29.10.2011,  13:49:31 | 0 comentarii | 670 vizualizari
Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Petroşani a fost una emoţionantă
de Alina PIPAN

Joi, la ora 17.30 Sala de Marmură a Primăriei Petroşani se umpluse până la refuz de lume. Cele mai multe dintre persoanele prezente acolo au reuşit de-a lungul timpului să transforme municipiul în ceea ce este el astăzi. Pe primele rânduri au stat totţi primarii municipiului de după revoluţie şi până acum. Toţi au primit distincţii din partea primarului în acţiune, Tiberiu Iacob Ridzi, care a venit la festivitate alături de soţia lui, deputatul Monica Iacob Ridzi. Alături de primar, la prezentarea festivităţii, a stat Felicia Portase, care s-a descurcat exemplar. Tot ea a asigurat traducerea pentru discursul invitaţilor străini. Nu putem uita să precizăm faptul că în sală au fost prezenţi reprezentanţi din localităţile înfrăţite cu Petroşaniul din Italia, Suedia şi Ungaria.Primăria Petroşani şi Consiliul Local Petroşani au pregătit 70 de asemenea distincţii. Au fost oferite oamenilor de cultură, inginerilor, medicilor, sportivilor, şefilor de instituţii, reprezentanţilor media. Tuturor celor care  ţin Petroşaniul într-un perpetuum mobile. Luând pe rând cuvântul, fiecare dintre cei premiaţi au reuşit să emoţioneze publicul. Singurul care şi-ar fi găsit locul în sală, dar nu mai este printre noi, a fost Carol Schreter care, în locul unui moment de reculegere, a primit un furtunos moment de aplauze. Ceremonia s-a întins până în jurul orei 20.30 şi s-a încheiat, cum altfel, cu un pahar de şampanie.

 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter