Despre marele dizident Vasile Paraschiv sau / Strigăt (în pustiu) pentru adevăr şi libertate

Am primit, la sfârşitul anului trecut, un colet venit de la un om emblematic pentru istoria recentă a României. Numele lui e Vasile Paraschiv iar cartea pe care mi-a trimis-o se intitulează Strigăt pentru adevăr şi libertate (Scrisori adresate poporului român pentru trezirea şi redeşteptarea neamului). Volumul a apărut în Banat, cu sprijinul exclusiv al ziarului Timişoara.  Vasile  Paraschiv este considerat, în mod unanim, unul din marii dezidenţi din Europa de Est. Azi, eroul de ieri are 80 de ani şi este un om la fel de intransingent ca în anii tinereţii. El a fost un erou într-o vreme în care, aşa cum remarcă Petru Vasile Tomoiagă într-un text intitulat în loc de postfaţă, ţara era plină doar de eroi ai muncii socialiste. Tomoiagă a văzut în prietenul său, Vasile Paraschiv, un român aflat sub vremi, dar care a fost mai puternic decât ultimii patru preşedinţi ai României. Pentru domnia sa, cei patru „escu” sunt patru comunişti sau demni urmaşi ai acestora. Pe coperta a patra a cărţii sale sunt reproduse două texte. Unul în care Vasile Paraschiv face un portret, în tuşe apăsate, al comunistului iar al doilea text îl are ca autor pe Petru Vasile Tomoiagă:  „Pe Ceauşescu -  l-a înfrânt sfidându-l şi prin faptul că nu a părăsit România aşa cum acesta o dorea, pe Ion Iliescu l-a dezbrăcat sistematic de minciuna în care s-a ascuns demascându-i sorgintea de comunist înrăit, iar lui Emil Constantinescu i-a criticat vehement slăbiciunile, iar pe Traian Băsescu l-a umilit refuzându-i onorurile: nu pot primi Steaua României, domnule preşedinte, din mâinile unui fost comunist, pentru că ar fi o onoare ciuntită... a precizat Vasile Paraschiv”. Caracterizarea particulară a dizidentului român este valabilă pentru orice epocă şi pentru orice vremuri. El este o fiinţă idealistă care crede în adevăruri absolute şi are structura fragilă eroilor lui Camil Petrescu care cred, cu putere, în dreptatea socială. Pentru ei, a se face justiţie chiar dacă ar fi să piară lumea nu e o vorbă în vânt.  Ei nu pot abdica, niciodată, de la principiile lor înalte şi intră în contradicţie permanentă cu spiritele pragmatice şi cameleonice care se descurcă foarte bine în folos propriu. Ca să risc o altă comparaţie literară, Vasile Paraschiv este asemeni peşcăruşului din poezia lui Baudelaire. Când, rănit, el merge caraghios pe puntea vasului, printre marinari, lumea uită vremea când albatrosul a zburat, maiestuos, deasupra capetelor noastre. L-am cunoscut pe Vasile Paraschiv, anul trecut, la Bucureşti într-o seară ploioasă a unei toamne târzii. Împreună cu Marian Boboc, am lansat, la invitaţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România una din cărţile noastre despre Lupeni 77. Unul dintre distinşii noştri invitaţi a fost dizidentul Vasile Paraschiv. A vrut să ne cumpere cartea din pensia sa simbolică. L-am refuzat şi i-am oferit, gratuit, toate  cărţile noastre despre greva de la Lupeni. Cum am fi putut să-i vindem unui dizident-simbol cărţile despre prima mişcare anticomunistă din România? În 1971, ploieşteanul Vasile Paraschiv a fost primul care a militat pentru sindicatele libere din România şi, în 1977, s-a alăturat mişcării iniţiate de scriitorul Paul Goma. Vasile Paraschiv e prezent, astăzi, în cărţile de istorie ale românilor. I-a schimbat această onoare  existenţa? Să fim serioşi: ne aflăm, doamnelor şi domnilor, în România eternă!