29.10.2011,  16:32:17 | 0 comentarii | 559 vizualizari
Emil Părău, investitor în turismul lupenean, după întâlnirea cu ministrul Elena Udrea: “În 2011 va începe construcţia telescaunului care duce în vârful Straja
de Gheorghe OLTEANU

 Doamna ministru Elena Udrea nu a ajuns întâmplător la Straja - Lupeni. Prezenţa dumneaei în această staţiune turistică şi domeniu schiabil din Valea Jiului a fost, într-un fel, premeditată. Cel căruia i-a venit ideea s-o invite a fost omul de afaceri şi investitorul Emil Părău.

 
Asta s-a petrecut cu două
zile înainte ca doamna ministru Elena Udrea să vină la Vulcan, pentru inaugurarea telegondolei. “I-am postat, pe blogul dumneaei, o invitaţie, îşi aminteşte domnul Emil Părău, în care am menţionat că, dacă va veni în Straja, îi va încuraja precis atât pe cei care au investit deja în acest domeniu schiabil, cât şi pe cei care au de gând să investească de acum încolo”. 
 
În 4 februarie,
ziua în care a avut loc inaugurarea oficială a telegondolei din Vulcan, domnul Emil Părău a fost sunat de către un consilier al doamnei ministru Udrea. Acesta l-a întrebat pe investitorul lupenean despre cam cum ar urma să se desfăşoare vizita doamnei ministru în domeniul schiabil Straja. Emil Părău i-a spus în câteva cuvinte cum s-a gândit el că ar trebui să decurgă aceasta, după care consilierul l-a asigurat că, după Vulcan, doamna ministru va merge negreşit în Straja.
 
“în să le
mulţumesc mult de tot domnului primar Gheorghe Ile şi doamnei viceprimar Angela Stoica - a ţinut să precizeze domnul Emil Părău. Când, la primărie, au prezentat Pasul Vâlcan, dumnealor i-au spus doamnei ministru că trebuie să viziteze şi staţiunea Straja din Lupeni. Care este o investiţie serioasă, pentru că doar astfel îşi va putea da seama ce înseamnă unirea celor două domenii schiabile”. Doamna ministru Elena Udrea a ajuns în Straja pe la ora patru şi ceva după-amiaza. La baza pârtiei Constantinescu, principala pârtie de schi din Straja, o aştepta domnul Emil Părău. Apoi,
într-un ractrack, maşină de bătut zăpada, au urcat pe vârful Mutu. De la înălţimea de 1772 de metri, se vede ca-n palmă întregul domeniu schiabil al Strajei, dar şi o parte din cel al Pasului Vâlcan. La ora aceea a după-amiezii de vineri, 4 februarie, pârtiile din Straja erau pline de schiori veniţi din toată ţara. Oamenii au primit-o cu entuziasm şi simpatie şi, de ce nu, cu speranţă pe ministrul Elena Udrea. Se observa asta din urările de bun venit care se auzeau şi din semnele de simpatie pe care i le făceau cei care doar treceau lângă ea.
Elena Udrea a fost sincer 
impresionată de potenţialul schiabil din Straja şi de posibilităţile de dezvoltare a acestuia. Ba, chiar a băgat de seamă imensul domeniu schiabil de sub vârful Straja. Care, a fost lămurită, nu este amenajat şi utilizat din cauză că nu există o instalaţie de transport pe cablu. Emil Părău i-a amintit că, în proiectul celor de la Straja, este prins un telescaun până în vârful Straja şi un altul spre Pasul Vâlcan. Sus, pe munte, omul de afaceri lupenean i-a explicat doamnei ministru că, în caz că se vor continua investiţiile din Pasul Vâlcan şi se va aproba începerea celor din Straja, prin unirea celor două staţiuni turistice se vor crea peste 50 de kilometri de pârtie de schi. Asta, după spusele domnului Emil Părău, ar face ca aici să existe cel mai mare domeniu schiabil din România, comparabil doar cu cele din Austria!
 
Domnul Emil Părău 
a observat sinceritatea din spusele ministrului, atunci când dumneaei a mărturisit că nu se aştepta ca Straja să fie o zonă aşa de frumoasă, cu un asemenea potenţial turistic. “Nu a făcut, cum fac de obicei politicienii - îşi aminteşte Emil Părău -, să spună că o să încerce să prindă lucrările de investiţii din Straja în bugetul din anul viitor, ci, direct, ne-a chemat să mergem la dumneaei la Bucureşti. În ziua de miercuri, 9 februarie, la ora 12.00, să fim la minister”.
 
Era ora douăsprezece
fără două minute când cei au intrat în biroul ministrului Elena Udrea. Acolo, pe o hartă a staţiunii Straja, au stabilit, împreună, priorităţile lucrărilor din zonă. Au hotărât ca, în acest an 2011, să se monteze telescaunul
până-n vârful Straja. Acesta va avea 1993 de metri şi porni de la capătul drumului forestier de sub cabana veche. Celelalte priorităţi ale acestui an sunt cele două pârtii de schi, aferente telescaunului care va duce în vârful Straja, şi o alta, sub teleschiul deja existent. Aceasta din urmă va face posibilă legarea staţiunii turistice de oraş. Ministrul Elena Udrea a făcut o observaţie cât se poate de pertinentă. Le-a explicat invitaţilor săi că, pentru a face turism în Valea Jiului, nu trebuie să te axezi doar pe pârtii, ci trebuie avut grijă şi de imaginea acestei văii. Și le-a spus celor doi despre cât de mohorâte şi cenuşii i s-au părut localităţile prin care a trecut. Cu blocuri gri şi vechi. Ba, mai mult, i-a rămas întipărită în minte imaginea cocioabelor pe care le-a zărit, la Iscroni, pe marginea şoselei. A mai amintit, dovadă că are ochi, nu glumă, de drumul îngust de la intrarea în staţiunea Straja şi despre aspectul pensiunilor din staţiune. “Da, ne-a promis ajutor, spune domnul Emil Părău, dar şi noi, cabanierii, trebuie să înţelegem că e necesar să facem un turism civilizat. În plus, toţi cei care oferă cazare să aibă omologări în regulă“. Vizita la doamna ministru al Turismului s-a lăsat cu o promisiune. Pe care o face cunoscută tot domnul Emil Părău: “S-ar putea ca aceia care fac turism în Valea Jiului să beneficieze de o scutire de impozit pe profit. Asta, fiindcă pe doamna ministru o interesează cel mai mult să se creeze noi locuri de muncă în Valea Jiului şi să dispară munca la negru”.
 
 
 
 
Am fost curios
şi de aceea am ţinut neapărat să-l întreb pe domnul Emil Părău dacă amabilitatea doamnei ministru nu a avut cumva un preţ ... politic. “Nu s-a pus în niciun moment problema politică. Vă spun că eu, personal, am fost foarte încântat de promptitudinea cu care dumneaei a răspuns solicitărilor noastre şi am văzut, la doamna ministru, o mare deschidere pentru a se realiza alternative în Valea Jiului. Și vă mai spun foarte sincer că, aşa, ca persoană, mi s-a părut, încă din prima zi, ca fiind una modestă, o femeie care ştie să dialogheze cu oricine şi foarte populară cu cei din jur. Este exact inversul a ceea ce se arată pe posturile de televiziune Antena şi Realitatea!” 
 
Domnul Emil Părău
mărturiseşte că, în 4 februarie, a trăit o mare fericire. Una la mână, pentru că a văzut în doamna ministru Elena Udrea un om deosebit, iar doi la mână, fiindcă toţi primarii prezenţi la inaugurarea telegondolei din Vulcan au lăsat la o parte disputele politice. “Primarii, oamenii politici, şi chiar şi prefectul, spune omul de afaceri lupenean, au gândit şi au vorbit doar despre problemele Văii Jiului. Am fost încântat să-l aud pe un primar PD-L vorbind despre drumul spre Herculane şi despre Straja şi pe un primar PSD insistând pe chestiunea dezvoltării turismului în Parâng şi în Petrila. Care ar fi concluzia sau, mă rog învăţătura din toate acestea? Este una singură după părerea mea. Noi, cei de aici, trebuie să fim, în primul rând, cei care dorim şi pe care să-i preocupe binele Văii Jiului, şi, după aceea, vine şi ajutorul de la Bucureşti!”.
 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter