Despre eroii, răniţii şi martirii Revoluţiei Române, domiciliaţi atunci în Valea Jiului, unii dintre ei mutaţi astăzi în străinătate, alţii rămaşi în Vale şi doi dintre ei trimişi definitiv de gloanţe în Împărăţia Cerurilor

20 de ani au trecut de când mii de oameni au murit sau au fost mutilaţi pe viaţă pentru o cauză nobilă numită pe atunci „libertate”, termen ce, apoi, a fost înţeles greşit de unii dintre semenii noştri.

În prezent, mulţi dintre foştii revoluţionari din Valea Jiului sunt împrăştiaţi prin toate colţurile lumii, găsind, culmea, pe meleaguri străine libertatea şi democraţia pentru care au luptat în România. Aceasta, în timp ce foştii comunişti – care-i închinau zilnic ode tovarăşului Ceauşescu şi atotştiutoarei sale soţii – se numără printre avuţii ţării, ocupând, la fel ca în trecut, funcţii importante. Diferenţa este că acum ei sunt zbiri peste foştii revoluţionari, care i-au eliberat de sub jugul comunist...

Nume de revoluţionari, din păcate, uitate...

Numai familiile revoluţionarilor îşi mai aduc aminte de nume precum Marius Stoica, Mihai Daraban, Vasile Păunescu, Sorin Inel, Gheorghe Prioteasa, Constantin Olăroiu şi Marius Grigore – supranumiţi „Cei şapte care au speriat Vestul”. La fel de puţină lume îşi mai aduce aminte de nume precum Dorin Ioan Sângeorzan din Uricani, rănit la Revoluţie, sau de Ioan Tolea, din Vulcan.

Şurin – un revoluţionar grav rănit 

Acesta din urmă a fost împuşcat în coloană, în timp ce transporta la Bucureşti medicamente de la Spitalul Orăşenesc Lupeni şi Unitatea Militară Lupeni, fiind condamnat o viaţă întreagă să stea într-un scaun cu rotile...

„Prietenii îi spuneau Şurin. Era un băiat căruia îi plăceau foarte mult alpinismul şi speologia, iar Revoluţia i-a furat acest vis pentru totdeauna. Nu este uşor să afli că libertatea unora este cea care ţi-a răpit ţie libertatea de a te mişca, de a te bucura de frumuseţile nevăzute ale României. Acum este în Germania, ţintuit într-un scaun cu rotile şi este ajutat, ca o ironie a sorţii, de statul german, nu de cel pentru care a luptat. Nu înseamnă asta oare că statul român este cel care-şi scuipă râzând eroii?”, ne-a declarat un apropiat al lui Ioan Tolea.

Nicuşor Gociu – martir al Revoluţiei

Sau, cine îşi mai aminteşte de Nicuşor Gociu, mecanic de întreţinere la Preparaţia Lupeni, care a fost declarat erou martir din Lupeni? Cine, în afară de familia lui, mai ţine minte că acesta a fost ucis în data de 22 decembrie 1989 în Bucureşti, în faţa Academiei Militare? În afară de faptul că apare pe lista morţilor într-o carte despre revoluţionarii din judeţul Hunedoara, doar cei care l-au cunoscut îi mai rostesc numele cu respect din când în când...

Tibi Jeno Lukacs – alt lupenean martir 

Un alt erou martir al Revoluţiei este Tibi Jeno Lukacs, din Lupeni, care, la numai 18 ani, a murit împuşcat pe 22 decembrie, în faţa Televiziunii, lăsând în urmă părinţii îndureraţi şi iluzia unei libertăţi dobândite de români printr-o lovitură de stat dată de eşalonul II al lui Ceauşescu, care ocupau, la fel ca azi, funcţii importante în stat.

“Am vrut să incendiem sediul Poliţiei Uricani”

Ziarul Văii Jiului a stat de vorbă cu doi dintre foştii revoluţionari, care au făcut parte din singurul grup care a demarat o amplă mişcare anticomunistă. 

„Am vrut să incendiem sediul Poliţiei Uricani în semn de protest. Ţin minte că era miercuri seara, în jur de doisprezece fără un sfert, atunci când se făcea schimbul de intrare în şut la mină. Marius Grigore trebuia să incendieze tot ambalajul de la magazinul general, pentru ca miliţienii să se concentreze în acea zonă. Asta arată că noi nu am vrut să fie victime, deoarece cei care lucrau în sistem erau oameni de la noi din zonă, care urmau nişte ordine. După focul de la magazinul general, voiam să incendiem cu cocktailuri Molotov sediile Miliţiei şi al PCR, care se aflau în aceeaşi clădire”, povesteşte Marius Stoica, zis Pedro.

“M-au legat de balustrada scării, au scos pistolul şi îmi tot repetau, înjurându-mă, să le spun ce s-a întâmplat.”

Pentru isprăvile lor, cei şapte tineri din Uricani erau să plătească cu viaţa. Au fost prinşi de securişti şi de miliţieni şi au fost supuşi, ore în şir, la tratamente greu de îndurat pentru orice om.

Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, ameninţaţi cu pistolul şi se pregătise chiar şi execuţia lor în stil mafiot. Toate acestea pentru că tinereţea lor le-a dictat că trebuie să-şi recapete libertatea cu orice preţ.

“M-au dezlegat, m-au aruncat pe scări în jos, m-au împachetat în covor şi m-au bătut”

„Primul lucru pe care l-au făcut când m-au prins, a fost să-mi dea un şut în testicule. După aceea m-au dus la Miliţie, m-au legat de balustrada scării, au scos pistolul şi îmi tot repetau, înjurându-mă, să le spun ce s-a întâmplat. După aceea m-au dezlegat, m-au aruncat pe scări în jos, m-au împachetat în covor şi m-au bătut, ca să nu lase urme. Mai voiau ca, în drum spre Bârcea, într-o zonă puţin umblată, să ne însceneze o fugă de sub escortă, ca să ne poată lichida. Au avut de gând să se joace cu noi de-a vănătorul şi vânatul”, îşi aminteşte Marius Grigore, singurul revoluţionar din cei şapte care a rămas în Valea Jiului.

Totodată, foştii miliţieni, care poate mai sunt şi astăzi în sistem, nu şi-au cerut scuze nici astăzi pentru că au vrut să omoare şapte tineri.

După ce a fost supus unui tratament inuman, i s-a spus: Domnule Stoica, eşti liber, că a căzut Ceauşescu!

“După tratamentul oribil şi inuman la care am fost supus, după ce mi-au pus pistolul la tâmplă de nenumărate ori şi apăsau pe trăgaci în gol pentru a simula o execuţie, după ce am fost ţinut pe betonul rece fără bocanci, bătut la pielea goală, legat în cătuşe de mi-au rupt clavicula şi tricepsul, după ce mi-au dat cu bastonul după cap până mi-am pierdut cunoştinţa şi m-au desfigurat, au venit la mine şi mi-au spus Domnule Stoica, eşti liber, că a căzut Ceauşescu”, fără ca măcar să îşi ceară scuze sau să spună că le pare rău. Nici acum, după 20 de ani, nu şi-au cerut scuze şi nu au înţeles planul nostru, care nu viza să facem victime în rândul lor”, declară Pedro, care de ani buni se află în Anglia.

“Libertatea nu a fost înţeleasă greşit de români, ci de comuniştii rămaşi în structurile de guvernare…”

Totuşi, cei doi foşti revoluţionari spun că, dacă ar fi din nou tineri, ar face la fel, ar lupta pentru idealul lor. Vinovaţi pentru situaţia actuală a României nu sunt cei care au luptat pentru libertate, ci politicienii care au luptat să conducă în stil sovietic ţara în continuare, creând iluzii ale democraţiei şi libertăţii.

“1989 a redat libertatea românilor, a adus şansa pentru o viaţă reală a întregii naţiuni. Cei 1.104 eroi, 3.352 de răniţi şi cei care au rămas totuşi în viaţă după ce au făcut cunoştinţă cu un regim brutal – reţinuţii din acea perioadă, deţinuţii politici şi participanţii direcţi – oamenii aceia au în ei setea şi mândria de a fi liberi… Libertatea nu a fost înţeleasă greşit de poporul român, ci comuniştii care au rămas în structurile guvernării au dus o luptă continuă de destabilizare şi conducere în stilul rusesc pe care l-au învăţat. Practic, au îngenuncheat şi spulberat speranţele şi sacrificiile din 1989 şi de dinainte. Sunt deţinuţi politici care au visat la aceste momente toată viaţa lor şi au fost dezamăgiţi total. Unii au trecut din lumea celor vii cu speranţa că va veni o zi când se va sfârşi cu sistemul comunist mediocru şi apus. După 20 de ani e greu să mă pronunţ… cu acest virus comunist sunt mulţi infectaţi, chiar dacă au 25-30 de ani”, spune Pedro.

“The best cop is an assholle”

El este de părere că partea comunistă este cel mai intens vizibilă la unii dintre actualii poliţişti, chiar dacă aceştia sunt tineri.

“Poliţia română… Azi încă putem să vedem sau să simţim abuzurile… şi cât de inumani sunt unii miliţieni (nu generalizez). Sunt lipsiţi de respect, deşi sunt plătiţi din banii publici să protejeze fizic şi moral interesele cetăţeanului. Se cred Robocops? Nu sunt (…) comportamentul lor lasă de dorit. Un bun prieten îmi spunea mereu că The best cop is an assholle. Este posibil să aibă dreptate. În Guvern se poate observa aceeaşi  teapă de oameni, care frânează permanent poporul român de a face progrese reale şi la timp. Dar avem speranţe că în următorii ani aceşti comunişti care sunt sub acoperire să dispară pentru totdeauna şi să rămână doar un vis urât. Un alt exemplu negativ este bariera pe care o avem de-a avea acces la dosarul din 1989. Cu toate că acum faptele celor care ne-au torturat în acea vreme s-au prescris, nu îl putem avea, iar motivele sunt diverse, dar niciunul palpabil”, mai spune fostul revoluţionar.

Totuşi, bărbatul susţine că problemele prin care au trecut au avut un final fericit, fiindcă azi îşi poate creşte copiii “aşa cum e normal, din fericire pe alte tărâmuri. Şi nu am speranţe că voi reveni să locuiesc permanent în locurile unde am crescut”.

Revoluţionarii, trecuţi în istoria lui “niciunde”…

Marius Grigore, în schimb, susţine că revoluţionarii, pentru ceilalţi, sunt clasaţi la capitolul “niciunde”.

“Oricum ar fi de aici înainte – mă refer la starea naţiunii – , noi tot acolo vom fi clasaţi în istorie: niciunde (poate doar în cărţile lui Firczak, care, de altfel, e un istoric de profesie). Dacă aş putea să mă întorc în trecut, cu siguranţă aş putea să mai îndur acele cumplite, dacă vrei, torturi şi umilinţe la care am fost supuşi noi toţi, cei şapte feciori, pentru curajul sau nebunia sufletească pe care am avut-o în acele zile. Aş face-o din nou fără nicio umbră de regret sau îndoială, pentru aceeaşi cauză în care credeam atunci, libertatea sau cum ne plăcea mie şi lui Pedro să spunem în unele scrisori mai ales, To be FREE! Dar preţul plătit de români, în general, şi de cei ucişi, în special, în Revoluţie, a fost unul prea mare, pentru ce a urmat şi pentru ce este în ziua de azi în România”, este de părere Marius Grigore.

O Românie a avantajelor, dezavantajelor şi a îmbuibaţilor

Fostul revoluţionar ne-a povestit şi despre avantajele şi dezavantajele luptelor purtate de români în acea perioadă sumbră din istoria noastră.

“Avantajele majore şi cele mai de preţ până la urmă sunt acelea că românii sunt liberi şi nu mai sunt constrânşi de sistem să facă anumite lucruri. Sunt liberi să iasă oricând şi oriunde – cu condiţia să fie primiţi. Au libertatea de a se exprima fără teamă (deşi de multe ori cineva trage cu urechea la convorbirile noastre telefonice). Dezavantajele sunt legate direct, cred eu, de proasta înţelegere a libertăţii. Unii români au înţeles greşit, poate uneori voit, libertatea pe care o aveau, dar nu pentru că cei care sunt azi îmbuibaţii societăţii ar fi neapărat aceia. Cei îmbuibaţi nu sunt neapărat foşti comunişti, mai sunt printre ei şi turnători, dar sunt şi oameni cărora le-a mers capul şi au dezvoltat o afacere (poate ilegală la început). Au fost şi sunt şi acum mari şmecheraşi, care din golani au ajuns mari patroni, care acum îi sfidează şi îi tratează cu dispreţ pe cei cărora ar trebui să le mulţumească, pe revoluţi onari pentru conturile pline pe care le au şi pentru

libertatea de care beneficiază în ziua de azi. Dacă cei din Timişoara şi din toată ţara (inclusiv Uricani) nu ar fi fost, acum probabil unii dintre acei îmbuibaţi ai societăţii ar fi înfundat puşcăriile!”, explică bărbatul.

El a mai precizat că speră ca într-un viitor mai mult sau mai îndepărtat, nepoţii săi să se poată bucura de o ţară civilizată, în care să domnească bunul-simţ şi libertatea.