
Faliment şi tragedie / SC Apa Serv se află la mâna fiscului
Data publicarii:
02/09/2010
Autor:
Corneliu BRAN
Chestiuni arhicunoscute. Conducerea S.C. Apa Serv Valea Jiului a organizat ieri după-amiază o conferinţă de presă. A fost, practic, prima conferinţă de presă organizată de noul directorul general Ionică.
În loc de planuri de redresare, ziariştii au aflat date şi informaţii generale arhicunoscute: scadenţe de plată, insolvabilitate, sechestru, criză, datorii ale societăţilor de termoficare spre Apa Serv, datorii ale Apa Serv spre Finanţele Publice etc.
De altfel, astăzi, se va lua o decizie „importantă” de către AGA, un eveniment care, din câte am înţeles, se va desfăşura cu uşile închise.
Datorii de 18 milioane de lei la fisc. Ceea ce în ziarul nostru s-a mai anunţat, directorul general Cristian Ionică a reamintit presei că începând cu data de 10 februarie 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a dispus procedura de insolvenţă, pentru o datorie de 18 milioane de lei, din care 9 milioane sunt doar penalizările.
Cristian Ionică a susţinut că de această situaţie creată au fost anunţate toate forurile de conducere pe linie directă, AGA, Consiliul de Administraţie, A.D.I. şi Consiliul Judeţean Hunedoara, urmând ca în şedinţa AGA să se ia o decizie în acest sens.
Dacă procedura de insolvenţă va merge până la capăt, atunci va fi pus în pericol şi programul realizat în comun cu Banca Mondială, prin care s-ar putea pierde cele 200 de milioane de euro, bani necesari reabilitării şi extinderii reţelelor de apă şi canalizare în Valea
Jiului, din care 40 de milioane de euro ar urma să intre în Valea Jiului în prima tranşă, chiar începând cu acest an.
„Sperăm să nu se ajungă aici şi să se găsească soluţii clare în acest sens. Nu noi, cei de la Apa Serv, suntem singurii vinovaţi de această stare de lucruri. Vorbiţi în presă de managementul defectuos, dar nu trebuie acuzaţi doar foştii directori de la Apa Serv sau R.A.A.V.J., este vorba şi de societăţile de termoficare care sunt în subordinea primăriilor şi de alţi foarte mulţi factori economici şi sociali care au dus la această situaţie delicată”, a declarat Cristian Ionică.
Acesta a mai susţinut că: „Debitele de-acum, la finanţe, sunt de 9 milioane, fără penalizări, iar de la societăţile de termoficare avem de încasat 10 milioane de lei. Deci, vă daţi seama ce ar însemna să ne primim aceşti bani?! Sigur n-am mai fi în situaţia asta…”.
Apă - 24 de ore din 24. Directorul general a încercat să inspire ziariştilor şi un aer optimist, menţionând că datoria dumnealui este să asigure furnizarea apei 24 de ore din 24: „Nimeni nu ştie că duminică am stat aici, toată conducerea, până la orele 19:00… Sau că unii dintre noi se culcă dimineaţa la 4:00, când sunt probleme, cum au fost azi noapte. Noi, ca operatori unici, după cum aţi observat de-a lungul timpului, facem totul ca populaţia să nu sufere, deci să asigurăm apă potabilă 24 de ore din 24. Lucrăm la acest aspect şi pe viitor într-o echipă, iar acest obiectiv îl avem în vedere în permanenţă”.
Apa Serv - o secţie a SC Apa Prod Deva? Ziariştii l-au întrebat pe directorul general dacă Apa Serv va trece sau nu în subordinea societăţii de apă devene, SC Apa Prod SA. Cristian
Ionică a evitat cu destulă inteligenţă aceste întrebări, învârtindu-se cam după cireş şi la întrebările referitoare la cele 200 de milioane de euro de la Banca Mondială, care ar fi de fapt adevărata miză pentru unii de pe la Deva.
În cele din urmă, atât Cristian Ionică cât şi alţi reprezentanţi din conducerea societăţii, prezenţi la întâlnire, au dat de înţeles că banii respectivi NU pot fi trecuţi de la o societate la alta. În schimb, pot fi pierduţi definitiv, dacă nu se scapă de această insolvenţă: „Nu se poate ca pe respectivul program banii să-i primească o altă societate, respectiv SC Apa Prod SA. Deva. Banii vin strict pe programul care va fi implementat în Valea Jiului, pentru SC Apa Serv Valea Jiului SA. Ori îi primim noi şi începe derularea programului, în etapele stabilite, ori îi pierdem definitiv, ceea ce noi sperăm să nu se întâmple”.


.jpg)


de cand este presedinte al consiliului judetean acest infractor , informator si mason MOLOT a distrus : regia drumurilor judetene , apaterm , acum apa serv . vedeti ce a insemnat un vot dat in necunostinta de cauza unui infractor ? falimentul judetului
bai tarane,nu ai curajul sa-ti dai numele adevarat,daca vrei apa moca,dute la jiu ca ai cat vrei,ca asa te-au invatat alti tarani in campania electorala.
Parerea mea este ca se doreste de catre cei de la Deva (barosani)sa se uneasca ca sa poata pune mana pe bani,datoriile au fost sterse odata (2006) cine lea facut (director) sa plateasca sau sa intre in puscarie,imprumutati bani ca sa scumpiti la nesfarsit apa.