Actualitate
Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului invită locuitorii Văii Jiului - vineri, 3 septembrie 2010, ora 13:00 - să participe la mitingul de protest care se va desfăşura în oraşul Uricani, judeţul Hunedoara. Principala temă a mitingului o reprezi[..]
03.11.2011, 08:14   |    0 comentarii
  În Vulcan, vijelia care s-a stârnit în jurul orei două şi ceva a dimineţii de joi, 2 septembrie, a pus la pământ câţiva arbori şi o mulţime de pomi mai mici. Dar, după cum veţi vedea citind în continuare[..]
03.11.2011, 08:14   |    0 comentarii
Dacă, în articolul precedent pe aceeaşi temă, dădeam doar ca posibil faptul ca masacrul piscicol de pe Valea Morii din Vulcan să fi fost cauzat de cimentul provenit de la lucrările de sistematizare a albiei pârâului, rezultate recent[..]
03.11.2011, 08:14   |    0 comentarii
Trei exploatări miniere din cele şapte existente în Valea Jiului urmează să fie închise, iar decizia în privinţa celor care vor fi desfiinţate se va lua după analize economice şi tehnice. Doar că deciziile de închidere au şi [..]
03.11.2011, 08:13   |    0 comentarii
Cuvânt înainte, Trebuie să recunosc, din capul locului, că în proză am debutat (editorial, bineînţeles) cel mai târziu. Câştigasem mai multe premii (peste douăzeci, la acea dată) la diverse genuri literare (teat[..]
03.11.2011, 08:13   |    0 comentarii
Cartea - şi trebuie menţionat de la bun început acest lucru - face parte dintr-o pornire a poetului mai de întindere, dedicată suveranilor persani din dinastia Ahemenizilor. Iar când spun aceasta, am în vedere, cel puţin din punct [..]
03.11.2011, 08:13   |    0 comentarii
Prima şedinţă a Cenaclului Boema din noul sezon „competiţional” s-a desfăşurat la locul obişnuit, Restaurantul Românesc, joi, 2 septembrie. Lansarea romanului A fost o lume... al scriitorului Ion Floricel a reuşit să stârneasc[..]
03.11.2011, 08:13   |    0 comentarii
O tânără a murit după ce maşina în care se afla s-a prăbuşit în Jiu, în zona Bumbeşti-Jiu, de la circa 20 de metri. Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, pe Defileul Jiului, într-o curbă periculoasă iar în a[..]
03.11.2011, 08:12   |    0 comentarii
„Facem schimb de jucării?”. Cu un asemenea slogan sunt întâmpinaţi părinţii în unele magazine de jucării şi articole şcolare în aceste zile. În speranţa că poate aşa vânzările vor merge mai bine, ei i[..]
03.11.2011, 08:12   |    0 comentarii
Va începe de astăzi distribuirea alimentelor sosite de la Uniunea Europeană. Anul acesta, cei de pe liste vor beneficia de mai multe produse decât anul trecut. Dacă anul trecut, Uniunea Europeană a trimis făină şi zahăr pentru săracii d[..]
03.11.2011, 08:12   |    0 comentarii
Mai bine de 600 de persoane, mineri şi familiile acestora, au protestat la Uricani faţă de închiderea minei din localitate, măsură care i-ar condamna pe veci la sărăcie în condiţiile în care exploatarea este singura care aduce un ven[..]
03.11.2011, 08:12   |    0 comentarii
Asociaţia Speranţa Omului Singur din municipiul Petroşani, condusă de Rodica Glonţ şi având ca vicepreşedinte pe Doina Popescu - consilier local PSD, a demarat campania „O şansă la educaţie pentru copiii din Colonia Saşa” din lo[..]
03.11.2011, 08:10   |    0 comentarii
În timp ce rudele minerilor care au pierit în cele două explozii de metan produse în 15 noiembrie 2008 la Mina Petrila nu-şi găsesc nici astăzi liniştea, responsabilii tragediei au fost pitiţi în posturi călduţe de şefii CNH[..]
03.11.2011, 08:07   |    0 comentarii
Curtea de Conturi Hunedoara i-a lăsat fără fondurile consistente pe care le primeau de la Compania Huilei, în baza Contractului Colectiv de Muncă, iar acum sindicaliştii se întorc la vechile locuri de muncă din subteran.   Mai mul[..]
03.11.2011, 08:07   |    0 comentarii
Ce-i frumos şi bun pe lumea asta şi lui Dumnezeu îi place. Aşa ştim din moşi-strămoşi. Și frumos a fost şi de Zilele municipiului Petroşani, chiar dacă circulaţia a fost restricţionată pe o porţiune însemnată de drum. Nic[..]
03.11.2011, 08:06   |    0 comentarii
Am aflat zilele trecute, mai exact prin 30 august, din ziarul lui Rică Serafinceanu cum că „Maşina fratelui lui Villy Rusu umblă beată pe Maleia”. Titlul ar fi fost de-a dreptul genial dacă, în realitate, n-ar fi decât un banal p[..]
03.11.2011, 08:05   |    0 comentarii
Paul Ispas, component al Lotului Naţional al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, a cucerit un nou premiu împreună cu echipa sa.  De data aceasta la finala naţională de pescuit staţionar pe echip[..]
03.11.2011, 08:05   |    0 comentarii
Cred că fiecare localitate din Vale are câte o mamă denaturată care iese în stradă cu copiii de gât cerşind bani. Åži se pare că figura ţine. După ce la Petroşani cerşetoarea cu 4 copii a devenit celebră, am descoperit o &bdqu[..]
03.11.2011, 08:05   |    0 comentarii
Cazul avocatei lupenene Neliana Ursachi, cercetată şi trimisă în judecată de către Serviciul Teritorial Alba Iulia al Direcţiei"Naţionale Anticorupţie, nu s-a încheiat. La data de 6 mai 2010, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au cond[..]
03.11.2011, 08:04   |    0 comentarii
Fiul primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, şi al deputatei PDL de Hunedoara, Monica Iacob-Ridzi va fi botezat la Biserica Sf. Treime din Petroşani. Evenimentul va avea loc imediat după slujba religioasă oficiată în fiecare[..]
03.11.2011, 08:03   |    0 comentarii
În luna mai a acestui an în consiliul local au fost prezentate trei oferte în vederea concesionării imobilului în care se află fostul cinematograf Victoria. Cu toate că numai doi dintre ofertanţi se documentaseră ca atare şi au p[..]
03.11.2011, 08:03   |    0 comentarii
La SUP - diabetolog, oncolog, urolog, pneumolog şi psihiatru. Medicii au câştigat deja concursul  şi îşi vor ocupa locurile în spital cât de curând. O veste extraordinară pentru bolnavii din Valea Jiului este fap[..]
03.11.2011, 08:03   |    0 comentarii
Fix 1.013 elevi frecventează clasele I-VIII ale celor trei şcoli (reunite, mai nou, într-una, Școala Generală nr. 1, însă pentru a fi înţeleşi mai bine, vom folosi în articolul nostru vechea formă de organizare instituţional[..]
03.11.2011, 08:01   |    0 comentarii
La noi, ca la români. Se bagă puternic bani în investiţii, după care se lasă baltă totul.  S-au cheltuit nu mai puţin de 16 milioane de dolari, pentru ca mai apoi aceşti bani să se piardă. Asta se va întâmpla dacă Uzin[..]
03.11.2011, 08:00   |    0 comentarii
Și nu de un ungur, cum greşit ne-a informat onor inspectoratul duminică, ci de un bun român (ing. Constantin Barbu). Și dacă ar fi fost un ungur nu am fi avut nimic de obiectat, dar, întrucât, elementul minoritar în Valea Jiului, [..]
03.11.2011, 07:59   |    0 comentarii
Deşi, iniţial, bănuiala privind furtul Daciei 1310 cu numărul de înmatriculare HD 06 RGE cădea pe cei trei minori luaţi pe sus, duminică dimineaţa, pe la ora patru, de către poliţiştii de la ordine publică şi de către cei de la comunitar[..]
03.11.2011, 07:59   |    0 comentarii
În timp ce conducerea centrală a PNL pregăteşte demiterea Guvernului Boc, în teritoriu liderii liberalilor se pregătesc pentru o toamnă grea. În judeţul Hunedoara situaţia economică a devenit dramatică. Concedierile din sistemul pub[..]
03.11.2011, 07:58   |    0 comentarii
Serviciul de Informaţii al"Văii"Jiului, un site ce poate fi accesat la www.sivj.ro, a publicat zilele trecute un material în care cri-tică foarte dur iniţiativa administraţiei publice locale de a acorda medalia Pro Urbe comandantului Ilie-Titel Br[..]
03.11.2011, 07:58   |    0 comentarii
Cititori fideli ai cotidianului nostru, cetăţenii din Dallas ne-au transmis că, duminică, doi poliţişti s-au prezentat la uşa unui hoţ pentru a-l sălta. Văzând că hoţul e... hoţ, şi ar putea scăpa, cei doi au chemat întăriri."Alţi[..]
03.11.2011, 07:58   |    0 comentarii
În centrul municipiului Petroşani, lângă Jolly, îşi desfăşoară activitatea SC Optimed Com AP SRL. O societate administrată de Domnica Ahriţculesei şi deţinută, în asociere, de aceeaşi persoană împreună cu Adriana Pr[..]
03.11.2011, 07:58   |    0 comentarii
Ieri, la Petroşani şi la Petrila, au fost inaugurate centrele Biblionet, destinate accesului gratuit la internet. Programul Biblionet este găzduit în bibliotecile municipale şi orăşeneşti. Este un program naţional finanţat de F[..]
03.11.2011, 07:57   |    0 comentarii
După disponibilizările din 1997, câţiva foşti angajaţi la minele din Vale, printre care se afla şi Petre Braiţ, au făcut un marş al disperării, pe jos, de la Petroşani până în Bucureşti. Din păcate, problemele sociale semnal[..]
03.11.2011, 07:57   |    0 comentarii
O familie din localitatea Aninoasa a tras o sperietură soră cu moartea după ce locuinţa primită de la primărie a căzut cu tot cu ei. Oamenii locuiesc la mansarda unei case sociale tip bloc şi se pregăteau de culcare când s-au trezit că le fu[..]
03.11.2011, 07:56   |    0 comentarii
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, s-a enervat auzind că la Nova Serv Valea Jiului se face management fără a fi consultaţi principalii factori de decizie. Situaţia este atât de tensionată încât[..]
03.11.2011, 07:56   |    0 comentarii
Autoturismul Opel Vectra din imagine, înmatriculat HD 99 AVC, a aparţinut domnului Ion"Anuţoiu. Am spus “a aparţinut” pentru că, între timp, s-a făcut scrum. Bizarul incident a avut loc după ce, urmare a denunţului formulat de[..]
03.11.2011, 07:55   |    0 comentarii
Are tânărul din fotografie figura unuia care să se sperie dacă te faci un pic la el? Mai ales atunci când se ştie în regulă cu toate alea. Mie, unuia, nu-mi prea vine să cred. Deunăzi, la Vulcan, s-a găsit, însă, cineva care s[..]
03.11.2011, 07:55   |    0 comentarii
Botul de autoturism cam îndoit din imagine este al unul autoturism VW. Plăcuţa din faţă cu umărul de înmatriculare nu mai este, fiindcă a căzut în momentul impactului cu o altă maşină. Cu un Logan galben, în regim de taxi. [..]
03.11.2011, 07:55   |    0 comentarii
Începând de ieri, pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, de la intersecţia de la “Unic” şi până la semaforul de lângă CAP, nu va mai călca anvelopă de auto. Restricţionarea circulaţiei pe această arteră va dur[..]
03.11.2011, 07:54   |    0 comentarii
Administraţia Naţională Apele Române este partener oficial al Proiectului naţional Let’s do it Romania!. Aşa cum am mai specificat, pe data de 25 septembrie se va face curăţenie generală în România. Toată ţara a fost cartat[..]
03.11.2011, 07:54   |    0 comentarii
Se spune că pentru iubire mergi şi până la capătul pământului. Dar când iubirea se confundă cu gelozia şi agresiunea fizică, atunci vorbim de dosare penale şi plângeri la poliţie. Un tânăr nesăbuit din Petrila, de n[..]
03.11.2011, 07:54   |    0 comentarii
La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ a pus problema schimbării din funcţia de administrator al Nova Serv Petroşani a lui Marius State. Acest lucru s-a întâmplat după ce consilierul Ilie Pârvan a me[..]
03.11.2011, 07:53   |    0 comentarii
Procurorii care investighează tragedia de la Maternitatea Giuleşti, unde un incendiu violent izbucnit în secţia de prematuri a ucis şase bebeluşi, au toate datele pentru a finaliza ancheta şi a trimite în judecată şi alţi eventuali vino[..]
03.11.2011, 07:53   |    0 comentarii
A sfidat Codul"Rutier afişându-se cu un Mercedes cu geamuri fumurii. Șeful său direct a luat măsuri şi l-a mutat de la pulan, adică de la Ordine Publică, la cascheta albă (adică la Rutieră). La un aşa succes, poliţistul Geani"Goşa şi-[..]
03.11.2011, 07:53   |    0 comentarii
Cu toate că oamenii au ieşit pe stradă, au mâncat mici, au băut la greu bere şi au privit spectacolul de muzică de pe scena pusă de-a latul bulevardului, ceea ce, la Vulcan, a fost anunţat că, timp de trei zile, 17, 18 şi 19 septembrie, vor fi[..]
03.11.2011, 07:52   |    0 comentarii
De televizoare, centrale termice, calculatoare, frigidere, congelatoare şi de alte aparate electrocasnice făcute scrum au avut parte, ieri dimineaţă, locuitorii cartierului Brazi din Vulcan ale căror blocuri se află în preajma parcului Octogon. [..]
03.11.2011, 07:52   |    0 comentarii
Marţi seară, angajata unui chioşc situat pe strada Aviatorilor a dat telefon la poliţie să reclame faptul că mai multe persoane care consumă băuturi alcoolice în faţa societăţii au înjurat-o şi o împiedică să-şi desfăşoar[..]
03.11.2011, 03:40   |    0 comentarii
Prin tradiţie, în Ardeal 1 noiembrie este nu doar ziua în care cimitirele sunt luminate până noaptea târziu, ci şi în care, ca în fiecare an, nevoiaşii pleacă de aici cu plasele şi sacoşele doldora de pomenile că[..]
02.11.2011, 23:22   |    0 comentarii
Am dezvăluit, zilele trecute, mecanismul prin care avocatul"Bogdan Răducanu şi executorul Camelia Cecilia Răducanu au supt Petrom şi"Petrom Service  de 4 (patru) milioane de euro. Marea ciordeală a fost posibilă cu ajutorul unei grupări infracţi[..]
02.11.2011, 22:34   |    0 comentarii
Bunul nostru prieten Cristi Zaharia ne-a demonstrat, încă o dată, că stă bine, spre foarte bine, cu simţul umorului. Pe autoturismul de la pompe funebre, înmatriculat HD 23 ZCG, stă la loc de cinste inscripţia “Transport gratuit la do[..]
02.11.2011, 22:34   |    0 comentarii
Vineri, 17 septembrie, dimineaţa la ora două, în plină noapte, aşadar, un grup de cinci tineri, pretextând că orbecăieşte după locul de închinăciune şi de rugăciune de pe Valea Ungurului din Vulcan, a ajuns în curtea vilei[..]
02.11.2011, 22:33   |    0 comentarii
Membrii unei familii din Lupeni susţin că periodic sunt terorizaţi de un bărbat care de altfel le este şi rudă. El este agresiv fizic şi încearcă să le facă rău, distrugându-le bunurile.    Agresată de prop[..]
02.11.2011, 22:32   |    0 comentarii
După cum ştiţi, Vulcanul s-a aflat în sărbătoare în week-endul care tocmai a trecut. Aici, a avut loc prima ediţie a Zilelor Recoltei, iar spectacolele organizate cu această ocazie s-au derulat în toate cele trei seri ale sfârş[..]
02.11.2011, 22:32   |    0 comentarii
Cerşetorii din Valea Jiului au devenit mai inventivi în activitatea lor, demonstrând că pot ţine pasul cu timpurile în care tehnologia se află pe primele planuri. Astfel, aceştia nu mai cerşesc folosindu-se neapărat de un grav handi[..]
02.11.2011, 22:31   |    0 comentarii
De la începutul anului şi până în prezent, 20 de cetăţeni au fost amendaţi de către inspectorii municipalităţii Petroşani, pentru că şi-au dus molozul rezultat în urma lucrărilor de amenajare interioară a locuinţei dire[..]
02.11.2011, 22:31   |    0 comentarii
Cică Ion şi Vasile aveau dosite 49.000 de ţigarete. Poliţia le-a făcut inventarul. În urma unor autorizaţii emise de Judecătoria Petroşani, în cursul zilei de sâmbătă s-au efectuat percheziţii la domiciliu. În vizorul a[..]
02.11.2011, 22:31   |    0 comentarii
Deşi se află în proces cu primăria pentru o locuinţă, o femeie din municipiul Petroşani este ameninţată săptămânal de angajaţii instituţiei cu evacuarea, în condiţiile în care chiar şi secretarul Primăriei Petroşani, [..]
02.11.2011, 22:30   |    0 comentarii
În urma unui incident rutier, al cărui protagonist a fost un agent de poliţie de la Poliţia TF Petroşani, petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în Vulcan, cineva, probabil interesat, a scos zvonuri cum că respectivul ar fi[..]
02.11.2011, 22:29   |    0 comentarii
Nici în acest an şcolar elevii din cătunul Dâlja nu vor învăţa carte mai uşor. Aceasta deoarece trebuie să meargă până la şcoală pe jos aproape 20 de kilometri zilnic. Inspectoratul Åžcolar Judeţean caută o soluţie pentr[..]
02.11.2011, 22:28   |    0 comentarii
Puţini agenţi de la Rutieră în traficul infernal Nu s-a terminat bine nebunia lucrărilor la Petrila, că a început la Petroşani. Ieri dimineaţă, ziua de nervi în trafic a început cu un accident rutier minor. Un şofer care d[..]
02.11.2011, 22:28   |    0 comentarii
Perversul care dădea anul trecut târcoale Universităţii din Petroşani a revenit în campus, iar în această perioadă, la primele ore ale dimineţii, în special, el poate fi zărit.   De câteva zile, studentele care[..]
02.11.2011, 22:26   |    0 comentarii
Mi-a ajuns la urechi ceea ce actualei conduceri a administraţiei publice locale din Vulcan pare că nu i-a fost încă dat să audă. Asta, fiindcă unora dintre consilierii locali pedelişti le este cam teamă să-şi arate pe faţă ce dorinţi fierbi[..]
02.11.2011, 22:26   |    0 comentarii
Aşa cum deja aţi putut afla din coloanele cotidianului nostru, administraţia locală plănuieşte implementarea unui sistem de monitorizare video (de fapt, chiar şi audio) a centrului municipiului Petroşani. Mai exact, prin intermediul a 12&nbs[..]
02.11.2011, 22:25   |    0 comentarii
Din câte se pare, efectele incidentului petrecut duminică dimineaţa în cartierul Brazi din Vulcan, când, din cauza unei defecţiuni intervenite la punctul de transformare 11, s-au ars zeci de aparate electrocasnice din apartamentele mul[..]
02.11.2011, 22:24   |    0 comentarii
Să nu fiu greşit interpretat. Drumurile şi aleile din cartierul vulcănean Micro 3 B - cunoscut mai bine ca Dallas - ar fi trebuit reparate de mai demult. După umila mea părere, treaba asta ar fi trebuit să constituie, pentru edili, priorit[..]
02.11.2011, 22:24   |    9 comentarii
Deşi la începutul mandatului de manager al Spitalului Municipal Vulcan dr. Mariana Mateescu avea prea puţină creditare din partea unor rău voitori referitoare la plata imenselor datorii ale unităţii până la sfârşitul acestui an, &ici[..]
02.11.2011, 22:23   |    0 comentarii
Miercuri, 22 septembrie, a fost ultima zi în care a fost restricţionată circulaţia rutieră pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. A fost, însă, şi ziua în care, la capătul dinspre magazinul de mobilă al acestuia, a avut loc un acci[..]
02.11.2011, 22:22   |    0 comentarii
Ieri, la Petroşani, a început un seminar internaţional cu tema Integrarea Socială şi pe Piaţa Muncii a Persoanelor cu Dizabilităţi. La acest proiect, Primăria Petroşani este parteneră cu alte trei administraţii locale din ţări precum Ital[..]
02.11.2011, 22:21   |    0 comentarii
În urmă cu circa o lună, la Formaţiunea de Poliţie Rutieră din Vulcan a venit o adresă de la forurile superioare, prin care se dispunea retragerea permisului de conducere al unui conducător auto din această localitate. Motivul: tipul ar fi minţ[..]
02.11.2011, 22:21   |    0 comentarii
Copiii din Asociaţia Down Valea Jiului vor primi astăzi pachete cu dulciuri, jucării şi produse de papetărie. Pachetele sunt donate de organizaţia PNL Lupeni. Membrii acesteia au organizat, săptămâna trecută, un bal de caritate. Prin intermediu[..]
02.11.2011, 22:20   |    0 comentarii
În dimineaţa zilei de joi, 16 septembrie, le-am văzut pe florăresele de la Pregoterm săpând cele două ronduri care încadrează intrarea de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan. Cele două lucrătoare nu erau acolo de capul lor[..]
02.11.2011, 22:20   |    0 comentarii
Ploaia de sâmbătă dimineaţa le-a cam dat peste cap planul celor care, în Vulcan, se pregătiseră să facă un ‘Let’s do it, Romania!’ de mai mare frumuseţea. Asta, spre bucuria copiilor, dar şi a unelor cadre didactice ca[..]
02.11.2011, 22:18   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, individul din Uricani care şi-a ucis soţia cu cuţitul în faţa copiilor a fost adus în faţa Tribunalului Hunedoara. După audierea unor martori magistraţii hunedoreni au dispus amânarea pr[..]
02.11.2011, 22:15   |    0 comentarii
Are 40 de ani, dar deja este mamă a 7 copii. Elena Moldovan, o femeie din Uricani, pare deja doborâtă de necazuri şi greutăţi. În plus, este şi bolnavă, iar medicamentele necesare costă mai mulţi bani decât îşi poate permite.[..]
02.11.2011, 22:14   |    0 comentarii
Biroul"Executare Silită din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Hunedoara a anunţat, zilele trecute, începerea procedurii de vânzare prin licitaţie publică a mai multor bunuri aparţinând Termoficare SA, [..]
02.11.2011, 22:14   |    0 comentarii
Poliţia municipiului Petroşani a fost solicitată să intervină, vineri seara, în apropierea “Bisericii"Sf. Varvara” după ce în zonă a fost observată o maşină (HD 15 PGI) plină ochi cu lemn. Care-i, de fapt, bănuiala? La v&[..]
02.11.2011, 22:14   |    0 comentarii
De mai bine de doi ani, un medic venit din alt judeţ în municipiul Petroşani caută cu disperare o locuinţă decentă în care să-şi poată creşte copilul ce va veni pe lume peste două luni. Astfel, deşi în alte localităţi ale Văii[..]
02.11.2011, 22:13   |    0 comentarii
Nu este prima dată când aducem în discuţie totalul dispreţ faţă de lege şi cetăţeni în care se face transportul deşeurilor municipale pe raza Petroşaniului şi, mai nou, spre groapa de gunoi din Vulcan. Dar cum de activitatea asta [..]
02.11.2011, 22:13   |    0 comentarii
Un automobilist vulcănean şi-a făcut praf partea din faţă a maşinii şi a băgat în boală un stâlp de pe marginea drumului, după ce, pierzându-se cu firea, a bruscat volanul. Întâmplarea s-a petrecut sâmbătă, [..]
02.11.2011, 22:12   |    0 comentarii
În răstimpul trecut, am putut să observ că, pentru unii, ceea ce s-a petrecut, acum  cam o lună, cu păstrăvii de pe pârâul Morii din Vulcan este rahat şi iubire. Ce, măi, au murit nişte peşti acolo, şi ce-i cu asta?   [..]
02.11.2011, 22:11   |    0 comentarii
Un angajat al minei Lupeni îşi acuză şefii de abuz în serviciu, susţinând că i-au făcut transferul de la un sector la altul, unde ar urma să primească mai puţini bani, pentru că ar fi devenit incomod. Mai mult, Marinică Hening s[..]
02.11.2011, 22:11   |    0 comentarii
Constantin Brânduşe, unul dintre consilierii naţional liberali din cadrul Consiliului Local Lupeni, a acţionat Primăria municipiului Lupeni în contencios administrativ, întrucât de mai bine de o lună se chinuieşte să obţină [..]
02.11.2011, 22:11   |    0 comentarii
Secretomanie mare la Primăria Lupeni! Ca simplu cetăţean, ca prefect ori ca onorabil consilier local degeaba te dai peste cap să afli date publice. Întrucât dacă primarul Cornel Resmeriţă nu doreşte, acestea nu vor fi date publicităţii[..]
02.11.2011, 22:10   |    0 comentarii
Dimineaţa zilei de 27 septembrie a început bine pentru Constantin B. şi Adrian I. (unul din Vulcan, celălalt din Uricani) deoarece au sustras 200 de lei de la o firmă din Uricani, tocmai încasaţi. Dimineaţa zilei de 28 septembrie nu a mai &[..]
02.11.2011, 22:08   |    0 comentarii
Chiar şi cu salariile diminuate, poliţiştii hunedoreni nu şi-au manifestat dorinţa de a pleca din sistem până acum. În rândul jandarmilor, însă, anul acesta s-au înregistrat câteva demisii, dintr-un motiv sau altul. [..]
02.11.2011, 22:07   |    0 comentarii
În principiu, atât ideea, cât şi materializarea ei trebuie lăudate. Asta, fiindcă, într-adevăr,  sunt situaţii în care şcoala este cea datoare să-i dezveţe pe copii de unele năravuri pe care ei le deprind de la cei [..]
02.11.2011, 22:07   |    0 comentarii
Schimbare de lozinci, dar şi de... macaz. Cei o sută de mineri de la exploatările de huilă din Valea Jiului care au participat ieri la mitingul organizat de Blocul Naţional Sindical nu mai par convinşi că protestele lor sunt auzite de diriguitorii de l[..]
02.11.2011, 22:06   |    0 comentarii
De ceva vreme, de când a început verificarea reţelei exterioare de termoficare, lucrătorii din secţia de specialitate a S.E. Paroşeni sunt, mai tot timpul, în oraşele care beneficiază de serviciile acestei secţii. Ieri dimineaţă[..]
02.11.2011, 22:04   |    0 comentarii
Studenţii Universităţii din Petroşani au luat cu asalt căminele. Începe anul universitar, aşadar studenţii îşi caută loc de şezut până vara viitoare. Åži, aşa cum se preciza tot în paginile cotidianului nostru, cei intere[..]
02.11.2011, 22:02   |    0 comentarii
Fotografia aceasta, dinspre Valea Morii, cu (încă) actualul sediul al SC Pregoterm din Vulcan, am făcut-o ieri. Cu o zi înainte, adică miercuri, vreo câţiva pozau acelaşi obiectiv, dar dintr-un alt unghi.     Cei care &l[..]
02.11.2011, 22:02   |    0 comentarii
Doi cetăţeni ai Petroşaniului au ajuns să experimenteze un secol de evenimente. Cele două Războaie Mondiale, domniile lui Carol I, Ferdinand, Mihai, Carol al II-lea, Ceauşescu şi toţi preşedinţii din sistemul democrat. Majoritatea acestor eveniment[..]
02.11.2011, 22:02   |    0 comentarii
Sunt bătuţi şi alungaţi de propriul tată şi soţ. Trei copii din Lupeni, împreună că cu mama lor, îndură un calvar zilnic din cauza capului familiei, căruia băutura i-a întunecat minţile. Trăiesc o viaţă de chin şi amărăc[..]
02.11.2011, 22:01   |    0 comentarii
Solicităm conducerii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara să analizeze cu maximă seriozitate şi să dispună, în cel mai scurt timp posibil, avansarea pentru merite excepţionale a domnului Ilie-Titel Brăgaru, comandant al Poliţiei [..]
02.11.2011, 22:00   |    0 comentarii
Din prima  vreau să vă spun că nu îi voi permite nimănui să-mi contrazică următoarele spuse: în PD-L guvernează strict democraţia. Pentru a fi mai clar precizez că e vorba de PD-L Vulcan, iar spiritul democratic de partid care dom[..]
02.11.2011, 22:00   |    0 comentarii
Proiectul cultural Valea Jiului - Noi coordonate culturale aduce Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Petroşani în centrul atenţiei zilele acestea. Proiectul, ce va lua startul mâine dimineaţă, este alcătuit din mai multe evenimente culturale[..]
02.11.2011, 22:00   |    0 comentarii
Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani, se contrazice singur în înscrisuri oficiale în ceea ce priveşte sumele alocate Asociaţiei Pensionarilor din localitate, condusă de Gheorghe Iuliu Pavel.   Astfel, Constanti[..]
02.11.2011, 21:59   |    0 comentarii
O pensionară de 63 de ani din Petroşani se află în situaţia în care trebuie să plătească ratele la CAR ale unui miner disponibilizat, care şi-a pierdut urma.  Gândiţi-vă de două ori înainte de a gira pe cineva pentru [..]
02.11.2011, 21:59   |    0 comentarii
Lăudaţi, lăudaţi şi vă bucuraţi, vulcăneni! Cu două luni înainte de Crăciun, mare trebuie să fie fericirea pensionarilor, a familiilor alcătuite din 4-5 membri şi mai mult, a şomerilor şi a ălora care trăiesc dintr-un amărât aj[..]
02.11.2011, 21:59   |    0 comentarii
Scriitorul Marian Boboc pe care-l ştiu de-o viaţă (de-o viaţă de-a lui, bineînţeles) e originar din Petroşani. Åži a început să fie originar (şi abia mai apoi a fost şi original) încă din 4 august ’67. Amândoi am fos[..]
02.11.2011, 21:58   |    0 comentarii
În săptămâna care tocmai s-a încheiat, elevii Liceul Teoretic Mihai Eminescu au participat la finalizarea unui proiect premieră pentru Valea Jiului. Este vorba de proiectul naţional ONAir, derulat de ActiveWatch (Agenţia de Monitorizare[..]
02.11.2011, 21:58   |    0 comentarii
În Lonea, pe strada Cimpa la nr. 72 stă o familie de oameni gospodari, care, de când se ştiu, au avut, pe lângă casă şi curte, şi grădini în care au plantat una alta. Aşa cum are mai toată lumea prin Lonea. Însă, de pe [..]
02.11.2011, 21:57   |    0 comentarii
Publicitate
Newsletter



1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100 | 101 | 102 | 103 | 104 | 105 | 106 | 107 | 108 | 109 | 110 | 111 | 112 | 113 | 114 | 115 | 116 | 117 | 118 | 119 | 120 | 121 | 122 | 123 | 124 | 125 | 126 | 127 | 128 | 129 | 130 | 131 | 132 | 133 | 134 | 135 | 136 | 137 | 138 | 139 | 140 | 141 | 142 | 143 | 144 | 145 | 146 | 147 | 148 | 149 | 150 | 151 | 152 | 153 | 154 | 155 | 156 | 157 | 158 | 159 | 160 | 161 | 162 | 163 | 164 | 165 | 166 | 167 | 168 | 169 | 170 | 171 | 172 | 173 | 174 | 175 | 176

100 articole pe pagina.
17517 articole in aceasta categorie.