29.10.2011,  16:30:54 | 0 comentarii | 461 vizualizari
INSEMEX Petroşani / Anchetează două tragedii. În două luni INSEMEX va finaliza expertiza tehnică în cazul exploziei de la mina Uricani
de Ziarul Vaii Jiului

Cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă trebuie să stabilească din ce motive s-au produs două tragedii soldate cu morţi, una la mina Uricani şi cealaltă la Uzina Mecanică Sadu.

 

Explozia de la Uzina Sadu

Vineri, o explozie, urmată de un incendiu, s-a produs la UM Sadu. Două angajate au murit şi un bărbat a fost grav rănit, având arsuri pe aproape jumătate din corp. Cele două victime au fost carbonizate în explozie, iar identificarea lor a fost posibilă după o lucrare dentară. Una dintre femeile decedate în explozie avea doi copii minori, iar cealaltă avea o fată de 15 ani. Potrivit autorităţilor, deflagraţia s-a produs într-o magazie unde era depozitată pulberea necesară pentru două zile de lucru a unei secţii, iar în urma exploziei atelierul respectiv a fost aproape distrus, acoperişul fiind smuls.

În urma exploziei, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Poliţiei şi procurori au venit la Uzina Mecanică Sadu pentru a stabili cauzele producerii deflagraţiei. Imediat după tragicul accident, la Sadu a ajuns o echipă formată din patru specialişti INSEMEX, care vor întocmi o expertiză pentru a stabili cauzele exacte care au dus la deflagraţie.

Parchetul Târgu-Jiu a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi infracţiuni la legea muncii. Familiile victimelor exploziei de la UM Sadu vor primi plăţi compensatorii în valoare de aproximativ 20.000 de lei fiecare, conform prevederilor contractului colectiv de muncă. În prezent, UM Sadu, filială a Companiei Naţionale ROMARM, are 948 de angajaţi şi datorii de circa 120 milioane de lei. Unitatea va intra în acest an într-un proces de retehnologizare, urmând ca lucrările să fie finalizate în 2013.

 

INSEMEX – în acţiune

Specialiştii INSEMEX, singurii din România în măsură să realizeze expertize tehnice în evenimentele produse din cauza unor explozii, au început anchetele în ambele accidente de muncă. Rezultatele ar urma să fie gata, după cum a cerut ministrul Economiei şi Comerţului, în circa două luni în cazul accidentului de la mina Uricani şi în două săptămâni în cazul exploziei de la uzina de armament situată în oraşul Bumbeşti Jiu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter