03.11.2011,  10:32:21 | 0 comentarii | 408 vizualizari
Epilog la Povestiri din Colonia Brăteanu (IX)
de Ziarul Vaii Jiului

V-am prezentat pe parcursul a opt episoade povestea mai multor vieţi ale unor semeni de-ai noştri, care trăiesc în Centrul Îngrijire şi Asistenţă, situat în Colonia Brăteanu din Lonea. Credem că am reuşit să trecem de convenţionalismul altor relatări jurnalistice despre acest subiect.

Radiografiile reporterului nostru au surprins poveştile, uneori schematice, dată fiind starea precară a sănătăţii asistaţilor, dramele, puţinele lor bucurii ori, pur şi simplu, crâmpeie din viaţa de zi cu zi a locatarilor Azilului de bătrâni, cum este cunoscut în popor acest centru de asistenţă socială.

În spatele oricăror ziduri se ascunde o viaţă, mai mereu necunoscută.

Credem că tânărul nostru reporter Răzvan Necreală a reuşit să afle gramajul exact al acestei delicate şi complicate „reţete” jurnalistice. Reţinem aici şi mărturia emoţionantă a lui R. Necreală: „În aceste luni în care am scris poveşti din viaţa unor oameni care au ajuns să trăiască instituţionalizat, dar să trăiască, am învăţat mai multe lucruri, însă numai unul îl pot considera cu adevărat important. Åži anume că, dacă munceşti cu plăcere şi cu hotărâre, atunci munca ta va da roade şi te va răsplăti. Acest ultim material este despre oamenii care muncesc acolo şi cum toată munca lor este răsplătită cu multe zâmbete şi strângeri de mâini bătrâne...”.

Adresăm mulţumiri tuturor celor care au înţeles şi au sprijinit acest inedit documentar, marca ZVJ. (Marian Boboc)

 

Simona, psiholog în cadrul C.I.A. Petrila:

„Îi atragi cu o chestie, uite mergem după aceea acolo... sau dacă eşti cuminte mergem şi ne plimbăm...”

Reporter: De când lucrezi aici, în Centru? Ai terminat o facultate de profil?

Simona: Am terminat psihosociologia aici, la facultatea din Petroşani. La Centru sunt, dacă îmi amintesc eu bine, cam din anul 2004, de prin august. 

Reporter: Cât de mult diferă psihicul unui om bătrân şi bolnav faţă de cel al unui om tânăr?

Simona: E o diferenţă foarte mare... Vezi tu, noi tot ce facem aici chiar necesită, în primul rând, pricepere. Trebuie să ai anumite calităţi ca să faci munca asta, răbdare, şi chiar să fii şi creativ. Spun asta pentru că trebuie să ştii cum să îi iei, cum să te comporţi cu fiecare, că altfel nu vei reuşi să îi stăpâneşti, ca să spun aşa. De exemplu, unii beneficiari nici nu vor să facă baie. Atunci trebuie să te cobori puţin la mintea lor, să îi duci, cum s-ar spune, cu zăhărelul.

Reporter: Åži cum îi convingi? 

Simona: Păi, îi atragi cu o chestie, „uite mergem după aceea acolo...” sau „dacă eşti cuminte mergem şi ne plimbăm...”, tertipuri nevinovate din acestea. Sau, de cele mai multe ori, le ofer o bomboană ori anumite chestii mărunte care ştiu eu că le plac. Trebuie să înţelegi că ei nu diferă foarte mult de un copil, din punct de vedere comportamental desigur. 

Reporter: Spune-mi un caz care te-a impresionat pe tine cel mai mult.

Simona: Nu am stat foarte mult să mă gândesc acum, dar îmi vine în minte cazul unei doamne care a fost  foarte apreciată şi care, Dumnezeu să o ierte, a murit nu demult. A fost o situaţie mai deosebită, în sensul că a avut o fiică, ce a adus-o aici şi, pur şi simplu, şi nu a mai căutat-o niciodată. Doamna a fost părăsită şi de soţ, săraca era bolnavă şi de diabet. Mie mi s-a părut un caz mai special, având în vedere şi profesia doamnei şi situaţia în care ajunsese. Dar fiecare caz în parte, dacă este să-l analizezi, are ceva deosebit în el, dar mie în special acesta mi s-a părut mai impresionant.

Reporter: Cum ţi se pare ţie că este starea de spirit a beneficiarilor. Acceptă cu greu faptul că sunt aici?

Simona: Să ştii că acceptă cam greu chiar şi cei care sunt cât de cât mai ancoraţi în realitate şi pot să-şi dea seama că nu se mai află acasă la ei. Åži asta e foarte greu de acceptat. Ne dăm seama şi din ceea ce ne povestesc ei. Stând cu ei în fiecare zi, poţi să îţi dai seama de acest lucru.

Reporter: Åži ei cum vă percep pe voi, cei care sunteţi acolo să îi ajutaţi?

Simona: În general, sunt mulţumiţi. Dar asta este situaţia. Bineînţeles, dacă nu eşti la casa ta, nu te simţi chiar OK şi zici „vai, poate era mai bine acasă”. Însă, serviciile şi toate chestiile pe care le facem pentru ei, eu zic că le apreciază. Åži mulţi dintre ei au aici condiţii pe care poate nu le-au avut niciodată, până să vină în centru. Au 3 mese asigurate pe zi, au televizoare în cameră. Unii dintre ei sunt conştienţi, îşi dau seama că dacă ar fi afară sau mâine să plece de aici, nu s-ar putea descurca, având în vedere că foarte mulţi dintre ei nici măcar nu mai au casă...

Anamaria, asistent medical în cadrul C.I.A. Petrila:

„Singura mea şansă a fost să reuşesc să găsesc o metodă să îi înţeleg. Încerc să mă transpun în pielea lor...”

Reporter: Lucrezi de mult timp în Centru?

Anamaria: Nu chiar... Lucrez de aproximativ un an şi jumătate, m-am angajat la sfârşitul lunii noiembrie 2008. 

Reporter: Cât este de greu să lucrezi cu un om în vârstă şi care intră în categoria bolnavilor dificili?

Anamaria: Într-adevăr, este dificil, dar nu imposibil. Mi-a fost destul de greu la început să mă obişnuiesc cu ei, dar trebuie să facem în aşa fel încât să fie bine pentru toată lumea. Singura mea şansă a fost să reuşesc să găsesc o metodă să îi înţeleg. Încerc să mă transpun în pielea lor... Eu nu am avut parte de bunici, ei au decedat înainte să îi cunosc eu. De aceea îmi şi face plăcere să colaborez cu beneficiarii de aici, de la centru... Încerc să îi ajut cât pot eu, ce îmi stă mie în putere ca să fie bine. 

Reporter: Care a fost, pentru tine, cel mai înduioşător caz de până acum?

Anamaria: Toate cazurile sunt destul de grave, să zic aşa. Care m-a şocat pe mine?! Nu ştiu, pentru că majoritatea celor care vin aici sunt cu probleme şi mulţi dintre ei sunt bolnavi psihic. Åži este greu atât pentru ei cât şi pentru noi. Pentru cei care nu conştientizează ce se întâmplă în jurul lor e altă treabă, dar pentru cei care conştientizează şi ştiu că au o familie care nu îi mai caută e mai urât, dar ce să facem...

Reporter: Din felul în care se comportă, cum îi vezi tu că sunt: trişti, fericiţi, mulţumiţi, nemulţumiţi?

Anamaria: Cei care conştientizează ce se întâmplă în jurul lor sunt mulţumiţi de activitatea din Centru, de serviciile de care beneficiază şi nu au de ce să se plângă de personal, de angajaţ.

Întotdeauna se încearcă stabilirea unei colaborări bune din toate punctele de vedere.

Reporter: Åži faceţi faţă cerinţelor tuturor beneficiarilor?

Anamaria: Da. Trebuie să te descurci să faci faţă tuturor. Cam greu, dar dacă chiar vrei cu adevărat, atunci se poate...

 

Sorina, asistent social în cadrul C.I.A. Petrila

„Tot ce faci pentru un beneficiar de la Centru este exact cum ai face pentru un bunic de al tău sau pentru o bunicuţă de-a ta...”

Reporter: Vă rog să îmi spuneţi dacă aţi terminat o şcoală de specialitate şi de când sunteţi asistent social în Centru?

Sorina: Da, am terminat o şcoală de specialitate şi în Centru am ajuns acum 10 ani, adică din anul 2000.

Reporter:   Ce îndatoriri are un asistent social care lucrează într-un Centru precum e acesta, de la Lonea?

Sorina: Îndatoririle sunt foarte multe, foarte importante şi, totodată, foarte frumoase. Deci, tot ce faci pentru un beneficiar de la centru este exact cum ai face pentru un bunic de al tău sau pentru o bunicuţă de-a ta pe care o ai acasă. Sunt foarte multe îndatoriri dar facem faţă şi sperăm că şi bătrânii sunt mulţumiţi de munca ce o depunem noi.

Reporter: Dumneavoastră preluaţi diferitele cazuri. Iar datorită muncii dumneavoastră, beneficiarii reuşesc să ajungă aici...

Sorina: Dacă o persoană este interesată să vină în Centru, o informăm despre condiţiile pe care le avem aici. Vizitează Centru, o informăm despre actele necesare internării. Åži, mai departe, dacă cumva se întâmplă ca dosarul beneficiarului să fie incomplet, ne ocupăm ca acel dosar să fie bun, cu toate actele, cu tot ce trebuie.

Reporter: Dacă vă puteţi aduce aminte, să îmi spuneţi şi mie care este cazul care v-a marcat pe dumneavoastră cel mai mult?

Sorina: Nu există cel mai marcant sau cel mai uşor sau greu caz. Toate sunt şi au problematica lor. Nu există un caz mai special sau mai puţin special. Toţi sunt speciali... Åži noi avem grijă ca ei să nu aibă nicio lipsă şi încercăm să le distragem mintea de la bătrâneţe sau chiar şi de la ideea morţii. Noi nu punem niciodată problema cum că ei ar veni aici la Centru de unde nu o să mai plece, sau că aici ar fi ultima frontieră a vieţii lor. Ei, în momentul în care sunt instituţionalizaţi, îşi desfăşoară viaţa ca şi înainte, cu unele mici modificări, ca să spun aşa. Prin urmare, dacă beneficiarul pleacă din sânul familiei şi vine aici, noi căutăm să nu simtă lipsa celor de acasă. Noi ţinem legătura cu aparţinătorii, fie prin scrisori, fie prin telefoane ori prin vizite. În cazuri speciale îi mai învoim la familie. Vorbesc de aceia care au familie. Iar celor care nu au familie, zic că reuşim în mare parte să compensăm lipsa acesteia.

Reporter: Åži cum reuşiţi să compensaţi?

Simona: În primul rând, prin atenţia pe care le-o acordăm. Prin îngrijire, supraveghere, asistenţă medicală, asistenţă socială... Găseşte aici tot ce ţine de partea socială a lucrurilor, inclusiv informaţia despre viaţa comunităţii. Dacă  beneficiarul are nevoie de informaţii, i se dau, nu le ia doar de la televizor sau radio. Tot ce ţine de partea socială el are. Åži, bineînţeles, nu numai de partea socială...

Reporter: Åži bătrânii cum primesc acest ajutor oferit?

Simona: Eu zic că, în mare parte, sunt fericiţi, pentru că ei au oricând opţiunea să plece. Dacă nu le place sau nu se pot integra în colectivitate, au această posibilitate. Dar, de când sunt eu în Centru, nimeni nu a plecat de aici pe principiul că nu o duce bine sau că nu este mulţumit.

 

Doru Codrea, director C.I.A. Petrila:

„Nu se urmăreşte reducerea alocaţiei de hrană, chiar dacă beneficiarii vor avea pensia redusă, contribuţia se va calcula în continuare, şi ei nu vor fi afectaţi foarte mult...”

Reporter: Domnule director, se anunţă vremuri negre pentru toată România. Dumneavoastră cum vă descurcaţi cu Centrul?

Doru Codrea: Momentan încă bine. Sunt convins că măsurile celor care ne conduc nu vor afecta viaţa beneficiarilor noştri. Problemele sunt legate de motivaţia celor care lucrează în acest centru de îngrijire. Care, şi aşa, au venituri foarte mici şi vor suporta o reducere, semnificativă e puţin spus, extraordinară,  pentru că dacă ai vreo 6 milioane în mână şi îţi mai ia şi un sfert, nu ştiu cum aş putea să îi mai motivez pe aceşti colegi ai mei. Oricum, eu sper să nu se atingă deloc de drepturile beneficiarilor. Åži asta ar fi un lucru deosebit, în sensul că nu se urmăreşte reducerea alocaţiei de hrană, chiar dacă beneficiarii vor avea pensia redusă, contribuţia se va calcula în continuare, şi ei nu vor fi afectaţi foarte mult.

Reporter: Păi, şi ce o să facă? O să înceapă să muncească gratis?

Doru Codrea: În principiu, asistenţă socială se poate face cu voluntari. Aşa că, ştiu eu!?, deschidem porţile şi aşteptăm cât mai mulţi voluntari deoarece se pare că a avea grijă de persoanele nevoiaşe în România este modul de lucru în condiţiile actuale.

Reporter: Åži atunci cum reuşiţi şi mai ales cum veţi reuşi să îi ţineţi alături de dumneavoastră?

Doru Codrea: E destul de dificil... Eu, personal, vă spun sincer am văzut mulţi oameni aici în asistenţă socială, care cred că oricând ar fi capabili să îşi desfăşoare activitatea în altă parte. Motivaţia e mai mult sentimentală, e mai mult sufletească. Probabil în asistenţă socială sunt multe persoane care sunt mai apropiate de oameni. Pentru că altfel sunt convins că, dacă nu eşti un pic mai sufletist, să pui suflet în ceea ce faci, nu te poţi apropia de aceşti oameni, nu poţi face munca asta zi de zi, ani de zile, fără să îţi pese de oamenii pentru care lucrezi. Fiindcă, dacă eşti interesat doar de partea materială, nu-i bine ales locul. În Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Petrila, dacă vrei să vii să te angajezi că vai de mine ce bani mulţi o să câştigi, NU. Profit de acest moment să mulţumesc tuturor celor care lucrează la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Petrila. Am nişte colegi extraordinari, care fac o muncă extraordinară şi fără ei nu am fi reuşit să facem munca asta grea zi de zi, o muncă dificilă cu persoane nevoiaşe, cu nevoi foarte-foarte multe şi eu zic că facem o treabă destul de bună şi sper ca beneficiarii noştri să fie la fel de mulţumiţi ca până acum. Åži le mai mulţumesc şi colegilor noştri de la Direcţia de Asistenţă Socială. Toţi cei de acolo, în măsura posibilităţilor, sunt alături de noi, ne ajută cum pot ei. Åži sperăm ca şi în această jumătate mai dificilă a anului 2010 să fim la fel de aproape de ei, să reuşim să trecem peste problemele noastre personale şi să încercăm să nu transmitem necazurile pe care le avem noi acasă în munca pe care o facem cu dumnealor. Sperăm din suflet să fim în continuare la înălţimea aşteptărilor dumnealor.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter