29.10.2011,  13:08:20 | 0 comentarii | 419 vizualizari
Dacă tot donaţi, / E bine de ştiu pentru ce vi se taie chitanţa
de Alina PIPAN

Aţi auzit vreodată de Asociaţia Speranţă pentru Viitorul Nostru? Noi am auzit. Este o asociaţie de ajutorare cu sediul în Rovinari şi are ca scop ajutorarea copiilor cu deficienţe.

 

Despre activitatea concretă a asociaţiei, cum funcţionează, obiective, programe, colaborări cu alte instituţii, nu prea am reuşit să scoatem ceva la lumină. Cu toate că am sunat şi la sediul asociaţiei, un apartament locuit, şi la reprezentantul pe Valea Jiului, Iulian Buduran. Persoană care are relaţii cu mediul sindical din Valea Jiului. Numele acestei asociaţii l-am citit doar într-un nomenclator al asociaţiilor din ţară. Știm că strânge bani. Asta se vede clar din chitanţa vizualizată în imagine. Ce face cu ei, nu mai ştim. Și nici nu am putut afla de la reprezentantul din Valea Jiului, care a promis că ajută câteva persoane, dar n-a mai apucat. L-am invitat la o discuţie, să ne prezinte efectiv activitatea şi câteva exemple de cazuri sociale care au beneficiat de ajutorul asociaţiei. Dar dl. Buduran ne-a evitat. Nu spunem să nu vă faceţi pomană, numai să aveţi grijă cui daţi aceşti bani. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter