03.11.2011,  13:59:15 | 0 comentarii | 621 vizualizari
Gâlceava muzelor la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” / Conflict între renumitul regizor Constantin Dicu şi directoarea Nicoleta Bolcă
de Alina PIPAN

Constantin Dicu este regizorul primului musical montat la Petroşani „Vivat Bachus şi Amorul”. Piesa a avut premiera în stagiunea trecută, mai precis acum 6 luni. La vremea respectivă piesa a fost un succes.

Timp de 6 luni, aceasta nu s-a mai jucat. Directoarea Nicoleta Bolcă a decis să aducă piesa, din nou, publicului, aşa că a început repetiţiile şi a anunţat că piesa se va juca sâmbăta aceasta. Regizorul a aflat de acest lucru, din întâmplare, şi a fost revoltat. Nu a fost chemat pentru repetiţii, deşi el a pus piesa în scenă şi i s-ar fi părut normal ca, după 6 luni de zile, să revină la repetiţii, să-şi coordoneze actorii şi să pună la punct detalii regizorale, care s-ar fi putut uita după atâta timp. Mai ales că piesa este una complexă din punct de vedere al actului regizoral, durează trei ore şi are în distribuţie numeroşi actori. 

„Am să recurg la instanţă dacă numele meu apare pe afişul spectacolului” 

Constantin Dicu, regizor cu renume în România, câştigător al premiilor UNITER  şi APTR, a fost indignat de faptul că directoarea teatrului nu a catadicsit să-i dea un telefon şi să-l cheme la repetiţiile pentru noua punere în scenă a piesei. Mai mult, regizorul spune că directoarea a făcut şi modificări de distribuţie, cu care el nu a fost consultat.

„Acum 6 luni am avut la Petroşani premiera cu spectacolul Vivat Bachus şi Amorul. De la data respectivă şi până acum piesa nu s-a mai jucat. Am aflat din diferite surse că piesa se va juca din nou. Problema este că eu nu am fost contactat în legătură cu acest lucru, nu am fost chemat pentru repetiţii. Gândiţi-vă, vă rog, că o piesă de o asemenea amploare, cu o asemenea distribuţie, nu se poate pregăti fără ca regizorul să fie prezent la repetiţii. Sunt 6 luni de când aceşti actori nu au mai jucat piesa. Am înţeles că domnişoara director a şi schimbat din distribuţie doi actori. Nici cu privire la acest lucru nu am fost consultat, deşi distribuţia iniţială a fost făcută de mine. Mi s-ar fi părut normal să fiu contactat şi întrebat măcar dacă pot să particip la repetiţii. Domnişoara Bolcă spune că nu m-a chemat pentru că ar fi trebuit să mă plătească din nou. Eu mi-am luat deja banii, nu aş fi cerut alţii. Doar nu o să mă plătească pentru aceeaşi piesă de cinci ori. Dar este în joc numele şi renumele meu. Dacă piesa iasă prost şi numele regizorului apare pe afiş, vă daţi seama ce înseamnă asta pentru mine. Eu sunt un regizor premiat care are de apărat un nume, o imagine. Dacă nu a vrut să mă cheme pentru repetiţii, măcar să aibă bunul simţ să-mi scoată numele de pe afiş. Dacă nu o va face, o voi da în judecată. Pentru că mi se încalcă drepturile mele de autor”, ne-a declarat Constantin Dicu. Regizorul a recunoscut că divergenţele dintre el şi Nicoleta Bolcă au apărut încă din timpul primelor repetiţii, dar relaţiile dintre ei se îmbunătăţiseră până la premiera piesei. El spune că şi-a făcut debutul la Petroşani şi că ţine foarte mult la actorii teatrului cu care se înţelege foarte bine şi cu care a colaborat extraordinar.

„Contractul meu cu regizorul Constantin Dicu nu menţionează faptul că acesta trebuie să fie prezent la fiecare repetiţie”

Nicoleta Bolcă, directoarea teatrului, consideră că nu este obligată să-l cheme pe regizorul Constantin Dicu de câte ori face repetiţii pentru piesă şi nici nu trebuie să-l consulte în vederea schimbării actorilor din distribuţie. De ce? Simplu: pentru că acest lucru nu este stipulat în contractul dintre cele două părţi.

„Este adevărat că am schimbat un actor din distribuţie. Asta pentru că actorul care juca rolul iniţial este doar colaborator. Am folosit două colaborări pentru acest spectacol. Eu nu pot să ţin piesa în loc doar pentru că actorul respectiv nu este disponibil. Am făcut investiţii serioase în această piesă. Sunt bani mulţi investiţi. Trebuie să ies cu ea pe piaţă. Dacă a fost nevoie să înlocuiesc un actor, l-am înlocuit. Conform contractului, nu sunt obligată să-l chem pe regizor la fiecare repetiţie, nu sunt obligată să-l consult când fac schimbări în distribuţie, deoarece aceste lucruri nu sunt stipulate în contract. Domnul regizor ar vrea să vină la repetiţii pentru  a fi plătit. Dar acest lucru nu se va întâmpla. Și să nu uităm că acest contract a fost întocmit în baza legii cedării drepturilor de autor. Deci, nu-i încalc niciun drept. Eu pot dovedi acest lucru cu contractul pe care l-am semnat, în afară de partea în care se stipulează onorariul dumnealui. Aşadar, nu ştiu care este problema”, ne-a declarat, directoarea teatrului Nicoleta Bolcă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter