03.11.2011,  12:25:53 | 0 comentarii | 714 vizualizari
În Lupeni, teroarea social-democrată continuă / Pentru că angajaţii Universal Edil nu sunt fotbalişti, primarul-turnător Resmeriţă îi ţine în foame roşie, iar pe deputatul-baronet îl doare la cabinet
de Ziarul Vaii Jiului

Deşi angajaţii societăţii de gospodărire Universal Edil din municipiul Lupeni îşi programaseră o grevă de avertisment ieri, în intervalul 7:00 – 9:00, presiunile conducerii societăţii au fost prea mari pentru ca aceasta să se mai desfăşoare.

Astfel, deşi oamenii au o întârziere a salariilor de cinci luni, le este teamă de ameninţările voalate – referitoare la dosare penale – pe care conducerea unităţii le-ar fi proferat la adresa lor. În acest fel, viitorul oamenilor este sumbru, ei neavând alte soluţii de a-şi face dreptate, urmând să lucreze gratis pentru societatea falimentară, chiar dacă acasă nu mai au curent, apă şi nici ce pune pe masă copiilor. Măcar de plata gunoiului sunt scutiţi...

 

„Din păcate, nu avem cum s-o mai ţinem. Conducerea societăţii ne-a spus că greva este ilegală şi dacă o vom ţine, vom suporta consecinţele. Asta înseamnă dosare penale şi chiar nu avem nevoie de aşa ceva”, a declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, Ion Mânzală, liderul de sindicat al Universal Edil.

Deznădejdea acestuia este cu atât mai mare, cu cât nu vede alte soluţii prin care oamenii să-şi obţină banii pentru care au muncit atâtea luni. „Dacă nu pot rezolva nimic, îmi dau demisia şi renunţ. Mi-am pierdut orice speranţă în tot. Sunt total dezamăgit când văd că nu am nicio pârghie de care să mă agăţ”, mai spune Ion Mânzală.

Attila Dezsi, prefectul judeţului Hunedoara, a precizat că, într-adevăr, legea le îngrădeşte oamenilor de la Universal Edil dreptul de a face grevă, însă este dispus să întrunească o nouă comisie de dialog social, prin care să se rezolve problemele lor.

„Protestul lor nu se încadrează în limitele legii. Ei acum sunt în judecată cu societatea şi am înţeles că s-au mai achitat din restanţe. Ar trebui să deschidă o nouă acţiune în instanţă pentru restanţele rămase. Dacă fac grevă, acest lucru se poate întoarce împotriva lor, iar patronul le poate cere daune. Legea le limitează acest drept, dacă au contract colectiv de muncă. Dacă mi se solicită încă o dată, întrunim din nou comisia de dialog social – am mai avut una în urmă cu vreo lună jumătate şi am înţeles atunci că s-au achitat din restanţe – şi poate le mai plăteşte încă două luni. Eu nu-i pot minţi pe oameni în faţă, fiindcă după aceea tot ei plătesc şi nu este bine”, a declarat Attila Dezsi.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter