|
O parte din copiii din Valea Jiului care au fost victime ale pedofilului englez prins recent de poliţie vor intra într-un program special coordonat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara. Identitatea [..]
|
|
Ne vom referi astăzi la acţiunea în curs de derulare a inspectorilor de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Petroşani, privind produsele care conţin suplimente alimentare. “Verificăm în toată această săptămână modul d[..]
|
|
În urma furtunii din noaptea de marţi spre miercuri, mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini în localităţile din Valea Jiului, iar în municipiul Lupeni, un acoperiş a fost luat de vânt.
“Vântul a bătut cu pu[..]
|
|
O vijelie puternică a smuls, în noaptea de marţi spre miercuri, o mare parte din acope/rişul unui bloc din municipiul Lupeni, iar pompierii de la Petroşani au supravegheat zona toată noaptea. Pericolul ca două bucăţi mari din acoperiş, ră[..]
|
|
După ploile reci şi abundente de alaltăieri, ieri vremea ne-a tratat cu şi mai multă răceală. Aşa că a nins, şi în Valea Jiului, dar mai ales la Băniţa. Aici zăpada s-a aşternut peste tot şi stratul a ajuns la câţiva centimetr[..]
|
|
În fiecare an iarna prinde nepregătite marea majoritate a administraţiilor locale din toată ţara. Am avut de-a lungul timpului nenumărate exemple date de presa din toată ţara. Și anul acesta iarna i-a luat prin surprindere pe mulţi edili, inclu[..]
|
|
Căderea Guvernului ar putea amâna concedierile colective din cadrul CNH, propuse pentru luna ianuarie 2009, însă este vorba de o chestiune de doar câteva luni, conform reprezentanţilor conducerii. „În perioada imediat ur[..]
|
|
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a elaborat ieri un plan propriu de măsuri, menit să descurajeze “turismul electoral”, adică încercarea alegătorilor de a vota în aceeaşi zi la mai multe secţii de vot[..]
|
|
Consiliul Judeţean Hunedoara este din ce în ce mai interesat de promovarea turismului. Primii paşi au fost făcuţi prin acordarea fondurilor necesare reabilitării refugiilor din Retezat. De asemenea, acum o săptămână, Mircea Ioan Moloţ - p[..]
|
|
E clară treaba că, în loc să vadă de municipiul care pute şi se prăbuşeşte tot mai rău de la o zi la alta, pesediştii din Lupeni au cu totul şi cu totul alte preocupări. Trebuie să vă spunem că, adunându-se la un loc la finele săpt[..]
|
|
Noul prefect al judeţului Hunedoara, Dorin Gligor, are o agendă de lucru extrem de încărcată. Cum problemele judeţului au fost şi rămân multe şi complicate, prefectul Dorin Gligor a ţinut să prezinte public câteva din p[..]
|
|
Ieri, 19 octombrie 2009, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram, a participat alături de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Autorităţii Rutiere Române şi Inspectoratului Școlar Judeţean, l[..]
|
|
Actualitatea social-politică românească este de mult timp golită de încărcătura ideologică care, în mod normal, fundamentează o orientare politică sau alta. Lupta politică a devenit o luptă pentru putere, contorizată în num[..]
|
|
După ce anul acesta inspectorii de muncă din Petroşani au avut întâlniri de lucru cu angajatori din domeniile construcţiilor, exploatărilor forestiere şi termoficării, luna octombrie aduce o nouă serie de întâlniri de lucru cu [..]
|
|
Ziua votului pentru Parlamentul European nu a fost lipsită de incidente, începând cu membrii de partid care făceau propagandă electorală în perimetrul secţiilor de votare şi terminând cu nerespectarea metodologiei votului. [..]
|
|
O rata mare a şomajului, o populaţie îmbătrânită înainte de vreme din cauza muncii grele în subteran, o forţă de muncă suferindă de boli de plămâni şi inimă, pensionari încă de la vârsta de 45 de ani ce-[..]
|
|
Comercianţii de produse alimentare sunt luaţi în această perioadă „la ochi” de inspectorii de sănătate publică. O dată cu sezonul cald, controalele în pieţe şi în magazinele alimentare s-au intensificat.
[..]
|
|
Cu toţii ştim bine, mai ales cei care avem de umblat deseori prin judeţ, cum arată drumurile şi cum, de multe ori, de la o săptămână la alta un drum reparat se transformă într-un peisaj cu gropi. Încercând să găsească o s[..]
|
|
Probabil că situaţia se va repeta şi astăzi. Aceste zile libere sunt rezulta-tul nedorit al unor defecţiuni de sistem ale furnizorului de energie termică, SE Paroşeni. Pentru că în şcoală era foarte frig, şi pentru că directorul nu a vr[..]
|
|
Dacă în numărul de ieri scriam că în Aninoasa gunoiul menajer de la tomberoane şi dimprejurul lor este mult şi mare cât casa, iată că în numărul de azi trebuie să venim şi cu anumite completări. De data aceasta este r&acir[..]
|
|
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a prezentat miercuri deputaţilor din Comisia de industrii şi servicii a camerei inferioare a Parlamentului structura celor două companii naţionale ce urmează a fi create în cadrul procesului de restructurare a [..]
|
|
Zeci de oameni au ajuns în ultimele zile la spital cu insolaţie şi alte simptome datorate expunerii prelungite la soare. Ambulanţierii de la Petroşani au “cules” foarte multe persoane căzute în stradă, oameni de aproape toate v&a[..]
|
|
Cei care au pornit la lucru, ieri, dis-de-dimineaţă, au dat ochii cu candidaţii la funcţia de preşedinte al României, care zâmbesc frumos de pe afişele electorale şi care ne promit marea cu sarea. Partidele politice care vor recurge din nou[..]
|
|
Mare eveniment, joi, în rândul social-democraţilor. O echipă de 40 de tineri social-democraţi, sub sigla “Caravana roşie“, a fost prezentă la Petroşani unde a făcut tot felul de demonstraţii, începând de la dansu[..]
|
|
Am început să ne obişnuim cu ideea că fiecare face ce vrea şi când vrea, fără a mai ţine cont de restricţii, legi sau chiar de bun-simţ. Faptul că, zilnic, pe traseu ieşeau mai mulţi taximetrişti pirat decât cei aflaţi &ic[..]
|
|
Întrucât se apropie Ziua Morţilor, sau Luminaţia - cum i se mai spune, muncitorii încadraţi la venitul minim garantat la Petroşani lucrează în aceste zile de zor la curăţenie în cimitir. Aceştia au început luc[..]
|
|
Ca şi anul trecut, ca şi acum doi, trei zece sau şi mai mult, la Grupul Școlar “Mihai Viteazu” din Vulcan închiderea anului de învăţământ a fost prilej de sărbătoare. Modul în care ea decurge este în general [..]
|
|
Compania Naţională a Huilei şi Sucursala Electrocentrale Paroşeni vor fi incluse până la sfârşitul acestui an într-o compania energetică naţională, conform unei decizii luate la sfârşitul săptămânii trecute de me[..]
|
|
De cele mai multe ori, dorinţa de monopol asupra unui panou de afişaj naşte certuri în plină stradă, conflicte în care vorbele birjăreşti fac obligatoriu parte din atmosferă. A început deja scandalul, iar acest lucru se vede cel mai [..]
|
|
Sper să fie pentru ultima oară când mai scriu despre gurile de canal de pe strada Parângului din Vulcan. Cele două din faţa Școlii Generale Nr. 7, de pe locul pregătit să devină parcare pentru autoturisme.
Am [..]
|
|
Facem numai dacă suntem obligaţi. Cam aşa se traduce nepăsarea autorităţilor din Valea Jiului, care nici nu s-au gândit până acum să înfiinţeze vreun punct de acordare a primului ajutor. Sau, cel puţin, de distribuire a apei atunci[..]
|
|
Stocul de medicamente al celei mai importante unităţi medicale din Valea Jiului este ZERO
Ieri, în cursul dimineţii, la sediul PD-L din Petroşani, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a organizat o conferinţă de presă ce a avut drept subiect principa[..]
|
|
În rolurile principale: viceprimarul Mihăiţă Nistor şi beneficiarii de ajutor social. Rar să fie linişte în Aninoasa. Când nu se ceartă primarul cu viceprimarul, se ceartă consilierii între ei.
Când nu se[..]
|
|
Să-l văd eu pe prostul ăla care n-o să facă o cerere, ca să primească bani. Mulţi, în euro,
şi pe care nimeni nu ţi-i mai cere înapoi. Staţi uşor şi nu vă aruncaţi. Este vorba de banii pe care autorităţile administraţiei publice[..]
|
|
Inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru a venit ieri seară în Valea Jiului, la cantina Colegiului Economic “Hermes”, unde i-a adunat pe majoritatea diriginţilor din Vale. Să anunţe, dacă încă nu se ştia, că mita este dă[..]
|
|
Reprezentanţi şi specialişti din mai multe ministere şi instituţii care se ocupă cu verificarea cursurilor de apă, precum şi cu prevenirea problemelor care pot apărea din cauza acestora, s-au aflat în Valea Jiului. Ei au efectuat o a[..]
|
|
O problemă care, deşi pare banală, este fără rezolvare. Dăm tot timpul de ei şi-i vedem cum se plimbă liberi, fără stăpân, prin oraş. Dacă luna trecută aceştia străbăteau bulevardul prin Petrila, de data aceasta, tot o iapă cu mâ[..]
|
|
Mai mulţi foşti angajaţi ai muribundei Almaserv se plâng de faptul că încă nu şi-au primit salariile compensatorii, de aproximativ 20 de milioane de lei vechi, şi au semnale că minunea nici nu se va întâmpla prea curâ[..]
|
|
Cum pământul ce înconjoară Valea o ia încet, dar sigur, la vale, iar sătenii din regiunile limitrofe spun că acest fapt se datorează doar defrişărilor de peste ani, în care s-a tăiat lemn cu rost şi fără rost, ne-am în[..]
|
|
Este vremea schimbărilor şi, aşa cum ne-am obişnuit, de cele mai multe schimbări are parte sistemul de învăţământ. Elevilor de clasa a XII-a li s-a pregătit o surpriză. Un bac mult diferit decât cel de până acum. Conform cal[..]
|
|
Peste 200 de tineri au adunat tone de gunoi din Parâng. Sâmbătă, sub coordonarea consilierului local Adrian Rus şi cu implicarea SC Piatra SA, peste 200 de tineri din Vale au urcat în Parâng pentru a-l curăţa de gunoaie. Au str&ac[..]
|
|
Am intrat în luna noiembrie. Operatorii economici şi mai ales producătorii au început să iasă pe piaţă cu diferite oferte pentru sărbători. Acestea vor ajunge pe rafturile magazinelor pentru a atrage atenţia cumpărătorilor şi pentru ca[..]
|
|
Administraţia Naţională Apele Române şi S.H. Petroşani au anunţat, ieri, începând cu ora 7:30, cod galben pentru judeţul Hunedoara. Apoi avertizarea a trecut la cod portocaliu până astăzi. Vizat este bazinul superior şi mijlo[..]
|
|
Campania a debutat destul de liniştit la Vulcan. Asta pentru că, până acum, nu s-au înregistrat scandaluri şi plângeri vizavi de locurile de afişaj. Cu toate acestea, poliţiştii spun că vor sta cu ochii pe cei care afişea[..]
|
|
Ieri, la Petrila, parcă tot oraşul se mutase în cimitir. De dimineaţa până seara locul a fost plin de oameni veniţi pentru comemorarea morţilor. Pentru că cimitirul este localizat într-o zonă dificil de accesat a oraşului, dar mai a[..]
|
|
Începând de ieri, petroşenenii au căldură în case, asta pentru că SE Paroşeni a început furnizarea către populaţie la solicitarea societăţii de termoficare de la Petroşani. Totodată, în această perioadă s-a relu[..]
|
|
Aeroportul a rămas, ieri şi alatăieri, fără apă potabilă. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi din cauza canalizării care nu funcţionează la randament maxim, de câte ori plouă mai serios locuitorii Aeroportului răm&acir[..]
|
|
Fără campanie electorală la Universitatea din Petroşani. Aşa au decretat reprezentanţii mediului academic, afirmând că niciun partid politic, indiferent de partizani, doctrină sau conjunctură, nu va face imagine vreunui candidat în incint[..]
|
|
O delegaţie de vârf din justiţie a efectuat un tur al instanţelor din judeţul Hunedoara. Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lidia Bărbulescu, şi Dan Lupaşcu, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistr[..]
|
|
Tragedia care a avut loc la Uricani, când o placă de beton a curmat viaţa unui copil de 13 ani, pare să nu înveţe administraţiile publice locale să ia măsuri în cazuri similare. Un exemplu este blocul neterminat de la ieşirea din mun[..]
|
|
Către,
Compania Naţională a Huilei SA Petroşani
Domnului director general – dr. ing. Constantin Jujan
În urma şedinţei extraordinare a Consiliului de Coordonare al Ligii Sindicatelor Miniere „Valea Jiu[..]
|
|
În anul 1848, Guvernul provizoriu emitea Decretul nr. 1, în care se arăta: “Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben roşu”. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara va organiza astăzi începând cu ora [..]
|
|
Oamenii din Petrila visează, de zeci de ani, la un ştrand elegant. Acum este iarnă, normal ar fi ca lumea din acest oraş să viseze la pârtii de schi, la pârtii de bob, la patinoar şi la alte chestiuni care ţin de sporturile de iarnă.
&nb[..]
|
|
Vineri, după-amiaza, antepenultima zi a “Nedeii Vulcănene”. Lumea forfoteşte pe bulevard, aruncându-şi ochii în stânga şi-n dreapta, printre tarabele aşezate una lângă alta. La mai toate oamenii erau răsfiraţi bine[..]
|
|
În localităţile din Valea Jiului, cererea de măşti de protecţie contra virusului pandemic AH1N1 a crescut vertiginos în ultimele 24 de ore. Cu toate că folosirea acestora nu garantează automat şi eficienţa lor, populaţia a luat cu asal[..]
|
|
Mai ştiţi piesele acelea savuroase ale lui Caragiale, în care o cucoană afectată îşi striga durerea amăgirii în dragoste şi ameninţa că se otrăveşte cu vitriol? Ei, cam aşa este şi piaţa imobiliară din Valea Jiului. Se victimi[..]
|
|
E de înţeles supărarea lui Gheorghe Ile. înut la curent cu desfăşurarea campionatului de fotbal din cadrul Nedeii Vulcănene, el ar fi vrut mai repede s-o vadă câştigătoare pe echipa cu nume de firmă, decât pe “ţiganii&rdquo[..]
|
|
Alexandru Lăutaru, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Hunedoara, s-a autoizolat de marţi, la ora prânzului, în aşteptarea rezultatelor testului epidemiologic pe care l-a efectuat pentru a stabili dacă a fost sau nu [..]
|
|
Dacă nu există cu adevărat, problemele la BAC sunt inventate
Inspectorul şcolar general, Radu Sorin, a declarat ieri pentru „Ziarul Văii Jiului” că nu au fost sesizate probleme în timpul desfăşurării examenului de bacalaureat niciu[..]
|
|
Deşi în majoritatea oraşelor din Valea Jiului se furnizeazã agent termic de mai bine de o sãptãmânã, locuitorii din Vulcan şi Lupeni mai au de aşteptat pânã se vor putea bucura de cãldurã.[..]
|
|
Pe data de 22 noiembrie, cei care doresc vor putea să-şi exprime votul pentru alegerea preşedintelui ţării dar, de asemenea, şi pentru referendumul propus de actualul preşedinte. Cei care se vor prezenta la vot vor putea vota fie pentru ambele scrutine[..]
|
|
Construcţii ce cândva decorau elegant străzile Petroşaniului au ajuns în ziua de astăzi precum “oamenii străzii”. Au fost spaţii impunătoare, ce găzduiau sediile unor instituţii de stat sau case particulare ale unor oameni mar[..]
|
|
Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), începând cu data de astăzi intră în vigoare Normele privind utilizarea formularului “Constatare amiabilă de accident”. Formularul poate fi utilizat dacă sunt îndep[..]
|
|
I. GRIPA
Pe fondul accentuării problemelor legate de gripa AH1N1, cunoscută sub numele de gripă porcină, a numărului din ce în ce mai mare de cazuri semnalate în şcolile din ţară, instituţiilor de învăţământ le revine s[..]
|
|
Ar fi bine de ştiut de către toată lumea că igiena alimentară este vitală pentru sănătatea oamenilor. Cei mai mulţi cunosc acest aspect, dar există şi oameni pe care nu-i interesează aceste „prostii”. Din cauza aceasta, nu degeaba sunt[..]
|
|
Val de îmbolnăviri în Valea Jiului. Serviciile de Urgenţă au avut, în ultima săptămână cel puţin, zeci de pacienţi cu viroze respiratorii sau bronho-pneumonii.La Petroşani, spre exemplu, zilnic se înregistrează&nbs[..]
|
|
În mai tot Vulcanul, canalizarea este o problemă. Una mare de tot. S-a văzut asta în urma ploii torenţiale din noaptea de duminică spre luni. Căreia gurile de canal, unele dintre ele pline ochi de mizerie, nu i-au mai făcut faţă.
[..]
|
|
Din cauza ploilor, în Valea Jiului, în ultimele zile, sistemul de canalizare aproape a cedat, însă muncitorii de la Apa Serv au muncit non-stop. Totodată, din cauza debitului mare şi a turbidităţii, este posibil ca în următoarele[..]
|
|
Dacă până mai ieri ne plângeam de secetă, iată că în penultima lună a anului ne plângem de prea multă ploaie. Probleme nemaîntâlnite anul acesta, datorate ploilor abundente din ultimele zile, s-au înregistrat &[..]
|
|
â–º Asistenţa medicală comunitară şi asistenţa medicală din unităţile de învăţământ vor trece la primării â–º Se pregătesc în joc de glezne medicii şi cadrele medicale din spitale
â–º Ca şi în cazul profesor[..]
|
|
Ieri, în Valea Jiului, aşa cum s-a întâmplat şi în alte localităţi din judeţ, s-a desfăşurat o campanie de prevenire a fraudei electorale. Agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Petroşani, din cadrul Inspectoratului de Poliţ[..]
|
|
Consiliul Local al Municipiului Petroşani a susţinut şi adoptat ÎN UNANIMITATE studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al proiectului „Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng”. Aceasta demonstrează că [..]
|
|
Cotidianul nostru reprezintă, fără drept de apel, cel mai dur critic la adresa cuplului politic Monica şi Tiberiu Iacob-Ridzi. Mulţi „specialişti” media din Vale n-au avut curajul nici măcar să ridice ochii din pământ atunci câ[..]
|
|
Începând de la sfârşitul săptămânii trecute, Regionala CFR Marfă Timişoara a trimis 40 la sută din personal în şomaj tehnic, cu doar trei sferturi din salariul de bază. Până în luna septembrie, fiecare angaja[..]
|
|
Ploile însemnate din ultimele zile au creat pagube în Valea Jiului. Pe alocuri, în unele zone, a plouat cu până la 50 litri pe metru pătrat, iar în zona Uricani, la Valea de Brazi mai exact, câteva terenuri agricole au fo[..]
|
|
Suma viciilor este constantă. Cel puţin aşa spune o vorbă românească. Unul dintre cele mai costisitoare vicii este şi dependenţa de jocurile de noroc. De această dependenţă greu scapi o dată ce a ajuns să-ţi placă, şi gândul câ[..]
|
|
Lipsa cadrelor medicale din sistemul de Sănătate nu este o noutate. Mai ales când vine vorba de provincie, pentru că medicii nu sunt interesaţi de aceste zone. În spitalele din Valea Jiului este nevoie dintotdeauna de cadre medicale.
Fiecare[..]
|
|
Veşti bune pentru cei care nu au apucat să depună la primărie cererea prin care solicită un ajutor de încălzire în această iarnă. Termenul limită stabilit iniţial pentru depunerea actelor a fost data de 13 noiembrie, însă de[..]
|
|
Reducerea dobânzilor la jumătate pentru creditele bancare, eliminarea comisioanelor mari practicate în prezent de către bănci, precum şi reducerea avansului la 5% pentru împrumuturile ipotecare sunt avantaje evidente pentru tinerii care [..]
|
|
Prezentam zilele trecute, în paginile ziarului nostru, o ştire prin care anunţam că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul la încălzire se prelungeşte. Aceste subvenţii de acordă persoanelor ale căror venituri nu dep[..]
|
|
Nu mai sunt bani. Criza prin care trece Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării îşi spune, încă o dată, cuvântul. În Valea Jiului, aproape toate investiţiile demarate cu bani de la minister au fost sistate din lipsă de fo[..]
|
|
Aproape 250 de pensionari care au mers la Geoagiu Băi pentru recuperare medicală nu pot beneficia de tratament, întrucât medicii de acolo au fost obligaţi să intre în cele patru zile de concediu fără plată.
Pensionarii revoltaţi au[..]
|
|
Toate cursurile de apă curgătoare din Valea Jiului sunt acum pline cu gunoaie. Pe malul Jiului cel puţin, pe unele porţiuni, sunt munţi de gunoaie de tot felul. Cele mai multe dintre aceste deşeuri au fost antrenate de debitele mari de apă din ultima v[..]
|
|
Conform informaţiilor furnizate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), traficul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 20 de tone este restricţionat, până la sf&[..]
|
|
DN 66 traversează Petroşaniul şi face legătura dintre Valea Jiului şi Defileul Jiului. Este intens circulat mai ales în zona Livezeni, pe unde trec zilnic zeci de mii de autovehicule, de la cele de transport de marfă şi pasageri până[..]
|
|
Pentru cei care au nevoie, a fost elaborat un nou program informatic de declarare a obligaţiilor şi de completare a formularului 100. Acest program, care se livrează gratuit, este absolut necesar având în vedere ultimele mod[..]
|
|
Deşi România a fost în situaţia de a nu mai primi fonduri prin programul SAPARD, se pare că autorităţile s-au străduit şi au reuşit să îmbuneze deciziile Comisiei Europene.
După cum se ştie, în urma m[..]
|
|
Acţiunea “Cărăuşul” continuă în Valea Jiului. Comisarii Gărzii Financiare, împreună cu lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere şi cu cei de la Poliţia Economică, au fost toată săptămâna trecută în stradă, unde[..]
|
|
Comisarii OPC hunedoreni au efectuat, în perioada 6-10 iulie 2009, una dintre cele mai mari acţiuni de control din ultima perioadă, verificând nici mai mult nici mai puţin decât un număr de 47 de agenţi economici din Cartierul Aeroport [..]
|
|
Dorel Șchiopu, consilier local vulcănean şi preşedinte al peremiştilor din localitate,
nu s-a aruncat la gâtul primarului din Vulcan, Gheorghe Ile, doar cu un subiect, cel relatat de noi în numărul de ieri. Nu, a avut mai multe de spus, pe [..]
|
|
De ceva vreme o parte din angajaţii societăţii Enel Energie S.A. sunt mai catolici decât Papa. Sau se doresc a fi, că tot vorbim de patroni italieni la această importantă firmă care ne aduce curentul electric în case.
Numeroase au fost exe[..]
|
|
â–º Liderii de sindicat din Vale au opinii diferite cu privire la ceea ce se petrece la CNH SA â–º Unii cred că aceste cazuri trebuie analizate cu maximă seriozitate, pentru a separa chiulangiii de cei ce au cu adevărat probleme de sănătate ca ur[..]
|
|
Programul guvernamental “Prima casă” începe să se capete interes şi printre tinerii locuitori ai Văii Jiului care nu deţin o locuinţă proprietate personală. Tot mai mulţi dintre aceştia au început să ia cu asalt băncile din[..]
|
|
Încă de săptămâna trecută inspectorii de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara s-au aflat în Valea Jiului pentru a verifica modul cum se comercializează produsele în centrele agro-com[..]
|
|
În timp ce majoritatea primăriilor din Valea Jiului au probleme cu plata burselor elevilor şi mai ales cu plăţile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, Primăria municipiului Petroşani nu are în momentul de faţă dec&a[..]
|
|
Două proiecte pe bani europeni din judeţul Hunedoara sunt vizate de un control riguros al guvernului din cauza că sunt proiecte extrem de importante şi pe bani foarte mulţi.
Cele două proiecte apar pe o listă guvernamentală de 60 de proiecte [..]
|
|
Aleea aceasta, prăpădită de nu se poate, pe care cei care stau în zonă o ştiu foarte bine se află în Vulcan. La nici patru sute de metri de mers pe jos de la "bulevardul cu piscine", cum l-am auzind spunând pe un glum[..]
|
|
Pornind de la declaraţia de luni, făcută într-o conferinţă de presă de ministrul Dan Nica, conform căreia Guvernul va şterge datorii de 1,1 milioane de lei unui număr de 35 de centrale electrotermice aflate în subordinea primăr[..]
|
|
Căldură mare, mon cher! Pragul de confort termic a fost cu mult depăşit în ultimele zile, asta chiar dacă meteorologii nu au prognozat cod portocaliu. În oraş însă, gradele înregistrate de termometru erau ieri cu multe peste [..]
|
|
Ne tot batem gura (şi pixurile) prin ziare şi semnalăm faptul că afacerile cu fier vechi din Valea Jiului sunt o mină de aur atât pentru “magneţi”, cât şi pentru centrele de fier vechi. Asta în detrimentul cetăţenilor,[..]
|
|