03.11.2011,  18:50:59 | 0 comentarii | 685 vizualizari
Blocaj în zona Groapa Seacă, / Drumurile impracticabile din Vale impun intervenţia autorităţilor
de Alina PIPAN

Problema drumurilor naţionale impracticabile a mai fost tratată de cotidianul nostru chiar săptămâna trecută. Și vorbeam atunci de drumul spre Voineasa care iarna se transformă în capcană. Din păcate. Acest drum face legătura între unele din cele mai spectaculoase puncte turistice din Vale şi  staţiunea Voineasa.

Cu toate acestea, în perioada de după revoluţie, drumul nu a intrat, pentru reabilitare, în vizorul Ministerului Transportului. Dacă înspre Groapa Seacă se poate pătrunde cu maşini mari, dotate corespunzător, mai sus, spre Voineasa, drumul devine total impracticabil, mai ales pe timp de ninsoare abundentă aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă.

DN7A (Petroşani - Brezoi) a fost blocat în zona Groapa Seacă (1.575 m), în urma unei căderi de zăpadă, care a acoperit drumul pe o porţiune de 20 de metri. Din cauza acestui fapt, trei persoane, aflate la un kilometru mai sus de locul unde drumul a fost acoperit de zăpadă, nu au mai putut să coboare cu cele trei autoturisme. Turiştii intenţionau să ajungă la Petroşani. La faţa locului s-a deplasat în regim de urgenţă un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Petrila şi un echipaj format din patru jandarmi montani, pentru a le acorda sprijin turiştilor. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara, Nicolae Răducu, „efectivele ajunse în zonă au constatat că nu au existat persoane vătămate, care să necesite ajutor medical de urgenţă. În jurul orei 20:00, după intervenţia utilajelor de deszăpezire aparţinând Primăriei Petrila şi administratorului drumului (Districtul Meri), zăpada a fost înlăturată, iar cei trei turişti au ajuns cu bine la Petroşani”. 

DN7A este semnalizat cu indicatoare de interzicere a circulaţiei rutiere pe timp de iarnă.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter