La ordinea zilei
Ceea ce nu s-a putut face la şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Local Petrila, s-a făcut în şedinţa de săptămâna aceasta, luni, 31 august 2009. Anume, votarea în regim de urgenţă a nu mai puţin de 20 de proi[..]
06.11.2011, 17:34   |    0 comentarii
Vacanţa de primăvară s-a terminat după o zi în plus, faţă de restul elevilor din ţară. Ziua adăugată la vacanţă va fi recuperată într-un week-end. În zilele următoare, mulţi dintre elevi vor intra în febra examenelor. Pr[..]
06.11.2011, 17:30   |    0 comentarii
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, declara de curând că salariaţii din sectorul bugetar vor intra, începând cu luna septembrie, în concediu fără plată vreme de 10  zile, ceea ce va aduce o economie la buget de 0,3% din PI[..]
06.11.2011, 17:26   |    0 comentarii
Grevă în sistemul judiciar din România. Judecătorii, procurorii şi personalul auxiliar din judeţul Hunedoara au hotărât, în urma unei dezbateri, să se alăture iniţiativei generale. Astfel că aceştia au intrat în grevă [..]
06.11.2011, 17:23   |    0 comentarii
Comisariatul Judeţean de Protecţie a Consumatorilor Hunedoara a primit aproximativ 800 de reclamaţii în cursul anului 2008, iar peste 100 s-au dovedit a fi fost scrise de persoane care şi-au dat nume şi adrese fictive. Potrivit  comisarului Gh[..]
06.11.2011, 17:22   |    0 comentarii
Cum bine se ştie, ca în fiecare an, problema biletelor de tratament pentru pensio­nari naşte o mulţime de discuţii. Mulţi pensionari se declară nemulţumiţi de felul cum sunt distribuite aceste bilete, dar Casa Judeţeană de Pensii (CJP) H[..]
06.11.2011, 17:03   |    0 comentarii
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educaţia naţională, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public, a anunţat premierul Em[..]
06.11.2011, 16:58   |    0 comentarii
Vremea capricioasă face din nou victime. După caniculă, temperaturile au început să scadă, în special la orele dimineţii şi noaptea, pentru ca mai apoi să se încălzească la amiază. Trecerea de la una la alta nu este uşor de supor[..]
06.11.2011, 16:55   |    0 comentarii
Primăria Petroşani nu este încă afectată de criză. Cu toate acestea, edilii au un plan de combatere a dificultăţilor financiare ce se întrevăd în următoarea perioadă, iar prima măsură, este disponibilizarea unor [..]
06.11.2011, 16:51   |    0 comentarii
Conducătorii auto din municipiul Petroşani care încasează amenzi de circulaţie nu mai dau pe la serviciul de taxe şi impozite ani buni, sperând că după termenul de cinci ani sancţiunea se prescrie. Mii de amenzi de circulaţie au rămas[..]
06.11.2011, 16:51   |    0 comentarii
Clubul Copiilor din Petroşani şi-a schimbat aspectul într-un mod plăcut. Dacă acum vreo trei ani, priveam la clădire ca la un imobil uitat de vreme, acum aspectul acesteia s-a schimbat. Schimbarea a plecat, în primul rând, din interior,[..]
06.11.2011, 16:44   |    0 comentarii
Cu toate că ne aşteptam la ploi abundente, intensificări de vânt, conform codului galben instituit la începutul acestui week-end, se pare că judeţul Hunedoara nu a trecut prin încercările meteorologice ale altor judeţe din ţară. Ier[..]
06.11.2011, 16:41   |    0 comentarii
â–º Din cele patru centre de profil, doar unul funcţionează conform standardelor. „Marea debarasare”, programul naţional de reciclare a electronicelor şi electrocasnicelor, nu prea are rezultatele aşteptate în Valea Jiului. D[..]
06.11.2011, 16:37   |    0 comentarii
Pentru că, azi-mâine, proiectul primului-mi­nistru Emil Boc, cel care zice de cumularea pensiei cu salariul, va ajunge lege în toată regula, m-am gândit că n-ar fi rău să fac din timp o sesizare. Urmată, fireşte, de o propunere. A[..]
06.11.2011, 16:34   |    0 comentarii
Cea dintâi mare sărbătoare din cununa sfinţilor, la început de An Nou Bisericesc, afară de cununa duminicilor de peste an şi afară de cununa sărbătorilor Domnului Iisus Hristos este sărbătoarea Naşterii Preasfintei Stăpânei noa[..]
06.11.2011, 16:23   |    0 comentarii
Impozitul forfetar instituit de actuala guvernare este o sumă fixă cerută de stat unei firme, indiferent de bilanţul acesteia. Fie că are profit sau declară pierdere, firma plăteşte periodic statului o sumă fixă pentru simplul fapt că este în[..]
06.11.2011, 16:20   |    0 comentarii
Angajaţii Primăriei municipiului Petroşani vor primi telefoane gratuite cu abonament preferenţial şi bilete gratuite de tratament şi odihnă. Primăria municipiului Petroşani are, de ceva vreme, un lider de sindicat care provine din anturajul actuale[..]
06.11.2011, 16:16   |    0 comentarii
Dacă ieşi la o scurtă plimbare pe strada Bazinului din Vulcan s-ar putea să te trezeşti asfixiat de mirosul gunoaielor aruncate în şi pe lângă containerul amplasat în zonă. Containerul destinat strângerii gunoiului menajer, ner[..]
06.11.2011, 16:16   |    0 comentarii
Pentru sâmbătă, 2 mai a.c., liberalii din Petroşani au planificat o amplă acţiune în cartierul Aeroport. Începând cu ora 10:00, în zona Aviatorilor – Gociu Nicuşor (mai exact pe platoul din vecinătatea Bisericii[..]
06.11.2011, 16:13   |    0 comentarii
De 1 Mai, lumea tot spre mare trage. Anul acesta nu prea trage nici pe-acolo, dar, oricum, atenţia este orientată spre Marea Neagră.    La Cinciş  Aici pensiunile cu ceva mai mult de două stele s-au pregătit încă de la &ici[..]
06.11.2011, 16:12   |    0 comentarii
Exact cu o săptămână înainte de începerea şcolii am dorit să vizităm o şcoală, ca să vedem cum stau lucrurile cu foarte puţin timp înainte de primul clopoţel. Am ales o unitate şcolară din municipiul Lupeni, dar, e drept[..]
06.11.2011, 16:10   |    0 comentarii
Compania Synovate a realizat studiul „Evoluţia crizei în 2009 anticipată de români”, intenţia lor fiind aceea de a înţelege cum simt românii această stare de criză, nu neapărat la nivel macrosocial, ci la nivel de fa[..]
06.11.2011, 15:58   |    0 comentarii
Acum, la început de toamnă, şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Hunedoara şi-a făcut un bilanţ pe perioada primelor opt luni ale anului. Din datele de până acum prezentate de DGFP Hunedoara, un lucru îmbucu[..]
06.11.2011, 15:51   |    0 comentarii
Valea Mică e un pui de apă care vine mai de sus de pe unde-i Puţul X al minei Vulcan, însoţeşte, apoi, Valea Arsului şi se scurge în Jiu, în dreptul uzinei. Mic, mic, dar cu vână atunci când plouă la munte. Fiindcă, pe[..]
06.11.2011, 15:47   |    0 comentarii
Societatea în care trăim, apartamentele în care locuim, aleile de parc pe care ne plimbăm, toate au fost construite prin munca oamenilor. În Valea Jiului cea mai reprezentativă muncă a fost şi este mineritul. Prin această industrie a f[..]
06.11.2011, 15:43   |    0 comentarii
La Petroşani… Un fum gros de la  micii stropiţi cu bere s-a ridicat deasupra Văii Jiului în week-endul care a trecut. Profitând de minivacanţa de 1 Mai, cu copiii, soacra, cu căţel şi cu purcel, oamenii au luat cu asalt zon[..]
06.11.2011, 15:38   |    0 comentarii
În acest sfârşit de săptămână va avea loc un eveniment extrem de important pentru cei care au făcut din lupta cu focul o meserie şi o pasiune care salvează vieţi: Ziua Pompierilor. În acest an, de ziua lor, pompierii vor fi să[..]
06.11.2011, 15:38   |    0 comentarii
Magistraţii din toată ţara, implicit şi cei din judeţul Hunedoara, stau în continuare pe poziţii şi nu renunţă la forma de protest adoptată la începutul acestei luni. La Judecătoria Petroşani programul cu publicul este tot redus, iar j[..]
06.11.2011, 15:37   |    0 comentarii
Ieri, pe la ora 17 Luni, profesorii au stat în şah aproape toată ziua. Nu ştia nimeni dacă greva va avea sau nu loc, dacă tezele se vor desfăşura conform programului normal sau vor fi amânate. În jurul orei 17, directorul Școlii Gen[..]
06.11.2011, 15:28   |    0 comentarii
La Lupeni, deschiderea noului an şcolar a însemnat un adevărat tur de forţă pentru reprezentanţii administraţiei publice locale, primarul Cornel Resmeriţă şi domnul Dinu Boancă. Care, în dimineaţa zilei de ieri, luni, 14 septembrie, a[..]
06.11.2011, 15:23   |    0 comentarii
La Vulcan, liceeni au ajuns la şcoală cu mult înainte de ora 9:30, la care era programată deschiderea festivă a noului an de învăţământ. Cu foarte puţine excepţii, mai toţi au intrat, înainte de a trece strada, la florăria[..]
06.11.2011, 15:22   |    0 comentarii
Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului în urma discuţiilor purtate şi a propunerilor făcute în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului de Coor­donare din data de 06 mai 2009, emite următorul comunicat: Având în vedere s[..]
06.11.2011, 15:08   |    0 comentarii
Sâmbătă, 9 Mai 2009, s-a desfăşurat la Clubul Copiilor Vulcan proiectul educativ „9 Mai – Ziua Europei” în parteneriat cu Școlile Generale nr. 4, 5, 6 şi „Teodora Lucaciu” din Vulcan şi Școala Generală &bdquo[..]
06.11.2011, 15:03   |    0 comentarii
La Universitatea din Petroşani, în cursul zilei de ieri, s-au afişat rezultatele concursului de admitere la masterat. Ca în fiecare an, Universitatea a pus la dispoziţia absolvenţilor un număr de locuri pe care au concurat atât tineri[..]
06.11.2011, 14:59   |    0 comentarii
Teme serioase de campanie Elena Băsescu s-a aflat, sâmbătă, la manifestările prilejuite de Ziua Europei de la Petroşani, invitată fiind de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. EBA, după numele ei de campanie, a surprins ziariştii din zonă prin spont[..]
06.11.2011, 14:59   |    0 comentarii
Monica Iacob-Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, a înaintat la Parchetul General o plângere împotriva membrilor comisiei de anchetă care au verificat-o în cadrul scandalului legat de manifestările de la 2 Mai.  [..]
06.11.2011, 14:56   |    0 comentarii
Conform ultimelor decizii ale Guvernului Boc, primarii şi consiliile judeţene vor avea o putere mai mare decizie la nivel local, Executivul transferându-le zeci de instituţii în subordine. Deocamdată, au fost aprobate strategiile de descentra[..]
06.11.2011, 14:52   |    0 comentarii
Dacă facem o radiografie a modificărilor de pe piaţa consumabilelor vom observa că, de la o lună la alta, de la începutul anului, se cumpără mai puţin. A intrat în colaps piaţa imobiliară, cea auto, cea a electro[..]
06.11.2011, 14:50   |    0 comentarii
În judeţul Hunedoara există 12 spitale în loca­lităţile Deva, Hunedoara, Brad, Orăştie, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Petrila, Uricani, Hateg, Baia de Criş, Spitalul psihiatrie Zam; două sanatorii TBC în Geoagiu şi Brad, şi două[..]
06.11.2011, 14:31   |    0 comentarii
Campania globală pentru educaţie este un eveniment care, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii. În anul 2009, Campania urmăreşte exercitarea unei presiuni la nivelul politicienilor [..]
06.11.2011, 14:28   |    0 comentarii
Comercianţii de haine second hand vs. comercianţii de haine noi. În hala cu produse textile şi industriale din Piaţa Centrală Petroşani, ieri a izbucnit un adevărat război, iar o parte din vânzători sunt hotărâţi să meargă peste[..]
06.11.2011, 14:25   |    0 comentarii
Angajaţii Căilor Ferate Române spun că, în condiţiile în care nu-şi vor primi salariile, vor declanşa ample acţiuni de protest începând cu data de 30 septembrie. Nemulţumirile angajaţilor CFR se mai referă şi la faptul[..]
06.11.2011, 14:20   |    0 comentarii
Un rând de salată, unul de ceapă verde, altul de papuci şi iarăşi un rând de salată. Aşa se face comerţul în Piaţa Centrală Petroşani. Comercianţii de verdeţuri stau la un loc cu cei care vând haine şi încălţăm[..]
06.11.2011, 14:16   |    0 comentarii
Romică Olteanu, taximetristul decedat sâmbătă în urma unui cumplit accident de circulaţie produs în zona staţiei de carburanţi „Crăciunescu”, a fost condus ieri pe ultimul drum. În sunetul asurzitor al claxoanelor, &[..]
06.11.2011, 14:16   |    0 comentarii
Ieri, în jurul orei 13:00, câteva sute de elevi care se aflau la cursuri au trebuit să fie evacuaţi împreună cu personalul didactic pentru că la primul etaj al clădirii, într-o sală de curs, din cauza unui scurt-circuit, a izbucn[..]
06.11.2011, 14:15   |    0 comentarii
Merg zilnic la pas, dar, recunosc, mai rar la Pasul Vâlcan. Dar chiar faptul că dau mai răruţ pe acolo m-a făcut curios să verific o chestie. Să văd dacă au dreptate vreo câţiva “căbănuţari”, care-l înjură cu poftă [..]
06.11.2011, 14:11   |    0 comentarii
Un litru de apă plată cumpărat de la magazin costă 2,86 de lei, iar 1 metru cub, adică 1.000 de litri de apă potabilă de la robinet, chiar şi dintr-un apartament situat la etajul 10, costă 1,90 de lei cu tot cu TVA. Acesta este mesajul cu care SC Apa[..]
06.11.2011, 14:10   |    1 comentarii
După ce ne-a uimit pe toţi cu opiniile privind legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri uşoare, preşedintele Traian Băsescu iese la rampă cu o a doua propunere. Acesta a trimis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului o solicita[..]
06.11.2011, 14:05   |    0 comentarii
Apa Serv s-a săturat să îi tot păsuiască pe datornici, drept pentru care în această perioadă se vor face tot mai multe debranşări. La finalul lunii martie, datoria totală a  populaţiei către această societate însuma peste 32[..]
06.11.2011, 13:57   |    0 comentarii
Înalt Preasfinţia Sa Timotei Seviciu, Episcopul Aradului şi Hunedoarei, va oficia azi o slujbă la peste 1.440 de metri altitudine la Schitul din Straja, cu hramul “Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”   Această mare s[..]
06.11.2011, 13:56   |    0 comentarii
Într-o încercare fără noimă, probabil de a acoperi lipsa de respect şi interes a unor primării hunedorene printre care şi cea condusă de Cornel Resmeriţă, deputatul hunedorean Cristian Resmeriţă a propus doctorului Raed Arafat nici ma[..]
06.11.2011, 13:54   |    0 comentarii
Printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, Gabriel Samoilescu, reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJFM), ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Gărzii Financiare fac zilele acestea verificări asupra agenţilor [..]
06.11.2011, 13:53   |    0 comentarii
Astăzi, la Tribunalul Hunedoara se va desfăşura Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia magistraţii vor hotărî dacă vor continua acţiunile de protest sau nu. Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Huned[..]
06.11.2011, 13:52   |    0 comentarii
Tot mai mulţi petroşeneni se hotărăsc să se rebranşeze la sistemul de termoficare, renunţând astfel la celelalte metode de încălzire pe care le utilizau până acum. În contextul crizei economice, când veniturile unei fami[..]
06.11.2011, 13:51   |    0 comentarii
Liderul de sindicat Adrian Jurcă spune că este revoltat pentru modul în care Liga Sindicatelor Miniere „Valea Jiului”, condusă de Zoltan Lacataş, înţelege să cheltuiască nişte bani alocaţi de CNH, conform art. 212 din CCM. Din[..]
06.11.2011, 13:47   |    0 comentarii
Astăzi, pe terenul Școlii Generale „I.G. Duca” va debuta cea de-a IV-a ediţie a Cupei TSD la fotbal. „La această ediţie şi-au anunţat participarea 12 echipe: grupa A - TSD Aninoasa, Liga Profesorilor şi TSD Sălaşu de Sus, grupa B[..]
06.11.2011, 13:44   |    0 comentarii
Zilele acestea, pompierii din întreaga ţară se confruntă cu focurile lăsate nesupravegheate pe câmpuri de oameni inconştienţi care, după ce şi-au strâns recoltele agricole, din dorinţa de a curăţa zona, aprind vegetaţia uscată. [..]
06.11.2011, 13:43   |    0 comentarii
Războiul continuă. Disputa dintre liderul minerilor de la Livezeni, Adrian Jurcă şi preşe­dintele LSM „VJ”, Zoltan Lacataş, scoate la iveală, pe zi ce trece, fisuri tot mai adânci în sindicalismul şi mineritul din Valea J[..]
06.11.2011, 13:39   |    0 comentarii
Lucian Heiuş: „Unele firme «au fentat» statul prea mult” Controversatul impozit forfetar pare a fi, în viziunea specialiştilor din finanţe, o necesitate, dar în niciun caz în forma actuală. Respectivul i[..]
06.11.2011, 13:38   |    0 comentarii
Cantina socială din Petroşani hrăneşte aproximativ 60 de persoane în fiecare zi. Dar încă în condiţii îndoielnice. Și le putem cataloga ca fiind îndoielnice din moment ce nici acum nu a primit autorizaţia de funcţionare [..]
06.11.2011, 13:36   |    0 comentarii
Cu ajutorul lui Dumnezeu, „Ziarul Văii Jiului” editează astăzi ediţia cu numărul 200. Lui trebuie să îi mulţumim, în primul rând, pentru că ne-a arătat şi ocrotit calea către ziua de astăzi.  Îmi aminte[..]
06.11.2011, 13:33   |    0 comentarii
- Domnule director general, sunt multe de întrebat, multe de spus… Prima întrebare ţine de fondul de salarii. Se tot spune că din luna decembrie minerii ar putea să nu-şi mai primească salariile, deoarece fondul respectiv ar cam fi gat[..]
06.11.2011, 13:29   |    0 comentarii
A început campania de strângere a semnăturilor de susţinere a candidaţilor la preşedinţie. Neoficial, dar în forţă. Unde te întorci, dai de câte un tabel. Ce mai contează că sediile PSD şi PD-L vor fi pichetate de profe[..]
06.11.2011, 13:24   |    0 comentarii
Dincolo de scandalurile din jurul Companiei Naţionale a Huilei şi lupta pentru putere cu orice preţ, unitatea are şi specialişti care ştiu exact ce trebuie făcut doar că nu au autoritatea necesară. În timp ce scandalurile sindicale, presiunile [..]
06.11.2011, 13:18   |    0 comentarii
Deponeul ecologic de la Petrila este unul dintre subiectele fierbinţi ale Văii. Garda de Mediu Hunedoara se uită cruciş către autorităţile din Vale şi bate nerăbdătoare din picior. Situaţia depunerii deşeurilor menajere nu mai poate fi ţinută &i[..]
06.11.2011, 13:15   |    0 comentarii
Ieri, primarului Gheorghe Ile i s-a făcut de o conferinţă de presă. Pe care a programat-o la ora douăsprezece. Că a început un pic mai târziu n-a fost vina dumnealui. Ci a unor colegi de breaslă, de la o televiziune locală, care s-au lăsa[..]
06.11.2011, 13:12   |    0 comentarii
Angajarea  de personal tânăr în cadrul CNH, în special în liniile de producţie, a devenit un lucru atât de dorit şi discutat încât a făcut parte şi dintre cele cinci revendicări ale minerilor care, acum mai[..]
06.11.2011, 13:11   |    0 comentarii
Locatarii blocului K2B din cartierul Viitorului (municipiul Lupeni) se plâng că, de la Revoluţie încoace, ei plătesc canalizare total degeaba, fiindcă nu o au. Astfel, de 20 de ani, dejecţiile se scurg într-un pârâia[..]
06.11.2011, 13:02   |    0 comentarii
A început numărătoarea inversă. În acest week-end, petroşenenii (şi nu numai) sunt invitaţi să ia parte la Ziua Recoltei, eveniment care se va desfăşura în arealul Pieţei Centrale Petroşani. În aceste zile s-a lucrat inten[..]
06.11.2011, 12:58   |    0 comentarii
Social democraţii hunedoreni susţin că plecarea PSD de la guvernare este cel mai bun lucru pe care-l puteau face în acest moment şi că vor renunţa la funcţiile politice pe care le au imediat ce vor avea un semnal în acest sens. Ioan [..]
06.11.2011, 12:55   |    0 comentarii
Pentru Zilele Petrilene, administraţia locală nu a scos niciun ban din buzunar. O veste bună pentru toţi petrilenii, care pot dormi liniştiţi. Pentru târgul de pe bulevard niciun bănuţ din banii plătiţi pe impozite şi taxe nu a fost chel[..]
06.11.2011, 12:52   |    0 comentarii
- Pentru început vă rugăm să ne spuneţi două-trei vorbe despre acţiunea de astăzi de la Petroşani. - Astăzi, la Petroşani, continuăm campania “România în mişcare”, campanie pe care am demarat-o acum două luni de zil[..]
06.11.2011, 12:50   |    0 comentarii
Sâmbătă, 30.05.2009, s-a încheiat Cupa TSD la fotbal, ediţia a IV-a. Meciurile disputate în faza finalelor au fost: finala mică Poliţia Petroşani- T.S.D Petrila 5-6 şi finala mare  Jandarmeria – Pompierii 3-2.  Pe acea[..]
06.11.2011, 12:48   |    0 comentarii
Din lipsă de fonduri, este posibil ca Selecţionata de Șah a Văii Jiului să nu poată participa anul acesta la Campionatul Naţional masculin de şah pe echipe, divizia „B”, zona Transilvania, cu 11 echipe, care va avea loc în perioada 2[..]
06.11.2011, 12:47   |    0 comentarii
Știm o persoană care are mai multe audienţe şi sesizări decât oricare primar din Vale. Acesta este Nicolae Ivănuş, director la SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani. Asta pentru că problemele consumatorilor cu această companie de furnizare a a[..]
06.11.2011, 12:46   |    0 comentarii
  Minerii ce lucrează la sectorul II al EM Uricani s-au hotărât să-l reclame pe brigadierul lor, Nicolae Tudorache, pe motiv că acesta se comportă violent cu ei. Astfel, mai mulţi mineri susţin că în repetate rânduri co[..]
06.11.2011, 12:43   |    0 comentarii
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, ieri, la Deva, poliţiştii hunedoreni au organizat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie „Ziua porţilor deschise”, eveniment destinat exclusiv celor mici. Poliţiştii hunedoreni au continua[..]
06.11.2011, 12:32   |    0 comentarii
Numărul reclamaţiilor depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara de către angajaţi împotriva angajatorilor a crescut cu aproape 50 % faţă de anul trecut. Cele mai multe sesizări fac referire la neplata salariilor pe o perioadă de c[..]
06.11.2011, 12:28   |    0 comentarii
S-a tot scris şi se tot vorbeşte despre faptul că poliţiştii de la Rutieră nu-şi fac treaba bine, că nu dau amenzi, că nu fac controale, că favorizează pe unii sau pe alţii, că sunt corupţi şi de aceea nu merge treaba. Lucrurile nu stau nicid[..]
06.11.2011, 12:27   |    0 comentarii
Este atât de acută nevoia de buget şi de producţie la Compania Naţională a Huilei, încât pro­blemele majore din “linia” doi sau trei au fost ca şi date uitării. De anul viitor, circa 3.000 de mineri urmează să plece [..]
06.11.2011, 12:24   |    0 comentarii
Angajaţii EM Lupeni se arată nemulţumiţi de faptul că luna aceasta îşi vor primi salariile doar în proporţie de 60 la sută, din cauza K-ului mic, de 0,60. „Activitatea sindicatelor miniere, modul în care a fost condus CNH-ul [..]
06.11.2011, 12:23   |    0 comentarii
Nesimţire, nepăsare faţă de mediu şi faţă de cei din jur şi atitudine de suficienţă. Masivul Parâng arată ca o groapă de gunoi, nu doar din cauza turiştilor, cât din cauza unor proprietari de cabane. Aceştia, după&n[..]
06.11.2011, 12:22   |    0 comentarii
În vederea desfăşurării în condiţii de legalitate a procesului de vot pentru Parlamentul European,  din data de  7 iunie a.c., peste 500 de poliţişti vor asigura, alături de celelalte structuri ale M.A.I., paza efectivă a secţii[..]
06.11.2011, 12:14   |    0 comentarii
Mâine, de la ora 15:30, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Vulcan va avea loc o dezbatere pe urma căreia participanţii nu au decât de câştigat. Și, dacă vă spun că e vorba de câştig în bani, îmi im[..]
06.11.2011, 12:11   |    0 comentarii
Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a dat avertisment de “cod galben” încă de duminică, 31 mai, seara, pentru mai multe judeţe din România, printre care şi judeţul Hunedoara. Codul galben a intrat în vigoare înc[..]
06.11.2011, 12:11   |    0 comentarii
Ieri, începând cu ora 10:00, la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc o şedinţă de pregătire a alegerilor pentru Parlamentul European. La şedinţă au fost invitaţi primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Hunedoara, [..]
06.11.2011, 12:06   |    0 comentarii
O parte din copiii din Valea Jiului care au fost victime ale pedofilului englez prins recent de poliţie vor intra într-un program special coordonat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara. Identitatea [..]
06.11.2011, 12:06   |    0 comentarii
Ne vom referi astăzi la acţiunea în curs de derulare a inspectorilor de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Petroşani, privind produsele care conţin suplimente alimentare. “Verificăm în toată această săptămână modul d[..]
06.11.2011, 12:05   |    0 comentarii
În urma furtunii din noaptea de marţi spre miercuri, mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini în localităţile din Valea Jiului, iar în municipiul Lupeni, un acoperiş a fost luat de vânt. “Vântul a bătut cu pu[..]
06.11.2011, 12:00   |    0 comentarii
O vijelie puternică a smuls, în noaptea de marţi spre miercuri, o mare parte din acope­/rişul unui bloc din municipiul Lupeni, iar pompierii de la Petroşani au supravegheat zona toată noaptea. Pericolul ca două bucăţi mari din acoperiş, ră[..]
06.11.2011, 11:59   |    0 comentarii
După ploile reci şi abundente de alaltăieri, ieri vremea ne-a tratat cu şi mai multă răceală. Aşa că a nins, şi în Valea Jiului, dar mai ales la Băniţa. Aici zăpada s-a aşternut peste tot şi stra­tul a ajuns la câţiva centimetr[..]
06.11.2011, 11:57   |    0 comentarii
În fiecare an iarna prinde nepregătite marea majoritate a administraţiilor locale din toată ţara. Am avut de-a lungul timpului nenumărate exemple date de presa din toată ţara. Și anul acesta iarna i-a luat prin surprindere pe mulţi edili, inclu[..]
06.11.2011, 11:43   |    0 comentarii
Căderea Guvernului ar putea amâna concedierile colective din cadrul CNH,  propuse pentru luna ianuarie 2009, însă este vorba de o chestiune de doar câteva luni, conform reprezentanţilor conducerii. „În perioada imediat ur[..]
06.11.2011, 11:42   |    0 comentarii
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a elaborat ieri un plan propriu de măsuri, menit să descurajeze “turismul electoral”, adică încercarea alegătorilor de a vota în aceeaşi zi la mai multe secţii de vot[..]
05.11.2011, 22:02   |    0 comentarii
Consiliul Judeţean Hunedoara este din ce în ce mai interesat de promovarea turismului. Primii paşi au fost făcuţi prin acordarea fondurilor necesare reabilitării refugiilor din Retezat. De asemenea, acum o săptămână, Mircea Ioan Moloţ - p[..]
05.11.2011, 21:52   |    0 comentarii
E clară treaba că, în loc să vadă de municipiul care pute şi se prăbuşeşte tot mai rău de la o zi la alta, pesediştii din Lupeni au cu totul şi cu totul alte preocupări. Trebuie să vă spunem că, adunându-se la un loc la finele săpt[..]
05.11.2011, 21:35   |    0 comentarii
Noul prefect al judeţului Hunedoara, Dorin Gligor, are o agendă de lucru extrem de încărcată. Cum problemele judeţului au fost şi rămân multe şi complicate, prefectul Dorin Gligor a ţinut să prezinte public câteva din p[..]
05.11.2011, 21:28   |    0 comentarii
Ieri, 19 octombrie 2009, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram, a participat alături de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Autorităţii Rutiere Române şi Inspectoratului Școlar Judeţean, l[..]
05.11.2011, 21:21   |    0 comentarii
Actualitatea social-politică românească este de mult timp golită de încărcătura ideologică care, în mod normal, fundamentează o orientare politică sau alta. Lupta politică a devenit o luptă pentru putere, contorizată în num[..]
05.11.2011, 21:15   |    0 comentarii
După ce anul acesta inspectorii de muncă din Petroşani au avut întâlniri de lucru cu angajatori din domeniile construcţiilor, exploatărilor forestiere şi termoficării, luna octombrie aduce o nouă serie de întâlniri de lucru cu [..]
05.11.2011, 21:12   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter



1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24

100 articole pe pagina.
2351 articole in aceasta categorie.