Actualitate
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA VALEA JIULUI” Petroşani se spune că a fost înfiinţată, pentru realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor publice de alimentare cu apă ş[..]
08.01.2015, 20:47   |    0 comentarii
Cu o populaţie romă în creştere, deci copii minori pe care cu toţii i-am vrea integraţi în sistemul educaţional, Aninoasa are nevoie de grădiniţe care să răspundă nevoilor sociale.   Chiar dacă două dintre aceste g[..]
08.01.2015, 20:44   |    0 comentarii
În condiţiile în care ca beneficiari ai acestei legi s-au strecurat şi foarte mulţi escroci, Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR, crede că această modificare a legii e binevenită.    „Am mai spus-o şi o spun d[..]
08.01.2015, 20:39   |    0 comentarii
Din dorinţa de a ajunge mai repede la destinaţie, un şofer din Lupeni a provocat un accident ce putea sfârşi tragic.   Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri, la prânz. Un bărbat în vârstă de 31 ani, din mun[..]
08.01.2015, 20:31   |    0 comentarii
Mi-am dat seama, chiar ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan, că nu e pericol să se facă gaură-n cer dacă, în 2014, secţiunea de dezvoltare a bugetului local a înregistrat un deficit. &nb[..]
08.01.2015, 20:27   |    0 comentarii
Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ, propune azi, la ministerul de resort, ca numărul disponibilizaţilor din 2015, de la cele trei mine, să fie redus de la 694 la 350, urmând ca numărul de lucrători rămaşi să fie distribuiţi &ic[..]
07.01.2015, 20:04   |    0 comentarii
Nu m-am interesat, ca să ştiu exact, câţi dintre vulcănenii care au alunecat pe gheaţă au avut ghinionul să-şi rupă o mână, un picior sau, în cel mai fericit caz, să se aleagă doar cu o simplă luxaţie.    [..]
07.01.2015, 20:03   |    2 comentarii
Într-o adresă înregistrată, sub numărul 119/06.01.2015 la secretariatul SE Paroşeni, liderul sindical Mihai Lorincz îi solicită, cu stimă şi respect, un răspuns conducerii sucursalei. În speţă, domnului director, ing. Doru[..]
07.01.2015, 20:01   |    22 comentarii
Dacă n-au reuşit să ţină şedinţa de consiliu în două rânduri înainte de Crăciun, o dată înainte de Anul Nou şi o dată în Ajunul Bobotezei, iată că Sfântul Ioan a adus Executivului petrilean şi şedinţa mu[..]
07.01.2015, 19:50   |    0 comentarii
Sărbătoarea Bobotezei a fost marcată aşa cum se cuvine şi în Staţiunea montană Straja.   De peste 10 ani, salvamontiştii coboară de la peste 1700 de metri altitudine apa care urmează a fi sfinţită de preoţii care of[..]
06.01.2015, 20:41   |    1 comentarii
Un individ din Petroşani, cercetat pentru tentativă de viol şi care s-a sustras deciziei judecătoreşti de arestare preventivă, a fost descoperit de poliţişti la Petrila.   Pe firul evenimentelor, trebuie amintit că la 17 decembrie[..]
06.01.2015, 20:27   |    0 comentarii
Alaltăieri, la un birou de contabilitate din Vulcan am cunoscut un italian pe nume Andrea. Venise, însoţit de logodnica sa, ca să-şi completeze dosarul cu actele necesare deschiderii unei afaceri.   Are 24 de ani şi a veni[..]
06.01.2015, 20:18   |    0 comentarii
Printre multele comentarii apărute la articolele din ZVJ care au avut ca subiect cele petrecute la SE Paroşeni apare şi unul în care se face referire la faptul că directorul termocentralei ar fi cercetat în chestiuni de încălcare a d[..]
06.01.2015, 20:12   |    8 comentarii
Introducerea gazului metan în Aninoasa reprezintă încă o promisiune neonorată a primarului Nicolae Dunca.   După ce a dat două termene că gazul metan va fi pe conducta principală care străbate Aninoasa de la un cap la a[..]
06.01.2015, 20:10   |    0 comentarii
Pentru prima dată, probabil că nici nu se mai ştie de când (!), Aninoasa începe noul an cu 0 (zero) lei datorii şi cu vreo 11 miliarde de lei pe plus. „Bani care sunt strict pentru investiţii”, ne asigură primarul Nicolae Dunc[..]
06.01.2015, 20:07   |    0 comentarii
Abordăm noul început de an frontal, cu un subiect important pentru toată Valea Jiului: situaţia Complexului Energetic Hunedoara (C.E.H.). Astăzi ne răspunde la câteva întrebări ing. Adrian Jurca (Sindicatul „Noroc Bun” &[..]
06.01.2015, 19:52   |    4 comentarii
Luni şi marţi zăpada aşternută şi fulguiala destul de continuă le-a dat de furcă firmelor de deszăpezire care activează în cadrul primăriilor noastre pe bază de contracte. Astăzi vom prezenta situaţia de la Petrila.   M[..]
06.01.2015, 19:50   |    0 comentarii
De data asta, s-a simţit c-a fost Boboteaza. E adevărat, gerul a pişcat mai aspru înspre seară, dar nici în jurul orei douăsprezece, când la biserici a început să se dea apă sfinţită, nu puteai sta prea mult descoperit sau [..]
06.01.2015, 19:49   |    4 comentarii
Câteva evenimente au spart liniştea de sărbători a Petrilei. Din fericire, toate acestea, incendii sau accidente rutiere în general, s-au terminat cu bine, neexistând decedaţi sau răniţi grav.    Două garaje&n[..]
05.01.2015, 22:35   |    0 comentarii
„În data de 05.01.2014, în jurul orei 02:49, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică  Petroşani a depistat, pe strada 22 Decembrie din municipiul Petroşani, doi suspecţi, un bărbat în v&aci[..]
05.01.2015, 22:34   |    0 comentarii
Cererea, întocmită  de către liderul sindical Mihai Lorincz, după discuţiile avute cu liderii de la grupele sindicale din uzină, a fost înregistrată la secretariatul termocentralei, după care ea a fost prezentată în şe[..]
05.01.2015, 21:48   |    16 comentarii
Ba, dimpotrivă, aş putea spune, după cum l-am văzut ieri dimineaţă, că e foarte, foarte bucuros. Asta, pentru că, pe lângă faptul că-l deranjau în partea dreaptă a abdomenului, pietrele de la rinichiul de aici nu-l prea lăsau [..]
05.01.2015, 21:41   |    3 comentarii
Şedinţei ordinare de Consiliu Local Petrila, care trebuia să aibă loc ieri, i s-a schimbat din nou data, pe motiv că „mulţi consilieri nu se află în localitate”…    Aşa după cum vă anunţam în [..]
05.01.2015, 21:40   |    3 comentarii
Tribunalul Alba Iulia a decis în această seară (5 ianuarie 2015) menținerea stării de arest la domiciliu în cazul celor cinci persoane anchetate în cel mai important dosar de corupție din județul Hunedoara, din ultimii ani. Es[..]
05.01.2015, 19:29   |    0 comentarii
În ciuda montării a zeci de camere video de către administraţiile locale şi ale aşa-ziselor „măsuri” luate de poliţiştii locali, zeci de coşuri de gunoi şi containere, zeci de bănci de lemn şi obiecte stradale au avut de sufer[..]
04.01.2015, 19:47   |    3 comentarii
Câteva mii de oameni din Valea Jiului şi alte câteva sute de mii din toată ţara au aşteptat cu sufletul la gură, degeaba, înainte de Naşterea Domnului, indemnizaţia socială. Ea a sosit abia în 30 decembrie, dar exista riscul[..]
04.01.2015, 19:46   |    0 comentarii
Un incident care scoate în evidenţă relaţiile tensionate în care se lucrează la SE Paroşeni - eveniment regretabil, gene­rat, se poate afirma, şi de managementul defectuos de care este acuzat tot mai mult şi pe faţă ing. Doru Vişa[..]
04.01.2015, 19:45   |    23 comentarii
În dimineaţa zilei de 31 decembrie 2014, la ora 9, a izbucnit un incendiu în gospodăria lui Ion Stănescu, un binecunoscut consilier local independent din Uricani.   Incendiul, ale cărui cauze nu se cunosc prea bine, a distr[..]
04.01.2015, 19:44   |    0 comentarii
O avarie intervenită la grupul IV al SE Paroşeni a pus pe butuci, pentru o bună bucată de timp, termoficarea din întregul sistem centralizat al Văii Jiului. Dacă, să zicem, există scuze în privinţa avariei ivite instantaneu şi pe care[..]
04.01.2015, 19:41   |    5 comentarii
Ca în fiecare an, după ce se sparge cheful de pe stradă, îşi fac apariţia pe Bulevardul Mihai Viteazul în timp ce petrecăreţii se retrag la casele lor. În câteva ceasuri culeg tot ce era aruncat pe asfalt şi pe trotuare[..]
04.01.2015, 19:37   |    1 comentarii
Anul 2014, abia încheiat, a fost un an surprinzător, cu multe evenimente şi răsturnări de situaţie şi în politică, şi în administraţie, şi în domeniul infracţionalităţii, în judeţul Hunedoara. O scurtă retr[..]
04.01.2015, 19:31   |    0 comentarii
Lăsată-n frig la trecerea dintre ani de pe urma unor probleme ce au determinat oprirea furnizării agentului termic, populaţiei din Petroşani, Vulcan şi Lupeni i s-au livrat (abia în seara zilei de 1 ianuarie) nişte comunicate. În lo[..]
01.01.2015, 20:50   |    53 comentarii
Vulcănenii pot sta liniştiţi. Dacă acum câţiva ani, când a fost hâra aceea mare între consilierii locali de culori politice diferite, iar bugetul local a putut fi votat doar prin martie, acum lucrurile stau mult mai bine. [..]
28.12.2014, 20:48   |    5 comentarii
Pentru că la ultima şedinţă ordinară din acest an, desfăşurată pe 18 decembrie, consilierii locali petrileni au amânat câteva proiecte, pe motivul, justificat de altfel, că nu sunt toate datele complete, primarul Ilie Păducel a c[..]
28.12.2014, 20:38   |    12 comentarii
În ajun de Crăciun câtorva vulcăneni le-a fost dat să aibă parte de colindători mai aparte. Pe care, trebuie spus, nu şi i-ar fi dorit nici lor, dar nici altora.   Colindătorii în cauză,  care[..]
28.12.2014, 20:22   |    0 comentarii
Conform datelor oficiale, rata şomajului în judeţul Hunedoara a crescut la 6,08 la sută la sfârşitul lunii noiembrie 2014.    În cursul lunii trecute, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocu[..]
22.12.2014, 23:54   |    1 comentarii
Pe drumurile din Valea Jiului, oricât de bun şofer ai fi se găseşte câte un iresponsabil care-ţi pune viaţa în pericol. Aşa s-a întâmplat cu o şoferiţă iresponsabilă care a fost la un pas de a declanşa o adevărată[..]
22.12.2014, 23:54   |    1 comentarii
Nici acum, deşi s-a scurs ceva timp, Gheorghe Ile nu are amintiri prea plăcute în ceea ce-l priveşte pe un fost inspector şef de la judeţeana de învăţământ. Care, vorba lui, i-a tăiat în mod voit din banii care, de la&[..]
22.12.2014, 23:28   |    9 comentarii
Încet, încet, poliţiştii locali, şi nu doar cei vulcăneni, despre care scriu acum, încep să beneficieze de toate drepturile pe care le conferă legile şi regulamentele care le orânduiesc activitatea.   Ordonan[..]
22.12.2014, 23:23   |    9 comentarii
Ne-a vizitat ieri la redacţie Marcu Albesc, crescător de animale, cu gospodărie în Slătinioara, la nr. 69. Omul ne-a povestit necazul său.   Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, o haită, fo[..]
22.12.2014, 23:19   |    3 comentarii
Nu este sfârşitul lumii, când, într-un consiliu local, unul dintre membri se retrage, demisionează sau, pur şi simplu, trebuie să se ceară afară. Locul lui nu apucă să se răcească, fiindcă este altul la rând care să i-l [..]
22.12.2014, 23:06   |    2 comentarii
Pe fondul blocajului financiar, anul 2014 a fost unul deosebit de greu pentru angajaţii administraţiei publice locale a municipiului Lupeni. Pe acest considerent, pentru că toţi funcţionarii, indiferent de ramura administrativă de care s-au ocup[..]
22.12.2014, 23:00   |    7 comentarii
Revenim cu alte proiecte de hotărâri şi chestiuni discutate în ultima şedinţă a Consiliului Local Petroşani.    Taxele şi impozitele locale Vestea bună pentru petroşeneni este că în urma şedinţei, c[..]
21.12.2014, 22:44   |    12 comentarii
Joi, 18 decembrie, cum s-au terminat acţiunile legate de şedinţa de consiliul local, premierea elevilor şi spectacolul de colinde, primarul Petrilei a plecat la Bucureşti. Ştia că vineri, în Parlament, se discută bugetul Român[..]
21.12.2014, 22:41   |    3 comentarii
Mai multe persoane au fost implicate într-un conflict care a izbucnit într-un bar din Petroşani şi s-a soldat cu o bătaie ca-n filmele western.   Joi seara, la ora 19:20, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul c[..]
21.12.2014, 21:48   |    0 comentarii
Astăzi vă prezentăm povestea tristă a unui petrilean, căruia i se face, de ani buni, o mare nedreptate. Fiindcă suntem în apropierea marii sărbători creştine Naşterea Fiului lui Dumnezeu, poate că, citind aceste rânduri,&nb[..]
21.12.2014, 21:46   |    2 comentarii
Gata, s-a rezolvat şi problema punctului termic din cartierul Micro 3 (Cocoşvar) al Vulcanului. Soluţia găsită e că nu se ştie dacă, de acum încolo, aparatele lui de contracurent vor mai fi vizitate de agentul termic.   [..]
21.12.2014, 21:36   |    3 comentarii
Potrivit prevederilor art. 227 OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, angajaţii din aparatul primarului care administrau creanţele bugetare primeau stimulente salariale la limita a 15 la sută din sumele reprezentând creanţele[..]
18.12.2014, 21:27   |    0 comentarii
Pe ordinea de zi, desfăşurată ieri, s-au aflat 12 puncte, din care 11 au fost proiecte de hotărâre. Suplimentar s-au mai anexat două proiecte, astfel că totalul lor a fost, într-un final, 13. Dintre acestea, 3 s-au amânat şi u[..]
18.12.2014, 21:10   |    1 comentarii
Anul nou vine cu veşti bune pentru poliţiştii locali din Lupeni.   Aceştia vor putea beneficia de la 1 ianuarie 2015 de o normă de hrană în valoare de 26 de lei pe zi. Prin OUG 65/ 15 octombrie 2014, guvernul a introd[..]
18.12.2014, 20:55   |    0 comentarii
Ieri, înaintea începerii şedinţei ordinare din decembrie a Consiliului Local al municipiului Vulcan, colindătorii nu s-au mai călcat în picioare ca în alţi ani.    Deşi, iniţial, zărind-o pe [..]
18.12.2014, 20:53   |    1 comentarii
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va prelua în administrare, prin Compania Naţională de Investiţii, cinematograful din Lupeni, în vederea reabilitării şi modernizării.   În[..]
18.12.2014, 20:52   |    0 comentarii
Ceea ce, alaltăieri, în lipsa ordinii de zi a şedinţei de consiliu local vulcănean, doar îmi dădeam cu presupusul că se va petrece a avut loc de adevărat când s-a ajuns la penultimul proiect de hotărâre. [..]
18.12.2014, 20:51   |    2 comentarii
Şedinţa consiliului local al municipiului Vulcan, programată să aibă loc în dimineaţa acestei zile, va începe cu o oră mai devreme. Zece în loc de unsprezece. Devansarea orei de începere a şedinţei din decembrie[..]
17.12.2014, 23:56   |    0 comentarii
Până în ultimul moment s-au străduit voluntarii subfilialei de Cruce Roşie din Vulcan să vândă toate biletele pentru spectacolul „Bucuria Iernii”, pregătit de ei, în vederea obţinerii fondului de bani necesari cum[..]
17.12.2014, 23:53   |    2 comentarii
Până ieri, nu s-a mişcat mai nimic, pentru a se rezolva problema alimentării corespunzătoare cu agent termic a PT 23 din Vulcan. Deşi un consilier local întreprinde zilnic tot ce-i stă în putinţă, iar la ziar s-a scris mult de tot[..]
17.12.2014, 23:52   |    1 comentarii
Marţi, 16 decembrie, am asistat la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani la unul dintre cele mai frumoase şi mai sensibile evenimente care au avut loc în acest an. Este vorba de concertul de colinde sugestiv intitulat &bdqu[..]
17.12.2014, 23:51   |    0 comentarii
Trei indivizi din Aninoasa sunt suspectaţi că ar fi intrat în două rânduri, în locuinţa unui bătrân de 86 de ani, de unde au furat, folosind violenţa, banii acestuia de pită, respectiv câteva zeci de lei. În[..]
17.12.2014, 23:47   |    0 comentarii
Un grup de indivizi a încercat să golească ograda unui om de toată agoniseala, dar a fost prins în flagrant. Poliţiştii Postului de Poliţie Sălaşu de Sus efectuează cercetări faţă de patru suspecţi, cu vârste cuprinse &[..]
17.12.2014, 23:45   |    0 comentarii
Astăzi, începând cu ora 11, la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, va avea loc seminarul final al proiectului de modernizare a DJ 664, Pas Vulcan – Vulcan. După cum am mai scris în ziarul nostru, în cadrul Axei pri[..]
17.12.2014, 23:43   |    0 comentarii
Ieri, 17 decembrie 2014, instanţa Tribunalului Hunedoara a decis, în cazul lui Constantin Cristian Litera, înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv. Decizia a avut la bază faptul că Litera nu s-a supus rigorilor arestului[..]
17.12.2014, 23:42   |    1 comentarii
Retragerea UDMR de la guvernare nu pare să provoace efecte importante în teritoriu, cu atât mai puţin în judeţul Hunedoara. Inclusiv politicienii puterii privesc împăciuitor, cu blândeţe, această decizie politică. [..]
17.12.2014, 23:39   |    2 comentarii
Astăzi, începând cu ora 17, în sala de festivităţi „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara din Deva, va fi susţinută o conferinţă cu caracter istorico-teologic intitulată „Preoţi hunedor[..]
17.12.2014, 23:39   |    0 comentarii
Astăzi, de la ora 18, corul „Lira” al claselor V-VIII de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva susţine Concertul de colinde şi muzică vocală sacră, intitulat „Ofrande muzicale”. Concertul va avea lo[..]
17.12.2014, 23:36   |    0 comentarii
Ultima şedinţă ordinară de Consiliu Local Petroşani din 2014, de miercuri, 17 decembrie, desfăşurată în sala de şedinţe a primăriei începând cu orele 15,00, a adus pe ordinea de zi 20 de proiecte de hotărâre, plus alte 7[..]
17.12.2014, 23:34   |    8 comentarii
Ieri în Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani, într-un cadru festiv primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a premiat 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi un cuplu care a împlinit 64 de ani de căsnicie! [..]
17.12.2014, 23:33   |    0 comentarii
500 de copii şi 100 de per-soane vârstnice din instituţiile publice de asistenţă socială din municipiul Hunedoara au primit rechizite şcolare şi pachete cu alimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă.   Iniţiativa a fost sus[..]
16.12.2014, 23:20   |    0 comentarii
O acţiune caritabilă de strângere de fonduri pentru vârstnicii instituţionalizaţi în cadrul centrului de îngrijire de la Brănişca a avut loc duminică, în Biserica Sfântul Mucenic Mina, situată în incinta In[..]
16.12.2014, 23:13   |    0 comentarii
Ieri, am străbătut în lung şi în lat Petrila împreună cu viceprimarul localităţii. Două lucruri ne-au interesat însă cel mai mult: cum decurg lucrările la reabilitările de blocuri, că e iarnă şi frig, şi am vrut să ve[..]
16.12.2014, 23:07   |    0 comentarii
Serbarea de Crăciun din acest an va fi ultima pentru doamna educatoare Elisabeta Boia. La anul, nu-l va mai întâmpina pe Moş Crăciun, împreună cu copiii din grupa sa. Nu va fi prezentă fizic în sala de clasă de la etajul I al [..]
16.12.2014, 23:01   |    0 comentarii
Un brădean, furios că nu este lăsat să „bată la butoanele” aparatelor de jocuri dintr-un bar din Brad, a trântit de pământ trei dintre acestea. Astfel, luni, puţin după ora 16, Poliţia Brad a fost sesizată cu privire[..]
16.12.2014, 23:00   |    0 comentarii
Un proces inedit, declanşat de Costache Aoanei Rahovean, s-a încheiat cu o decizie definitivă a instanţei: monumentul Acaţiu Barcsay, din preajma Prefecturii Hunedoara, trebuie demolat. Numai că autorităţile locale nu s-au putut încadra [..]
16.12.2014, 22:57   |    0 comentarii
Apelul făcut de Asociaţia „Eu şi Tu pentru Vulcan” dă roade, în şcolile din localitate se adună zilnic zeci de pachete care, preluate de membrii asociaţiei şi voluntarii Crucii Roşii, sunt aduse la „Ciuperca” de la ca[..]
16.12.2014, 22:56   |    1 comentarii
În firul unei manifestări deja tradiţionale, ieri, la Casa Căsătoriilor din Deva, 89 de cupluri care au trecut de 50 de ani de căsnicie au primit recunoştinţa şi respectul public al autorităţilor şi cetăţenilor. Evenimentul a umplut p&ac[..]
16.12.2014, 22:54   |    0 comentarii
Aşa arată noul sens giratoriu din zona Băncii Comerciale Române din Petroşani. După ce în consiliul local consilierii au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primar, despre care noi am scris în noiembrie, iată că la nic[..]
16.12.2014, 22:52   |    1 comentarii
Sâmbătă, la Deva, campania „Premianţii fără premii” îl aduce în faţa hunedorenilor pe deja celebrul om de cultură, caricaturistul de geniu Ion Barbu. „Sigur îl cunoaşteţi pe Ion Barbu din paginile Academie[..]
16.12.2014, 22:50   |    0 comentarii
În Valea Jiului reforma PSD începe de la vest Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, a anunţat ieri că demisionează din calitatea de preşedinte al organizaţiei Uricani a Partidului Social Democrat (PSD). Astfel, edilul[..]
16.12.2014, 22:48   |    6 comentarii
Ieri, în jur de ora unu, când mă întorceam acasă, mi-a ţinut calea Nelu Băncilă, vecinul meu de bloc. Chiar voiam să te întâlnesc, ca să-ţi zic ceva, mi-a spus el.   Acum, nu cred că Nelu o să[..]
16.12.2014, 00:54   |    2 comentarii
Sâmbătă, 13 decembrie, a avut loc ediţia cu numărul XXV, ediţie jubiliară, a Festivalului-concurs interjudeţean de muzică sacră şi colinde „Cu noi este Dumnezeu”.   Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala Orto[..]
16.12.2014, 00:50   |    1 comentarii
Mâine, 17 decembrie, Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, organizează spectacolul de colinde intitulat „Noi umblăm şi colindăm”. Evenimentul va începe la ora[..]
16.12.2014, 00:48   |    0 comentarii
Şi pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii de la Serviciul Rutier hunedorean au continuat acţiunile de verificare a participanţilor la trafic. Acţiunile au fost efectuate împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român H[..]
16.12.2014, 00:46   |    0 comentarii
Fiindcă e final de an, este absolut firesc ca în toate localităţile Văii Jiului să existe anumite manifestări culturale, premieri de sfârşit de an sau spectacole de colinde. Dintre acestea, cel puţin deocamdată, cel mai interesant even[..]
16.12.2014, 00:41   |    1 comentarii
La ora la care, la Centrul de Primire Urgenţă din Uricani, reprezentantul timişorean al ADR Vest efectua inspecţia cu privire la modul în care s-au cheltuit fondurile europene alocate pentru amenajarea ambulatoriului, primarul Dănuţ Buhăescu n[..]
16.12.2014, 00:38   |    0 comentarii
După cum se ştie, deja, UDMR a ales să nu mai facă parte din guvernul Ponta şi a intrat, teoretic, în opoziţie. Numai că este vorba despre o retragere pe jumătate, în condiţiile în care liderii maghiari au anunţat că vor spriji[..]
16.12.2014, 00:36   |    0 comentarii
- Hai să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat zilele trecute, îmi spuse prietenul meu, ce mai făcea pe taximetristul, în timpul liber, în primele zile de după revoluţie. Într-o seara, pe când aşteptam la r&[..]
16.12.2014, 00:04   |    0 comentarii
În sfârşit, Colonia Cimpa beneficiază de apă potabilă de la reţeaua Apa Serv, cetăţenii nemaifiind nevoiţi să folosească apa de la staţia din Voievodu. Acest lucru a mai fost posibil şi datorită conlucrării mai bune, în ulti[..]
16.12.2014, 00:00   |    0 comentarii
Astăzi, AJOFM Hunedoara organizează, în cadrul proiectului Observatorul Pieţei Muncii (OPM), în calitate de beneficiar şi lider de proiect, un workshop.   În cadrul acestei sesiuni de lucru participă consilieri din c[..]
15.12.2014, 23:58   |    0 comentarii
Un eveniment la care vulcănenii nu au prea des ocazia să asiste s-a petrecut, ieri dimineaţă, în faţa clădirii Primăriei municipiului Vulcan. Câţiva administratori de societăţi comerciale au protestat împotriva prezenţei, pe bu[..]
15.12.2014, 23:56   |    13 comentarii
Nişte golănaşi minori, că alt termen mai puţin dur n-am găsit, au aprins sâmbătă, 13 decembrie, o pubelă de plastic de pe strada Avram Iancu, din imediata vecinătate a Parcului Central „Carol Schreter”.   Focul [..]
14.12.2014, 19:54   |    0 comentarii
Vineri, la Deva, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, şedinţă condusă de vicepreşedintele Dorin Gligor, singurul din conducerea instituţiei care a rămas activ pe post.   Înai[..]
14.12.2014, 19:44   |    5 comentarii
Ştiam că în aceste zile la SNÎMVJ se „bate fierul cât e cald”, în sensul că se întocmeşte bugetul pe 2015, se negociază cu sindicatele noul CCM, iar la minister se trimit tot felul de rapoarte sau directorul g[..]
14.12.2014, 19:43   |    2 comentarii
Imobilul cu nr.6 de pe strada Revoluţiei din Uricani e gata pe dinafară. De fapt, constructorii prevăzuseră ca, până se lasă frigul, „blocul pompierilor” să aibă acoperiş nou, pereţii să-i fie izolaţi termic, iar geamurile şi[..]
14.12.2014, 18:00   |    0 comentarii
Bulevardele şi străzile din Uricani au fost deja ornate cu iluminatul specific sărbătorilor acestui sezon, iar pentru ca bucuria Crăciunului să fie prezentă şi în căminele...   … uricănenilor cu care soarta a f[..]
11.12.2014, 21:41   |    0 comentarii
Din câte mi-a fost dat să aud, cineva vrea cu tot dinadinsul să infirme pesimismul pe care l-am afişat ultima oară în cele scrise referitoare la lipsa căldurii la caloriferele din cartierul vulcănean Cocoşvar.   Ala[..]
11.12.2014, 21:39   |    7 comentarii
Acum, aproape de Crăciun, a mai scăzut puţin şi ritmul lucrărilor de pe şantierul instalaţiei de desulfurare de la SE Paroşeni. Privit de la depărtare întregul perimetru apare nu doar cenuşiu, din cauza vremii mohorâte, ci şi gol. Do[..]
10.12.2014, 19:55   |    1 comentarii
Marţi, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţiile la arestul preventiv al celor trei persoane implicate în dosarul de urmărire penală al unui grup infracţional condus de fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan (UNPR). Decizia instanţe[..]
10.12.2014, 19:50   |    10 comentarii
Consecinţă a deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, prin care cinci persoane implicate în cel mai mare dosar de corupţie din judeţul Hunedoara au primit arest la domiciliu, trei dintre ele, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara - [..]
10.12.2014, 19:45   |    0 comentarii
Ieri, în jurul orei 14:00, o mulţime de lume – elevi, profesori, părinţi şi destui curioşi, care se opriseră, fiindcă nu ştiau ce se petrece în zonă, îl aşteptau, la “Ciuperca” din Vulcan, nu pe Moş Crăc[..]
10.12.2014, 19:31   |    0 comentarii
De multe ori, bag seama că poliţaii de la Rutieră vorbesc singuri - adică ei zic, ei aud - când le recomandă prudenţă mare conducătorilor auto când îşi mână autovehiculele pe drumuri acoperite chiar cu un strat subţire de[..]
10.12.2014, 19:29   |    1 comentarii
Publicitate
Newsletter



1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100 | 101 | 102 | 103 | 104 | 105 | 106 | 107 | 108 | 109 | 110 | 111 | 112 | 113 | 114 | 115 | 116 | 117 | 118 | 119 | 120 | 121 | 122 | 123 | 124 | 125 | 126 | 127 | 128 | 129 | 130 | 131 | 132 | 133 | 134 | 135 | 136 | 137 | 138 | 139 | 140 | 141 | 142 | 143 | 144 | 145 | 146 | 147 | 148 | 149 | 150 | 151 | 152 | 153 | 154 | 155 | 156 | 157 | 158 | 159 | 160 | 161 | 162 | 163 | 164 | 165 | 166 | 167 | 168 | 169 | 170 | 171 | 172 | 173 | 174 | 175 | 176

100 articole pe pagina.
17517 articole in aceasta categorie.