|
Aflat în Petroşani, senatorul Văii Jiului, Haralambie Vochiţoiu a preferat să ne vorbească despre o soluţie legată de plata facturilor de apă a familiilor cu mari probleme sociale. „Este şi o soluţie care ar putea aduce bani operatoru[..]
|
|
„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, spune una din Legile lui Murphy. Să sperăm că, în acest caz, femeile şi tinerii de mai jos nu vor păţi asta. Chiar dacă probabil îi deranjează invidia pe unii sau pe alţii[..]
|
|
Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni (CRJ) ai UDMR Hunedoara, întrunit, sâmbătă, la Deva, într-o şedinţă festivă cu ocazia aniversării Revoluţiei paşoptiste, a desemnat delegaţii la cel de-al 12-lea Congres al UDMR şi a adopta[..]
|
|
Săptămâna trecută, în 5 din cele 6 localităţi ale Văii Jiului au avut loc şedinţele politice de constituire a noilor structuri de conducere ale PNL, în urma fuziunii liberalilor cu democrat-liberalii.
Potrivit h[..]
|
|
►Comunicat de presă
Domnul senator Haralambie Vochiţoiu a participat luni, 09 martie, la prima reuniune din acest an a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei Rom&[..]
|
|
La ultima conferinţă de presă susţinută în Valea Jiului, la Petroşani, icepreşedintele interimar al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a redeschis subiectul construirii deponeului ecologic de la Băcia, pe baza proiectului finanţa[..]
|
|
Situaţia mineritului din Valea Jiului şi riscul ca huila să nu fie cuprinsă în cadrul strategiei energetice naţionale pe termen apropiat şi mediu la care se lucrează reprezintă problema numărul unu a noastră, dar şi a politicienilor care n[..]
|
|
Prima acţiune de acest fel a avut loc în urmă cu şase ani. A fost ideea lui Dan Marinescu, preşedintele Organizaţiei de Tineret din Vulcan a Partidului Naţional Liberal…
…. iar de atunci,
de fi[..]
|
|
Prima zi de primăvară, care la români coincide cu Ziua de Mărţişor, a fost punctată ieri într-un cadru festiv, la sediul de partid din Petroşani şi de femeile social-democrate din organizaţie. În frunte cu d-na Margareta Burduf, [..]
|
|
Ieri, la Deva, într-o conferinţă de presă, deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, a prezentat câteva din ultimele decizii ale legislativului, dar şi observaţii asupra unor probleme locale.
[..]
|
|
Sâmbătă, la Hunedoara, a avut loc conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale a UDMR. În urma votului, preşedinte a fost ales Kofity Zoltán, care a preluat mandatul de la Takács Aranka.
Prezent la confe[..]
|
|
Într-o conferinţă susţinută duminică, la Hunedoara, deputatul liberal Carmen Hărău a atras atenţia asupra pericolului în care s-ar afla judeţul nostru, pericol atras de decizii proaste ale guvernanţilor şi lipsa de implicare a parlam[..]
|
|
Puşculiţa fondului de rezervă al bugetului CJ Hunedoara va fi încărcată la maxim, astfel încât din a doua jumătate a anului instituţia să poată ajuta primăriile din judeţ cu probleme.
Dacă anii trecuţi eram[..]
|
|
După decapitarea conducerii PNL a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, acuzată de acte grave de corupţie, opinia publică din Valea Jiului îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia proiectelor fostei şi de triste amintiri conduceri a [..]
|
|
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Dorin Gligor, ar putea să ajungă într-o situaţie extrem de dificilă, dacă Agenţia Naţională de Integritate (ANI), odată sesizată, va constata că s-a aflat în stare de incompatib[..]
|
|
În şedinţa Senatului din data de 3 februarie 2015, senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu a făcut o declaraţie politică legată de situaţia deszăpezirilor pe drumurile României, propunând şi o soluţie.
[..]
|
|
Fără discuţii, pesedistul şef şi deputatul Laurenţiu Nistor s-a trezit din ruşinoasa şi consecutiva înfrângere electorală suferită chiar la Şoimuş, satul unde-şi are domiţilul şi ditamai vilocul de şef social-democrat din gubern[..]
|
|
Comunicat de Presă
Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a participat sâmbătă, la Sinaia, la o întâlnire cu conducerea partidului, cu parlamentarii şi preşedinţii organiz[..]
|
|
Mai exact în fostul sediu din Vulcan al organizaţiei acestei formaţiuni politice, care, la scurt timp după alegerile din 2012, nu s-a mai observat să mai fi mişcat ceva, în materie de politică, în acest municipiu.
[..]
|
|
La început de an, Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR, a dezvăluit, în exclusivitate pentru ZVJ, care sunt planurile sale care au legătură cu judeţul Hunedoara. De asemenea, senatorul a transmis prin intermediul nostru faptul că orice prob[..]
|
|
Domnule Prim-ministru,
În fiecare iarnă, la momentul agravării situaţiilor climaterice, zăpadă-viscol-ger, firmele ce au contracte cu CNADNR, consilii judeţene sau primării sunt depăşite de situaţie, astfel multe localităţi din Rom&[..]
|
|
Aflată în judeţul Hunedoara chiar înainte de ajunul Crăciunului, Alina Gorghiu, devenită recent copreşedinte al noului PNL în locul lui Klaus Iohannis, a declarat că liderii liberali de la Bucureşti susţin organizaţia h[..]
|
|
Ieri, în şedinţa ordinară, la procedura de învestire pe funcţia de consilier local a domnului Hisem Adrian-Laurenţiu, s-a făcut şi un pic de lumină în privinţa demisiei de acum a fostului consilier local vulcănean Ion Pantilimon[..]
|
|
Senatul României a hotărât, ieri, numirea unor membri ai Consiliului Naţional de Integritate. Între aceştia, la propunerea Grupului Parlamentar PSD din Senatul României, se află şi jr. Gabriel Lungu. Acesta are o vastă experie[..]
|
|
Şi cu prilejul lui Moş Nicolae de anul acesta, femeile social-democrate din cadrul PSD Petroşani, organizaţie condusă de doamna Margareta Burduf, s-au mobilizat exemplar.
La HP - acţiune caritabilă
Joi seara, chiar în [..]
|
|
Peste 50 de porţii de fasole a pus la dispoziţie conducerea organizaţiei PNL Petrila. Şi cum în vin se află şi adevărul (istoric), liberalii petrileni au ridicat paharele, cu bucurie patriotică desigur, strigând ca participanţii din 19[..]
|
|
Hotărârea în scris pe care un consilier local vulcănean a făcut-o cunoscută la sfârşitul şedinţei de ieri a Consiliului Local al municipiului Vulcan i-a luat prin surprindere nu doar pe colegii săi, ci şi pe primarul Gheorghe Ile[..]
|
|
Acum, după ce lucrurile par să se liniştească, încercăm să facem o socoteală finală a alegerilor prezidenţiale din judeţul Hunedoara, în punctele mari. Dincolo de procentele care nu spun mare lucru, să vedem cum s-a votat.
&nbs[..]
|
|
Liderul PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a ieşit, ieri, la rampă, transmiţând primele concluzii legate de alegerile din 16 noiembrie. Una din concluzii este aceea că social-democraţii ar fi câştigat.
ZVJ şi [..]
|
|
Ieri, la Deva, lideri ai PNL au făcut o scurtă analiză a rezultatelor alegerilor prezidenţiale în judeţul Hunedoara, presiunea comentariilor fiind asupra scorului obţinut de Alianţa Creştin Liberală (ACL), şi în turul al doilea, &icir[..]
|
|
Conform datelor de numărătoare paralelă, cuantificate în analize la care am avut acces, în judeţul Hunedoara, diferenţa între Victor Ponta şi Klaus Iohannis a fost foarte mică.
În zona urbană a judeţului [..]
|
|
La limită, cu doar 50,37 la sută din voturi, Victor Ponta a reuşit să fie pe primul loc în judeţul Hunedoara, conform datelor finale ale Biroului Electoral Judeţean (BEJ).
Mai exact, conform datelor oficiale, pentru Victor Po[..]
|
|
Prima zi după alegeri, reprezentanţi ai forţelor politice care au susţinut cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale au transmis un mesaj alegătorilor.
PSD priveşte în viitor
Mesajul alianţei constituite în [..]
|
|
Procentul de participare la vot înregistrat la Vulcan, la ora 21:00, a fost de 54,15 la sută. Asta înseamnă că, din cei 24.031 de alegători înscrişi pe listele de vot, s-au prezentat la urne 13.013 persoane cu drept de vot.
&nb[..]
|
|
Nu am auzit încă despre cum se prezintă situaţia în localităţile din vestul Văii Jiului, dar, la Vulcan, mi-a ajuns la urechi că fruntaşii pesedişti locali ar fi simţit un adevărat cutremur local la auzul rezultatul alegerilor prezid[..]
|
|
Duminică, 16 noiembrie, românii vor vota viitorul preşedinte. După ceea ce a fost la turul întâi, primarii localităţilor din Valea Jiului, cu toţii aflaţi în tabăra alianţei PSD-UNPR-PC, sunt foarte optimişti. De exemplu, [..]
|
|
Ieri după-amiază, candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, a efectuat un turneu electoral în judeţul Hunedoara.
Klaus Iohannis s-a oprit în cinci locaţii hunedorene: Ha[..]
|
|
Conferinţă de presă...
...cu multe promisiuni pentru Vale şi cu câteva atacuri subtile către candidatul Iohannis! Duminică, 9 noiembrie 2014, vicepremierul Liviu Dragnea, totodată şi preşedintele executiv al PSD, a fost prezent î[..]
|
|
Haralambie Vochițoiu, senatorul Văii Jiului, s-a dus foarte bine documentat la întrevederea cu vicepremierul Dragnea. Pe parcursul zilei de sâmbătă, din constatările personale, dar și în urma consultărilor cu primarii, senatorul a [..]
|
|
►Colegiul elector Uricani-Lupeni-Vulcan, primul loc pe ţară!
Ieri după amiază, de la ora patru încolo, în sediul organizaţiei municipale a PSD nu mai aveai loc să arunci un ac, atât de multă lume venise la şedinţa convoca[..]
|
|
Prin aceste rânduri, doresc să vă mulţumesc din toată inima, în primul rând, celor care la scrutinul de duminică aţi acordat votul dumneavoastră premierului Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC pentru funcţia de preşedi[..]
|
|
Liderul PNL Tiberiu Balint a declarat ieri că manipulările speciale care s-au făcut în Valea Jiului ar fi responsabile de rezultatul dezastruos obţinut de candidatul ACL în zonă. De asemenea, el crede că bătălia electorală din turul al[..]
|
|
Momente tensionate şi schimburi de cuvinte neortodoxe duminică seara la sediul PSD după închiderea urnelor. Ion Iliescu a venit extrem de nervos la partid şi a plecat în trombă. Refuzând să facă declaraţii la plecare. El i-a acuza[..]
|
|
Permiteţi-mi, în primul rând, să vă mulţumesc din suflet dumneavoastră, cetăţeni ai Văii Jiului, care duminică, 2 noiembrie a.c, prin votul acordat aţi dovedit că aţi avut încredere în candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, V[..]
|
|
Dorinţa celor abordaţi de ZVJ după vot: un preşedinte de care să fim mândri, care să ajute tineretul să nu mai plece să lucreze peste hotare!
Familia Iacob-Ridzi a votat duminică, imediat după ora 13:00
Din raidul f[..]
|
|
Premierul a făcut vizite de lucru la combinatul Arcelor Mittal din Hunedoara, la Termocentrala Mintia, după care s-a deplasat în zona Bradului. Într-o serie de declaraţii date jurnaliştilor, prim ministrul Victor Ponta, care este şi candid[..]
|
|
Agitaţie mare miercuri, 29 octombrie, la sediul PSD Petroşani. Peste 70 de tineri din cadrul TSD Hunedoara şi TSD Petroşani, precum şi alte câteva zeci de membri PSD, în frunte cu liderii lor, Dacian Ciodaru - preşedintele TSD Hunedoara, [..]
|
|
Premierul Victor Ponta se va afla astăzi în judeţul Hunedoara. Fiind campanie electorală, acest lucru nu pare senzaţional, social-democratul vine să-şi facă campanie într-unul din judeţele medii, care pe vremuri ocupa locul VI pe ţară[..]
|
|
Liderul social-democraţilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor, a declarat marţi că „Valea Jiului nu poate să rămână fără minerit”. Declaraţia vine după ce ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit[..]
|
|
- Domnule Victor Ponta, ce asigurări puteţi da că nu se vor mai tăia pensiile?
- Trebuie să recunosc că sunt îngrijorat de faptul că unii dintre contracandidații mei, dacă vor câștiga alegerile, vor dori să taie din nou pensiil[..]
|
|
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a ţinut să clarifice câteva idei, foarte importante în opinia sa, legat de vizita de acum câteva zile în judeţul Hunedoara „a celui mai bun ministru pe care Energia l-a avut vreodată”.[..]
|
|
Ieri, la Uricani a avut loc una dintre cele mai bine organizate acţiuni electorale, menite să arate sprijinul clar pe care candidatul Victor Viorel Ponta îl are nu doar din partea puternicei organizaţii PSD din localitate, dar şi din cea a majori[..]
|
|
Ieri, la Deva, vicepreşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Tiberiu Balint, a ieşit public cu câteva declaraţii prin care acuză PSD de demagogie şi posibil abuz electoral cu sprijinul instituţiilor publice. Preluăm declarațiile s[..]
|
|
- Domnule Victor Ponta, vorbiţi constant despre o „Mare Unire a românilor”. Ce înseamnă aceasta, mai exact?
- Marea Unire înseamnă să dărâmăm zidurile care au fost construite între noi, zidurile î[..]
|
|
Poate şi pentru că locul de desfăşurare a fost sediul TSD Petroşani, conferinţa de presă a deputatului PSD Cristian Resmeriţă a avut un aer combativ, ca să nu spunem exploziv. Alături de deputatul Colegiului de Vest Valea Jiului au stat Adrian J[..]
|
|
Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara şi mai marele peste liberalii din judeţ, şi Costel Avram, directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., vicepreşedinte al PNL Hunedoara şi preşedintele organizaţiei PNL Petri[..]
|
|
Marţi, 21 octombrie, circa 60 de membri ai PSD Petrila, în frunte cu primarul Ilie Păducel, s-au aflat pe străzile Petrilei, în mijlocul oamenilor, pentru a-i face campanie social-democratului Victor Ponta.
Fiecare o[..]
|
|
► Astăzi, de la orele 16, este programat al doilea marş al săptămânii organizat de PSD Lupeni
Toţi cei pe care i-am găsit, ieri dimineaţă, la sediul organizaţiei PSD Lupeni au fost de aceeaşi părere. În localitat[..]
|
|
Ieri, la Deva, în cadrul unei conferinţe de presă comune PSD-UNPR, senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu a făcut o serie de precizări legate de situaţia politică din acest moment de final de campanie electorală.
Cu[..]
|
|
Gata, s-a făcut linişte şi în privinţa vâlvei create de schimbarea de statut a celor trei consilieri locali PSD vulcăneni, cărora, în urmă cu două săptămâni şi ceva, li se făcuse de independenţă.
Acu[..]
|
|
Se spune, pe bună dreptate, că munca susţinută, chiar dacă nu e tocmai uşoară, îţi aduce, mai devreme sau mai târziu, şi recunoaşterea binemeritată.
Vă vine sau nu să credeţi, dar şi munca unui parlamentar este[..]
|
|
Deşi poate pare greu de crezut, în România timpului prezent există oameni pentru care puterea lucrului bine făcut nu este doar un simplu slogan, ci un exemplu pentru tot ceea ce fac. Bunăoară, deşi umblă vorba-n târg că polit[..]
|
|
Ieri, la sediul PNL Petroşani, a avut loc o conferinţă de presă, susţinută de toate organizaţiile PNL din Valea Jiului. Au stat faţă în faţă cu presa: Constantin Zaharia (preşedintele PNL Uricani), Constantin Brânduşe („fiul [..]
|
|
► De ieri, alianţa guvernamentală PSD-UNPR are majoritatea în Consiliul Local Petroşani!
Ceea ce vă anunţam în ediţia tipărită de ieri a ziarului nostru, precum şi pe site-ul zvj.ro, s-a confirmat. Primarul Tiberiu[..]
|
|
►Dintre cei 29 de consilieri locali ai PC din judeţul Hunedoara, 18 au rămas, 7 s-au transferat în PNL, 4 au devenit independenţi
Marţi, organizaţia judeţeană Hunedoara a Partidului Conservator (PC) a organizat o con[..]
|
|
Filiala Orăştie a Alianţei Creştin Liberale (ACL ) a reuşit să atragă noi membri dinspre PNŢCD, PC şi PRM. Cel mai important câştig este faptul că ACL Orăştie şi-a consolidat majoritatea în consiliul local cu încă doi consi[..]
|
|
Toate jocurile politice erau făcute. Cei trei consilieri locali PDL din Petrila (câţi au mai rămas din patru) urmau să plece spre alte zări (ba independenţi, ba la UNPR, ba la Tăriceanu). Însă, surpriză, situaţia s-a schimbat radical.[..]
|
|
În penultima zi în care aleşii mai puteau beneficia de transfer la alte partide, conform hotărârii de guvern, la Petroşani a detonat bomba, nu ştim dacă cu ceas, deci programată, sau nu. Cert este că bubuitura a provocat o mare sur[..]
|
|
► Nistor despre Ţolaş, ex-PSD, în prezent - independentă, în viitor - liberală
Ieri, la Deva, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara a UNPR, senatorul Haralambie Vochiţoiu, a ţinut să fac[..]
|
|
„Nu le dăm la oameni doar pliante şi vorbe deşarte… mai le dăm şi fapte concrete, sintetizate prin veşti bune, aşteptate de toţi cetăţenii din Vale, indiferent că e campanie electorală sau nu. Că de aceea ne-au trimis oamenii &ici[..]
|
|
La mijlocul săptămânii trecute, în organizaţia PSD Vulcan a venit un consilier local care, până în momentul acela, a acţionat în această calitate ca reprezentant al altui partid politic.
Transferul de [..]
|
|
► Certitudine: doi consilieri locali petrileni, de la PDL şi PNL, au trecut în barca social-democraţilor ► Zvonuri: urmează şi alte plecări din PC, PDL şi PP-DD spre zona „independenţilor”, a PSD sau UNPR.
Zvonurile[..]
|
|
Ieri, Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, a semnat adeziunea la PNL, în prezenţa presei şi a liderilor liberali hunedoreni Mircea Ioan Moloţ şi Tiberiu Balint. Trecerea primarului devean la PNL era un eveniment previzibil, Mărginean ex[..]
|
|
Fostul director general de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA, Petru Drăgoescu, a fost declarat ieri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), incompatibil pentru perioada în care a fost şi consilier local la Pet[..]
|
|
Stimate domnule ministru,
Vreau să vă semnalez faptul că în oraşul Aninoasa din judeţul Hunedoara, localitate pe care o reprezint în Camera Deputaţilor, există o problemă majoră legată de funcţionarea sistemului educaţional. &[..]
|
|
Marţi dimineaţă, la sediul organizaţiei PSD Vulcan, a avut loc un eveniment mai aparte. Un consilier local, fost până mai ieri membru PNL, a semnat documentul de adeziune la Partidul Social Democrat.
Consilier local,
dar[..]
|
|
Luni a avut loc un nou episod din războiul declaraţiilor stârnit de liderul social-democrat hunedorean Laurenţiu Nistor şi susţinut în replici de liderul liberal Mircea Ioan Moloţ. Devenit deja atracţie media, acest război pare să[..]
|
|
Luni a avut loc un nou episod din războiul declarațiilor stârnit de liderul social-democrat hunedorean, Laurențiu Nistor, și susținut în replici de liderul liberal Mircea Ioan Moloț.
Prezentăm doar câteva declarații ale lide[..]
|
|
Două dintre subiectele care au fost abordate în paginile Ziarului Văii Jiului se află acum pe agenda de lucru a senatorului Văii Jiului, Haralambie Vochiţoiu: declararea localităţilor aparţinătoare oraşelor şi municipiilor ca făcând[..]
|
|
În organizarea Tineretului Social-Democrat Hunedoara, sâmbătă după-amiază, la Hotelul Pallace din Petroşani s-a desfăşurat seminarul „Învaţă să te implici!”, un proiect care se adresează în primul rând t[..]
|
|
Ieri, la Deva, preşedintele interimar al UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu a prezentat ultimele achiziţii politice din sistemul transferurilor pe ordonanţa Dragnea, dar şi câteva proiecte de lege ce vizează şi judeţul Hunedoara.
[..]
|
|
„Administraţie locală. Caut de urgenţă viceprimar”… Cam aşa ar putea să sune la mica publicitate un anunţ, din moment ce nimeni dintre cei 19 consilieri locali petroşeneni nu-şi doreşte funcţia de viceprimar!
[..]
|
|
Liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, a organizat ieri o conferinţă de presă în care a anunţat faptul că social-democraţii hunedoreni vor face o campanie electorală elegantă, fără jigniri... După car[..]
|
|
Curentul provocat de ordonanţa de legiferare, preelectoral, a traseismului politic a stârnit valuri confuze şi în judeţul Hunedoara. Cum era de aşteptat, migraţia aleşilor s-a produs în ambele sensuri, pe axa putere-opoziţie.
[..]
|
|
Comunicat de presă
Deputatul Monica Iacob-Ridzi a depus astăzi (ieri – 23 septembrie) la Parlament o declaraţie politică având drept subiect situaţia din mineritul Văii Jiului. Parlamentarul atrage atenţia Guvernul[..]
|
|
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a lansat pe pagina proprie de Internet (www.integritate.eu) o secţiune distinctă, destinată declaraţiilor de avere şi de interese depuse în cadrul procesului electoral de către candidaţii la alegerile [..]
|
|
În baza prevederilor legislative referitoare la migraţia aleşilor locali, doi consilieri locali cu o anumită notorietate în Uricani au schimbat carnetele de partid.
Daniel Moraru a fost până mai ieri un vocal consil[..]
|
|
Fotografia 1
(din arhiva ing. Adrian Jurca - preşedintele Sindicatului „Noroc Bun”) datează din vremea când lui Victor Ponta (care atunci nu era Victor Viorel Ponta…) nici măcar nu-i trecea prin cap că va ajunge premier, [..]
|
|
Deputatul Monica Iacob-Ridzi a depus miercuri la Parlamentul României o declaraţie politică cu tema: “Programul Laptele şi cornul - o necesitate”. Declaraţia politică vine ca urmare a unor declaraţii publice ale Primului Minist[..]
|
|
O surpriză de proporţii s-a produs ieri, la Deva, când primarul conservator Petru Mărginean a venit la sediul PNL şi a semnat pe lista de adeziuni pentru candidatura lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României.
Primarul [..]
|
|
La sediul PSD Petroşani, preşedintele Tineretului Social Democrat Hunedoara (TSD HD), Dacian Ciodaru, a organizat vineri la prânz o conferinţă de presă. A fost secondat de Vlad Căpraru, preşedintele Ligii Social-Democrate şi de George Bălţa[..]
|
|
Congresul extraordinar al PSD de validare a candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţia României a fost organizat vineri ca spectacol mass-media, cu centrul la Alba Iulia şi videoconferinţă în toate judeţele.
Mai[..]
|
|
Domnul Ioan Vălean, Primarul orașului Geoagiu, a fost numit președinte interimar al organizației orășenești UNPR Geoagiu. Domnul Ioan Vălean va ocupa această funcție până la alegerea președintelui organizației în Conferința orăș[..]
|
|
La sfârşitul săptămânii trecute, la Poiana Braşov, a avut loc primul birou politic naţional reunit al organizaţiilor de femei din cadrul Alianţei Creştin Liberale (ACL). Doamnele din ACL au discutat modalităţile de colaborare din[..]
|
|
Camera Deputaţilor a adoptat ieri atât proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor, precum şi extinderea amnistierii la bugetarii cu venituri nelegale în rapoartele Curţii de Conturi, cât şi, în forma ini[..]
|
|
În urma unui control naţional al Autorităţii Electorale Permanente, din judeţul Hunedoara doar Primăria Petroşani a fost sancţionată cu două avertismente.
În perioada 25-29 august 2014, Autoritatea Electorală Perman[..]
|
|
Liderul liberal hunedorean Tiberiu Balint, împreună cu Mircea Rovinar, președintele Asociației Comunelor din județul Hunedoara, au declarat, ieri, că vicepremierul Liviu Dragnea a mințit când a spus că ordonanța privind traseismul aleș[..]
|
|
Un lucru interesant am reţinut sâmbătă, la adunarea generală orăşenească a PSD Uricani, din spusele primarului Dănuţ Buhăescu. O chestie care anulează din start toate bârfele care spun despre el cum că nu ar fi deloc interesat de ce[..]
|
|
Filiala judeţeană Hunedoara a Partidului Mişcarea Populară (PMP) a organizat, sâmbătă, 30 august, o conferinţă de alegeri. Evenimentul a avut loc în Sala de Spectacole din Haţeg.
În urma votului popularil[..]
|
|
Prima zi a noii sesiuni parlamentare aduce în atenţia Camerei Deputaţilor două importante probleme ale cetăţenilor din Valea Jiului, ridicate de către Monica Iacob-Ridzi, prin intermediul unor întrebări parlamentare pe care le-a depus as[..]
|
|