04.11.2011,  13:24:18 | 0 comentarii | 431 vizualizari
A fost lansat / Ghidul de intervenţie în cazuri de violenţă în familie
de Ziarul Vaii Jiului

După cum am prezentat zilele trecute în Ziarul Văii Jiului, activităţile destinate prevenirii abuzului în familie sunt din ce în ce mai numeroase, dar şi violenţa însăşi, din păcate, este în creştere. Iată că un eveniment de gen, lansarea “Ghidului de intervenţie în cazuri de violenţă în familie”, s-a desfăşurat ieri la Deva. Lansarea acestei lucrări deosebit de importantă, editată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, a avut loc în Sala Europa a Inspectoratului Åžcolar Judeţean Hunedoara. La acest eveniment a participat subprefectul judeţului Hunedoara, Dorin Gligor, deputatul Gheorghe Firczak, vicepreşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, precum şi numeroşi invitaţi. Lucrarea a fost prezentată de către Rodica Mariana Peter, director coordonator în Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Hunedoara, iar evenimentul a cuprins şi alte teme de discuţie raportate la acest subiect important şi delicat. Astfel, au fost prezentate cazuri deosebite raportate în judeţul Hunedoara, s-a vorbit despre atribuţiile Inspectoratului Judeţean de Poliţie în prevenirea şi rezolvarea unor situaţii de violenţă familială, a fost prezentată activitatea Centrului de prevenire, monito­rizare şi combatere a violenţei în familie din cadrul Fundaţiei Conexiuni, precum şi alte detalii legate de abordarea unor astfel de situaţii cu ajutorul organelor competente şi a serviciilor publice de asistenţă socială. Între cei care au făcut prezentări în cadrul evenimentului au fost şi Iudith-Simona Csakany, DMPS Hunedoara, Andrea Fieraru, inspector de poliţie la IPJ Hunedoara, Doru Pavel Cara, director executiv la Fundaţia Conexiuni, Alina Ivan, respon­sabil la Centrul de servicii sociale pentru femei victime ale violenţei în familie din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Hunedoara şi Laura Ivaşcu, asistent social la Centrul de urgenţă pentru femeia şi copilul abuzat din cadrul Serviciului Public de Asistenţă socială Deva.

E nevoie de mai mult
Ghidul se adresează în general persoanelor care vor să-şi facă o imagine despre legislaţia existentă în domeniul violenţei, instituţiile şi organizaţiile implicate, precum şi despre serviciile sociale de care pot beneficia victimele violenţei. “Cazurile de violenţă au crescut în mod îngrijorător în ultimul timp. Apariţia acestui ghid o consider salutară pentru că stabileşte nişte norme pentru cei abilitaţi să ia măsuri în acest sens în astfel de cazuri. Sper ca organele abilitate să aibă o interacţiune eficientă, iar obiectivul lor să fie diminua­rea acestor violenţe”, a declarat Dorin Gligor, subprefectul judeţului. La rândul său, Rodica Mariana Peter, director coordonator în Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Hunedoara, a precizat că “Toţi ne-am întâlnit cu asemenea cazuri de violenţă dar, de acum înainte, sperăm să reuşim, cu ajutorul acestui ghid, să intervenim cu mai mult succes. În acelaşi timp ne-am dori ca lansarea acestui ghid să reprezinte şi o sensibilizare a societăţii civile pentru semnalarea faptelor de acest fel”.

Cazuri raportate
La nivel naţional, în perioada 2005-2009 au fost raportate 42.500 de cazuri, din care, 514 în judeţul Hunedoara. Numai în primul trimestru al acestui an la noi în judeţ au fost raportate 13 cazuri. Cazurile raportate nu reprezintă persoane, pentru că există posibilitatea ca o persoană să fie raportată de mai multe ori. Din nefericire, între cazurile întâlnite la nivel naţional au fost 699 decese, iar la nivelul judeţului Hunedoara
s-au înregistrat 20 de decese.

Violenţa naşte violenţă
Din datele prezentate de Andrea Fieraru, inspector de poliţie la IPJ Hunedoara, rezultă că profilul victimei este similar în mediul urban cu mediul rural. De asemenea, s-a constatat că victimele au între 26 şi 35 de ani, dar şi peste, cu studii medii şi salariu mediu, sau sunt casnice. La fel şi agresorii, au un profil similar în mediul urban cu cel rural. Vârsta acestora este între 36 şi 60 de ani. Åži aici, majoritatea au studii medii, sunt salariaţi sau sunt fără ocupaţie.
În plus, s-a constatat că jumătate dintre băieţii care provin din familii violente, repetă violenţa în familiile pe care şi le întemeiază. Mai mult, 90 la sută din fetele care au crescut în familii violente, caută să-şi întemeieze familii cu bărbaţi violenţi. Aproape jumătate din evenimentele violente se întâmplă noaptea, iar un sfert dintre ele după-amiaza. Relaţiile victimă-agresor, violenţa, are loc mai ales în familii legal constituite, dar şi între foşti soţi, copii şi părinţi, fraţi, bunici şi nepoţi etc. O concluzie firească a tuturor acestor demersuri este aceea că atât instituţiile, autorităţile, cât mai ales fiecare dintre noi trebuie să conştientizăm că violenţa în familie şi în societate rezistă şi datorită faptului că trecem nepăsători pe lângă astfel de lucruri. Dar trebuie să facem un efort şi să ajutăm la un proces complex dar necesar de împrospătare morală a societăţii româneşti.   
 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter