„Tehnici” de sinucidere / Cum se sinucid oamenii Văii

„Tehnici” de sinucidere / Cum se sinucid oamenii Văii

Data publicarii: 
05/26/2009
Autor: 
Alina Pipan

De câteva luni, cazurile de depresie înregistrate de medicii specia­lişti din Vale sunt în creştere. Tentativele de suicid ascund, în primul rând, frustrări de ordin sentimental sau financiar. Aceste două neajunsuri sunt potenţate de instabilitatea economico-financiară, care scade nivelul de trai şi plusează în favoarea depresiei. Acum două săptămâni, un bărbat de 43 de ani, exasperat de lipsurile materiale şi de faptul că de luni bune nu reuşise să găsească ceva de lucru, a vrut să se spânzure public. Şi-a luat o sfoară şi a făcut un ştreang. A ieşit, apoi, în staţia de autobuz din intersecţia care face legătura dintre Livezeni şi drumul spre Vulcan, şi a ameninţat că-şi ia viaţa. Actul bărbatului, considerat mai mult o mascaradă, nu a fost dus la bun sfârşit deoarece acesta a fost preluat de un echipaj al ambulanţei. Săptămâna trecută un bărbat de 47 de ani din Petrila, de pe strada Tudor Vladimirescu, şi-a pus ştreangul de gât din cauza nereuşitei matrimoniale. Gestul lui irevocabil indică o stare de depresie în care bărbatul a căzut pradă şi care, în final, i-a decis sfârşitul.  Conform statisticilor, majoritatea sinucigaşilor o reprezintă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani. De cele mai multe ori, aceştia sunt celibatari, văduvi sau divorţaţi. De asemenea, din numărul total al sinucigaşilor, cei mai mulţi au probleme financiare. Ştreangul este metoda cea mai folosită pentru finalizarea acestui gest disperat. Arma de foc este cea de-a doua metodă de sinucidere. Femeile preferă să se otrăvească. Este interesant de ştiut că 20 la sută din populaţia ţării suferă de diferite afecţiuni psihice, cele mai frecvente stări întâlnite fiind cele de depresie şi de anxietate. Cu toate acestea, sunt cazuri în care, după ce trec de  experienţa tentativei de suicid, aceşti subiecţi găsesc puterea de a se mobiliza. Luna trecută, menţio­nam în ziarul nostru tentativa nereuşită de suicid a unei femei din Lupeni. Aceasta s-a aruncat în faţa trenului, care i-a tăiat  ambele picioare din zona coapsei. Cu toate că au încercat, medicii  Spitalului de Urgenţă Petroşani nu i-au putut salva picioarele. Perioada de recuperare a fost foarte dificilă. Totuşi, femeia a cooperat şi acum este în viaţă. Mutilată dar, aşa cum povestesc şi cadrele medicale, cu interes faţă de viitor. Cu toate că vizitele personale din partea rudelor sunt aproape inexistente, femeia simte că are pentru ce să trăiască şi nu a dat până acum niciun semn că ar vrea să încerce o nouă tentativă de suicid.

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare