06.11.2011,  16:28:00 | 0 comentarii | 418 vizualizari
Astăzi e ziua ta... Mircea Andraş / „Să fii o stea în lumea nimănui”
de Ziarul Vaii Jiului

Îi place mult să scrie, nu poate trăi nicio zi fără să nu-şi pună condeiul în slujba celor care iubesc cultura, arta şi poezia. Talentul pentru el are culoarea aurului; el trebuie descoperit, eliberat de nocivităţi şi apoi modelat.

Steaua lui norocoasă i-a fost aşa de bine călăuzitoare încât a ajuns unde a ajuns şi poate să bucure şi pe alţii. Dacă îl vezi pe stradă ţi se pare că e tot mai singur. Trece printre oameni ca o umbră care vorbeşte singură. Nimeni nu-l vede, s-ar putea spune că trecătorii, şi nu numai, trec prin el, calcă pe el. Poetul Mircea Andraş nu poate să se apere, a renunţat la toate ale vieţii în schimbul poeziei, nu poate  nici să se mai ajute fiindcă nu mai vede nici lumina stelei care a apărut strălucitoare la naşterea lui. Când s-a născut poetul nu a fost o zi oarecare, a fost o zi dintre cele mai frumoase, mai caline şi mai pline de înţelesuri sărbători ale românilor: Sfântă Mărie Mică sau Naşterea Maicii Domnului - 8 septembrie.

 

- Bardule Mircea Andraş, cum au început preocupările tale artistice?

- Pe vremea când eram copil în clasele primare am publicat şi prima poezie în revista „Lumina”. Se numea „Vestitorii primăverii” şi era tributară poetului meu prefe­-rat­, George Coşbuc. Aveam să mai comit o astfel de tentativă 4 ani mai târziu, „Ștefan, Ștefan Voievod” în „Scânteia pionierului”, după care am făcut o pauză - cam mare - până la 21 de ani. Nimic la acea vreme nu amintea cărţile pe care aveam să le public. Pe vremea clasei întâi au fost trimişi de la centru, în Petrila, doi pictori - fraţii Szilaghi, pentru a crea aici o şcoală de pictură. Spre surprin­derea mea, am fost ales între cei 25 de învăţăcei într-ale picturii, ajungând să fiu chiar unul din preferaţii lor. Am ajuns cu încă 5 colegi să expunem într-o colectivă chiar la Sala Dalles, ţelul suprem la acea dată. Am reeditat acest lucru tot cu o colectivă la vârsta de 8 ani. De atunci am avut mai multe expoziţii personale şi colective la Tg. Mureş, Craiova, Tg. Jiu, Oradea. Și totuşi, pictura nu era vocaţia mea, deşi descoperisem un stil nou, pictura gestuală, care a fost bine primit.

- Cum te-ai integrat în expoziţii colective, tu solitarul?!

- De felul meu, am fost întotdeauna un solitar, un însingurat într-o mare de oameni. Am avut foarte mulţi prieteni care, pe parcurs, s-au dovedit a nu fi. Unul dintre prietenii mei obişnuia să spună: „Suntem o adunătură de curve care ne numim prieteni!”. Și într-adevăr, cam asta eram. Mai grav e când trăim singuri. Singură­tatea e o boală mai gravă decât toate bolile din lume. Și nu poate fi trată, şi nu poate fi evitată. Și totuşi prietenii salvează. M-au salvat - moral cel puţin - două premii obţinute la festivalurile de umor de la Vaslui şi Focşani. Ele au împlinit pe celelalte obţinute până atunci, multe la număr, pentru poezie, teatru, proză, umor, pictură, caricatură şi artă fotografică. Valentin Silvestru spunea că sunt aidoma unui râu vijelios de munte care curge zbuciumat, cu o viteză şi un debit de invidiat şi deodată se împarte în mii de pârâiaşe care nu mai înseamnă nimic. Asta e. Nu mă puteam hotărî în niciun fel asupra unui gen anume. De fapt toată viaţa mea a fost legată de astea, dedicată preocupărilor poe­-tice, umplută până la margini de ele, încât nu mai rămânea loc pentru nimic altceva. Toate astea nu mai reprezentau altceva decât un mijloc de existenţă, nu financiar bineînţeles.

- Despre umoristul şi epigramistul Mircea Andraş?

- La Târgovişte, am întâlnit o graficiană care comitea caricaturi celor prezenţi. M-a rugat să însoţesc  cu câte un catren fiecare desen şi au fost multe, multe - aşa am devenit şi epigramist. Ele mă întregesc oarecum. Le fac instantaneu, acolo la faţa locului, pentru că astfel valoarea lor creşte. „Dacă asculţi atent fiecare epigramă comisă de el, chiar dacă te face să râzi în hohote, are ceva din singurătatea şi tristeţea autorului. Și încă ceva, au foarte mult bun-simţ”, spunea Valentin Silvestru. Într-o zi am fost invitat la un festival la Alexandria şi de abia în ultima zi am aflat că e de proză. Nuvela pe care am scris-o în tren a luat locul II, propulsându-mă ca prozator. Ulterior am scris trei romane „Aşteptându-l pe Iisus”, „Momârlanii”, „Acolo jos, aproape de cer” şi nuvela „Opriţi lumea, vreau să cobor!”. În rest? Visez sub cer violet, într-o noapte cu mesteci albi în timp ce stelele văzute de sus sunt alături de mine! Și dacă mâine vor veni, ca nişte spânzurători, amintirile, pentru mine cel mai frumos cadou este gândul bun pe care mi l-au trimis toţi cei care au vrut să-mi spună „La mulţi ani!”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter