mi placă, dom’le, femeia altuia? Dom’le, ceea ce fac pe scenă sunt obligat să le fac. Dar să mă leg de femeia omului, no, no, no... Am femeie acasă. Ce-mi trebuie mie alta? Nu?

- Nu ştiu, nea Marine, întreb şi eu...

- Asta înseamnă că eu duc la mine acasă o pagubă, o pagubă la mine în curte. Să mă uit la om şi, apoi, la femeia lui? Nu-i frumos! Nu-i frumos!!!! Chiar dacă ar vrea ea, i-aş zice: Hai, şterge-o de-aici, scârbo! Nu-s bune prostiile ăstea.

- Bine, nea Marine, dar textele cu vecina nu dv. le-aţi făcut? Nu dv. ziceţi că trebuie curăţat hornul vecinei?

- Domnule, ăsta e un cântec prelucrat în felul ăsta.

- Dar nu-i prelucrat de dv.?

- Ba da, ăla eu l-am făcut, dom’le!

- Asta înseamnă că arta-i artă şi viaţa n-are nicio legă­tură cu ea?

- În Mă-nsurai şi luai nevastă de la noi a treia casă e un cântec să înţeleagă omenirea cum se întâmplă şi nişte treburi. Eu m-am însurat altfel, nu ca-n cântec.

- V-a spus cineva că aţi fi un mare cântăreţ?

- Nu ştiu, dom’le, eu de zece ani lucrez în televiziune. Acum, care o zice, o zice...

- Admiratori aveţi?

- În toată ţara. Plus Germania, Italia, America. Trebuie acum să merg în Germania....

 

Mi-e drag de omenirea de-aicea

- Aveţi vreun turneu acolo?

- Daaa. Din 2001 sunt dat la ei pe post. Au venit nemţii, în port la Cetate, să mă vadă în realitate. La etatea mea, pe care o am, n-au crezut că sunt în carne şi oase. Și le-am demonstrat în palat, la dl. Dinescu, corect ce fac pe scenă. M-au invitat la ei.

- Aţi mai fost în străinătate până acuma?

- Nu. Nu vreau să vă păcălesc, că nu e cazul. Nu, n-am fost.

- Vă place aici, la Petrila?

- Cum să nu, dom’le. Tare-i frumos de tot. Oameni ca lumea. Mi-e drag de omenirea

de-aicea. Anul trecut am venit de la Târgu Mureş direct la Petrila. Trei zile am stat acolo. La Călăraşi, la fel. La Mănăstirea, la Ziua Poliţiei şi Jandarmeriei, trei zile m-au ţinut acolo. Petrecere puternică, Doamne, Doamne... Cântecele mele le ştie toată ţara. Mă cunosc toţi, dom’le!

- Nea Marine, vă lasă nevasta să plecaţi de-acasă cu muzica?

- Când plec de-acasă, ea mă pregăteşte cu două zile înainte. Îi zic: Uite care-i treaba: încui toată casa, stai la bucătărie şi îi iei pe gineri-tu şi pe fiică-ta cu tine, să nu stai singură. Eu nu am decât o singură fată. Are o fetiţă şi un băiat. Clasa a noua şi a doua la şcoală. Când fata s-a măritat, i-am zis: Mă, tu cu el acasă să nu-mi vii. Te duci la el. Păi, de ce să mă duc, ticule? m-a întrebat ea. Pentru că poate lui nu-i place ce fac eu, poate mie nu-mi place ce face el. De aicea se iscă o supărare şi o des­părţire, aşa că mai bine du-te la el acolo şi o să vă descurcaţi voi.

- V-a ascultat?

- Da, sigur că da. Fiecare cu treaba lui. Când n-oi mai putea eu, mă ajuţi tu, când n-oi mai putea tu, te ajut eu. Dar eu tot te ajut. La nuntă i-am dat o maşină mică pe masă. Acum patru ani i-am cumpărat un tractor, că avem ceva pământ. Al vostru e, tată, nu-i al meu... le-am zis. Munciţi pământul că şi eu l-am muncit. Gineri-miu e mecanic. El ară, el seamănă. Numai vine şi-mi zice: Mă, Tic - aşa-mi zice mie -, vezi că-ţi arai, îţi semănai... Bine, măi, băiete! Nici la prăşit nu mă duc. Ei mi l-au prăşit. Da-i ajut cu bani, cu motorină, cu ulei. Să mă duc eu, la 70 de ani, să dau cu sapa în câmp? Am muncit o viaţă întreagă, fără măsură. De abia îmi mai trag oasele după mine.

- Dar la trompetă trebuie să suflaţi din greu...

- Te topeşti, domnule. Cel mai al dracului instrument de pe faţa pământului. Sufli cu buzele, sufli cu sufletul, sufli cu stomacul, cu creierul. Cu capul, cu tot. E cel mai periculos instrument de pe pământ. Vioara? Tragi cu arcuşul... E uşoară, dă-o dracului! Dar eu m-am păstrat, domnule. Altfel, nu rezistam. Mulţi s-au dus, mai mici decât mine cu 15 ani. S-au dus, săracii de ei, se îmbătau şi dormeau prin şanţuri că nu mai ajungeau acasă.

- Veniţi destul de des în Valea Jiului la Festivalul Om rău şi de Ziua Minerului. De ce onoraţi, de fiecare dată, aceste invitaţii?

- Le-am zis eu în sat: Voi nu ştiţi, mă, cine-i domnu’ Barbu din Petrila! Îl cunoştea un unchi de-al meu care a făcut servici, aici, la mină. Ä‚la m-a întrebat: Bine, mă, Marine, ai fost tocmai acolo? Da, mă! Bravo, dom’ne! Și când m-oi duce eu acuma acasă şi i-oi spune că ne-am întors acasă tocmai de la d. Barbu...

- Cum îl cheamă pe unchiul dv. care a lucrat la Petrila, la mină?

- Robu. Robu Constantin...

 

Mă, asta-i glumă să mă dai afară din Dârvari?

 

- Care e relaţia dv. cu poetul Mircea Dinescu?

- Un suflet de milioane. Și munceşte pentru omenire, domnule. L-am adus acolo, la mine, în zona mea, de două ori. A televizat cum era grâul, câmpul, satul şi magazinul oamenilor. S-a-nchinat toată lumea. Dânsul, dacă nu era să-l ia pe păcătosul ăla de la Severin, nu luam „calamităţi” absolut deloc şi niciun ajutor. L-a luat dl. Dinescu în dihonie şi ne-a dat ăla şi „calamităţi”. Eu l-am adus pe dl. Dinescu să vadă ce nenorocire s-a abătut asupra noastră. Dl. Dinescu a fotografiat totul şi a zis că nu e 1.200 kg la hectar, cum zicea ăla. Mă, păcătosule, mă minţi tu pe mine? Uite, mă, că-ţi arăt fotografia. Când am rămas cu ăla a zis că nu trebuia să-l aduc pe dl. Dinescu. După două săptămâni m-am întâlnit cu el şi mi-a zis: Mă, Marine, tu ai avut dreptate. Mă, du-te dracu’, să nu te mai întreb eu de alte treburi. Mă, ai mâncat moara 32 de ani de zile şi cu pământurile. Fii atent ce faci! i-am zis. Lasă, mă, dă-o dracu’, că asta a fost o chestie de glumă. Mă, fiţ-ar gluma ta a dracu’. Păi, asta-i glumă să mă dai tu afară din Dârvari? Eu am o casă cu trei camere, o bucătărie şi o magazie. Atâta am. Ä‚la are un conac şi o grămadă de pământ. Dacă te reclam, te duci dracului. Ai luat pământul izlazului, în loc să-l dai tineretul care n-are pământ.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter