03.11.2011,  13:02:50 | 0 comentarii | 463 vizualizari
Poveşti din Colonia Brăteanu (I). Născuţi înainte de criza din ’30 / Singurul cuplu din Centru
de Ziarul Vaii Jiului

Dacă în ediţia de luni, 22 martie, am panoramat o instituţie socială din Valea Jiului, Centrul de îngrijire şi asistenţă, situat în colonia Brăteanu (întrucât majoritatea interlocutorilor îi spun Brăteanu, şi nu Brătianu, am consimţit ca pentru specificul local să operăm în text cu Brăteanu) din Lonea, începând de astăzi vom focusa obiectivul iniţiativei noastre jurnalistice pe oamenii care trăiesc aici.
Astăzi vă prezentăm primul episod din ciclul de reportaje „Poveşti din Colonia Brăteanu”, care are în centru emoţionanta poveste a singurei familii care trăieşte în acest aşezământ social, familia Buta.

Fără a devoala firul poveştii, reţinem doar o declaraţie a d-lui Buta, extraordinar de expresivă şi sugestivă pentru meseria de miner: „Mă mir eu cum de mai trăiesc. De fapt, eu am murit înainte de termen. Am murit sufleteşte acolo în mină, acolo sub pământ, la întuneric.” (Ziarul Văii Jiului) 

S-au născut în comuna Mogoş, judeţul Alba, puţin înainte de criza economică din anii ’30. Trăiesc împreună de când se ştiu şi se iubesc cam tot de atunci. Pe Valeria şi Ion Buta nu i-am cunoscut într-un parc, pe o bancă, nu i-am ajutat niciodată să traverseze o stradă sau să le car plasele cu cumpărături. I-am întâlnit la Centrul de îngrijire şi asistenţă din colonia Brăteanu. Locuiesc acolo de 6 ani şi sunt singurul cuplu al căminului. „Åži eu şi Ion ne ştim de când îi lumea, am fost vecini în Mogoş, practic numa’ un pârâu ne despărţea”.

Când am intrat în cameră, d-na Valeria stătea lângă fereastră şi îl veghea pe domnul Ion, care era întins pe patul parcă prea mic pentru el. „Să mă scol şi eu aici, să nu stau ca animalul. Trebuie să mă scol. Buta Ion mă cheamă şi m-am născut în 1929.” Din primele cuvinte, l-am apreciat pe domnul Buta pentru forţa extraordinară pe care o are şi în voce şi în atitudine. Mi s-a spus că domnul Ion are semipareză în urma unui atac vascular. „Åžtii cum suntem noi? Ca altoaia de pom, care face fructe bune, dar când cineva îl loveşte cu o bâtă imediat i se rupe din crengi, începe să nu mai facă fructe”. Domnul Ion se ascundea de mine, parcă nu vroia să mă vadă că îi descopăr „defectul”. Se simţea pe ochii lui că îi este dor de vremurile în care era apt de orice. „Aşa e omul, când îi vine nervi şi are natura aia rea a lui, nu mai judecă. Eu am zis că mă duc la doctor şi îl pun să îmi taie mâna, să nu mă mai încurce. Doamne, Ioane, ce sărăcie tot vorbeşti tu acolo. Lasă-mă Valerie că ştiu eu. Nu vă supăraţi, dar vă rog să mă crede-ţi că aşa gândeam. Da’ nu m-am dus. Da’ gândul omului, prăpăditul de el, eu, prăpăditul de mine, mă gândeam să o taie să nu mă mai încurc, pentru că de multe ori mâna fuge, şi caut după ea”.

Prima oară au venit în Valea Jiului în anul 1949, îşi căutau de lucru. Doamna Valeria a muncit bucătăreasă exact la azilul care peste mulţi ani îi va deveni casă, loc de unde a şi ieşit la pensie. Iar domnul Ion a muncit în mina Petrila vreo 30 de ani. „E grea viaţa asta. Åži mai ales acum, la bătrâneţe. Acum eu sunt prost rău, da’ nu am fost aşa de prost întotdeauna, trebuie să înţelegeţi, s-a prostit mintea mea, s-a dus, nu mai e. Åži să ne scuzi că noi am vorbi mai bine, aşa ca oamenii. Dar mintea asta nu ne lasă. Uităm repede ce am vorbit. Acuma, noi doi am vorbit ceva şi, peste jumate de oră, nu mai ştiu ce am vorbit. Mintea mea a fost zdruncinată. Dar am avut şi eu o minte, ca oamenii. Ea e tot în capul meu, numai că acum e sucită, e vai şi amar de ea”. Cuvintele lui mă răscolesc, dar pe el îl răscolesc şi mai tare. În timp ce mă priveşte, ochii domnului Buta se umplu de lacrimi care, însă, au demnitatea să nu curgă. Trupul lui, care a luptat cu timpul, se tot învârte pe pat, şi parcă încearcă să îmi povestească cum mai demult a fost puternic, cum mai demult a muncit în mină. „În orice caz băiete, la mină e foarte greu, parcă e altă viaţă. Nu ai aer, nu ai lumină, parcă e în iad. Gândiţi-vă şi dumneavoastră că eu am muncit 30 de ani în mină. Aproape toţi în subteran. Apăi, n-o fost puţin, nu? Mă mir eu cum de mai trăiesc. De fapt, eu am murit înainte de termen. Am murit sufleteşte acolo în mină, acolo sub pământ, la întuneric”. Când te uiţi la domnul Ion nu te-ai fi gîndit că a fost miner toată viaţa lui. Trupul lui mic şi firav parcă ar fi fost proiectat pentru altă meserie. Dar asta nu l-a oprit să muncească în mină atâta amar de vreme. „ Am avut şi accidente. Uite am un semn aici la mână, îl am că nu am un deget. Pe spate îs tot lovit, că în mină îţi cad de sus numai pietre şi lemne peste tine. Am şi o lovitură aici în cap, uite că se vede, e o groapă aicea, ni! Am avut norocul şi am scăpat de fiecare dată şi îl laud pe Dumnezeu că mi-a dat viaţa asta atât de lungă. Am fost şi închis, s-o surpat dealu’ pe noi şi atât am avut noroc. Auzeam numai prrr, prrr şi încercam să ne ferim undeva, că era o presiune atât de puternică de ne lua aerul din plămâni. Am stat prinşi acolo 12 ore, şi din ploaia de bolovani şi pământ am scăpat numai doi”. 

Cei doi Buta s-au căsătorit relativ târziu, având în vedere faptul că se cunoşteau de atâta amar de vreme. Nunta de aur şi-au făcut-o aici, la cămin. Deşi au împreună foarte mulţi ani, ei sunt incredibil de proaspeţi în relaţia lor. Doamna Valeria are grijă de soţul ei, îl dojeneşte când este „neascultător”, cum spune dânsa. „Singurul meu noroc de pe lumea asta e nevastă-mea. Mă mai ceartă ea, dar eu nu o cert. Noi ne-am căsătorit când aveam 30 de ani. Târziu, nu? Nu eram hotărâţi, pentru că viaţa îţi rezervă surprize. Nu aveam în mintea mea puterea să zic gata, mă duc şi o iau pe Valeria şi ne căsătorim. Fiecare era cu ideea lui şi eu nu mă gândeam la însurătoare. Dar vremea a trecut şi, deşi ştiam pe pielea mea că viaţa de la mină e foarte grea şi primejdioasă, trăiesc până mâine, poimâine, se lasă dealul pe mine şi mă prinde şi gata! Iar eu nu am venit în Petroşani să îmi iau nevasta dintre momârlance. Aşa că m-am hotărât să mă însor cu ea. Åži suntem de atâţia ani împreună şi încă suntem aici în casă, că aici e acum casa noastră, şi stăm împerecheaţi ca două maimuţe.”

După ce au ieşit la pensie amândoi, s-au întors acasă în comuna Mogoş „unde eram acasă la munte, că era cam ca şi aici, pe unde te uitai vedeai numai dealuri şi păduri”, cum îmi tot spunea domnul Ion. Când i-a ajuns bătrâneţea din urmă, ca un animal de pradă, s-au întors din noi în Petroşani, unde nu au mai găsit pe nimeni, din prietenii lor, din cunoştinţe. Majoritatea muriseră sau plecaseră în căutarea unui trai mai bun. „Mă Valerie, noi de când stăm în azil. De 6-7 ani, nu? Cam aşa ceva... Să nu te superi dumneata, dar noi suntem străini aicea, nu suntem în familie. Aici e bine, avem de toate, nu ne lipseşte nimic, dar tot parcă nu e nimic la locul lui. E ca vorba ceea avem de toate, numai ce ne trebe nu avem.” Imediat după ce domnul Buta a încheiat propoziţia, am auzit o mică şoaptă ce a ieşit din gura nevestei lui: minte!

I-am lăsat pe soţii Buta făcând lucruri absolut normale pentru nişte oameni de vârsta lor. El se ducea să se tundă şi ea aştepta să vină pisicile la geam, să le arunce o bucată de salam. Åži imaginea aceasta mi-a luminat ziua. Am realizat că indiferent ce vârstă ai, că locuieşti la un azil de bătrâni, fericirea se poate găsi numai în sânul familiei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter