22.10.2011,  16:25:24 | 0 comentarii | 1198 vizualizari
gheorghetruta. blogspot. com / Niciodată toamna... sau Viaţa la perfectul (nu prea) simplu
de Gheorghe TRUŢĂ

 

Niciodată toamna nu fu mai urâtă.  Deşi, ca de obicei, Dumnezeu fu ironic: „Vezi, Eu am făcut o Lume frumoasă şi ai putea să te bucuri de ea, cu condiţia să dovedeşti că ai raţiune. Adică, să-ţi alegi, la soroc, conducători cât de cât întregi la minte (Permite-mi să intervin: Dar de unde, Dumnezeule, să-i găsească, atunci când, de secole, conducătorii noştri sunt „setaţi” pe furat?!), să le ridici steagul alb şi să le tragi chiar câte un picior undeva, dacă o iau pe arătură...”.
 
 
Gheorghe Truta
 
Inutil să mai spun că bietul român nu făcu nimic din toate astea. Rămase să se bălăcească în sărăcie, ignoranţă şi mediocritate uitându-se cu jind la poşetele coanei Lenţi, la ifosele de primadonă ale Marinelului şi, din când în când, silabisind din cartea şchioapă a unei oarecare blonde Vass, intitulată cinic „Politica, scumpă doamnă”. Cam scumpă cartea faţă de conţinut. Ca şi aşa-zisa „reformă”. Dar suntem cu toţii intelectuali, nu-i aşa?! Chiar „cadre” universitare...
Însă, cea mai urâtă toamnă fu pentru Învăţământul românesc. Cu un an în urmă, Marinelul hotărî: elevii sunt mediocri, prin urmare dascălii sunt leneşi şi chiar tâmpiţi! Asta în Matematică se numeşte axiomă: adică un adevăr care nu mai trebuie dovedit. Şi cine să-l mai dovedească în plină dictatură?! Poruncă: să fie  furate salariile. Cu mai bine de jumătate! 
Zis şi făcut. Urmă partea a doua a demonstraţiei: Bacalaureatul. Unde se dovedi că Marinelul avusese dreptate: elevii şi profesorii erau nu doar tâmpiţi, ci şi hoţi! 
Toamna aduse Testele iniţiale. Magistrală descoperire: să afli ceea ce ştiai! Fu iniţiată o brambureală formalist-scriptologică pentru care rămaseră invidioşi şi ideologii socialismului multilateral dezvoltat, ăia care mai trăiau. Şi mai trăiau, pentru că o parte din ei erau tot la butoanele „reformei”! Timp de o lună şi mai bine, materia fu îngheţată cu recapitulări hei-rupiste, fură chinuiţi laolaltă elevi şi profesori, milioane de situaţii, tabele şi tabelaşe zburară spre centrele de judeţ, dar şi spre Unicul-Centru. De ce?! Nimeni nu pare a avea curajul să răspundă, deşi toată lumea ştie. Inclusiv sindicatele, care tac şi ele! În faza a doua a „reformei din reformă”, activiştii învăţământului judeţean şi central fură răspândiţi în teritoriu pentru a „concretiza măsurile”...
Metoda nu e nouă: cu ani în urmă, care speram a fi uitaţi, vestita Bărbuleasca teroriza cancelariile cu vizite dese „pe teren”, într-un judeţ care 
n-avea altă vină decât că 
fusese ieslea altui Preaînţelept. Celebra soră implementa şi dumneaei un soi de reformă a Învăţământului. Târgoviştea însă nu era departe...
Nicio toamnă nu fu mai urâtă pentru Învăţământul românesc. Pentru Sufletul românesc.
Însă, o veste proastă: vine iarna. Avantajul e că, iarna, păduchii mai îngheaţă. Dar îngheaţă şi respiraţia...
Cum va mai respira bietul român în Primăvară?!
Dacă Primăvara va mai veni vreodată în ţara lui Mihai Viteazul. Ai cărui urmaşi sunt peste măsură de viteji!  E doar ştiut: grumazul românului se îndoaie uşor şi pentru multă vreme. 
Totuşi, să nu jucăm Tragedie în Comedia românească. O voce spune: „Lasă, vine Crăciunul, Îl sărbătorim pe Domnul... şi cu ocazia asta tăiem şi un purcel".
Viaţa pare frumoasă la nord de Dunăre!
Dar.. e Viaţă?!

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a omagiat „Anul Brâncoveanu“ printr-un spectacol-lectu[..]
14.12.2014, 19:42   |    0 comentarii

Oricât a fost de insolit, după unii neavenit, după alţii periculos, după javre chiar nesuferit, gestul tânărului lo[..]

29.03.2012, 23:22   |    9 comentarii

Când mă întorc de la Bălţi, văd că zicala cu pisica e valabilă: în lipsa mea, în coada articolului din[..]

08.03.2012, 22:31   |    7 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter