06.11.2011,  21:09:07 | 0 comentarii | 372 vizualizari
A încercat să se sinucidă aruncându-se de pe balcon
de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, o femeie tânără din Vulcan a încercat să-şi pună capăt zilelor. Locul pe care ea l-a ales, ca să o sfârşească, a fost porţiunea din faţa blocului aflată sub balconul de la etajul al treilea al blocului în care locuieşte.

Marţi, 11 august, pe la zece şi câteva minte, domnul Edi Kiraly îşi plimba căţeii. Tocmai trecuse de clădirea Cinematografului “Luceafărul”, partea din spate a acesteia, când a auzit un zgomot. O bufnitură. “A fost ca şi când ar fi căzut o uşă“, îşi aminteşte Edi. S-a uitat înspre ci­nematograf, nimic. A privit înspre partea de sus a blocului 3B1, lângă care era. Tot nimic. Apoi, s-a uitat pe caldarâm. În faţa scării a II-a a blocului zăcea o femeie. “Era căzută pe spate, avea spasme şi încerca să se scoale, spune Edi Kiraly. I-am strigat să nu care cumva să se ridice. Nu ştiam ce să fac. Căţeii o luaseră înspre blocul termic de jos, dar nu puteam s-o las pe biata de ea acolo”.

Edi recunoaşte că lui nu-i plac deloc telefoanele mobile. Dar, nu ştiu cum se face, s-a mirat el însuşi, în acea dimineaţă şi-l luase cu el. A sunat la 112, i-au fost puse o grămadă de întrebări şi i s-a dat legătura cu Poliţia Vulcan. “Ce-i de admirat, zice Edi, e că, în nici două minute. ambulanţa a fost aici”. Între timp, Edi s-a apropiat de femeie. “Era o tânără slăbuţă, dar tare de tot, recunoaşte bărbatul. Încerca să se ridice şi zice întruna <<Mama, vă rog să vină mama!>>. În frunte, pe partea dreaptă avea un hematom cât pumnul”. Ce nu i-a plăcut deloc lui Edi a fost indiferenţa unui cetăţean în vârstă. Acesta ieşise din scara a doua la un minut după ce căzuse fata. Edi l-a rugat să se apropie şi să aibă grijă de căţei. Două minute, până ce el vede ce-i cu fata. Nu, nu, nu vreau să mă bag, a rostit respectivul om în vârstă şi a tulit-o.

Poliţiştii, ajunşi şi ei la blocul 3B1, au stabilit că femeia locuia, împreună cu mama ei, la apartamentul 10 de la etajul al treilea al blocului. De la balconul căruia tânăra se aruncase. Aceasta se numeşte M. Ramona Adriana, are 30 de ani şi este cunoscută ca având probleme mintale. Singura explicaţie, la această oră, privind motivele încercării de suicid ar fi o depresie psihică. Ambulanţa care a preluat-o a dus-o la Spitalul Municipal Vulcan, unde s-a constatat că are mai multe politraumatisme.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter