1929 – 2009. 80 de ani de la „masacrul” de la Lupeni (XVI). Greva în presa vremii

Cuvântul, Nr. 1549, Anul al V-lea,
Miercuri 14 August 1929

Unul, dr. Ştefan Rosvan - om cu vederi „conservatoare”, după cum o declară celălalt frate, comunistul, - este prefectul partidului naţional-ţărănesc din jud. Hunedoara, acela care a ordonat „focul” asupra bieţilor nenorociţi de la Lupeni - după ce, în noaptea aceleiaşi zile, luase parte la o petrecere.

Al doilea, comunist înfocat, dr. Eugen Rozvan, eroul zilelor de greva foamei şi frate mai mic al prefectului.

În fine, al treilea.

În apropierea pădurii din Debreţin, nobilităţile maghiare adunate în păr şi în mare ţinută, la o ridicătură, figura rece a guvernatorului Ungariei.

La un moment dat, un tânăr, lat în spete, cu faţa arsă de soare şi cu pieptul plin de decoraţii, se apleacă în genunchi, în faţa lui Horthy care îi spune solemn:

- În numele Dumnezeului ungurilor, te declar „viteaz”.

„Viteazul” era George Rozvan şi toţi trei sunt fraţi.  

 

Cuvântul, Nr. 1551, Anul al V-lea,
Vineri 16 August 1929

 

Consiliul de miniştri

 

Dezordinile de la Lupeni

Cum am anunţat la vreme pe ordinea de zi a consiliului figura chestiunea dezordinilor de la Lupeni.

Cum însă d. Ion Pop, inspector general administrativ, şi-a depus raportul de abia în cursul după amiezii de ieri în mâinile d-lui prim-ministru Iuliu Maniu, chestiunea a fost amânată pentru viitorul consiliu.

Între timp, dosarul va fi studiat de către d. preşedinte al Consiliului în persoană, care va supune apoi planului sancţiunile ce va socoti necesare.

Consiliul a rezolvat apoi lucrări curente şi a luat sfârşit la orele 6 d.a.

Viitorul consiliu se va întruni Vineri după amiaza la orele 4.

 

Cuvântul, Anul al V-lea,
Sâmbătă 17 August 1929

 

Îndemânări primejdioase

 

Pricinile nenorocirii de la Lupeni nu pot fi loca­lizate până la ultima precizie. Ancheta judiciară care s-a făcut acolo ar fi trebuit să-şi limiteze însărcinările la desprinderea cauzelor materiale imediate care au provocat măcelul. Ar fi fost mai eficace. Pentru că am fi aflat cel puţin ceva: cum s-a produs nenorocirea. Impresia generală e că în această tristă împrejurare lipseşte în adevăr curajul. Pentru că, altfel, cum se explică faptul că nimeni până acum nu s-a întrebat asupra ineficacităţii prezenţei armatei la Lupeni?

Este de fapt neîngăduit să credem că toată agitaţia, amorfă - dar cu atât mai primejdioasă, a minerilor a crescut şi s-a conturat în forme precise, sub chiar ochii armatei. Cea mai elementară considerare psihologică a împrejurărilor ne inter­zice o asemenea încheiere. Din care, însă trebuie să deducem că armata nu a fost din timp, faţă la creşterea turburării. Cercetarea de la Lupeni ar fi trebuit deci să stabilească: 1. când a sosit armata la locul turburării; 2. dacă a sosit târziu, când a fost chemată; 3. iar dacă a fost chemată din vreme, de ce a întârziat să sosească?

În loc de acestea şi altele asemenea chestiuni precise, explicaţiile se poartă ba în jurul conflictelor de muncă, ba în jurul agitaţiei politice care se poartă de atâta timp în Valea Jiului.

Nu o vom contesta; sunt în aceste chestiuni elemente care explică crearea atmosferei de încordare de la Lupeni. Dar dacă este vorba de urmărirea conflictului în originile lui, atunci fără îndoială că tot sinceritatea deplină şi curajoasă e cea mai bună şi mai rodnică metodă.

Conflict de muncă? Regim de exploatare? Se poate; asta e vina celorlalţi; adevărata cercetare trebuie să înceapă însă prin vina noastră. Căci numai o severitate exemplară cu noi înşine ne asigură prestigiul şi, deci, putinţa de a acţiona asupra sau împotriva celorlalţi.

Neînţelegerile de la Lupeni ar fi luat, fără îndoială, înfăţişarea unui conflict de muncă caracteristic, dacă faţă în faţă s-ar fi aflat, deoparte, societatea de exploatare, de alta lucrătorii preocupaţi de nemulţumiri strict profesionale. Nu a fost însă cazul. Căci de la o vreme lucrătorii au început să fie - indiferent de sinceritatea mişcării - comunişti. Iar comunismului nu a întârziat să i se opună sindicatul naţional.

Din acest moment însă, mişcarea a depăşit cadrul revendicărilor profesionale; prin intervenţia elementului politic. Că s-a ivit comunismul, vina e dincolo; că s-au ivit însă şi sindicatele naţionale, vina e dincoace. Să începem deci cu noi înşine.

Se pare că oamenii politici nu învaţă nimic din experienţa altora. Căci experienţa arată în chip în chip constant, că niciodată, în nici un loc, sindicatele galbene nu au însemnat un succes apreciabil. Ele pot să fie cel mult un instrument de sa­botare a mişcărilor muncitoreşti întreprinsă chiar cu muncitori. Dar prin ele înşile, asemenea sindicate nu înseamnă nimic, nu pot trăi singure. Organizaţii parazitare, create prin cumpărare de suflete, pe bază de avantaje personale, altele decât cele care ar rezulta din ameliorarea condiţiilor de muncă, ele nu-şi pot niciodată ascunde suficient de bine manevrele, şi sfârşesc, pe drept cuvânt, prin a deveni odioase lucrătorilor. Şi nu numai lucrătorilor, ci oricărui om de omenie.

Urmărind întotdeauna spargerea solidarităţii profesionale muncitoreşti sau în cazul cel mai bun, confiscarea simpatiei muncitorilor pentru cauze sau persoane în afară de cadrul în care se dezbat problemele specifice ale muncii, este na­tural ca ele să suscite indispoziţii, nemulţumiri şi să contribuie la încordarea atmosferei. Încordare care, evident, poate duce la o reacţiune chiar împotriva „galbenilor”; dar care poate duce şi în altă parte.

Nu este zis că, principal, sindicatele acestea galbene fac operă de agenţi provocatori; dar iarăşi nu este zis că, pentru a se menţine, ele nu sunt constrânse câte odată să facă operă de agenţi provocatori. Ne mişcăm pe un teren nesi­gur, ca în toate întreprinderile cu scopuri nedeclarate, şi pe acest teren toate eventualităţile sunt posibile.

O asemenea mişcare a existat la Lupeni. Oricât am vrea să o acoperim, nimic nu o poate disimula. Cine a conceput-o, cine a iniţiat-o, cine a gândit-o a greşit. Nu e vorba „să tragă consecinţele”. Ci să înveţe minte.

A ocoli realităţile în împrejurări aşa de grave poate să fie îndemânatic. Recomandabil însă nu e. Vrem să tragem învăţăminte din nenorocirea de la Lupeni? Să începem a ne controla pe noi înşine.

Şi pe urmă îi vom controla şi pe ceilalţi.

(I. Boldur-Voiteşti).

 

Cuvântul, Anul al V-lea, Nr. 1553,

Duminică 18 August 1929

Sancţiuni împotriva vinovaţilor de la Lupeni

Prefectul a fost suspendat

► Un delegat special al Preşedinţiei pentru Valea Jiului

 

Membrii guvernului s-au întrunit în consiliu ieri după amiază la orele 4 sub preşedinţia d-lui prim-ministru Iuliu Maniu

După examinarea amănunţită a rapoartelor primite de la departamentele competente şi de la comisiunea de anchetă, compusă din d-nii dr. Ion Pop, inspector general administrativ, A. Georgian, inspector general al muncii, şi general Teodorescu, delegat al ministerului de război, consiliul de miniştri a constatat că incidentele de la Lupeni au fost datorate unui complet de cauze:

Refuzul direcţiunii minelor Lupeni de a examina în mod obiectiv cererile Sindicatelor Muncitoreşti, ceea ce a provocat o atmosferă de nemulţumire favorabilă agitaţiunilor.

Declararea unei greve ilegale, care sub influenţa a diferiţi instigatori sau agenţi provocatori, greviştii au mers până la comiterea unor grave acte de sabotaj.

Fiind necesară continuarea anchetei, în scopul de a se preciza răspunderea individuală a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare, în interesul cercetărilor şi până la terminarea lor se suspendă: prefectul judeţului Hunedoara şi inspectorul muncii de la Arad.

Se pun în concediu: primul-procuror şi judecătorul de instrucţie de la tribunalul Deva.

Se pun la dispoziţia comandamentelor respective comandantul locţiitor al regimentului 4 grăniceri Deva şi comandantul regimentului 4 jandarmi Timişoara.

Consiliul a decis de asemenea trimiterea unui delegat special al Preşedinţiei consiliului de miniştri, pentru regiunea Văii Jiului, în scopul de a coordona măsurile diferitelor departamente în vederea soluţionării problemei muncitoreşti, industriale şi sociale din acea regiune.

Consiliul a rezolvat apoi lucrări coerente şi a luat sfârşit la orele 12 noaptea.

 

Guvernul şi tragedia de la Lupeni

Într-un consiliu de miniştri care a durat peste 7 ore fără întrerupere, timp în care s-au dezbătut pe baza raportului de anchetă şi tuturor informaţiilor complementare, evenimentele de la Lupeni, participând la discuţii vii şi contradictorii toţi miniştrii, s-a luat, în fine, o hotărâre: suspendarea tuturor autorităţilor care erau chemate să veghe­ze la evitarea nenorocirii şi au participat, într-o formă directă sau indirectă, la sângeroasa restabilire a ordinii. Măsura aceasta este în fond o jumătate de măsură căci deşi întinsă în suprafaţă - pentru că atinge toate autorităţile - nu e destul de satisfăcătoare prin caracterul suspensiv al sancţiunii.

Este adevărat că soluţiei la care s-a ajuns nu-i lipseşte un corectiv: noua anchetă menită să desprindă din complexul aparent de cauze şi din devălmăşia de responsabilităţi, cauza determinantă şi răspunderile individuale.

Datoria guvernului este să nu întârzie prea mult această anchetă decisivă, al cărei rost adânc trebuie să fie încă mai mult decât sancţionarea vinovaţilor, împiedicarea repetării unor asemenea nenorociri.

 

Cuvântul, Anul al V-lea, Nr. 1554,

Luni 19 August 1929

In memoriam

 

Pentru consiliul de miniştri care avea să stabilească… răspunderile măcelului de la Lupeni, dl. Iuliu Maniu a preschimbat palatul Cantacuzino într-o monumentală capelă arzândă. Niciodată cei douăzeci de supliciaţi ciuruiţi de gloanţe - în vremea când în fundul minelor îşi beau năduşeala îngroşată cu praf de cărbune, n-au visat o asemenea onoare!...

De la orele şapte seara sutele de sfeşnice electrice incendiau saloanele, fulgerările de lumini se frângeau în portierele de cristal şi pe largile placaje de porfir, care păreau pete de sânge închegat.

Privirile trecătorilor care începuseră să se adune la grilaje alergau de la cei doi lachei în livrea bois-de-rose cu zăbrance la mânecă, spre balcoanele unde întreaga Curte prezidenţială se profila în umbre chinezeşti pe lumina fulgurantă a încăperilor.

O femeie, înecându-şi un suspin în palma apăsată pe gură, exclamă, cu un gest spre mogâldeţele negre:

„ - Aceştia trebuie să fie jalnicii!” Şi răscolind cu ochii adâncurile de pară, încerca să descopere locul celor douăzeci de catafalcuri.

Limuzinele ministeriale – perdele trase, viteză de cortegiu funebru - stopează una câte una la scara de onoare. Câteva excelenţe trebuie urcate pe braţe. Circulă o adiere de eter şi de apă de Colonia. Apare dl. Vaida-Voevod şi cei doi lei de granit de la intrare privesc cu compătimire la acest leu de pluş.

Este gala de sânge a Democraţiei.

Dl. Iuliu Maniu a citat la tribunalul său Armata, Justiţia, Administraţia! Toate puterile constituite în stat, coloanele, bolţile, temeliile şi catapeteasma României Mari, tot ceea ce îi asigură existenţa, îi garantează prezentul şi îi pecetluieşte viito-rul, platoşele zilei de azi şi scuturile celei de mâine, au fost chemate să răspundă de fapta unor imbecili şi a unor bandiţi.

Nu s-a pomenit o strădanie atât de colosală pentru a se sugruma adevărul! Oamenii aceştia văd într-adevăr lucrurile în mare! Impostura s-a întins pe o rază de sute de kilometri de la locul sinistrului, a atins Făgăraşul, Deva, Aradul, Timişoara…

Ne mirăm cum n-au fost implicaţi şi prefectul de Caliacra şi inspectorul muncii de la Cernăuţi, comandantul regimentului din Bălţi şi ordonanţa plutonierului de jandarmi Zimnicea! Toată colectivitatea românească trebuia înglobată în măcel! Poate numai aşa se izbutea să se piarză urmele ucigaşilor!...

Dar în mizeria aceasta, iată un om curajos! A, acest prefect Rosvany merita un alt destin în fastele politicianismului românesc! În aceiaşi zi, în care în toată presa bucureşteană urma să apară dezbaterile consiliului de miniştri şi anunţarea sancţiunilor, d-sa adresează o scrisoare „Cuvântului” (Suntem tribuna respectată între toate la care şi inocenţii şi vinovaţii aleargă cu o egală încredere în justiţia noastră!)

Şi d-sa începe cu o frază redutabilă:

- „…DIN ORDIN SUPERIOR, încă a doua zi după numire, m-am deplasat în Valea Jiului, pentru a lua ÎN NUMELE GUVERNULUI contact direct cu muncitorimea.”

Şi urmează:

- „Aproape pretutindeni ni se cerea să înfiinţăm în Valea Jiului un sindicat muncitoresc NAŢIONAL-ŢĂRĂNESC”.

Dar fenomen bizar!...Deşi muncitorimea „mai pretutindeni” reclama cu ardoare favoarea de a figura printre partizanii d-lui Maniu, totuşi: 

- „…în scurt timp, în Februarie deja, a trebuit să observăm, că numai în comuna Vulcan peste 1.200 muncitori se şi înscriseseră în sindicatele unitare, împingând agitaţia comunistă în aşa fel că înşişi copiii de la şcoală se organizau deja în mici bande comuniste.

Era aceasta un pericol!

Muncitorimea, scârbită de conducerea păcătoasă a social democra-ţilor, se aruncă - în lipsa altor cadre profesionale muncitoreşti - în braţele şi mai nefaste ale comuniştilor.”

Ce a făcut atunci dl. prefect Rosvany? Prin intermediul unui ”funcţionar superior” se pune în contact cu Theodor Munteanu „secretarul muncitorilor din Lupeni, grupaţi în sindicatul social-democrat”.

Şi subliniind faptul ciudat că reprezentantul guvernului alege pentru scopurile sale tocmai pe un individ din „conducerea păcătoasă social-democrată”, ajungem la descrierea măcelului:

- „…un foc de revolver tras din partea greviştilor… o scurtă încăierare… un moment FATAL, un şir de focuri de armă NECOMANDAT DE NIMENI, doar de INSTINCTUL DE CONSERVARE al grănicerilor atacaţi şi loviţi… A FOST O FATALITATE… Acesta e adevărul!”

Iată!... De desfăşurarea materială a masacrului toată lumea e inocentă. Toţi participanţii locali se îmbulzesc la ligheanul cu apă al lui Pilat din Pont! Îşi trec unul altuia calupul de săpun şi prosopul şi-şi contemplă reciproc palmele imaculate!...

Şi au dreptate. Fiindcă au fost nişte instrumente pasive sau imbecile în slujba unor concepţiuni politice haotice. Nimic nu s-a petrecut ca lumea în această tragedie: nici provocaţiunea, nici represiunea. Totul a plutit într-o potenţialitate cenuşie, din care singura certitudine, care s-a precipitat la un moment dat, au fost cele două­zeci de cadavre.   

Pe deasupra confuziilor, neînţelegerilor, instinctelor, gloanţelor care au pornit singure, fatalităţilor, dincolo de „nu ştim cum” şi „nu ştim ce fel”, există un factor moral singur răspunzător, pe care dl. Maniu l-a subtilizat printr-o punere în scenă grandioasă, printr-o desfăşurare de pompe funerare şi prezidenţiale, care s-au prelungit timp de şapte ore - după care miniştrii au părăsit pala­tul ultimilor Bazilei care ardea în noapte ca un rug imens de sacrificiu, cu inimile răvăşite de aprehensiuni cumplite.

Chestiunea pentru noi rămâne mereu deschisă - fiindcă auzim cum se răsucesc în sicriele lor de scânduri de brad nedate la rindea, supliciaţii de la Lupeni. (Alexandru Kiriţescu)

 

Săptămâna

…Şi-a cântat cocoşul de trei ori - n-are decât să cânte cât i-o place! -, dl. Vaida tot nu se leapădă de dl. Rosvany, genialul autor al sindicatului Munteanu&Buciuman constituit pentru exploatarea mizeriei muncitorilor şi naivităţii guvernamentale pe Valea Jiului.

„Ce tot cere conştiinţa publică o satisfacţie grăbită? Ce tot se luptă dl. Răducanu să degajeze prea devreme o răspundere pe care nu o are?

Nu s-a adunat oare, Consiliul de miniştri cu o răbdare îngerească ce nu poate sfârşi decât cu descoperirea adevărului adevărat şi vinovatului adevărat ( căci altfel ar fi de disperat şi de înţelepciunea divină a răbdării!) - şi nu-l caută?...

Conştiinţa universală, - pentru a cărei satisfacţie instinctul colectiv ce nu greşeşte niciodată, al popoarelor, l-a desemnat pe vinovatul de totdeauna sub numele de ţap ispăşitor, - îşi va găsi curând liniştea. Ţapul ispăşitor îşi va face şi de astă dată datoria. Justiţia îl va ajuta, şi ce face justiţia, pro veritate habetur. Încă puţintică răbdare deci şi când vom vedea ţapul luând drumul ocnei, vom putea spune împreună cu dl. Rosvany, întocmai ca subtilul popă Agaric al lui Anatole France: 

- Dacă ( respectivul) nu e condamnat pentru că e vinovat, atunci e vinovat pentru că e condamnat!

… Şi numai cei fără respect de adevăr şi justiţie vor cădea în păcatul de a bănui de sofistică şi jesuitism acest adevăr care se va releva însă conştiinţelor alese.

x x x

Din nou reportajul politic a adus la actualitate lupta pentru şefie între d-nii Duca şi Vintilă Brătianu. De astă dată s-ar părăsi culisele tainice în care dl. Duca nu s-a simţit îndestul în larg. Dl. Duca, zice-se, va păşi în public, şi va lua în fruntea falangei sale de tineri liberali conducerea revoltaţilor împotriva gherontocraţiei înăbuşitoare. Evident, aşa, lupta pentru şefia partidului liberal depăşeşte îngustimea antipatică a unei rivalităţi personale şi intră călare pe un principiu atrăgător în cadrul larg al conflictelor politice quasi… doctrinare; tinereţea creatoare împotriva bătrâneţii anchilozate. Dacă tânărul liberal care a provocat-o n-ar fi însă dl. Argetoianu…

Căci e bănuit dl. Argetoianu de a fi adus în partidul liberal morbul care dă criză de şefie sub aparenţa suflului de tinereţe. Şi se recurge la exemple, care sunt cel mai simplu şi mai primejdios instrument de convingere.

N-a frânt dl. Argetoianu partidul poporului dintr-un conflict de şefie cu bătrânul general Averescu, şi a plecat apoi cu tinerii?

N-a favorizat dl. Argetoianu conflictul de şefie dintre d-nii Maniu şi Iorga în partidul naţional dinaintea fuziunii, sfârşit prin separarea celor doi?

Nu este dl. Argetoianu prietenul d-lui Duca şi-n conflict permanent cu dl. Vintilă Brătianu şi cu „boşorogii”, cum îi numeşte în pitorescu-i limbaj?

Este adevărat că lupta pentru şefie între doi corifei implică certa prezenţă a unui al treilea - care fără să fie şef vrea să conducă.

…Ceea ce i se cam potriveşte d-lui Argetoianu.

x x x

Sfârşit de vacanţă?...

S-a întors în ţară generalul Averescu -

şi-anunţă sosirea d-lui Vintilă Brătianu -, reîncepe „campania de răsturnare”.

…Continuă cuvintele să-şi piardă sensul: a face apel la mase = a pleca la băi; a reîncepe campania de răsturnare = a se întoarce de la băi şi-a scrie un articol de-o pagină de gazetă.

Aşa, cel puţin au începu d-nii Vintilă Brătianu şi general Averescu „campania de răsturnare” a guvernului Maniu - şi astfel a reînceput-o şeful „partidului poporului”. Dar, se anunţă că de astă dată e serios, că generalul Averescu „va lua comanda ofensivei”.

Limbajul militar a pus stăpânire pe politica românească de la generalul Averescu încoace şi vom mai citi sau auzi multă vreme că cutare şef de a decis „mobilizarea”, că cutare partid stă cu „arma la picior” , că partizanii cutărui şef de organizaţie aşteaptă să „sune goarna” şi aşa mai departe.

Numai că dl. comandant al ofensivei partidului poporului nu prea are ce comanda: „partidul” a ajuns o pârlită grupare iar „poporul” vreo câteva zeci de inşi, dacă sunt şi atâţia. Apoi în asemenea condiţiuni, să mă ierte dl. general, dar nu i-a mai rămas să comande decât cel mult… un şpriţ rece sau o pereche de ghete cu gumilastic, iar nu Naţia la cucerirea fericirii ei care se cheamă - m-aţi înţeles? - guvern Averescu!

x x x

La Sinaia şi Constanţa cele două localităţi binecuvântate de Dumnezeu şi înzestrate de dl. Mirto cu cagnote nu mai ajung trenurile să transporte victimele. Deşi pe frontispiciile cazinourilor stă scris pentru cine ştie să citească - „ lasciate ogni speranza voi che entrate”-, vilegiaturiştii se îmbulzesc şi la mesele ispitei se rostogolesc adevărate averi în fiecare seară.

Se face însă bietelor cazinouri o concurenţă neloială. Pe drumurile împănate de tâlhari,  vilegiaturiştii sunt despuiaţi mai rău decât la chemin de fer-ul democratic. (Aici au avantajul de-a rămâne cu hainele şi ghetele - măsură excelentă pe care legiuitorul a avut prudenţa s-o treacă în contractele de concesiune).

Să fie oare la mijloc vreun conflict, vreo rivalitate, vreo concurenţă între d-nii Mirto, autorul legii cazinourilor şi Ioaniţescu, autorul legii jandarmeriei şi a circulaţiei? Nu cred. În orice caz, de-astă dată marchează un punct bun dl. Mirto, căci poate spune d-lui Ioaniţescu dacă şi-ar cântări reciproc opera legislativă:

- Tot chemin de fer-ul este mai sigur… (Titu Devechi)

 

Vina liberalilor în tragedia de la Lupeni

► O declaraţie a deputatului socialist dr. Lucian

 

CLUJ, 16. Dl. dr. Lucian, deputat al partidului social-democrat, unul dintre membrii din comisia partidului, care, odată cu ancheta oficială, a întreprins o anchetă paralelă pentru a stabili cauzele şi autorii care au provocat sângerosul măcel de la Lupeni, într-o convorbire ce-am avut-o cu d-sa astăzi, ne-a declarat următoarele:

- În esenţă, cercetările întreprinse de noi asupra masacrului de la Lupeni ne-au dovedit încă odată că sunt cauze, atât de natură politică, cât şi economică.

Acţiunea prefectului Rosvan a fost nefastă, şi asupra acestui lucru, noi, în urma unei anchete anterioare, am atras atenţiunea guvernului.

Contra acestuia, vom cere cu toate stăruinţele, sancţiunile necesare.

Pricina adevărată însă, a crudei însângerări de pe Valea Jiului, este în special de natură econo­mică. Situaţia aceasta nu este de ieri, de astăzi, ci dăinuieşte de mult, din timpul guvernărilor trecute, care n-au dat cuvenita atenţie stărilor din această regiune.

Partidul liberal cu deosebire îşi are marea lui parte de vină.

Tratamentul neomenesc al muncitorilor şi salariile de mizerie au dus la deznodământul fatal de astăzi.

Toate cererile muncitorilor au rămas fără ecou, iar „Consumul” n-a exercitat decât o permanentă spoliaţiune asupra acestor nenorociţi.

Noi credem - încheie dl. dr. Lucian - că jertfa atâtor morţi va aduce cel puţin o schimbare în bine, de data aceasta.

 

O declaraţie a d-lui Răducanu

După consiliul de miniştri de Vineri, dl. I. Răducanu, ministrul muncii, întrebat de noi, s-a abţinut să ne facă declaraţii, mărginindu-se să spună despre şedinţa consiliului, următoarele:

- Hotărârea Consiliului de miniştri este expresia voinţă unanimă, pentru o riguroasă stabilire a răspunderii.

Am convingerea că opinia publică cinstită va fi satisfăcută.

Integritatea preşedintelui de consiliu, care se interesează personal de adaosul de anchetă, este chezăşie morală că vinovaţii îşi vor primi pedeapsa, dar mai mult decât atâta, că măsuri largi, urgente, vor fi înfăptuite prin delegatul preşedinţiei consiliului de miniştri în regiunea din Valea Jiului.

 

Cuvântul, Anul al V-lea Nr. 1555,

Marţi 20 August 1929

Socialiştii în faliment

 

Întâmplările din Valea Jiului aşează într-o jalnică postură pe socialiştii noştri. A fost nevoie de gluma unui confrate, care deja îl vedea pe dl. Flueraş ministru al muncii, pentru situaţia să se destindă - într-o izbucnire de râs - şi pentru ca socialiştii să scape, prin ridicol, de răspundere.

Care vor fi pricinile imediate ale nenorocirii de la Lupeni vom şti în curând. Ştim deja că la Deva e un procuror sau a fost cel puţin care, anunţat de creşterea fierberii la prânz, nu şi-a ostenit trupul înspre Lupeni decât către miezul nopţii. Că ofiţerul care comanda regimentul de grăniceri, încunoştinţat de gravitatea evenimentelor la 10 dimineaţa, la 1 şi la 3 d.a. a trimis trupa la exerciţii şi nu s-a îndurat să arunce înspre Lupeni decât 180 de oameni - şi aceştia abia la 12 jum. noaptea. Că, în sfârşit, comandantul regimentului de jandarmi din Timişoara, căruia i s-a ordonat să suspende concediile oamenilor din Valea Jiului încă de la 19 Iulie, a crezut că poate întârzia executarea ordinului. Şi aşa mai departe.

(Va urma)

 

Proiectul 1929 - 2009. 80 de ani de la “masacrul” de la Lupeni este sprijinit deocamdată de Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului şi Primăria Lupeni.