29.10.2011,  16:26:29 | 0 comentarii | 556 vizualizari
Voleibaliştii de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan, cei mai tari din judeţ
de Gheorghe OLTEANU

Chiar dacă s-a nimerit să facă partea din grupa cea mai grea, voleibaliştii de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan nu au dezarmat. Dimpotrivă. Starea tensionată care-i cuprinsese la începutul primului meci s-a risipit destul de repede. După care, de aici şi până la cucerirea locului I, a fost nevoie doar de ambiţie, de hotărâre şi de foarte multă îndârjire.

Cosmin Strava,
cel care mi-a povestit despre cum a decurs ediţia voleibalistică din acest an - desfăşurată la Deva, în ziua de duminică, 13 februarie - a  Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar este elev în clasa a XII-a C a colegiului vulcănean şi căpitanul echipei de volei. Echipa, aflu de la el, s-a constituit în urmă cu doi ani. Cei care, de atunci şi până acum, le-au supravegheat evoluţia au fost profesorul de sport Cornel Ștefan şi domnul Liviu Baciu, un mare pasionat de volei din Petroşani.

La ediţia
din 2010 a olimpiadei, băieţii au fost nevoiţi să se mulţumească cu locul al III-lea. Care, oricum era ceva, din moment ce nicio echipă şcolară din Valea Jiului nu ajunsese până acolo. În luna februarie a acestui an, situaţia s-a schimbat radical. Celor care, acum un an, erau pe locul cel mai de jos al podiumului de premiere li s-au înmânat diploma şi cupa de campioni judeţeni.

Disputa voileibalistică
a avut loc în sala de sport a Liceului Traian din Deva. La actuala întrecere judeţeană de volei din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar s-au înscris cinci echipe. Voleibaliştii de la colegiul din Vulcan “au căzut” în cea mai grea grupă, împreună cu Liceul Călan şi Liceul Decebal Deva. Cealaltă grupă a fost compusă din echipa Liceului Traian Deva, favorita turneului, şi din cea a Liceului Gojdu din Hunedoara.

“În primul meci,
cel cu Decebal, îmi povesteşte Cosmin, am intrat tensionaţi. Nu mă întrebaţi de ce, fiindcă nu vă pot răspunde. Norocul nostru este că starea asta s-a risipit destul de repede, după care am jucat mai relaxaţi. Meciul a fost unul foarte strâns, dar am reuşit să-i batem pe deveni”. A urmat meciul cu liceul din Călan, a cărui echipă de volei îi scosese, anul trecut, pe vulcăneni din calculele finalei mari. Cu revanşa luată, băieţii din Vulcan au ajuns la meciul din finală. Cel jucat în compania băieţilor de la Liceul Traian din Deva. “A fost un meci tare de tot, îşi aminteşte Cosmin Strava. Ne-au condus ei în primul set, după care noi ne-am revenit şi am reuşit să câştigăm setul decisiv”.

Bucuria celor
şapte voleibalişti-elevi - Cosmin Strava (clasa a XII-a C), Sergiu Colda (a XI-a A), Cătălin Stoian (a XII-a D), Flavius Șpac (a XII-a D), Alexandru Florescu (a XII-a C), Cristian Todericiu (a XII-a C) şi Georgian Mihăilă (a XII-a D) - a fost imensă. Cum, de fapt, a fost şi cea a însoţitorilor lor la turneul din Deva: prof. Cornel Ștefan - directorul adjunct al colegiului (în scurtă din piele, al doilea din dreapta cum priveşti fotografia), Cristian Strava, tatăl lui Cosmin (la margine dreapta, lângă profesorul Cornel Ștefan) şi Liviu Baciu (în partea stângă a rândului din spate). A fost o bucurie imensă, fiindcă este pentru prima dată când o echipă de volei de la o şcoală din Valea Jiului câştigă campionatul judeţean.

“Vă rog să menţionaţi
neapărat că, în numele meu şi al colegilor din echipă, ţin să le mulţumesc celor care ne-au îndrumat şi ne-au fost alături: domnului director adjunct Cornel Ștefan, tatălui meu Cristian Strava, domnului Liviu Baciu şi, nu în ultimul rând, doamnei Elena Grecu, profesoară de sport la Universitatea Petroşani. Le mulţumim, fiindcă au avut încredere în noi, au ştiut cum să ne îndrume, iar nouă ne pare bine că nu i-am deziluzionat şi că am putut să le răsplătim în acest fel încrederea”.
 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter