03.11.2011,  18:36:04 | 0 comentarii | 716 vizualizari
Când treci pe lângă el ca vântul şi ca gândul, / Radarul te lasă fără bani, şi cu puncte
de Gheorghe OLTEANU

Luni, 15 februarie, timp de trei ore, domnul agent şef adjunct Dan Vamvu a fost oaspetele municipiului Vulcan. Pentru cine nu ştie, dumnealui este de la Serviciul Rutier Hunedoara-Deva şi are în primire Loganul de poliţie pe care-i montat aparatul radar de măsurare a vitezei în trafic a autovehiculelor.

 

La ora amiezei,

Loganul cu radarul pe el s-a postat în apropierea parcării din faţa Termocentralei Paroşeni. De unde agentul şef adjunct devean, care-i ştie rostul aparatului, şi agentul şef principal Mihai Papuc, de la Formaţiunea Rutieră din Vulcan, au ţinut sub supraveghere bucata de şosea pe care conducătorii auto sunt tentaţi să apese mai tare pe acceleraţie.

Bilanţul cu care s-a încheiat 
operaţiunea a constat în aplicarea a nouă sancţiuni în valoare de 780 de lei şi în acordarea a nouă puncte de penalizare. Cu cea mai mare amendă - 180 de lei plătibili în termen de 48 de ore - s-a ales un tip care zbura prin acel loc, la volanul unui WV Bora, cu o viteză de 87 de kilometri/oră. Pe lângă amendă, a primit şi 4 puncte de penalizare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter