
Nu-i poveste pescărească / Pofta de saramură te duce la poliţie
Data publicarii:
03/11/2010
Autor:
Mihaela PETROŞAN
Deşi încă nu s-a dat dezlegarea la peşte şi Postul Mare e în toi, unii hunedoreni, mai flămânzi probabil, folosesc orice metodă pentru a face rost de ceva marfă pentru saramură sau plachie.
Aşa a făcut şi Emil R., de 27 de ani, din Deva, care, pentru a face o captură serioasă, n-a mai mers la pescuit cu undiţa, ci cu plasa. Ghinionul tânărului devean a fost acela de a fi depistat de o patrulă de siguranţă publică, în timp ce se afla la pescuit pe o baltă din apropierea satului Săuleşti folosind o barcă pneumatică şi plasă monofilament, interzisă de lege atât la deţinere cât şi la folosire.
Uneltele neautorizate de pescuit şi peştii au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor efectuate de către poliţiştii din Simeria, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere şi utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament.
Publică un comentariu nou


