04.11.2011,  13:16:14 | 0 comentarii | 478 vizualizari
Situaţia ortacilor de la Libertatea 2008 rămâne incertă
de Ziarul Vaii Jiului

Conducerea Federaţiei Naţionale a Muncii, reprezentantă în Valea Jiului prin Radu Voina, a fost la noul director al Companiei, Constantin Jujan, pentru a solicita ca toţi cei 19 membri de sindicat mutaţi la Lonea să fie din nou aduşi la EM Petrila. În zadar însă. “Am încercat joi să stăm de vorbă cu directorul general Jujan, însă acesta a ţinut delegaţia Sindicatului Libertatea 2008 pe scările instituţiei până la ora 18:00, când şi-a terminat dumnealui programul. Văzând totuşi că ne-am încăpăţânat să îl aşteptăm, ne-a comunicat sec că nu poate să facă un act pe care noi l-am cerut ca fiind drept, adică aducerea celor 19 membri de la Libertatea 2008 înapoi la Petrila. Și-a motivat atitudinea spunând că are probleme mult mai mari acum, cum ar fi salvarea mineritului şi negocierea Contractului Colectiv de Muncă”, ne-a declarat Radu Voina, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Muncii.

Li s-a refuzat participarea la negocierea CCM
Acestui organism sindical, deşi reprezintă 21 de angajaţi ai Companiei, nici nu i s-a aprobat participarea la negocierile Contractului Colectiv de Muncă. “Când l-am întrebat pe domnul Jujan de ce nu  a acceptat participarea la negocieri a Federaţiei Naţionale a Muncii, structură afiliată la Meridian, a spus că nu face acest lucru pentru că cinci oameni, respectiv cinci echipe, au semnat CCM, iar printre acestea nu se află Federaţia şi nici Libertatea 2008. Primii care s-au opus la participarea noastră au fost cei de la USME şi cei de la LSMVJ. De fapt, îi înţeleg de ce au făcut asta. Ei se poartă acum ca şi corbul cu caşcavalul în gură, pentru că se luptă pentru cei 5,8 la mie şi eventual să vadă cum mai pot „ciupi” ceva din închiderea unor unităţi miniere”, a mai declarat Voina.
În acest caz, al mutării celor 19 membri de sindicat, s-a depus o plângere, iar reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Muncii aşteaptă să le fie comunicat primul termen de judecată.
 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter