29.10.2011,  19:27:19 | 0 comentarii | 890 vizualizari
La Clubul Elevilor din Petrila s-a reluat o tradiţie uitată aici: / Balul bobocilor (foarte) mici
de Ziarul Vaii Jiului

După câţiva ani de pauză, învăţătoarele de la Școala Generală Ion D. Sîrbu din Petrila au reluat, cu concursul generos al dascălilor de la Clubul Elevilor, o frumoasă tradiţie: Balul bobocilor dintr-a-ntâia. Balul bobo­cilor mici a fost organizat de cei dintr-a patra.

Cei mari au imaginat şase probe, pe care cei foarte mici trebuiau să le treacă cu brio: parada costumelor, proba de creativitate, cursa pe ziare, proba de dans, proba... mumiei umblătoare şi cursa de dexteritate.
La prima probă s-au întrecut vrăjitori, prinţese, vrăjitoare, corsari chiori, feţi frumoşi şi ilene cosânzene.
În cea de-a doua, concurenţii trebuiau să facă minuni (precum o prinţesă cu coif sau fără), având la îndemână doar materiale reciclabile şi suluri de hârtie igienică. Cursa pe ziare consta în a păşi doar pe publicaţii locale: aveai la îndemână doar două exemplare pe care trebuia să le alternezi odată cu paşi. După cum vedeţi, cei mici s-au adaptat la situaţia presei de azi: titluri puţine, exemplare la fel de puţine.
Cel mai greu a fost, pentru cei foarte mici, la proba de dans. Există azi clase de început în care sunt doar şase băieţi rătăciţi într-un „ocean” de fete. (În plus, ca situaţia să fie şi mai dramatică, cei aparţinând unui cult neoprotestant nu au voie să danseze.) Prin urmare, cuplurile mixte de dansatori au fost extrem de rare....
În proba de „Mumie umblătoare”, aceasta  trebuia să fie împiedicată să se deplaseze de adversarul ei. Care o înfăşura într-un sul de hârtie igienică şi o ţinea, astfel, pe loc.
La proba de dexteritate, un ou (fiert) trebuia dus într-o linguriţă dintr-un capăt la altul al scenei.
Într-un limbaj sec, al cifrelor, vom spune că 76 de elevi dintr-a IV-a au făcut totul pentru ca 48  de „boboci” să se simtă vedetele zilei.
Special guest star a fost Dragoş Sebastian Leonte din clasa a IV-a C (învăţătoare Bianca Popescu), un elev cu o voce de aur care a câştigat „Delfinul de Aur” de la Năvodari şi va cânta, la anul, în „Mamaia copiilor”. El ne-a spus, în particular, că e mai cunoscut în ţară decât în Vale. I-am promis că în curând va fi invers.
Vineri, la prânz, Clubul Elevilor din Petrila a fost plin de copii şi de voie bună. Pentru toate acestea au contribuit doamnele şi domnişoarele Mariana Smău, Mihaela Tinca, Fermina Avram, Liliana Gheban, Natalia Ștefan, Veta  Dogaru, Rodica Bolog, Timea Colojvari şi dl. Cristian Avram.
Acum că am ajuns la final vom dezvălui, în premieră, cine au fost aleşii Miss şi Mister Boboc: Delia Voinea şi Octavian Bumbac.

Mihai BARBU (cu ajutorul elevelor Corina Chivu, Bianca Cazacu, Adina Calniciuc şi Alexandra Câmpeanu  de la Cenaclul literar - Clubul Elevilor Petrila)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter