08.11.2011,  08:34:32 | 0 comentarii | 146 vizualizari
Începe sezonul cererilor de subvenţii pentru agricultură / Locuitorii zonelor montane sunt sprijiniţi pentru dezvoltarea unor ferme europene
de Ziarul Vaii Jiului

Fermierii din zona Văii Jiului au, începând de luna viitoare, posibilitatea de a obţine sprijin financiar pentru dezvoltarea activităţii. Astfel, începând cu 2 martie şi până în 15 mai 2009 la centrul local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din Petroşani se pot depune cererile pentru plata pe unitate de suprafaţă, pentru fermele mai mici de 50 de hectare. Pentru fermierii care au o suprafaţă mai mare de 50 de hectare, cererile vor fi depuse la centrul judeţean APIA din Deva.

Cât mai mulţi bani europeni
Acelaşi lucru se va întâmpla şi la celelalte centre locale din Brad, Ilia, Hunedoara, Orăştie şi Sântămăria Orlea.
Conform celor declarate de specialiştii APIA, depunerea cererilor se face conform legislaţiei europene. Există un contract cadru, în format electronic. Prezentarea pentru depunerea cererilor se va face în baza invitaţiei pe care fiecare fermier o va primi, la data şi la ora programată. Se va depune o singură cerere de plată pe suprafaţă chiar dacă suprafeţele de teren sunt deţinute în diferite localităţi sau judeţe. Fiecare angajat al APIA răspunde pentru un anumit areal şi va da explicaţii pentru toate neclarităţile fermierilor. Se discută cu fiecare fermier în parte, în funcţie de suprafaţa de teren deţinută, în funcţie de situaţie, de culturi şi alte detalii legate de activitatea fermei.
 „Este important să absorbim cât mai mulţi bani de la Comunitatea Europeană. De altfel, APIA este singura instituţie care s-a mişcat foarte rapid şi a atras fonduri europene. Banii aceştia sunt reali şi intră în economia judeţului”, a declarat Călin Marian, directorul executiv al APIA Hunedoara.

Condiţii generale pentru obţinerea unei subvenţii
Fermierii mici trebuie să exploateze o suprafaţă de teren agricol de cel puţin un hectar, suprafaţa parcelelor agricole să fie de cel puţin 0,3 hectare, iar în cazul viilor, livezilor, pepinierelor pomicole sau a arbuştilor fructiferi să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, trebuie să declare toate parcelele agricole, indife­rent de suprafaţă şi să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu pe toată suprafaţa agricolă a fermei. În plus, trebuie să delimiteze parcelele agricole pe care le utilizează.
Pentru suprafeţele de teren date în arendă, în parte sau închiriate, sprijinul se acordă celui care lucrează terenul.
În cazul selectării la control pe teren, fermierul trebuie să permită efectuarea controlului, în caz de refuz fiind exclus de la plată.

Valoarea sprijinului financiar
Pentru fermierii care au terenuri în Valea Jiului şi doresc să ridice nivelul fermelor pe care le administrează există mai multe forme de sprijin financiar atent direcţionate. Astfel, de exemplu, „sprijinul financiar pe unitatea de suprafaţă este de 60,75 euro pe hectar. Pentru culturile în teren arabil, sprijinul financiar este de 46,71 euro pe hectar. Pentru sfeclă de zahăr, se dau 202,11 euro pe hectar, iar pentru culturi energetice, 46,71 euro pe hectar”, mai spune Călin Marian.
De foarte mare interes pentru zona Văii Jiului este ajutorul financiar pentru zona montană defavorizată, în valoare de 50 euro pe hectar. De asemenea, pentru pajiştile cu înaltă valoare na­turală se acordă 124 euro pe hectar, pentru practici agricole tradiţionale-pajişti se acordă 58 de euro pe hectar, iar pentru culturile verzi, înfiinţare până la 31 august şi arat până în 31 martie, se acordă 130 de euro pe hectar. Ultimele trei plăţi, pe agromediu, se acordă pe baza unui angajament scris pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2008, iar suprafaţa nu suferă modificări.
Până în 2013, specialiştii APIA speră ca subvenţiile acordate fermierilor români să ajungă la nivelul subvenţiilor acordate în statele Uniunii Europene.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     9 plus 10   = ?