03.11.2011,  19:52:04 | 0 comentarii | 435 vizualizari
Primarul Păducel este supărat foc pe fotbalişti: / „Să-mi arate întâi ce pot, prin rezultate, şi apoi discutăm de cofinanţare…”
de Corneliu BRAN

Supărare mare pe materialul nostru cu Stadionul „Parângul” Lonea din partea primarului petrilean Ilie Păducel. Care ne-a reproşat faptul că am scris despre fotbal, care în momentul de faţă nu aduce rezultate oraşului. „Arată rău stadionul din Lonea? Nici n-o să-l reparăm, aşa să ştiţi, atâta vreme cât fotba­-liştii nu demonstrează prin rezultate că merită să aibă o bază sportivă adevărată. Păi ce, aruncăm cu banii pe fereastră? Joi, 21 ianua­rie 2010, vom avea Adunarea Conducerii Asociaţiei Sportive unde voi propune să se aloce fonduri mai substanţiale pentru disciplinele sportive care au rezultate. Și mă gândesc aici la clubul de popice, de lupte, de tenis de masă şi nicidecum la fotbal. Când fotbaliştii vor demonstra că pot, atunci vom discuta de cofinanţare, nicidecum de o finanţare directă. Asta este situaţia, noi nu suntem în posibilitatea de a ne bate joc de bani, să-i azvârlim pe fereastră. Popicarii şi luptătorii au adus titluri naţionale şi europene, deci cu adevărat merită fiecare bănuţ alocat”, ne-a declarat iritat de acest subiect edilul petrilean. În legătură cu cele două aşa-zis „reclame” de la Stadionul „Parângul”, pe care stă scris „Primăria Petrila” şi „Consiliul Local Petrila”, Ilie Păducel spune că va da ordin ca acestea să fie luate de-acolo: „V-am dat dreptate într-o singură privinţă la acel material cu stadionul. Este vorba de cele două pancarte. Care vor fi luate jos de săptămâna viitoare, deoarece prezenţa lor acolo nu se mai justifică în momentul de faţă”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter