04.11.2011,  13:16:29 | 0 comentarii | 423 vizualizari
Vulcan. / Până şi cei de la ajutorul social se pontează ilegal
de Ziarul Vaii Jiului

Mai multe persoane din municipiul Vulcan, care au lucrat la falimentarul Almaserv, au declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, că, deşi sunt mulţi cei care beneficiază de ajutorul social şi ar trebui să presteze muncă în folosul comunităţii, sunt foarte puţini cei care o fac.
Și asta pentru că, spun oamenii, cei care-i pontează pe beneficiarii ajutorului social ar lua şpagă. „Sunt mai mulţi şefi, împărţiţi pe cartiere, care îi au în subordine pe cei care sunt la ajutorul social şi ar trebui să muncească. La muncă sunt foarte puţini, dar când este ziua de dat ajutorul social te uimeşti cât sunt de mulţi. Și sunt oameni pe care nu i-ai văzut în viaţa ta la muncă. Eu ştiu că aceşti şefi cer un procent din ajutorul social pe care oamenii îl primesc şi aşa nu îi cheamă la muncă, iar cei care nu vor să dea sunt puşi să muncească din greu şi pe soare, şi pe ploaie. Ar trebui luate măsuri cu ei”, povesteşte Mircea, unul dintre cei care a lucrat la Almaserv. Radu C. susţine, la rândul lui, spusele lui Mircea. „Șefii primesc bani de la ăia care nu vor muncă. Sunt oameni care sunt bătrâni şi nu au putere să muncească, dar sunt obligaţi s-o facă, ca să nu-şi piardă ajutorul. Iar alţii stau acasă, cu fundul în sus. Nu este corect ca ăia mai bătuţi de soartă şi care nu-şi permit să cotizeze să fie trataţi în felul acesta. Ar trebui verificaţi toţi şefii peste oameni, ca să nu se mai întâmple aşa ceva. Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, a declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, că nu este posibil aşa ceva. „Eu aşa ceva nu cred că se întâmplă. Am om care în fiecare zi verifică dacă oamenii sunt pontaţi şi trimişi la muncă. Oamenii sunt împărţiţi pe echipe. Cei care v-au spus dumneavoastră asta sunt oameni cărora nu le convine munca. Nu le place şi atunci au impresia că ei muncesc mai mult decât alţii şi fac reclamaţii şi acuză lumea că ia şpagă, când nu este adevărat”, susţine primarul Gheorghe Ile.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter