29.10.2011,  18:50:56 | 0 comentarii | 668 vizualizari
Lucrările din centrul vechi al Vulcanului au început cu ce era mai important: / Cu schimbarea bordurilor
de Gheorghe OLTEANU

O veste tristă pentru domnul consilier local PRM Ioan Dorel Șchiopu. Nu cred că o să mai aibă ocazia să defileze cu pancarta pe piept în faţa primăriei. Asta, pentru că Gheorghe Ile s-a apucat să repare infrastructura dintre blocurile din centrul vechi al Vulcanului.

 

De fapt, vorba vine 

că s-a apucat el. S-au apucat constructorii. Ai cărei societăţi? Ei, aici am avut ceva de lucru, ieri dimineaţă,  până m-am lămurit un pic. Mai întâi am descălecat în centrul vechi, în apropierea popicăriei. Apoi, după ce m-am uitat la muncitorii care scoteau bordurile vechi şi le fixau pe cele noi (or fi din cele purtând marca Videanu?), m-am dus ţintă spre bărbatul care nu că doar părea, ci era chiar persoana care-i coordona. 

 

Domnul Orban Sandor,

o mai veche cunoştinţă de-a mea, s-a lăsat greu înduplecat până să-mi spună numele firmei care a luat lucrarea aceasta. E vorba de Drupo SRL din Călan. Aceeaşi care, nu demult, a pus la punct strada Parângului şi, apoi, porţiunea de şosea de la ieşirea din Vulcan spre Petroşani. Am rămas, totuşi, cu o neclaritate. Care era rostul dumnealui acolo, din moment ce nu este subcontractant al lucrării?

 

Ca să înlătur bezna,

l-am sunat pe domnul Nicolae Fara, director la Primăria municipiului Vulcan, care ştie tot ce mişcă în materie de atribuiri directe şi de licitaţii la această instituţie. După cum vedeţi, de data aceasta nu am mai mers prin mijlocitori, ci am dorit să aflu direct de la domnia sa cum se prezintă problema. Iar dumnealui m-a lămurit. Parţial, nu în întregime. Da. societatea care a câştigat licitaţia - a fost singura care s-a prezentat - este Drupo SRL. Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat joi sau vineri. Nu, nu are cunoştinţă că Drupo SRL ar fi luat vreun subcontractant, dar se va interesa şi-mi va comunica. De ce nu s-a pus contractul pe site-ul primăriei? Fiindcă Adi, parcă aşa i-a zis, funcţionarul care se ocupă cu treaba asta, a avut foarte mult de lucru.

 

Nu ştiu, dar ceva mă face să am impresia că,

nepostându-se  la timp asemenea documente importante, parcă se urmăreşte să se ascundă unele chestii. Care nu doar pe mine uite că mă interesează şi vreau să le cunosc. Pentru că - aşa cum i-am replicat stimabilului domn Orban Sandor, care mi-a vorbit din colţul gurii că mai important e că se lucrează - la fel de important este să ştim cine lucrează, cu cât s-a adjudecat licitaţia şi care sunt clauzele contractului în cauză. Pentru că, în definitiv, este vorba de bani publici. 

 

Asta, mai ales,

pentru că, la ultima strigare, întregii lucrării i-au fost alocate 4,5 miliarde de lei vechi. Iniţial au fost patru miliarde. Însă, ulterior, consilierilor locali li s-a solicitat acceptul pentru alte cinci sute de milioane de lei vechi. Care s-au dus pe proiectul executat de o societate vulcăneană, aflată în bune relaţii de colaborare cu primăria. Poate că, după licitaţie, s-a ajuns la o sumă mai mică  de bani sau - de ce nu, fiindcă au mai fost cazuri - mai mare. Apropo. Nu credeţi că ar trebui pus şi panoul acela, cu toate datele necesare, care să le vestească trecătorilor ce, cum şi cât timp ce se lucrează aici.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter