03.11.2011,  10:34:06 | 1 comentariu | 496 vizualizari
Temneanu spune că metanul nu se muşamalizează la mina Petrila
de Ziarul Vaii Jiului

Minerii de la mina Petrila vorbesc despre neregulile din subteranul unităţii miniere, începând cu faptul că şefii le-ar cere să scrie concentraţii de metan mai mici decât cele reale şi că, în cazul în care se împotrivesc, sunt mutaţi să lucreze la suprafaţă sau sunt mutaţi disciplinar la mina Lonea.

De altfel, în ultima perioadă, zeci de persoane care au îndrăznit să nu se lase călcate în picioare de şefii minei Petrila au fost mutate la Lonea, găsindu-se pentru transferul lor varii motive. „Partea cu muşamalizarea concentraţiilor de gaz metan nu este o legendă. Asta se întâmplă la mina Petrila de ani buni, iar după explozie tot la fel se lucrează, nu ştiu de ce fac atât pe miraţii şefii noştri. În zonele unde este metan, se lasă metanometrul mai jos. Sau se mai pune furtunul de aer pe el. Repet, nu este prima dată, de sute de ori s-a făcut acelaşi lucru, fiindcă aşa spun şefii. Că fac ei pe  nebunii pentru mass-media, asta este o altă poveste. Doar întotdeauna au ieşit vinovaţi răniţii şi morţii, ei au fost cuminţi tare. Dar nu se gândesc că nimeni nu ar fi nebun să facă astfel de lucruri?”, ne povesteşte unul dintre minerii de la Petrila, căruia îi vom proteja identitatea. Ion Temneanu, liderul Sindicatului Liber şi Independent de la mina Petrila contrazice spusele minerilor, susţinând că numai o persoană care are probleme psihice ar declara aşa ceva. „Trebuie să fii nebun să spui astfel de lucruri. Asta înseamnă că recunoşti că eşti vinovat. Nu ştiu după ce criterii se ghidează oamenii aceştia când spun astfel de inepţii. Dacă, într-adevăr, s-ar întâmpla astfel de lucruri, nu vă daţi seama la ce pericole s-ar supune? Nu există aşa ceva”, a precizat Temneanu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 GHITA31.12.2012,  18:39:22
UNUL DIN CEI CARE NE OBLIGA SA ASCUNDEM CONCENTRATII DE METAN ESTE CENUSE CATALIN BRIGADIERUL CARE A DAT DECLARATII MINCINOASE IN ANCHETA DIN 2008


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter