03.11.2011,  08:16:00 | 0 comentarii | 866 vizualizari
Răbdarea lupenenilor din blocul M1 a ajuns la capăt: / „Primarul ştie să vină să ceară voturi, dar altceva nu ştie. Murim aici. Este întuneric. Vin şobolanii peste noi. Vin gândacii şi nimeni nu face nimic!”
de Ziarul Vaii Jiului

Fără curent, fără apă, fără canalizare, la un loc cu şobolanii şi gândacii. Aşa sunt obligaţi să trăiască de ani întregi locatarii blocului M1 din cartierul Viitorului din municipiul (!) Lupeni.

De altfel, aceştia sunt obligaţi să plătească pe grajdurile în care stau o chirie destul de mare, între 60 şi 140 de lei, în funcţie de mărimea apartamentelor. Aceasta în condiţiile în care oamenii sunt nevoiţi să ia apă de la o conductă amenajată de ei la parterul blocului, nu au curent, iar venitul lor este format din ajutoarele sociale sau din ce mai câştigă din scormonirea după fierul vechi. Mai mult, primarul Cornel Resmeriţă a explicat că acel bloc este dezafectat, ceea ce înseamnă că acele chirii cerute de Universal Edil - M1 aparţinând societăţii de gospodărire - sunt ilegale.

„Noi ne încălzim cu sobe vechi sau din acelea improvizate, cu lemne sau cu cărbuni pe care-i strângem de la halda de steril. Ajung oamenii să moară de frig în case. Nu avem condiţii, nu avem nimic. Am o fetiţă care învaţă la lumânare şi are note foarte bune. Mai am în îngrijire un frate care are handicap şi nu am condiţii. Îl spăl într-o cădiţă chiar dacă el are doi metri. Nu se poate să stăm în asemenea condiţii şi să mai şi plătim”, spune Angela T.

Elena D., din acelaşi bloc, spune că sunt trataţi de către administraţia locală „de parcă am fi nişte păduchioşi”. „Am fost şi am făcut reclamaţii de sute de ori. Primarul nu a fost niciodată de găsit pentru noi. Primarul ştie să vină să ceară voturi, dar altceva nu ştie. Murim aici. Este întuneric. Vin şobolanii peste noi.  Vin gândacii şi nimeni nu face nimic. Totul este un focar de infecţie aici, te poţi îmbolnăvi. Este groaznic, îşi bat joc de noi”, spune femeia.

Constantin Brânduşe, consilier local PNL, a declarat pentru Ziarul Văii Jiului că atât anul trecut, cât şi anul acesta, blocul M1 a fost inclus în buget pentru reparaţii, dar nu au fost alocaţi bani. „Oamenii au avut din 2009 până acum câteva luni contract de închiriere, deşi ei stau acolo de mai mulţi ani. Imobilul este dezafectat de mult timp şi este o problemă dacă a fost închiriat aşa. Când au semnat procesele verbale de primire, oamenii au fost foarte bucuroşi că au casă, nu şi-au pus problema faptului că nu au uşi, geamuri, canalizare sau apă. Este şi vina lor că nu s-au gândit, că nu au venit în consiliul local să reclame. După ce eu am fost la ei, le-am văzut situaţia, unul nu a mai venit să spună care este realitatea. Aici deja nu mai este vina mea, eu am făcut tot ceea ce am putut”, a declarat Constantin Brânduşe. Reamintim cititorilor că primarul municipiului Lupeni este Cornel Resmeriţă, membru al Partidului Social-Democrat. Iar fiul acestuia, Cristian Resmeriţă, este deputat tot al Partidului Social-Democrat. Dacă nici unor aleşi social-democraţi nu le pasă de condiţiile inumane în care locuiesc unii concetăţeni de-ai lor, orice comentariu e de prisos... 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter