Comunitate
Sâmbătă, 30 ianuarie, s-a desfăşurat prima etapă a unui proiect amplu, inţiat de cadre didactice de la Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila, în parteneriat cu Școala Generală Nr.3 Petrila. Proiectul vizează organizarea unor acţiuni [..]
03.11.2011, 19:25   |    0 comentarii
Jieţul se întinde de o parte şi de alta a unei străzi asfaltate, încă fără gropi. Satul este privit necontenit de poalele Parângului, care îl veghează ca un moş înţelept. Iar momârlanii, nepoţii moşului Parâ[..]
03.11.2011, 19:14   |    0 comentarii
Reporter: - Ce te-a determinat să laşi oraşul Sibiu şi să te întorci acasă, în Jieţ? Marcu Jura: - Poate ce a cântărit cel mai mult a fost faptul că m-or rugat ai mei să mă întorc, că poate mai stăteam, eram hotărâ[..]
03.11.2011, 19:14   |    1 comentarii
„Îmi revine trista misiune de a vă anunţa că primarul Carol Schreter a încetat din viaţă în urmă cu aproximativ 30 de minute”. Aşa a fost făcut anunţul trecerii în nefiinţă a fostului primar, la 9 februa­rie [..]
03.11.2011, 19:02   |    0 comentarii
La mine e cât se poate de clar. Raportul dintre conducerea unui sindicat minier şi membrii săi este cu totul altul decât l-ar crede unii sau îl prezintă alţii. Oamenii vor să ştie absolut orice despre sindicatul din care fac parte. [..]
03.11.2011, 18:52   |    0 comentarii
Întâmplarea face că am stat de vorbă cu Costel Avram, fără program, cu o zi înainte de Valentine’s Day. Pur şi simplu aşa s-a nimerit. Am băut ceai şi am mâncat plăcinte poale-n brâu făcute, ca la mama acasă, de [..]
03.11.2011, 18:47   |    0 comentarii
Într-un peisaj social în care abundă veleitarii şi semidocţii, confirmarea şi recunoaşterea unui om valoros devin obişnuinţe extrem de rare, din nefericire. Tocmai de aceea, veşti precum cea a recunoaşterii internaţionale a doctorului hu[..]
03.11.2011, 18:46   |    0 comentarii
„Personal, am fost surprinsă ca în discuţiile cu aceşti tineri să aflu că principala lor teamă nu este aceea că ar putea să moară cândva, pentru că lucrul aceasta chiar se poate întâmpla. Este un risc pe care îl t[..]
03.11.2011, 18:45   |    0 comentarii
1. Evenimentul de miercuri, 10 februarie 2010, din Petroşani – Gala Premiilor Exclusiv- menit să desemneze personalităţile anului 2009 din Valea Jiului, a ajuns la cea de a X-a ediţie. Spuneţi-mi, vă rog, cum aţi reuşit să ajungeţi pân[..]
03.11.2011, 18:34   |    0 comentarii
Un băieţel de şapte ani din Petrila a avut parte de cea mai mare bucurie şi surpriză din viaţa lui. El a primit o scrisoare în care Moş Crăciun îi scrie că îl aşteaptă la el acasă, tocmai în Laponia. I-a scris lui Moş Cr[..]
03.11.2011, 18:33   |    0 comentarii
Nu m-am hotărât cum să spun. Că trupa de dans modern “Ambasadorii Prieteniei” din Vulcan a reprezentat municipiul în recenta deplasare făcută în Italia sau că tinerii ei componenţi au răspuns unei invitaţii făcute de c[..]
03.11.2011, 18:21   |    0 comentarii
Din metal se construiesc poduri ori schele. Cu acestea se clădesc oraşe. Metalul  este ceva rece, este ceva care-ţi proiectează în minte, atunci când te gândeşti la el, mii de ciocane care-l lovesc. Există chiar şi o vorbă: &bdq[..]
03.11.2011, 18:21   |    0 comentarii
Câţi dintre noi ne mai aducem aminte de perioada grădiniţei? Deşi eram prea mici ca să avem amintiri notabile, uneori ne mai aducem aminte de anii grădiniţei când punem mâna pe un cub de lemn, când simţim mirosul de aracet sau [..]
03.11.2011, 17:58   |    0 comentarii
La doar câţiva kilometri, mai în sus de Cabana „Groapa Seacă” din Munţii Parâng, la marginea drumului care duce spre Obârşia Lotrului-Voineasa, pe partea stângă în direcţia de mers spre Vâlcea, &bdqu[..]
03.11.2011, 17:57   |    0 comentarii
Duminica asta care a trecut, la mina Vulcan s-a dat drumul la chefurile pe sectoare. Nu la toate odată, ci pe rând. Cel de duminică a fost al băieţilor de la sectorul I. Sectorul I este unul de producţie.  Cu alte cuvinte este cel d[..]
03.11.2011, 14:40   |    0 comentarii
Sâmbătă, 27 februarie, pe pârtia de slalom din Straja a avut loc a opta ediţie a Cupei “Energia” la schi. Organizatori, ca în fiecare an, au fost Sindicatul Liber SE Paroşeni, condus de domnul Dorin Modrea, şi Sindicatul I[..]
03.11.2011, 14:37   |    0 comentarii
Tot ce v-am mai spus în ultima vreme despre Fane Abrădoai a fost legat de “Color Junior”, grupul pe care el îl conduce, şi, mai curând, despre cele trei fetiţe pregătite de el. Aflate la un pas de Festivalul “Mamaia Cop[..]
03.11.2011, 14:24   |    0 comentarii
„Anul 1950. Primul şi, totodată, cel mai important punct de referinţă din viaţa mea” ne spune Romulus Ștefan Venţel, vorbind „ca la carte”, deşi pretinde că nu e un bun orator. „Fiecare (continuă el) dintre noi susţine[..]
03.11.2011, 14:09   |    1 comentarii
Domnul Ion Popescu este cel mai longeviv şi respectat lider sindical naţional, „omniprezent” cum 1-a numit într-o carte a sa un fost prim-ministru, omul dialogului şi al deblocării celor mai dure confruntări dintre putere şi sindicate [..]
03.11.2011, 13:56   |    0 comentarii
Nicolae Iordache este unul dintre supravieţuitorii exploziei de la mina Petrila, explozie ce a avut loc în luna noiembrie a anului 2008. A supravieţuit ca prin minune accidentului de la mina Petrila, trecând prin mai multe intervenţii chirurg[..]
03.11.2011, 13:31   |    0 comentarii
Cu geamuri şi uşă din termopan, cu inscripţia “Clubul Pensionarilor Vulcan”, care se vede din bulevard, lăcaşul acesta de petrecere a timpului liber îi atrage zilnic pe foarte mulţi pensionari vulcăneni. Chiar, câţi? î[..]
03.11.2011, 13:26   |    0 comentarii
Nora Dubyk are 28 de ani, este din Petroşani şi de ani de zile este directorul Asociaţiei Caritas Petroşani. Proiectele sociale sunt viaţa ei. Cu toate că până acum munca ei s-a axat pe ajutorarea persoanelor nevoiaşe din Vale şi pe proiecte de[..]
03.11.2011, 13:25   |    0 comentarii
Cu toţii iubim animalele sau încercăm să le arătăm afecţiune. În Valea Jiului, majoritatea familiilor de momârlani supravieţuiesc datorită animalelor. Și când un animal se îmbolnăveşte, la cine apelăm? La medicul vete[..]
03.11.2011, 13:14   |    0 comentarii
După ce a slujit miliţia şi poliţia română din Valea Jiului, ajungând comandant de miliţie la doar 26 de ani, fostul poliţist Florin Nicolae îşi derulează o parte din vastele amintiri din poliţie într-un interviu acordat &ici[..]
03.11.2011, 13:09   |    0 comentarii
Un nou spectacol  caritabil a fost organizat de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Petroşani în incinta Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din localitate. Elevii liceului s-au manifestat într-un bal de două ore, vi[..]
03.11.2011, 13:03   |    0 comentarii
După reuşitele acţiuni de stradă din perioada 1-8 martie a.c., soldate cu mii de ghiocei şi trandafiri oferiţi cu generozitate, gentileţe şi dragoste doamnelor şi domnişoarelor, acţiuni dublate de colocvii şi seminarii pe teme de actualitate, orga[..]
03.11.2011, 13:00   |    0 comentarii
A trecut un deceniu! Cine şi-ar fi închipuit acum zece ani că ideea unui om se va transforma dintr-un eveniment, e adevărat având conotaţii spirituale dintre cele mai înalte, într-o manifestare de proporţii cu semnificaţii de t[..]
03.11.2011, 12:59   |    0 comentarii
Devenit deja tradiţional, Drumul Crucii din Straja-Lupeni, este o procesiune mai mult decât simbolică. Nu numai că se desfăşoară în fiecare an în Vinerea Mare,în ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos purta pe [..]
03.11.2011, 12:52   |    0 comentarii
Ce mi-am închipuit la prima vedere văzând-o plină de copii? Că, după ce pensionarii din Vulcan s-au retras în clubul lor cel nou, “Ciuperca lui Ile”, aceea din lemn, de la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu strada [..]
03.11.2011, 12:50   |    0 comentarii
Familia care nu avea bani să-şi înmormânteze băiatul a primit sprijin din partea Omului de afaceri Adrian Rus, vicepreşedinte al  PD-L Petroşani   În ediţia ziarului nostru de ieri, vă prezentam un caz cutremurător desp[..]
03.11.2011, 12:42   |    0 comentarii
Când eram mic, îmi plăcea să mă uit la trenul care ducea vagoanele pline de cărbune de la Mina Lonea la Preparaţia Petrila. Și mulţi din prietenii mei aveau o plăcere nebună de a se urca între vagoane şi mergeau aşa o bucată de[..]
03.11.2011, 12:34   |    0 comentarii
Exact acum o săptămână, în faţa salonului de prezentări din Petroşani al SC Lascăr Service Company, lângă noul autoturism de teren Duster era parcată o Dacie 1100. Era pusă acolo, fireşte, cu acceptul domnului Georgel Lascăr. P[..]
03.11.2011, 12:29   |    0 comentarii
Se aude că, sâmbătă, în sala din spate a Clubului Muncitoresc din Vulcan, va fi din nou petrecere. Care, pare-se, este ultima din seria tradiţionalelor manifestări minereşti denumite generic “chefurile pe sectoare”.   [..]
03.11.2011, 12:26   |    0 comentarii
În anul 2009 s-au înscris în Asociaţia Pensionarilor un număr de peste 450 de membri, din toate cele trei categorii de pensionari, plus categoria specială. Vreau să specific că, la 31 decembrie 2009, numărul total de membri plătitori [..]
03.11.2011, 12:18   |    5 comentarii
Când zic la ţară, nu trebuie să vă gândiţi neapărat că acţiunea se derulează la vreo sută şi ceva de kilometri de Vulcan sau chiar mai departe. Se poate trăi tihnit şi ecologic, ca la ţară, şi la o aruncătură de băţ de Vulcan. [..]
03.11.2011, 12:14   |    0 comentarii
După Revoluţie, la Petroşani, Frontul Salvării Naţionale a decis ca administraţiile locale să fie conduse, pe o perioadă limitată, de ofiţeri ai armatei  române. Ei erau dublaţi de oameni proveniţi din industrie, care aveau experienţa [..]
03.11.2011, 12:10   |    0 comentarii
La Pui sunt două târguri mari: unul în mai, înainte de a urca oamenii locului la munte, iar al doilea, în toamnă, când turmele şi oamenii coboară la vale. De fiecare dată, cu ocazia târgului, drumul naţional 66 ce tre[..]
03.11.2011, 12:09   |    0 comentarii
Cui nu-i place să bată mingea oriunde ar fi ea, pe maidan, în faţa blocului, pe terenuri sintetice sau chiar pe un stadion?! Fotbalul este sportul rege, pentru că este şi cel mai televizat sport, dar şi cel mai oportunist. Normal în fotbal s[..]
03.11.2011, 12:07   |    0 comentarii
Reporter: Dom’ profesor, acest teren are o istorie destul de îndelungată. Cât mai duce? Dumitru Lăzăroiu: Păi, jumătate de echipă din care a luat naştere Inter Petrila a fost Parângul Lonea, care a luat fiinţă în anu[..]
03.11.2011, 12:06   |    0 comentarii
Raluca Haidu,din Petrila,  componentă a echipei de gimnastică a României a cucerit bronzul la bârnă la Campionatul European de la Birmingham      Gimnasta româncă Amelia Racea a câştigat titlul european [..]
03.11.2011, 12:06   |    0 comentarii
Raluca Haidu, din Petrila, componentă a echipei de gimnastică a României, a cucerit bronzul la bârnă la Campionatul European de la Birmingham. Gimnasta româncă Amelia Racea a câştigat titlul european la bârnă, singura medal[..]
03.11.2011, 12:04   |    0 comentarii
Prefaţă. Sâmbătă, 8 mai, pe la orele 11 ante meridian, sub ameninţarea unei ploi care n-a mai apucat să vină, la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila, sala  „I.D. Sîrbu”, a avut loc (s-a ţinut, s-a desfăşurat, s[..]
03.11.2011, 11:51   |    0 comentarii
Prezentăm în exclusivitate pentru Ziarul Văii Jiului un interviu realizat prin skype de către Marian Boboc cu dr. Alin Rus. Antropologul de pe meleagurile Văii Jiului vorbeşte deschis despre un domeniu puţin cunoscut şi studiat la noi în [..]
03.11.2011, 11:48   |    0 comentarii
Prezentăm în exclusivitate pentru Ziarul Văii Jiului un interviu realizat prin skype de către Marian Boboc cu dr. Alin Rus. Antropologul de pe meleagurile Văii Jiului vorbeşte deschis despre un domeniu puţin cunoscut şi studiat la noi în ţ[..]
03.11.2011, 11:40   |    0 comentarii
Suntem creştini, deci avem datoria să iertăm… La 23 de kilometri de Petroşani se află comuna Baru, în componenţa căreia intră satele Baru – satul de reşedinţă, Livadia, Petros şi Valea Lupului. Centrul de comună Baru este r[..]
03.11.2011, 11:37   |    0 comentarii
- Spre surprinderea mea, trebuie să recunosc că am primit câteva reacţii pozitive de la cititorii noştri pentru continuarea acestui dialog, care li s-a părut multora „fascinant şi educativ”. Să ne referim totuşi, prin această pris[..]
03.11.2011, 11:35   |    0 comentarii
Ziua de sâmbătă, 15 mai, poate fi marcată, fără să greşim, ca o nouă zi absolut superbă desfăşurată la Peştera Bolii, din apropiere de Petroşani, de iubitorii de natură şi frumos. Aceasta deoarece la peşteră a fost organizat Concertul [..]
03.11.2011, 11:27   |    0 comentarii
Se spune, pe drept, că oamenii de artă sunt cei care aduc înaintea noastră, a oamenilor de rând, înfăţişarea nevăzută a Universului. Fiecare artă îşi are propriul limbaj, însă cele mai mute sunt pictura şi sculptura. [..]
03.11.2011, 11:12   |    0 comentarii
Prof. ing. George Teseleanu, consulul onorific al României la Ancona, a acordat un interviu doamnei Alexandra Văduva. Interviul a văzut lumina tiparului în nr. 1 (aprilie 2010) din „Marche - Romania”, revista comunităţii româ[..]
03.11.2011, 11:09   |    0 comentarii
Schitul Înălţarea Sfintei Cruci - Constantin şi Elena se află la altitudinea de 1.440 de metri, în apropiere de Vârful Straja din munţii Vâlcan-Lupeni. Lucrarea bisericească a început la 22 mai 1999, iar în 23 octombr[..]
03.11.2011, 11:07   |    0 comentarii
Născut în anul 1951 în comuna Bucium din judeţul Alba, prof. univ. Eugen Cozma este căsătorit şi are un copil. Absolvent al Liceului „Horia, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia, şef de catedră de Inginerie Minieră şi Securitat[..]
03.11.2011, 11:05   |    0 comentarii
Nici să mă fi pus careva la “doi douăzeci”, n-aş fi zis că Daniel Eugen Halastauan, celebrul “Galego” din Vulcan, le are cu maratonul sau cu mersul pe jos. Asta, fiindcă nu doar eu, dar şi alţii l-au zărit mai mult pe &ldquo[..]
03.11.2011, 10:59   |    0 comentarii
Semn de întrebare, probabil, din partea celorlalţi câţiva participanţi - în afara consilierilor locali, desigur - privind prezenţa la şedinţa din 27 mai a Consiliului Local al municipiului Vulcan a preotului paroh Mănăsuc Zg&i[..]
03.11.2011, 10:42   |    0 comentarii
Ieri dimineaţă, pe la zece şi ceva, cineva de pe Valea Morii din Vulcan mi-a arătat o icoană. M-a întrebat dacă am auzit sau dacă am mai văzut aşa ceva. I-am mărturisit că nu. Și că nici nu ştiu cum se explică misterul celei de-a treia [..]
03.11.2011, 10:39   |    0 comentarii
Cotidianul naţional Adevărul a dat startul unuia dintre cele mai îndrăzneţe proiecte culturale. Reeditarea operelor literare de notorietate care şi-au pus amprenta în istoria literaturii universale. În acest fel, se înlesneşte ac[..]
03.11.2011, 10:36   |    0 comentarii
Cei mici merită cu prisosinţă o zi numai a lor. O zi în care să aibă parte de activităţi distractive, de spectacole, de  momente artistice.    Școala Generală Nr. 4 Vulcan, în parteneriat cu Asociaţia Părinţilor, &[..]
03.11.2011, 10:32   |    0 comentarii
Paul Ispas, băiatul pe care-l vedeţi în fotografia alăturată ţinând în braţe un amur imens, face parte din Lotul Naţional al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Este în clasa a XI[..]
03.11.2011, 10:23   |    0 comentarii
Consilierul Gheorghe Boantă are un obicei frumos, care n-ar fi rău să fie împrumutat şi de alţii, mai ales acum, în aceste vremuri, când Educaţia are nevoie de orice impuls benefic. De 10 ani, consilierul local acordă un premiu pent[..]
03.11.2011, 10:22   |    0 comentarii
Cu toate că internetul este şi acum considerat un adevărat pericol pentru tineri şi specialiştii încă mai avertizează, transmiţând părinţilor să-şi ţină copiii cât mai departe de el, din fericire, se observă o creştere[..]
03.11.2011, 10:10   |    0 comentarii
A fost vreme de o sută patruzeci de ani loc de închinăciune şi de rugăciune pentru cele câteva zeci de familii din Dealu Babii. A fost construită din lemn. Aşa cum  mai sunt încă biserici care dăinuie de pe vremurile acelea. [..]
03.11.2011, 09:56   |    0 comentarii
Mic, mic, dar dat naibii. Pe terenul de fotbal, se înţelege. Pentru că e vorba de fotbalistul Alin Miculescu, de la C.S. Vulcan, căruia i se spune “Piticu’”. Mic, mic, dar uite că i-a lăsat în urmă pe mulţi din Liga a I[..]
03.11.2011, 09:44   |    0 comentarii
Jandarmii din cele şapte posturi montane din judeţul Hunedoara au participat, la sfârşitul lunii iunie, în zona Grădiştea de Munte, la o tabără de pregătire organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ). Primele locuri în [..]
03.11.2011, 09:36   |    0 comentarii
Poveşti din Colonia Brăteanu. Când eram copil, cel mai sobru moment al vieţii mele de atunci era când auzeam zgomotul inconfundabil al fanfarei, care însoţea decedatul pe ultimul lui drum. Numai să fi auzit câteva sunete şi ştia[..]
03.11.2011, 09:33   |    0 comentarii
Duminică, 4 iulie, în timp ce unii au sărbătorit, cu fast, Ziua Naţională a Statelor Unite, moţii s-au întâlnit cu istoria în satul Dupăpiatră. Dacă sărbătoarea americanilor are o dată fixă, cei din Buceş au hotăr&aci[..]
03.11.2011, 09:31   |    0 comentarii
Zeci de localnici din Aninoasa visează cu ochii deschişi la o comoară îngropată adânc în pământ de către comunişti. Edilii din Aninoasa spun că singura comoară de acest fel ar putea fi în galeriile minei, unde în[..]
03.11.2011, 09:27   |    0 comentarii
Această modalitate de lucru are un singur defect major. Dacă nu te poţi ţine de cuvânt ţi se duce vestea că nu eşti serios şi nu te mai ia nimeni în seamă. Ca om politic trebuie, neapărat, să încerci şi această variantă. Dacă [..]
03.11.2011, 09:26   |    0 comentarii
Cine ne-au fost chiaburii în Petrila. Cu siguranţă, cei mai tineri nu cunosc semnificaţia cuvântului chiaburi. Dintr-un document al Securităţii Petroşani din iulie 1949 aflăm că atunci chiaburimea, „era cel mai numeros duşman &[..]
03.11.2011, 09:25   |    0 comentarii
Dacă sunteţi cititor consecvent al ZVJ şi dacă vă uitaţi mai atent, imposibil să nu vă amintiţi cam pe unde-i perimetrul acesta îngrădit care apare în poză. Dacă, însă, între timp, v-a lăsat memoria, nu-i bai. Vă spun [..]
03.11.2011, 09:20   |    0 comentarii
Omul de afaceri  Nicolae Gui a ridicat ieri o troiţă în Masivul Parâng într-o zonă în care accesul se face după ore bune  de mers pe jos.     Nicolae Gui, dorind să aducă un tribut naturii pentru frumuse[..]
03.11.2011, 09:17   |    0 comentarii
  Omul de afaceri  Nicolae Gui a ridicat ieri o troiţă în Masivul Parâng într-o zonă în care accesul se face după ore bune  de mers pe jos.     Nicolae Gui, dorind să aducă un tribut naturii pentru [..]
03.11.2011, 09:17   |    0 comentarii
O discuţie cu faimosul arbitru Ioan Danciu am plănuit-o de mult. Ne-am întâlnit de mai multe ori şi, de fiecare dată, ne propuneam  să stăm de vorbă despre fotbal şi despre lumea în care trăim. Am amânat de fiecare dat[..]
03.11.2011, 09:05   |    0 comentarii
Zeci de prieteni, foşti colegi de clasă şi colegi de-ai fratelui său mai mic l-au condus ieri pe ultimul drum pe tânărul din Vulcan care, vinerea trecută, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe bloc. Încă din dimineaţa zilei[..]
03.11.2011, 08:59   |    0 comentarii
Domnul Samuel are 68 de ani şi povesteşte cu durere în priviri. Parcă îl răscoleşte fiecare cuvânt, fiecare amintire. Recunoaşte că nu îi este uşor să îmi povestească toate prin care a trecut. Și simt că este un om fo[..]
03.11.2011, 08:56   |    0 comentarii
Profesorul universitar colonel (r) Nicolae Steiner, expert internaţional NATO, a fost prezent zilele trecute la Școala Naţională Search And Rescue Service (SARS), etapa de vară II, pentru a preda cursanţilor veniţi din toată ţara managementul medic[..]
03.11.2011, 08:46   |    0 comentarii
Vineri, 6 august, creştinii ortodocşi de pretutindeni au cinstit cu evlavie una dintre cele mai mari sărbători creştineşti de vară, Schimbarea la Faţă a Domnului (Pobrejenia). Aşa cum era de aşteptat, bisericile din toată ţara s-au umplut de[..]
03.11.2011, 08:45   |    0 comentarii
Nu a fost la nr. 500, este la 2 ani de la apariţia ZVJ. Am vrut ca numărul 500 al cotidianului nostru şi reluarea noii serii a Convorbirilor la ziar să fie marcate printr-o discuţie despre lume şi viaţă dar, inevitabil, şi despre Dumnezeu c[..]
03.11.2011, 08:44   |    0 comentarii
Tatiana Stepa (21 aprilie 1963 - 07 august 2009), celebra cântăreaţă de muzică folk născută şi crescută în Valea Jiului, a părăsit această lume în urmă cu un an, lăsându-ne minunatele ei melodii. Pentru că, prin opera, un[..]
03.11.2011, 08:43   |    0 comentarii
Salariile mizerabile, birocraţia şi nepotismele din sistemul sanitar românesc sunt doar câteva motive,  din cauza cărora ne pleacă medicii. La finalizarea facultăţii, un medic din Vulcan, a primit un salariu de 600 de lei şi... nicio [..]
03.11.2011, 08:42   |    0 comentarii
Deşi un accident cumplit, suferit la mina Livezeni, i-a luat bucuria de a mai juca fotbal, lăsându-l fără un picior, de mai bine de 12 ani, Ioan Lazăr, din Petroşani, este instructor de... fitness şi culturism. „Am fost fotbalist de la 9 [..]
03.11.2011, 08:40   |    0 comentarii
Poşta care venea pe jos... Trăim într-o lume condusă de tehnologie care ne transformă viaţa şi care ne aliniază frumos, frumos pe o bandă rulantă care merge din ce în ce mai repede. Acum, dacă vrem să cumpărăm ceva, nici nu mai [..]
03.11.2011, 08:37   |    0 comentarii
Anca Glonţ, din municipiul Petroşani, este dovada vie a valorilor existente în Valea Jiului. În prezent, ea este asistent universitar în Statele Unite ale Americii, în cadrul Universităţii din Illinois, unde se pregăteşte şi pen[..]
03.11.2011, 08:37   |    0 comentarii
â–º Inginerul Constantin Dincă a făcut armata, după facultate, în iarna anului 1969, la o unitate de tancuri, la Bacău. Acolo a fost coleg, patru luni de zile, cu inginerul Ionel Botoroagă de la Petroşani. Această întâmplare [..]
03.11.2011, 08:35   |    0 comentarii
De fiecare dată când treceam prin Petrila, pe lângă club, dădeam cu ochii de un monument care îmi trezea o curiozitate ciudată. Vroiam să ştiu cine l-a făcut, cum se numeşte şi care a fost ideea artistului când a realizat lucr[..]
03.11.2011, 08:31   |    1 comentarii
D.Wilhelm Kleibel a fost numit primar al Petroşaniului după plecarea d-lui Constantin Dincă în funcţia de director al Bazei de Aprovizionare şi Transport a Combinatului. Ca o coincidenţă semnalăm faptul că cei doi au îndeplinit, în [..]
03.11.2011, 08:19   |    0 comentarii
În consecinţă, Petroşani a învins Suceava cu 24-7 (3-0) (Au marcat Sabău, Călăraşu, Ivan, Iepure, Croitoru - respectiv Zub şi Conachi. A arbitrat foarte bine Vlad Iordăchescu din Bucureşti) Sucevenii au venit la Petroşani viner[..]
03.11.2011, 08:13   |    0 comentarii
Este un adevărat campion şi a dovedit asta de curând. Sergentul major Daniel Călin, un pompier de la Petroşani, s-a întors de doar câteva zile din Coreea de Sud, unde s-au desfăşurat Jocurile Mondiale ale Pompierilor. Aici, din total[..]
03.11.2011, 08:12   |    0 comentarii
Luni, 13 septembrie, la Colegiul Mihai Viteazu din Vulcan nu va avea loc doar obişnuita festivitate de deschidere a noului an şcolar. Se va mai petrece şi altceva acolo. Sunt unii care, probabil, ştiu asta. În acelaşi timp, negreşit că există [..]
03.11.2011, 08:05   |    2 comentarii
Prima Mănăstire Crişan a fost întemeiată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea prin eforturile credincioşilor ortodocşi din satele Vaca (azi satul poartă numele uneia din căpeteniile faimoasei răscoale a moţilor, Crişan) şi Ribiţ[..]
03.11.2011, 08:02   |    0 comentarii
Din desele anunţuri auzite la radio în ultimele zile, am reţinut recomandarea unor sindicate din învăţământ făcută profesorilor care-şi lasă treburile personale şi merg, totuşi, la festivităţile de deschidere a anului de &icir[..]
03.11.2011, 07:59   |    0 comentarii
Marţi, 1 noiembrie, zi de sfârşit de toamnă deosebit de frumoasă. Ziua Morţilor, numită şi „Luminaţia”, a făcut ca zeci de mii de oameni din Valea Jiului să ajungă la cimitire, unde cei vii au putut să-şi [..]
03.11.2011, 03:53   |    1 comentarii
Construcţia ansamblului catedralei ce se ridică lângă Parcul Carol Schreter din Petroşani are termen de finalizare 60 de luni. Proiectul a demarat la finele lunii iulie şi se preconizează a fi finalizat în iulie 2016. Asta dacă nu-[..]
02.11.2011, 23:30   |    4 comentarii
ZIARUL VÄ‚II JIULUI va publica părţi importante din „Raportul-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990″ Asociaţia 21 Decembrie 1989 salută decizia redactorilor ZIARULUI VAII JIULUI, care şi-au luat an[..]
02.11.2011, 22:26   |    0 comentarii
Martina Kessler, Marco Erb şi Martin Schneider au ajuns la începutul săptămânii în Petroşani cu un transport cu ajutoare. Transportul, finanţat de Organizaţia Round Table 40 din Germania, conţinea produse medicale şi de mobilier de[..]
02.11.2011, 22:24   |    0 comentarii
A lăsat de-o parte costumul, s-a îmbrăcat în trening şi s-a urcat pe bicicletă. Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani, a venit săptămâna trecută la primărie pedalând pe bicicleta personală, pentru că, nu-i aşa, sport[..]
02.11.2011, 22:16   |    0 comentarii
Vineri, 24 septembrie, Mariana Mateescu, în momentul de faţă manager general al Spitalului Municipal Vulcan, s-a aflat la Lupeni, la Restaurantul Montana. Motivul prezenţei a fost participarea la un eveniment dedicat copiilor şi părinţilor din Aso[..]
02.11.2011, 22:16   |    0 comentarii
Sunt puţini locuitori ai Văii Jiului care ştiu că există un muzeu despre oamenii şi obiceiurile din zonă, înfiinţat într-o sală de clasă a fostei Școli Generale Nr. 2 din Uricani de către o familie, soţ şi soţie, ambii profesori. Pa[..]
02.11.2011, 22:09   |    0 comentarii
Dacă ar fi fost vorba doar de o diminuare de 1.986 de lei - aşa cum greşit apare în modul în care a fost redactat proiectul de hotărâre -, mai treacă-meargă. Cred că şi cei direct vizaţi de măsura în cauză ar fi mers pe burt[..]
02.11.2011, 21:56   |    0 comentarii
De Maratonul Piatra Craiului 2010 aţi auzit, fiindcă s-a amintit de el într-un articol apărut zilele astea, tot în ZVJ. Voi reveni şi eu asupra acestui subiect, numai că, de data aceasta, voi spune câteva despre celălalt participant [..]
02.11.2011, 21:54   |    0 comentarii
Nu-mi mai aduc aminte când l-am cunoscut pe Nicolae Nicoară, dar au trecut ani buni de-atunci şi mă gândeam, la aniversarea de 10 ani a Ansamblului Artistic Parângul, că nu prea ştiu ce aş putea spune despre omul acesta care î[..]
02.11.2011, 04:21   |    1 comentarii
Discovery Channel ne invită în fiecare seară, pentru 3 minute, să descoperim eroul din noi. Canalul ne propune, pentru prima oară, o serie de eroi români iar pe Facebook le măsoară popularitatea. Primii 7 eroi, în ordinea  prezen[..]
29.10.2011, 19:53   |    0 comentarii
Publicitate
Newsletter



1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

100 articole pe pagina.
2929 articole in aceasta categorie.