Comunitate
Deşi William Shakespeare are atâta notorietate la nivel mondial, multă lume nu ştie că opera sa este împărţită în mai multe categorii. Comedii („Furtuna”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Îmbl&a[..]
02.04.2014, 20:16   |    0 comentarii
Consiliul Judeţean al Elevilor în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara şi Direcţia Judeţeană pentru Sport si Tineret organizează vineri, 4 aprilie, ora 16, la Casa de Cultură a oraşului Hunedoara proiectul devenit tradiţie Ac[..]
02.04.2014, 20:04   |    0 comentarii
Inginerul auto Corneliu Birtok-Băneasă, din Deva, prezintă, în perioada 2-6 aprilie, la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, în standul României, un dispozitiv pentru reducerea consumului de carburant l[..]
02.04.2014, 20:00   |    0 comentarii
Ca unul care-şi dă seama de consecinţele nedorite pe care le poate avea un foc aprins neglijent în gospodărie, nea Marin Lazăr, prietenul meu de pe strada Fântânelor din Vulcan, n-a stat pe gânduri şi a acţionat&nbs[..]
02.04.2014, 19:59   |    0 comentarii
O formulare care a intrat, adânc, în folclorul funcţionăresc din România spune că „prin hârtie nici glonţul nu trece”.   Luând această axiomă într-un sens mai larg, acelaşi funcţionar[..]
02.04.2014, 19:50   |    0 comentarii
În nomenclatorul de funcţii al Primăriei municipiu­lui Vulcan, există, ca de fapt la toate administraţiile publice locale, un post vânat de către diverşi reprezentanţi ai minorităţii rome. Un post în care nu prea ai[..]
01.04.2014, 20:50   |    5 comentarii
► Doar familia Magar a dat ţării 5 eroi! Scriam într-un text anterior că Stârc Nicolae era singurul erou cunoscut al Petrilei. Cum nu ne-a combătut nimeni, am purces, de unul singur, la o cercetare mai amănunţită a troiţelo[..]
01.04.2014, 20:33   |    1 comentarii
După toate cele citite în Ziarul Văii Jiului vrem să se afle adevărul despre cele declarate de domnul Ilie Bălănesc, care sunt vorbite în necu­noştinţă de cauză. Am căutat unul din cei mai în vârstă cr[..]
31.03.2014, 20:29   |    1 comentarii
La şedinţa extraordinară de Consiliu Local Petrila de săptămâna trecută, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre ce viza „constituirea comisiei de selectare a ofertelor pentru susţinerea şi promovarea culturii scrise&r[..]
30.03.2014, 21:48   |    1 comentarii
Cine trece prin serpentinele care fac atât de sinuos drumul de la Petroşani spre Deva (şi retur) în porţiunea aparţinând comunei Băniţa nu se poate să nu fi observat că, în dreptul izvorului (aflat în punctul cel mai &[..]
30.03.2014, 21:43   |    0 comentarii
Neobositul reporter care este Nicu Jurnalistu m-a întrebat, deunăzi, cu o maximă seriozitate, dacă îndrăgita actriţă Stela Popescu s-a convertit, cumva, la o altă religie. Deşi am fost luat prin surprindere i-am zis că n[..]
27.03.2014, 21:59   |    1 comentarii
Din ciclul anunţurilor amuzante afişate de diferiţi proprietari, pentru a informa publicul, am remarcat în zona Bibliotecii Universităţii Petroşani un semn de atenţionare amuzant, ce ar fi fost păcat să nu-l imortalizăm în paginile zi[..]
27.03.2014, 21:57   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, soţii Nelu şi Maria Chirculescu din Vulcan au făcut ceea ce fac de mai multă vreme în weekend. Au fost în excursie. După Transalpina, Valea Oltului, drumul spre Herculane şi alte trasee desp[..]
25.03.2014, 20:05   |    0 comentarii
► Comunicat de presă Adunarea Generală a Asociaţiei „Casa Pro Urbis” Petroşani, întrunită la finalul săptămânii trecute la Petroşani, a luat în discuţie o serie de aspecte importante care privesc atâ[..]
24.03.2014, 20:03   |    0 comentarii
22 martie, Ziua Mondială a Apei, a fost sărbătorită printr-o acţiune de către Asociaţia „Petro Aqua” Petroşani. Doi parteneri de nădejde Pentru realizarea evenimentului ecologiştii de la „Petro Aqua” au avut nevo[..]
23.03.2014, 18:54   |    3 comentarii
Ieri, pe buzele multora dintre vulcăneni subiectul cel mai intens dezbătut a fost cel cu privire la accidentul rutier prin care au trecut doi concitadini de-ai lor, oameni de vază ai municipiului. Deşi informaţiile referitoare la acest nefer[..]
20.03.2014, 19:34   |    0 comentarii
Caz concret. După ce s-a turnat beton pe trotuarul de pe strada Vasile Alecsandri, aflat în reparaţii de câteva zile, nişte nesimţiţi, că nu le poţi spune altfel, au şi călcat în picioare, la propriu, compoziţia care nu apucase [..]
20.03.2014, 19:24   |    0 comentarii
Despre istoricul Mausoleului „Eroilor” din Lonea (în relatările epocii apare scris când monument, când mausoleu), dezvelit cu mare pompă la 5 iunie 1924, am mai scris, întreaga poveste urmând a o publica, alătur[..]
19.03.2014, 19:17   |    3 comentarii
Am căutat zilele trecute, în Valea Jiului, monumentele dedicate eroilor noştri căzuţi pentru Ţară, credinţă şi neam. La Petrila am găsit patru astfel de construcţii. Ele sunt ridicate din cărămidă, bolţari, beton, marmură, lemn şi...[..]
19.03.2014, 19:04   |    0 comentarii
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a demarat la 11 martie campania naţională de informare a reprezentanţilor societăţii civile pentru multiplicarea [..]
18.03.2014, 22:15   |    0 comentarii
Despre isprăvile sportive ale lui Avram Iancu ziarul nostru a relatat în repetate rânduri. Despre noua provocare pe care „Omul de fier din Valea Jiului” o pune la cale vom scrie de-abia după conferinţa de presă de vineri.  [..]
18.03.2014, 22:04   |    0 comentarii
Conferinţa lui Dan Puric de la Casa de cultură din Petroşani care a avut loc vineri, 14 martie, ora 17 a beneficiat, din start, de o publicitate nesperată. Să ne explicăm… Citind afişul manifestării, am observat, cu bucurie, că poate exista şi [..]
16.03.2014, 19:41   |    6 comentarii
Fundaţia „Noi Orizonturi” - iniţiatoarea modelului şi a Mişcării IMPACT - derulează în perioada 14-16 martie 2014, Întâlnirea Regională IMPACT IDEEA Sud-Vest. Acest eveniment se desfăşoa­ră cu implicarea Romanian[..]
12.03.2014, 21:20   |    0 comentarii
Câteva zeci de elevi din Ţara Haţegului au fost instruiţi, la sfârşitul săptămânii trecute, asupra modalităţilor prin care pot deveni voluntari în ţări din Uniunea Europeană. Înscrişi în programul &bdq[..]
11.03.2014, 21:08   |    0 comentarii
Donaţia a fost oferită de către Fundaţia „Filantropia” Vineri, după-amiaza, am ajuns la Lupeni, la invitaţia protopopului ortodox de Valea Jiului la o acţiune de suflet, organizată de Patriarhia Ortodoxă Română, prin Funda[..]
09.03.2014, 22:29   |    0 comentarii
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Petrila, prin comitetul de conducere, se bucură de o încredere din ce în ce mai mare. Justificativ, precizăm înfiinţarea în 2013 a unei filiale în Petroşani: str. Horia, bl. 3, ap. 3[..]
09.03.2014, 22:15   |    0 comentarii
Vineri, 7 martie 2014, înce­pând cu ora 17:00, la Casa de Cultura „Ladislau Schmidt” din Petrila a avut loc un spectacol de muzică uşoară şi populară, organizat de Primăria şi Consiliul Local Petrila, dedicat Zilei de 8 M[..]
09.03.2014, 21:56   |    0 comentarii
Cu două zile înainte de Ziua Mamei, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Lupeni au participat la activitatea finală a proiectului judeţean „Concurs epistolar - Scrisoare pentru mama”, aflat la a II-a ediţie.   Pro[..]
06.03.2014, 22:13   |    2 comentarii
Duminică seara, la Irish Pub-ul din Petroşani a avut loc o premieră absolută. Un solist important al muzicii noastre de azi, Mike Godoroja, şi Blue Spirit, trupa care îl însoţeşte şi-l acompaniază, au concertat într-un local desc[..]
05.03.2014, 22:51   |    0 comentarii
În martie 1989 vedea lumina tiparului la Editura „Language Bridges”  din Texas (Statele Unite ale Americii) volumul de aforisme “Sand Oasis”. Era prima carte a lui Valeriu Butulescu, publicată peste hotare, în[..]
05.03.2014, 22:36   |    0 comentarii
În 15 martie, la Hunedoara, va avea loc un eveniment special, dedicat lansării versiunii 28 a cunoscutului navigator internet Firefox.   Astfel, cei interesaţi sunt aşteptaţi la ora 19, la Restaurantul „Bulevard” din [..]
05.03.2014, 22:34   |    0 comentarii
► Al optulea ei copil a fost botezat de Nicolae Ceauşescu Pentru săptămâna aceasta, organizatorii evenimentului „Premianţii fără premiu” au ales o femeie puternică, o femeie care a adus pe lume 15 copii şi a rămas mode[..]
05.03.2014, 22:31   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a organizat o nouă ediţie a bursei locurilor de muncă. În urma evenimentului, şi-au găsit slujbe 149 persoane, din care 23 d[..]
02.03.2014, 22:07   |    0 comentarii
Un parteneriat între Enel România şi Ministerul Educaţiei Naţionale oferă şansa profesorilor de liceu şi gimnaziu să câştige un concurs de proiecte lansat în cadrul programului PlayEnergy, care se derulează în mai mul[..]
27.02.2014, 21:50   |    0 comentarii
Multe vedem, destule auzim, dar mai rar, cel puţin prin zona noastră, ne este dat să aflăm o ştire ca aceasta. Joia trecută, pe la orele 17:30-18:00, pe Valea Muncelului, satul Petros, comuna Baru o oaie a fătat 4 miei! „Breaza de Valea [..]
23.02.2014, 19:10   |    0 comentarii
Cine urmăreşte cu atenţie cum stau lucrurile cu pensiile în România nu se poate să nu observe că sistemul este total dezechilibrat. Numărul mic de salariaţi (majoritatea la limita salariului minim pe economie), munca la negru, soc[..]
19.02.2014, 23:07   |    0 comentarii
Imre Szuhanek revine cu ideea de a pune artiştii plastici şi scriitorii din Valea Jiului, care ne-au lăsat moştenire un bogat patrimoniu cultural, acolo unde le este locul: Muzeul Mineritului din Petroşani (de altfel singurul muzeu adevărat din Vale)[..]
18.02.2014, 19:19   |    0 comentarii
Vă informăm că în această seară înscrierile online pe site-ul oficial al competiţiei www.parangulnight.freewb.ro vor înceta, urmând ca amatorii indecişi până la această dată să se poată înscrie în ziua [..]
17.02.2014, 19:34   |    0 comentarii
Pentru a cincia oară, în decurs de nici trei luni, tinerii din Petrila au umplut Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din localitate! De data aceasta, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, „Valentine’s Day”, zi ce a fos[..]
16.02.2014, 21:16   |    0 comentarii
Iniţial, am crezut că trupa şi-a ales numele „Invader” după cel al unui personaj din filmele de acţiune care curg fluviu pe ecranele cinematografelor şi pe ale televizoarelor. Dar nu e aşa. Cel căruia i-a venit ideea s-a dorit tot un fe[..]
16.02.2014, 19:39   |    0 comentarii
Zilele trecute vă făceam cunoştinţă cu Romulus Fleţan de pe strada Primăverii din Colonia Petroşani. Spuneam atunci că bărbatul de 70 de ani (fără câteva luni) este printre ultimii fluieraşi autentici pe care Valea Jiului de Est îi[..]
13.02.2014, 20:25   |    0 comentarii
Catolicii din municipiul Petroşani au sărbătorit, marţi, 11 februarie, cea de-a XXII-a ediţie a Zilei Mondiale a Bolnavului. Această zi este declarată de Biserica Catolică de „credinţă şi caritate”, precum spune Fiul lui Dumnezeu: &b[..]
12.02.2014, 19:31   |    0 comentarii
Dl. Romulus Fleţan, cetăţean al Petroşaniului, ne-a căutat la redacţie cu o problemă edilitară. Chiar dacă afară e plăcut, deplasarea cu maşina pe str. Primăverii din Colonia Petroşani, unde locuieşte dl. Fleţan, a constituit o adevărată [..]
11.02.2014, 22:16   |    0 comentarii
Părintele paroh Mănăsuc Zgârcea din Vulcan (în foto) recunoaşte că, la început, a fost înduioşat de povestea femeii venite la el cu un copil mic în braţe, dar, la puţină vreme după asta, şi-a dat seama că a fost vi[..]
11.02.2014, 21:43   |    0 comentarii
În ediţia „Ziarului Văii Jiului” de joi, 6 februarie, i-am întrebat pe directorul Rosmenteniuc şi pe liderul Ciubotaru: „Sindicatul Liber şi Independent este tot una cu sindicatul minerilor vulcăneni afiliat la Sindicatul[..]
06.02.2014, 19:28   |    0 comentarii
► Ziarul Văii Jiului va publica săptămânal câte o carte poştală Remember În anul 2002 Asociaţia Petro Aqua Petroşani s-a prezentat la competiţia „Ford”, parte a unuia dintre cele mai ample şi prestigioase p[..]
05.02.2014, 20:39   |    0 comentarii
Scutirea de impozit pe clădirea de domiciliu şi terenul aferent pentru persoanele care au împlinit 70 de ani ne-a adus în faţă un caz social fără precedent în ultimii ani: o bătrână din Petrila îşi duce existenţa cu [..]
04.02.2014, 19:56   |    1 comentarii
Vulcanul nu duce lipsă de cetăţeni care doresc să se implice cu adevărat în tot ce înseamnă susţinerea comunităţii locale prin idei, proiecte, acţiuni creativ-educative şi caritabile, menite să contribuie la deschiderea, pentru comu[..]
03.02.2014, 20:24   |    7 comentarii
Bogdan Bolea are 13 ani, este elev la Şcoala Gimnazială Nr. 5 Petrila şi pare a fi un copil normal. Doar că va fi vedeta unei emisiuni. Săptămâna aceasta se va afla, din nou, în studiourile de la Antena 1. Miniportretul vedetei [..]
03.02.2014, 19:26   |    0 comentarii
Spuneam în numărul trecut că, după intervenţia fostului director Bujor Bogdan, consilierul local Cornel Preda a deschis un nou punct de discuţie, adresând o întrebare directorului general Anghel. O întrebare legată de producţ[..]
02.02.2014, 18:46   |    1 comentarii
Fundaţia Ianza Art anunţă pentru astăzi, 28 ianuarie 2014, vernisajul expoziţiei organizată ca rezultat al taberelor internaţionale de arte vizuale de la Petroşani şi Marktrodach (Germania).   Evenimentul va avea loc [..]
27.01.2014, 21:31   |    0 comentarii
Pe Dănilă Ruben, un moţ adevărat care a străbătut în lung şi-n lat Apusenii, timp de peste 30 de ani, căutând parcă să regăsească paşii Crăişorului, la care ţine nespus şi pentru care ar fi în stare să-şi dea viaţa şi[..]
27.01.2014, 19:56   |    0 comentarii
Aşa cum v-am informat într-un număr recent al cotidianului nostru, în spaţiul virtual, pe pagina de Facebook a Ambasadei Franţei în România, Ambasadorul Philippe Gustin a lansat invitaţia de a i se adresa&nb[..]
22.01.2014, 21:33   |    1 comentarii
Copilăria, originile, paradisul pierdut sunt de mult teme recurente, mai cu seamă în poezie. Un vers eminescian precum „Unde eşti, copilărie, cu pădurea ta cu tot?” poate fi emblematic, la temă, pentru întreaga noastră litera[..]
21.01.2014, 21:40   |    0 comentarii
Pe site-ul Youtube, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=LTnd4VJSTtk se poate urmări un scurtmetraj. Pe generic, aflăm că a fost realizat anul trecut de voluntarii asociaţiei din Petrila, în cadrul unui schimb de tineri, în Cognac, Fra[..]
21.01.2014, 21:37   |    0 comentarii
Este cunoscut faptul că se acordă din ce în ce mai mare atenţie ecologiei, dar şi colectării selective pentru reciclare a unor deşeuri. Astfel, şi România începe să respecte politicile Uniunii Europene referitoare la mediu. &bdquo[..]
21.01.2014, 21:33   |    0 comentarii
La finalul lansării recentei cărţi a colegului nostru Marian Boboc, am stat în sală de vorbă cu câţiva dintre cei care au organizat această frumoasă şi interesantă acţiune culturală de la Mina Petrila, despre care am scris pe larg &[..]
21.01.2014, 21:22   |    1 comentarii
Într-un raid foto, am constatat că Petrila este un oraş fără statui. Nu ne vom referi la troiţe, obeliscuri etc. Doar la statui. Busturile sau statuile cinstesc memoria personali­tăţilor pe care le reprezintă. Naţionale sau locale. Aseme[..]
20.01.2014, 19:53   |    1 comentarii
Încă din anul 2008, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri deschidea drumul realizării în România a clusterelor, forme de organizare cu vechime în Europa, dar încă neexperimentate la noi. Clusterele su[..]
20.01.2014, 19:47   |    2 comentarii
Sâmbătă, 18 ianuarie, „inimile, trupurile şi sufletele” foştilor ingineri minieri şi profesori ai Institutului de Mină din Petroşani au bătut la unison, depănând plăcute amintiri din vremurile când mineritul reprezen[..]
19.01.2014, 21:29   |    5 comentarii
Domnul Nicolae Chirculescu, inginer pensionar, s-a apucat de vândut ziare în 1993. Anul în care presa mergea ca unsă şi în care şapte băieţi de „Matinal” plecau de la cotidian, ca să pună bazele săptămânal[..]
16.01.2014, 22:19   |    0 comentarii
Colegiul Economic „Hermes” Petroşani vă invită, vineri, 17 ianuarie 2014, ora 11:00, la Sala de marmură a Primăriei Municipiului Petroşani, unde va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Târgului Firmelor de Exerciţiu din Valea Jiul[..]
15.01.2014, 21:13   |    0 comentarii
Florică Borcan, un bărbat de 68 de ani din Petroşani, spune că mai este în viaţă doar datorită unui angajat ISU, care l-a salvat. Salvatorul se numeşte Zoltan Gagyi, este pompier şi i-a salvat viaţa nu cu furtunul, dintr-un incendiu, cum &i[..]
13.01.2014, 21:07   |    2 comentarii
Cu o lună în urmă, un cetăţean de pe Aleea Crizantemelor din Vulcan mi-a relatat despre cum Iosif Gruber, cunoscut mai bine ca „Mutu’”, a fost din nou victima unor haimanale de copii.   Conform spuselo[..]
12.01.2014, 18:42   |    1 comentarii
În spaţiul virtual, pe pagina de Facebook a Ambasadei Franţei în România, ambasadorul Philippe Gustin a lansat invitaţia de a i se adresa întrebări, până pe 15 ianuarie. Pe 21 ianuarie va răspunde întrebărilor, ia[..]
12.01.2014, 18:38   |    0 comentarii
După mai bine de 150 de ani de la deschiderea câmpurilor miniere în Valea Jiului, minele se închid, rând pe rând, clădirile se demolează, fiind posibil, peste puţin timp, să dispară orice urmă „fizică” a mi[..]
08.01.2014, 21:39   |    0 comentarii
Fiecare parlamentar din Valea Jiului a adresat măcar o întrebare referitoare la banii pe care Ministerul Educaţiei ar trebui să-i deconteze pentru transportul elevilor. La acest capitol au fost întârzieri nepermis de mari.  [..]
07.01.2014, 20:05   |    0 comentarii
Un fapt care nu cred că v-a trecut neobservat. Televiziunile comerciale se iau la întrecere în privinţa jocurilor de cuvinte pe care le afişează în partea de jos a ecranului. Uneori, aceste calambururi sunt de-a dreptul ridicole, dar,[..]
07.01.2014, 20:04   |    0 comentarii
La 16 decembrie la Mina Lupeni a fost oprit un abataj cu banc subminat. Motivul principal al închiderii acestuia a fost acumularea de gaze, iar pentru a nu se întâmpla vreo nenorocire cu minerii de-acolo s-a luat măsura opririi temp[..]
07.01.2014, 20:00   |    1 comentarii
Ne îngăduim să improvizăm alte conotaţii pentru conceptul de „cultură underground”, adică „pe cont propriu”. „Fără voia celor de la Primărie” - cum cântă cei de la „Pasărea Colibri” - u[..]
07.01.2014, 19:55   |    1 comentarii
E târziu de tot pentru mine să mai strig fă-mă, mamă, manelist, dar cred că sunt destui prunci care, fiind pe acolo şi văzând, în noaptea de revelion cele două autovehicule din fotografie parcate lângă Primăria Vulcan, &ic[..]
07.01.2014, 19:52   |    1 comentarii
Deşi denumirea oficială este Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CIA), suntem obişnuiţi cu denumirea „Azilul de bătrâni”. În asemenea aşezăminte, nişte bătrâni trişti, uitaţi de soartă sau de cei apropiaţi[..]
06.01.2014, 21:30   |    3 comentarii
Cu toate că, afară, nu a fost deloc rece, vulcănenii nu prea s-au înghesuit ca, la trecerea în 2014, să ajungă pe Bulevardul Mihai Viteazul. Deşi nici nu se poate spune că n-au fost amatori pentru şampania care a curs râuri d[..]
05.01.2014, 20:11   |    0 comentarii
Sâmbătă, 4 ianuarie, s-au împlinit 90 de ani de când Petroşaniul a fost declarat oraş. Fiind vorba de un jubileu, este regretabil că autorităţile locale sau măcar fruntaşii Partidului Naţional Liberal din Petroşani sau de la ju[..]
05.01.2014, 19:58   |    0 comentarii
În materialul prezentat cu câteva zile înainte de Crăciun în ziarul nostru, intitulat „Giani şi jucărioarele lui fermecate”, vă făceam cunoştinţă cu un băieţel de patru ani şi câteva luni din Aeroport, c[..]
30.12.2013, 00:26   |    0 comentarii
„Poveste de Crăciun” este denumirea unui proiect derulat de Crucea Roşie Uricani cu ocazia acestei mari şi importante sărbători a noastră, a românilor şi nu numai, Crăciunul.   Acest proiect s-a derulat pe pe[..]
30.12.2013, 00:23   |    0 comentarii
Pentru că am încheiat reportajul nostru din adâncurile minei Lupeni cu „Noroc Bun”, nu puteam refuza invitaţia Sindicatului „Noroc Bun” de la Mina Lupeni la tradiţionala petrecere de sfârşit de an. Prin urmare,[..]
30.12.2013, 00:17   |    1 comentarii
De când se naşte şi până la trecerea la cele veşnice omul tinde spre lumină. Tot ce este frumos şi bun este asociat cu strălucirea caldă a lumânării, cu pâlpâirea domoală a focului sau cu simbolica Stea de la Răsăr[..]
29.12.2013, 23:25   |    1 comentarii
Ideea i-a venit domnului Alexandru Trestian, administratorul Clubului Pensionarilor din Vulcan. Acesta le-a împărtăşit-o câtorva apropiaţi de-ai lui, care i s-au raliat imediat, iar mai apoi, cu sprijinul celor din conduce­rea vulcănea[..]
29.12.2013, 22:25   |    0 comentarii
► Ne-o va spune, la momentul potrivit, chiar Petre Ispirescu!     În zilele sfârşitului de an am făcut ordine în bibliotecă. S-au adunat cărţi peste limi­tele normale ale rafturilor şi, practic, am m[..]
29.12.2013, 22:23   |    0 comentarii
Lume multă luni, în jurul prânzului, în spatele supermarketului „Pluss” din Petroşani, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. „Vinovat” a fost omul de afaceri petroşenean Adrian Rus, care a decis ca anul [..]
23.12.2013, 19:24   |    1 comentarii
Cei mai buni elevi la concursurile şcolare şi sportive de peste an şi profesorii sau antrenorii lor au fost premiaţi joi de către primărie şi consiliul local cu sume de bani cuprinse între 150 lei şi 600 lei, în funcţie de importa[..]
19.12.2013, 23:18   |    1 comentarii
În şedinţa de consiliu local de iei, consilierii au aprobat repartiţiile pentru cele 64 de locuinţe sociale din Lonea.   Ultima şedinţă de consiliu local de la Petrila desfăşurată ieri, 19 decembrie, a avut, pe l&[..]
19.12.2013, 23:16   |    0 comentarii
Serialul premierii cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie la Petrila continuă. Reamintim că ideea primarului Ilie Păducel a fost preluată, în timp, şi de alte administraţii locale din Valea Jiului şi din judeţ. &n[..]
19.12.2013, 23:11   |    0 comentarii
Marţi, 17 decembrie, la SC APA SERV VALEA JIULUI SA - la iniţiativa lui Costel Avram, director general - s-a organizat un spectacol de Crăciun. Cu colinde, muzică şi multă, multă voie bună...   Atmosferă de sărbătoare Curt[..]
18.12.2013, 19:39   |    0 comentarii
Doar participând la un spectacol de colinde putem să ne transformăm în elfi, în ajutoarele Moşului pentru copiii de la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara – Lupeni.   [..]
17.12.2013, 20:56   |    0 comentarii
► Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Petroşani   Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani a găzduit ieri cea de-a IV-a ediţie a „Festivalului Colindelor”, spectacol de colinde organizat de primă[..]
17.12.2013, 20:26   |    0 comentarii
La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Petrila, instituţie condusă de Martin Borşa, există o bună gestionare a cotizaţiilor membrilor, demonstrată prin diverse activităţi şi avantaje oferite acestora, pe care le-am mai prezentat în[..]
17.12.2013, 20:19   |    0 comentarii
Pentru prima dată după mai multe luni am revăzut Şcoala Primară nr. 3 din Cimpa. De data aceasta am ajuns într-o zi plină de activităţi şcolare, între care şi „Serbarea de Moş Crăciun”. O zi specială în care a fre[..]
17.12.2013, 20:16   |    0 comentarii
Ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Decebal” Hunedoara şi inspectorul şef, general de brigadă Viorel Sălan, au primit din partea subfilialei de Cruce Roşie Lupeni diplome de merit pentru sprijinul acordat în cursul anulu[..]
17.12.2013, 19:09   |    0 comentarii
Filmările pentru producţia TV, pe care Exclusiv Media Group şi hd365.ro o prezintă în acest an, în exclusivitate la KAPITAL TV în noaptea de Ajun s-au încheiat.   Realizatorii programului - jurnaliştii Tiberiu [..]
16.12.2013, 20:55   |    1 comentarii
► O familie defavorizată şi-a primit darul de Crăciun   Clubul Impact Nihil Sine Deo Lupeni a dus la îndeplinire misiunea filantropică demarată în vederea ajutorării unei familii cu 6 copii din Lupeni, care şi-a pierdu[..]
16.12.2013, 20:29   |    0 comentarii
O iniţiativă demnă de laudă a componenţilor trupelor de dans modern Vivace Kids şi Vivace Crew din Vulcan. Sâmbătă după-amiază, ei i-au făcut pe opt copii sărmani din Crividia să simtă că se apropie Crăciunul.   [..]
16.12.2013, 19:47   |    1 comentarii
De mulţi ani încoace, cei peste 40 de locatari ai Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Petrila primesc, în preajma sărbătorilor, vizita tinerilor elevi ai Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” Petroşani. Nici &icir[..]
12.12.2013, 19:06   |    0 comentarii
Organizaţia PSD Petroşani a organizat un inedit concurs de table. În perioada 9-11 decembrie, la sediul organizaţiei din Petroşani a avut loc prima ediţie a Concursului „Tsase-tsase”, cu participarea a 64 de participanţi, care s-au [..]
12.12.2013, 19:03   |    0 comentarii
Primăria municipiului Petroşani organizează marţi, 17 decembrie 2013, orele 16:00, în Sala de Marmură a Primăriei, ediția a VI-a a tradiționa­lului "Festival de colinde", cu participarea colindătorilor de la unitățile de &ici[..]
11.12.2013, 19:11   |    0 comentarii
Primăria municipiului Petroşani organizează marţi, 17 decembrie 2013, premierea familiilor care au împlinit 50 şi, respectiv, 60 de ani de căsnicie. Cu acest prilej, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi va decerna "Diplome de Fidelitate" pent[..]
11.12.2013, 19:08   |    0 comentarii
Băieţelul din imagine are „cinci sau şase ani”, nici el nu mai ştie… şi susţine că îl cheamă Giani. L-am întâlnit în apropiere de Biserica „Sfânta Varvara” din Aeroport, în data de [..]
11.12.2013, 19:04   |    1 comentarii
“Fabrica lui Moş Crăciun” este un proiect de succes al Primăriei Petroşani, în colaborare cu voluntarii de la Crucea Roşie. Un proiect prin care se promo­vează actul donaţiei. Oricine doreşte şi are posibilitatea poate dona c[..]
11.12.2013, 18:53   |    0 comentarii
Toma Zahori este doar unul dintre zecile de oameni din Petroşani care-şi câştigă traiul colectând sticle de plastic din containerele din Aeroport. Susţine că are doar 47 de ani, deşi arată mult mai în vârstă, și spune[..]
10.12.2013, 19:34   |    1 comentarii

_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter



1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43

100 articole pe pagina.
4264 articole in aceasta categorie.