07.11.2011,  19:29:33 | 0 comentarii | 428 vizualizari
A apãrut / Duhul Vãii de Ioan Dan Bãlan
de Ziarul Vaii Jiului

PREFAȚÄ‚. După povestirile de magică extracţie grupate în volumul „Duhul momârlanilor”, apărut în 2008, scriitorul Ioan Dan Bălan revine în actualitate cu alte 20 de naraţiuni, grupate în două cicluri distincte. Povestitor înnăscut, ca orice moldovean care se respectă, autorul dovedeşte talent şi har narativ, cât şi capacitatea de a surprinde esenţialul, în cuvinte puţine, fără a se lăsa furat de condei, decât atunci când, vrând-nevrând, mai face şi descrieri de natură, cu intruziuni lirice.

Pentru început, lumea dură a minerilor este evocată în „Atacul Vâlvei”, în care vocea Ei, „iscată din adâncul pământului”, îi spune minerului: „Vei trăi în noaptea asta cât pentru o viaţă. Dacă vei scăpa - şi vei scăpa de moarte - (...) te vei simţi apă strecurată printre crăpăturile pietrei”... Un alt miner, bătrânul Fernoagă, îşi dezvăluie secretul supravieţuirii: „Și să ştiţi că eu am murit de opt ori până acum şi tot de atâtea ori am înviat” („Din vremuri trecute”). În câteva pagini de mare încărcătură poetică şi emoţională este descrisă şi întâlnirea autorului cu artistul plastic al minerilor din Petrila, regretatul Ladislau Schmidt, a cărui existenţă dură, începută şi derulată tot prin minerit este concretizată chiar în titlul povestirii: „Nici o lacrimă”... Însă, dincolo de aspectele dramatice, în minerit există, surprinzător, şi sensibilitate, ba chiar gingăşie fără margini, aşa cum ne relevă povestirea „Rândunica”. Vestitoarea primăverii, ajunsă accidental din lumina soarelui în întunericul minei (culmea, coborând cu colivia minerească!) va fi eliberată de bătrânul miner Voicu, printr-un gest motivat atât terapeutic cât şi mitologic: pentru a se vindeca de durerile de şale, ca în urmă cu 20 de ani, când altă rândunică rătăcise drumul... În fine, în viaţa minerului îşi găseşte loc şi umorul, dar după cum vom vedea, prin situaţii tragi-comice. „Minerul Vârtej nu era interesat de politică nici cât negrul sub unghie. Viaţa lui se desfăşura normal : şut, crâşmă, bucătărie, curte, coteţul lui Stelu, banca din străduţă, din faţa porţii, pe care se aşeza pentru a purta discuţii sociale (...) ziua; noaptea, schimba banca, discuţia şi persoana, cu patul, bârfa din cartier şi soţia sa, Ana, gospodină şi iubitoare, bună de gură şi, bineînţeles, de pat”. Totuşi, fără să-şi dea seama, chiar bietul miner ajută hoţii să-l fure pe Stelu („Porcul lui Vârtej”).

Schimbând registrul tematic, autorul ne oferă şi splendide descrieri ale naturii, pline de fiorul poetic al lunii Florar („După zbârciorgi”), ca-n finalul cărţii să revină, cum era de aşteptat, la obsesia satului natal, din Nordul Moldovei, adică Victoria (Hlipiceni) pe Valea Jijiei, prin duioase amintiri din copilărie, legate de Paşti şi prima dragoste („La udat”), sau, dimpotrivă, prin pagini dure, dominate de cruzimea realului şi evenimente tragice care i-au marcat tinereţea : moartea mamei, recăsătorirea tatălui, întâlnirea cu mama vitregă şi nou-născutul vitreg, un conglomerat emoţional decisiv, de natură să-l propulseze în a pleca spre facultate, începând o viaţă nouă („Vizita”).

În concluzie, sunt în acest volum câteva povestiri excepţionale, de mare vibraţie sufletească, în care se simte, indubitabil, mâna unui bun şi inspirat prozator. Întrucât are cu prisosinţă vocaţie scriitoricească, de foarte mult timp Ioan Dan Bălan a trebuit să-şi asume literatura ca mod de viaţă şi aspiraţia împlinirii. Numai să nu se lase devorat de ea....

Prof. Dr. ISIDOR CHICET
Membru al Uniunii Scriitorilor
Redactor-şef al Revistei „Răstimp”

Atacul Vâlvei. A călcat pe podul puţului ameţit de cobo­rârea vertiginoasă cu colivia. Purta în urechi, alături de huruitul funiilor metalice, o voce iscată din adâncul pământului, poate a Vâlvei:

- Vei trăi în noaptea asta cât pentru o viaţă. Dacă vei scăpa – şi vei scăpa de moarte – vei cântări altfel ceea ce înseamnă gestul tău subteran, te vei simţi apă strecurată printre crăpăturile pietrei calcaroase ori vânt care poartă nisipul schimbător de relief la suprafaţă, în lumina soarelui, vei simţi cu adevărat ce schimbă munca ta şi ce nu se poate schimba niciodată, Costine, nici măcar pedeapsa pentru câte rele, câte păcate au trecut şi prin tine…, dacă vei scăpa cu  viaţă – şi vei scăpa – vei întocmi un alt cântar pentru relieful minţii şi vei preţui Puterea Cerului!

A călcat repede în lungul galeriei, spre orizontul şaisprezece, căutând calea benzii patru, cea care transporta cărbunele sectorului lor, cu numărul tot patru…, „i-auzi alta, Doamne, patru ori patru, adică şaisprezece, astăzi suntem în data de douăzeci şi patru, ce joc de cifre, ce-o fi cu joaca şobolanilor ăstora, acesta-i semn bun, de ce-mi răsună în urechi altceva? Și e cam mult praf pe galerie, de ce duhul minei s-o fi oprit ventilatorul de lângă rostogol?”.

Și-a strâns la mijloc cureaua lată, un fel de chimir moştenit de la un miner intrat de ani în pensie, şi-a fixat la brâu lampa, masca de gaze şi sacul de merinde, iuţind paşii în sus, către locul de muncă. La intersecţie a întors capul: prin „puzderiile” prafului gros luminile de la lămpile antigrizutoase semănau cu luminile de veghe ale pârtiilor de schi din Straja sau din Parâng, „aha, uite la   ce-mi zboară mintea, la schi, totuşi, ce bine-ar fi să urc la sfârşit de săptămână pe pârtie, ce bine ar fi!…”.

A ajuns la baza rostogolului destul de repede, uşor transpirat, a dat jos cheptarul îmblănit şi, văzând că vreo câţiva bolovani mari de cărbune blocau gura de sus, a înşfăcat ciocanul de abataj şi, proptindu-se bine în peretele galeriei, a dat drumul aerului comprimat, începând să spargă bulgării, în păcănituri scurte, ca seriile trase de armele automate, serii scurte şi dese…

…Când a căzut bolovanul cel uriaş de pe banda de sus, avea furtunul pickamerului în jurul corpului şi, trecut peste umăr, acesta s-a strâns brusc în spirala făcută pe trupul lui, în timp ce greutatea formidabilă, încercând să pătrundă în rostogol, apăsa picul din oţel; mâna de pe mâner îi scăpă brusc şi corpul ciocanului de abataj, în pârghie, i se propti sub bărbie, în gât, blocându-i respiraţia şi săltându-l, ucigător, câteva palme de la nivelul galeriei, de pe vatră.

Pe loc îşi dădu seama că Vâlva nu vorbise aiurea…

 

*  *  *

Inginerul Răduţ, privind către cei doi lăcătuşi care lucrau la întreţinerea benzilor transportoare, inspirat zilnic de şeful „filozof” Voicescu, accentuă:

- Verificaţi cablurile de suspensie şi ancorele, fiecare metru de bandă, fiecare buton de pornire sau de oprire, fiecare rostogol. Sus, la semnalizările de la dispecer, se vede  că un deştept de la rostogol a adormit, ori băieţii au blocat benzile să-şi ia câteva « clipe » de odihnă… Prin munca din adânc se înalţă omul spre lumină! Noroc bun!

Apoi, aducându-şi aminte de ceva ieşit din comun, i se adresă celui mai vârstnic, căruia începuse părul să-i albească :

- Și nu uita, C.C.-ule, munca este o binefacere pentru cei  de vârsta noastră, e plăcută şi folositoare, produce satisfacţie deosebită şi reprezintă raţiunea vieţii minerului, băgaţi bine la cap, munca înnobilează omul!…

Fixându-şi echipamentele şi căutând prin genţile de scule, Cornel şi Costel pufniră în râs. Al doilea, îndesat şi mai îndrăzneţ, replică:

-  O fi, dom’ inginer, le spui ca din carte, dar… nu uita nici domnia-ta că, dacă ajungem cu toţii nobili, avem toate drepturile, inclusiv acela care spune că lenea are şi ea ce are ca satisfacţie, că

n-a omorât pe nimeni, după câte bine se ştie şi, chiar dacă n-o fi folositoare, numărul leneşilor de pe la noi arată că e destul de plăcută; hai, Cornele, că domnu’ inginer „cefelist” ne trage către adâncurile gândirii şi noi avem treabă în adâncurile minei, verifică-ţi încă o dată lampa şi hai! mişcă-ţi butucul!

Momârlan, al doilea lăcătuş, mustind de cheful muncii ca Sahara de apă, bolborosi în timp ce ridica pe umeri geanta grea:

- Bine, nu ştiu care dintre dumnea­voastră e mai filozof, da’ eu vin de la nunta lui nepotu’miu şi-mi dau seama că tare greu e să-l transformi pe nuntaş în miner… Costele, ce ziceai de satisfacţii, ale cui sunt mai mari? Noroc, şefu’!

 

*  *  *

O parte obligatorie a traseului celor doi lăcătuşi era cea pe care tocmai o acoperise Costin. De altfel, faptul că pe bandă nu era cărbune îi sili pe cei doi „C” să-l caute pe al treilea în grabă. Înaintau pe galerie atingând fiecare cablu şi ancoră, iar în nişele contactoarelor şi transformatoarelor măsurau cu aparatele speciale nivelul de metan care nu prea era, chiar dacă praful des de cărbune arăta că „la front” se lucra „pe uscat”, nu „pe umed”… Ce e drept, după zgomotele amestecate, detunături de explozii, păcănituri de pickamere, şuierături de la maşinile de găurit, scârţâiturile benzilor sau strigătele, înjurăturile unor ortaci care credeau că subteranul permite orice, se muncea pe rupte, „în draci”, se apropia sfârşitul lunii şi planul arăta „subţire”, trebuiau s-atingă măcar K1, să-şi ia salariul întreg, altfel…

- Și spui c-ai fost la o nuntă momârlănească, tradiţională, s-au îmbrăcat după tradiţie?

Cornel privi spre ortacul său, scurt.

-  Unde sfântu’ ai văzut tu o nuntă cu vreo 5-600 de momârlani îmbrăcaţi toţi în costumele lor populare? Or fi fost vreo 200 de persoane, mai ales cei vârstnici, chemătorii, vorniceii şi prietenii mirelui, prietenii miresei. Și la noi lumea se cam „bărăbeşte”, Costele, se schimbă, costumul tradiţional e scump şi e greu de întreţinut, cel „bărăbesc” , „nemţesc”, e mai lesna să-l porţi, să-l cureţi…

- Dar mâncarea? Că la nunţile momârlăneşti se găteşte într-un anume fel, specific, cu tocană din cărnuri amestecate, de oaie, vită şi porc, la fel şi ciorbele, sunt foarte gustoase, uneori merg la câte o nuntă unde n-am „obligaţii” şi pentru a mă sătura de asemenea bunătăţi. 

- Ei, o fost fain de tot, numai că la început s-or „dat mari” cu nişte… tartine, „senviciuri”, care erau unse cu chestii moderne, nu prea mi-or plăcut, eu am mâncat „porcării” de-ale noastre, cârnaţi, tobă, caltaboş, sângerete, d-astea!

- Moderne, zici? Mai ţii minte ce-o păţit zgârcitul acela de Teofil de la abatajul 48, la Turda?

- Cu feliile unse mereu cu untură? Taci, bă, barabă, că-mi faci greaţă, uite o ancoră slăbită, hai s-o strângem repede şi să-l vizităm pe Costin, de ce n-o fi venind cărbune pe bandă, ce s-o fi întâmplat?  

Apoi, stând în loc şi dându-şi casca pe spate:

- …Dar ştii ce? Eu nu ştiu toată întâmplarea, cum a fost?

Costel hohoti arătându-şi dinţii albi pe faţa deja înnegrită de praful cărbunelui.

- Mă, i-au făcut-o urât de tot, dar l-au lecuit de „zgârâie-brânză” pentru totdeauna. Știi, abatajul fiind mare, în TH special, ei erau şapte pe schimb,  Turda fiind cel mai vârstnic şi miner plin; un moroşan bun ca pâinea caldă sau ca minerul după câţiva deţi băuţi după şut, la Alexa, la „Căprioara”…

- … Unde nu se-mbată nimeni că, după câte spun ai noştri, chelnerii toarnă apă-n orice băutură, „e puţină, dom’le, s-ajungă la toată lumea”, aşa-i?

- Mda, văd că le ştii. Și, cum spuneam, zgârcit ca Hagi Tudose,  Teofil venea zilnic la şut cu pachetul-supliment făcut, invariabil, din pită unsă cu untură, usturoi şi ceapă. Ceilalţi, chiar şi cei tineri, vagonetarii, aduceau mâncare ca lumea, de la chiftele şi fripturi, la şuncă sau cârnaţi, salamuri, brânzeturi, cu murături sau legume proaspete, după anotimp. Bineînţeles, când se  aşezau la masă, se îmbiau unul pe altul, de regulă mâncau ce era mai bun, până se săturau cu toţii, că de resturi aveau grijă „semnalizatoarele minei”, adică şobo­lanii.

Se opri şi căută o cheie, să fixeze bine cablul în „papucul” ancorei.

- Și, între noi fie vorba, nu Teofil era zgârcit, ci… cam trăia „sub papucul muierii”… Ce s-o mai lungesc? Toţi acceptau, tacit, să mănânce din „suplimentul” lor, nici nu se vedea, de altfel, crezând că ortacul lor avea greutăţi pe-acasă, pe la ţară, e de prin Oltenia. Dar, într-o zi de toamnă târzie, o sâmbătă, la casa lui de colonie, au apărut câteva maşini, unele ARO cu remorci, care i-au adus lui Teofil mai mulţi porci zdraveni şi tăuraşi de până la un an, numai buni de făcut mezeluri. Cei din maşini îi erau neamuri, l-au ajutat, aşa că, ziua de duminică a însemnat că „afumătoarea” Teofililor mergea din plin,    l-a ajutat să gătească de toate şi vecină-su, mezelarul, a lui Molnar, bătrânul. Toţi spuneau că mirosea atât de plăcut, că din Cocoşvar până-n Pod Fabrică mulţi înghiţeau în sec de poftă, inclusiv Turda cu ceilalţi ortaci, care abia aşteptau să meargă luni la şut, să-şi astâmpere pofta…

 

*  *  *

Când a fost să se aşeze la masă, la mijlocul şutului, Teofil a fost chemat la intersecţie, de unul de la trolee, să ia foietaj proaspăt, moment în care un tânăr vagonetar mai pofticios a desfăcut săculeţul de merinde al minerului, să miroase bunătăţile, dar… ce să vezi? omul adusese tot pită cu unsoare, ceapă şi usturoi, ceea ce i-a scos din pepeni pe ortacii săi, pentru prima dată după şapte sau opt ani de zile…

Și i-au făcut-o.

Unul s-a dus cu feliile unse la „vidanjă”, a pus cu o surcea… şi nimeni nu l-a invitat pe Teofil să servească  din cealaltă mâncare, până la urmă a trebuit să-şi desfacă pachetul, se obişnuise

să-l dea la şobolani nedesfăcut, a simţit mirosul când a dus primul „sandvici” la gură, a vomitat de şi-a scos şi maţele din el…

Ceilalţi s-au cam speriat, dar Teofil a crezut că era „opera” neveste-si, aşa  că, după ce i-a trântit vreo două perechi de palme acasă şi a băut un kil de ţuică întoarsă ca să nu dea icteru-n el de scârbă, a hotărât:

- Lucreţio, de azi înainte numai eu, auzi, numai eu pun „suplimentul” în săculeţ, dacă mai îndrăzneşti să te atingi de ceea ce-mi iau la şut, îţi rup mâinile…

Cred că-ţi dai seama că ortacii, până a ieşit la pensie, nu i-au spus, nici nevastă-sa n-a ştiut niciodată de ce a încasat-o pentru prima şi ultima dată  în viaţa ei… ştii, o fi de râs, de plâns, nu ştiu, dar povestea asta-i bună ca învăţătură de minte, nu-i aşa?

 

*  *  *

Au ajuns la capătul benzii, care mergea în gol şi l-au văzut pe Costin atârnat în pi­ckamer, la gura de sus a rostogolului. Prin praful gros care venea din galeria de deasupra nu şi-au dat seama, pe loc, despre ce-i vorba. Fiind pe partea lui, Costel s-a mirat că vagonetarul, care de regulă îi primea cu glume şi gălăgie mare, acum dădea fără vlagă din picioare, atârnat deasupra pă­mântului, cu o cizmă ieşită din picior. A îndreptat lumina proiec­torului lămpii în sus, a văzut năprăsnicia şi a strigat:

- Moare, Cornele, vino iute să-l dăm jos!

L-a ridicat repede de picioare, era fără reflexe.

- Taie furtunul, Cornele, acum!

Luând securea, dintr-o singură lovi­tură, ortacul său a reuşit să taie furtunul care ducea aer sub presiune la pickamer, chiar de jos, de la ţeavă, ceea ce a făcut ca să-l poată coborî de-acolo, într-o clipită.

Inert, omul nu mai respira, era plin de spume şi mâzgă de cărbune, cu pământ mocirlos, de mină.

În câteva fracţiuni de timp Costel a hotărât:

- Cheamă urgent ajutor medical cu targă! Eu o   să-l resuscitez, am făcut cursuri de prim ajutor, executarea, Cornele, poate c-o mai fi având ceva viaţă în el!

Apoi, curăţindu-i cu mănuşa mâzga urât mirositoare, începu să-i maseze inima care se oprise, să facă respiraţie „gură la gură” celui accidentat, să-l salte în spate, cu capul în jos, ţinându-l de picioare, pe umeri, până Costin a dat semne de viaţă, întâi prin bătăile inimii, apoi prin mişcările ochilor spălăciţi…

…Când au venit cu targa cei de la cabinetul medical, Costel vomita de zor lângă baza culbutorului, întrebându-se ce mama vâlvei mâncase şi băuse Costin, de puţea ca la „vidanjă”, plus tutun de proastă calitate şi ţuică puturoasă, ieftină. 

L-au dus la reanimare în pas alergător, a trăit câţiva ani cu o pareză, apoi şi-a revenit, poate mai trăieşte încă, era de prin Vâlcea…

 

*  *  *

S-a aşezat jos, pe un cvandrug, lângă ortacul său.

- Ce spui, Costele, va trăi?

În clipa aceea mina se izbea de ei ca apa mării de stânci.

A încercat să-i răspundă, dar o altă încărcătură de vomă îl sili să se ridice, să se sprijine de banda care era oprită. Tocmai atunci, din rama suitorului apăru capul negricios al celui din galeria de sus, care avea grijă  de banda de-acolo, care deversa cărbunii în rostogol… cărbunii cei mari, care erau să-l omoare pe Costin.

- Noroc! Ce mama sfintei Varvara aţi blocat banda, bă, de nu mai putem da cărbune de sus? Și unde-i Costin, l-a apucat tocmai acum…

Costel se prăvăli spre nefericitul vagonetar val de furtună.În mâinile puternice ale lăcătuşului tânărul pirpiriu tremura ca varga.

- De când eşti „bă” cu mine, puţoi de bandă ce eşti?! Tu ai lăsat pe rostogol bulgării cei mari, care erau să-l omoare pe Costin? Vrei să ştii unde e? E la reanimare, putoare, pleacă şi foloseşte ca lumea pickamerul la spart bulgării mari, până nu-mi sare ţandăra şi te dau de tot în grija sfintei Varvara, fi-ţi-ar lenea a vâlvei celei rele, marş, că şutu-i scurt. Pifane!

Dar tânărul era deja sus, speriat. Ei au pornit banda supraveghind totul îndeaproape, lucrând amândoi în tăcere. Până la sosirea schimbului, timpul a trecut mai greu decât oricând şi primele vorbe, între ei, le-au schimbat la o ţuică fiartă, la crâşma din capătul străzii Minei, sub Cocoşvar, loc în care au desfăcut şi suplimentele, pline de praful negru al cărbunelui:

- Cornele, cred că după nuntă n-ai adus pâine cu unsoare, momârlane, că nu te ştiu prea darnic, când ai tăiat porcul? Și-apropos, ce crezi că şoptea Costin pe targă la adresa vâlvei minei, vâlva care, după câte am înţeles, l-a „atacat” în colivie, la coborârea prin puţ?… Să-ţi spun sau să-ţi arăt?



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter