03.11.2011,  12:47:11 | 0 comentarii | 744 vizualizari
Deşi este majoritar, / Sindicatul Liber şi Independent E.M. Vulcan contestă în justiţie Sindicatul Dreptatea E.M. Vulcan
de Ziarul Vaii Jiului

Aurelian Enache, liderul Sindicatului Liber şi Independent al minei Vulcan, este acuzat că pune beţe în roate înfiinţării unui nou sindicat la exploatarea minieră menţionată, nesuportând ideea concurenţei şi a pierderii mai multor membri. Mai mult, liderul noului sindicat, denumit Dreptatea EM Vulcan, afiliat Federaţiei Naţionale a Muncitorilor, a explicat că, la ora actuală, Enache este cel care exercită presiuni asupra tuturor celor ce nu-i împărtăşesc punctul de vedere. Reamintim că, conform unui documentar realizat de Ziarul Văii Jiului la începutul acestui an, 922 de angajaţi ai E.M. Vulcan erau membri ai Sindicatului Liber şi Independent E.M. Vulcan, condus de Enache şi afiliat LSM”VJ”,  şi doar 10 angajaţi figurau ca membri la Sindicatul Minier E.M. Vulcan, cifre care vorbesc de la sine de încrederea de care se bucurau în rândul muncitorilor cele două entităţi sindicale.

 

„Noi am înfiinţat un nou sindicat, avem decizia de la tribunal definitivă, numai că domnul Enache a făcut contestaţie, deşi el nu este parte în proces. Lui, în urma scandalului cu stripteasul, îi este frică să nu-şi piardă funcţiile şi exercită presiuni”, a declarat Victor Braşoveanu, preşedintele executiv al noului sindicat.

De asemenea, acesta a precizat că motivul ruperii de sindicatul mare se datorează faptului că Enache nu şi-ar fi îndeplinit îndatoririle de lider şi nu reprezintă oamenii aşa cum s-ar aştepta ei.

„El în doi ani nu a fost în stare să negocieze un contract colectiv de muncă şi minerii nu şi-au primit tichetele-cadou pe luna decembrie, fără ca minunatul lor lider de sindicat să spună de ce. A mai fost Sindicatul Minier 2006, al cărui lider a fost Pârâia Remus Daniel şi la presiunile lui Enache a rămas fără membri şi a fost transferat şi la mina Lupeni. Cred că nu acceptă ideea unui nou sindicat, fiindcă îi este teamă de concurenţă”, mai spune Victor Braşoveanu.

În replică, Aurelian Enache a precizat că nu a făcut nimic altceva decât să-şi exercite un drept pe care îl are. 

„Orice om are dreptul legal să conteste un lucru pe lege. Eu am contestat o hotărâre, pentru a vedea cine este în spatele acestui sindicat, având în vedere că sediul sindicatului este trecut într-un apartament de bloc şi nu în sediul EM Vulcan. Cred că este dreptul meu să aflu aceste lucruri. Eu nu am făcut presiuni niciodată, vorbeşte prostii. Este o făcătură de-a lor. Eu nu am nimic cu nimeni şi nu mă deranjează concurenţa. Concurenţa duce la performanţă”, a menţionat Aurelian Enache.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter