03.11.2011,  19:19:09 | 0 comentarii | 862 vizualizari
Mihai Eminescu s-a făcut cu 25 de milioane
de Gheorghe OLTEANU

Nu a reuşit Ioan Dorel Șchiopu să-i facă pe colegii săi din Consiliul Local al municipiului Vulcan să mai taie din miliardele şi sutele de milioane destinate unor festivaluri, nedei şi alte petreceri programate în 2010, dar ceva tot i-a ieşit. Ceva legat de trei domenii pe care consiliul local să le finanţeze cu sume de bani nerambursabile. Plus câte ceva în legătură cu 24 Ianuarie şi cu comemorarea a lui Mihai Eminescu.

Argumentele cu care a venit

consilierul peremist vulcănean nu au putut fi contestate. Astfel că Ioan Dorel Șchiopu a reuşit ca - pe lângă domeniile de intervenţie deja trecute în programul anual pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit şi de interes general pe 2010, social, sport, şi culte religioase - să fie trecute şi cele propuse de el: mediu, educaţie şi cultură.

O altă izbândă -

că-i putem zice aşa, din moment ce mai toate amendamentele sale sunt blocate la mantinelă - a consilierului local Ioan Dorel Șchiopu este legată de data de 24 Ianuarie şi de cea de 15 iunie. Care au fost incluse în programul acţiunilor culturale, ştiinţifice, artistice şi de agrement din acest an. Programul acela, despre care vă spuneam, deunăzi, că, în acest an, va prăpădi peste 4,5 miliarde de lei din bugetul local al Vulcanului. Ioan Dorel Șchiopu a propus să se ia de pe undeva câte puţin şi să se dea ceva şi pentru acţiunile care se vor organiza în vara asta, cu prilejul comemorării lui Mihai Eminescu, şi în ianuarie anul viitor. La 24 Ianuarie când cred nu este nevoie să vă spun ce sărbătorim. Mai este, totuşi, nevoie să vă reamintesc că, anul trecut, aceleaşi propuneri făcute de acelaşi Ioan Dorel Șchiopu au căzut cu brio.

Amendamente lui Ioan Dorel Șchiopu

nu numai că au trecut, dar s-au dat şi un pic mai mulţi bani pentru acţiunile ce vor fi organizate cu aceste prilejuri. Iniţial, Dorel Șchiopu a propus să se rupă din altă parte câte 1500 de lei. Nimeni din consiliu nu a zis că nu, dar consilierului pesedist Marian Coltescu i s-a părut că, totuşi, e cam puţin 15 milioane de fiecare. Asta ţinând cont că în alte alea s-au pompat zeci şi sute de milioane de lei. Aşa că el a plusat la 25 de milioane de lei vechi care să se dea pentru ceea ce se va organiza în iunie, pentru comemorarea poetului naţional, şi la 24 Ianuarie 2011, când cu Mica Unire. Cum propunerea a venit de la şeful cel mare al consilierilor PSD, nimeni nu a cutezat să spună nu. Aşa că au rămas bătute-n cuie câte 2500 de lei pentru fiecare dintre acţiunile amintite.

Și, ca să nu mai spună cineva

că doar lui Ioan Dorel Șchiopu îi fac reclamă, îi alături numelui său pe acela al doamnei consilier liberal Alina Anamaria Cîrstoiu. Am ocazia să fac asta, pentru că amândoi au fost propuşi şi au intrat în componenţa unei comisii pe care unii cam aveau interesul s-o controleze în toate cele ce face. Este vorba despre “Comisia de evaluare  şi selecţie a publicaţiilor pentru care urmează să se acorde sprijin financiar”. În care, iniţial, fuseseră propuşi consilierii locali Simion Spiridon, Barbu Pompiliu, Hodor Petru, Eugenia Bărbiţă şi Duna Daniel. Pe domnul consilier PSD Petru Hodor l-a cam deranjat partea din denumirea comisiei în care se spune că “să acorde sprijin financiar”. Dumnealui a dorit să apară o exprimare elegantă, de genul “de evaluare şi selecţie a lucrărilor care să fie susţinute financiar”. Staţi liniştit, dom’ profesor, pentru că acelora care vor veni să ceară la comisie - şi se cam ştie cam cine va face cărare la aceasta - puţin le pasă că-i vorba de sprijin sau de susţinere. Pe respectivii îi interesează să le fie plasaţi banii. Cât mai mulţi şi pentru orice fel de lucrare...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter