
VIDEO. În total dispreţ faţă de lege, deşi amenda poate ajunge la 20.000 de lei / Deşeurile sunt (încă) transportate cu rab(l)a neacoperită
Data publicarii:
05/14/2009
Autor:
Cătălin DOCEA
Aşa cum veţi putea observa şi dintr-o înregistrare video disponibilă alături de acest articol, respectarea legii rămâne facultativă. În week-end, rab(l)a înmatriculată HD 03 ZBY, neacoperită dar plină ochi cu deşeuri menajere, a traversat nestigherită municipiul Petroşani cu destinaţia Petrila. Acolo unde, între noi fie vorba, depozitarea deşeurilor nu mai este permisă de ceva vreme. O altă fentă cu legea, adică.
Vântul care bătea uşor a făcut ca, în zona Gerom, participanţii la trafic să aibă parte de o adevărată feerie a gunoaielor, rab(l)a lăsând în urmă un grotesc recital al pungilor şi pet-urilor care valsau spre asfalt.
Potrivit OUG 78/2000, transporatorii de deşeuri au, printre altele, obligaţia „să utilizeze numai mijloace de transport adecvate naturii deşeurilor transportate, care să nu permită împrăştierea deşeurilor”. Cele mai sus relatate constituie contravenţie, iar pedeapsa, conform L. 27/2007, este amenda de la 10.000 la 20.000 de lei. Propunem o sancţiune apropiată de maxim. Contactat telefonic, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a promis măsuri drastice şi urgente. Suntem pe recepţie.
Deseuri transportate in dispretul legii from ZVJ.ro on Vimeo.
În total dispret fata de lege, desi amenda poate ajunge la 20.000 de lei / Deseurile sunt (inca) transportate cu rab(l)a neacoperita
Publică un comentariu nou

