04.11.2011,  09:47:55 | 0 comentarii | 518 vizualizari
Primarul Dănuţ Buhăescu i-o trage original lui Costel Avram: / “De când stă mai mult la Deva, printre mahării cu bani, a uitat de problemele din Valea Jiului”
de Gheorghe OLTEANU

În conferinţa de presă ţinută marţi, 14 iulie, după ce a plecat de la sediul SC Apa Serv SA, Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a făcut o declaraţie care, după apariţia ei în ziarele de a doua zi, i-a uimit şi şocat pe primarii ce participaseră la o şedinţă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.

În faţa ziariştilor,
domnul Costel Avram a spus că cei care susţin şi vor creşterea preţului apei potabile sunt membrii ADI. Adică, primarii localităţilor din Valea Jiului. Fals, fals, fals, îl contrazice domnul Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, cu care am discutat în după-amiaza zilei de ieri. “Domnul Costel Avram, spune primarul Dănuţ Buhăescu, a tranşat pisica pe care, apoi, a aruncat-o în curţile primarilor din Valea Jiului. Dumnealui se vede că uită faptul că, având o jumătate plus unu din acţiuni, acţionarul principal la Apa Serv este Consiliul Judeţean Hunedoara, din care şi dumnealui face parte. Și a mai uitat probabil că, până să se fi constituit ADI, Consiliul Judeţean a fost acţionarul unic al RAAVJ şi el a dus Regia, apoi, Apa Serv, sub noua denumire, la situaţia financiară în care societatea se află acum. Mai mult, domnul Costel Avram vrea, probabil, să se uite faptul că, pentru o scurtă perioadă de timp, el însuşi a fost director
la RAAVJ”.

Primarul Dănuţ Buhăescu recunoaşte
că a fost luat prin surprindere. Asta, fiindcă Costel Avram una a spus la şedinţa de la sediul Apa Serv şi alta la întâlnirea cu ziariştii. “Domnul Costel Avram a avut două discursuri, detaliază primarul Uricaniului. Unul a fost cel de la şe­dinţa din 14 iulie, când a propus mărirea preţului apei potabile. Ba, mai mult, aflând că se dă în funcţiune staţia de la Dănuţoni, a propus şi mărirea preţului apelor reziduale. Îmi amintesc perfect, a zis că hai să mărim acum preţul aşa cum trebuie, totul o dată, nu pe bucăţi!
Al doilea discurs al său a fost cel de la conferinţa de presă. Spre suprinderea noastră, a acţionarilor, acolo a pus că PSD-ul a propus creşterea preţului apei! Or, la şedinţa aceea eu am fost singurul reprezentant oficial al PSD. Citeam în ziar şi, pur şi simplu, nu mi-a venit să cred cum a avut tupeul să arunce o asemenea pedardă în presă!”.

În dimineaţa zilei de 15 iulie, Costel Avram,
vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost invitat în studioul unui post local de radio. Fireşte, al doilea invitat, dar prin telefon - pentru că treburile oraşului îi cereau să fie la datorie - a fost primarul Dănuţ Buhăescu. “Domnul Costel Avram a recunoscut acolo, în direct, că el a propus mărirea preţului la apa potabilă, spune Dănuţ Buhăescu. Și că, la conferinţa de presă, a fost un fel de glumă. Să fim serioşi, astea sunt treburi cu care nu se glumeşte! Pentru că, vă spun eu, oamenii nu au receptat-o, nicidecum, ca pe o glumă. A recunoscut acest lucru şi a spus că, pe viitor, nu va mai face declaraţii legate de Apa Serv, fără să se consulte, mai întâi, cu membrii ADI”.

“În fapt, iată cum a decurs şedinţa ADI,
continuă primarul Dănuţ Buhăescu. Direc­torul general a prezentat situaţia critică în care se află, de o bună bucată de vreme, Apa Serv, datoriile acumulate de pe vremea când Consiliul Judeţean era unicul acţionar şi a venit cu trei variante de propuneri de măsuri. Prima: pentru a nu mări preţul apei, dumnealui a propus ca, prin rotaţie, pe o perioadă de la 15 până la 45 de zile, să-şi suspende activitatea  circa 200 de angajaţi ai Apa Serv. Inclusiv din aceia de la TESA. În felul acesta s-ar putea face economii la cheltuielile Apa Serv. A doua pro­punere a domnului director general avea în vedere faptul că sindicatul de la Apa Serv nu va fi de acord cu prima variantă. În acest caz, crescând costurile de producţie, s-a propus o rectificare a preţului, pentru acoperirea acestor costuri. Asta însemnând, desigur, mărirea preţului apei potabile. A treia variantă vorbea să se adauge rata inflaţiei, astfel încât numărul celor care ar trebui să fie puşi pe liber între 15 şi 45 de zile să fie mai mic de două sute”.

“Nu s-au făcut bine aceste propuneri,
continuă Dănuţ Buhăescu, şi domnul Costel Avram a propus, cu voce tare şi fără echivoc, mărirea preţului apei potabile, pentru aco­perirea costurilor. Ba, mai mult, a propus mărirea în avans a preţului la canalizare, având în vedere că se va porni Staţia de Tratare a Apei de la Dănuţoni. L-am întrebat personal pe domnul director general de la Apa Serv care este exerciţiul financiar de 2-3 luni de când este director la această societate. Răspunsul dumnealui a fost că încasările au crescut de la 10, uneori chiar cu 60 la sută, în diverse etape din lunile aprilie, mai, iunie. A spus că i-a branşat la apă pe foarte mulţi dintre cei care fuseseră debranşaţi pe vremea directorului Gheorghe Cioară, iar datoriile acestora au fost reeşalonate”.

“La un moment dat, Costel Avram m-a luat
deoparte, chiar în timpul şedinţei. Cred că şi-a dat seama că nu suntem de acord cu creş­terea preţului apei, fără o fundamentare seri­oasă a problemei. M-a tras la o parte şi mi-a zis să spun, acolo în şedinţă, că Tibi Iacob, primarul Petroşaniului, care este preşedintele ADI, în loc să se afle la şedinţă, este cu afaceri sau alte chestii de genul ăsta în Bucureşti. Bineînţeles că nu am putut să spun aşa ceva, pentru că nu ştiam dacă e adevărat sau nu. Totuşi, am propus o altă şedinţă ADI, la care să fie prezenţi toţi acţionarii, iar o eventuală măsură de creştere a preţului apei să fie luată prins consens de toţi, pentru a nu se politiza această problemă. Pe de altă parte, i-am făcut o propunere interesantă domnului Costel Avram: Consiliul Judeţean Hunedoara să plătească toate datoriile sau să propună, prin hotărâre de guvern, să se aloce banii necesari plăţii datoriilor pe care le are Apa Serv, acumulate pe întreaga perioadă în care Consiliul Judeţean a fost singura autoritate care a putut decide administrarea şi gestionarea acesteia. Costel Avram s-a supărat şi a afirmat că ce, mă, voi, ăştia din Valea Jiului, vreţi drepturi mai speciale? Cine vă credeţi? Atunci i-am atras atenţia domnului Costel Avram că, de când a ajuns mai rotofei şi de când stă mai mult pe la Deva, printre mahării cu bani, a uitat că a plecat din Valea Jiului. Și i-am mai spus că nu ar fi bine să uite problemele administraţiilor locale şi ale cetăţenilor din Vale, unde rata şomajului este ridicată, unde viaţa e grea şi unde, uneori, se mai moare de foame. Asta în comparaţie cu Deva şi cu majoritatea loca­lităţilor din ţară. Valea Jiului chiar că-i o zonă specială!”.

Ieri dimineaţă, după ce s-au ciondănit la radio,
Costel Avram şi Dănuţ Buhăescu au vorbit la telefon. Despre ce au discutat am aflat tot de la primarul Uricaniului: “După emisiunea aia la radio, ne-am pus, împreună, de acord că vom găsi cele mai bune soluţii, astfel încât noi, politicienii, să ne gândim la binele locuitorilor pe care-i reprezentăm. Fără atacuri politice care vizează, de fapt, apropiatele alegeri prezidenţiale. Concluzia mea, acceptată de Costel Avram: Numai împreună vom putea reuşi!”.
 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter