03.11.2011,  09:24:29 | 0 comentarii | 688 vizualizari
Minerii din Valea Jiului sar în ajutorul sinistraţilor din Moldova
de Gheorghe OLTEANU

Ieri, în jurul orei prânzului, la depozitul cantinei de la Dincă-Vulcan, două TIR-uri aşteptau să fie încărcate cu alimente destinate ajutorării sinistraţilor din Moldova. Alimente destinate, iniţial, pregătirii mâncării calde pentru mineri, dar la care aceştia au renunţat de bună voie, tocmai ca ele să ajungă la o parte din năpăstuiţii  din judeţul Neamţ.

 

Aproape de ora unu,

unul dintre TIR-uri aştepta să fie tras la rampa depozitului, pentru a fi încărcat. Celălalt era încărcat direct dintr-un alt autovehicul de acelaşi gabarit. Explicaţia mi-a dat-o domnul care supraveghea operaţiunea. Acesta, în care au venit alimentele, este al societăţii care are în subordine depozitul şi cantinele miniere. Celălalt TIR, în care marfa este transbordată, este unul dintre cele două autovehicule grele închiriate de CNH, pentru acest transport de ajutorare a sinistraţilor moldoveni.

 

Ce încărcau cei câţiva

muncitori de la E.M Paroşeni pe care aparatul foto digital i-a surprins pe pixelii lui în plină activitate? Încărcau făină albă, zahăr, ulei, conserve de carne de porc, de vită, pateuri, conserve de fasole cu cârnaţi, conserve de fasole cu carne, apă minerală. Cele două TIR-uri, încărcate cu aceste alimente, mi-a spus domnul Daniel Boteanu, şef serviciu în CNH, vor pleca chiar în cursul zilei de azi (ieri-nr) spre judeţul Neamţ. Ele sunt destinate locuitorilor a trei comune din acest judeţ, lovite greu de calamităţile naturale care s-au abătut peste Moldova. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter