29.10.2011,  15:35:55 | 1 comentariu | 846 vizualizari
Ionel Glăvan, un bărbat internat în Spitalul Municipal Lupeni, o acuză pe una dintre asistentele care lucrează în secţia Interne de malpraxis â–º Acesta susţine că era să moară din cauza unei perfuzii puse greşit


de Ziarul Vaii Jiului

Ionel Glăvan a povestit pentru Ziarul Văii Jiului că era să moară din cauza unei banale perfuzii, întrucât asistenta respectivă i-ar fi dat drumul să curgă prea repede, deranjată de faptul că ar fi fost trezită din somn.

„Sâmbătă noaptea trebuia să îmi pună o perfuzie. A venit asistenta aceasta, Renata, nu îi ştiu numele de familie, mi-a pus perfuzia dar, deranjată că am chemat-o să-şi facă treaba, a dat drumul la maxim. Era foarte nervoasă şi nu ştiu de ce. După aceea, mi-a venit ameţeală şi am leşinat. Când a văzut că am leşinat, mi-a făcut o injecţie atât de tare în şold, încât mi s-a umplut chilotul de sânge. În tot acest timp, o doamnă infirmieră mă freca cu apă şi cu un prosop ud să-mi revin”, a povestit bărbatul. Ionel Glăvan mai spune că, după cele întâmplate, asistenta respectivă „a plecat ca trăsnetul şi nici nu a mai intrat în salonul în care sunt eu, cu numărul 11” şi nici nu crede că se vor lua măsuri împotriva ei. „Eu am venit aici să mă fac bine, nu să mă ducă acasă cu sicriul din cauza unei asistente. Aşa lipsă de profesionalism ca la acea asistentă nu am văzut”, este de părere bărbatul. În ciuda insistenţelor noastre, managerul spitalului lupenean, dr. Dorel Neamţu, nu a putut fi contactat cu privire la acest subiect. Totuşi, surse din cadrul SML susţin că, într-adevăr, situaţia tensionată în care sunt nevoiţi să lucreze angajaţii le afectează calitatea muncii. „Salariile sunt mici, Neamţu ţipă, taie şi spânzură prin tot spitalul, ameninţă în stânga şi în dreapta, jigneşte şi asistentele, şi infirmierele şi medicii care nu sunt de acord cu el. A pus pe unii şi pe alţii care ţin cu el să-i verifice pe ceilalţi şi nici nu vreţi să ştiţi în ce atmosferă tensionată se lucrează, în ce fel de stres psihic. Asta dăunează calităţii actului medical şi asistentele, din păcate, se răzbună pe pacienţi, că sunt şi ele sătule. Știu că nu este corect, dar nu se pot duce la Neamţu să-l strângă de gât”, au declarat angajaţi ai spitalului.


Comentarii articol (1 )

#1 Daniel15.09.2012,  00:21:37
Controale de la casa de sanatate protectia consumatorului etc, de ex la dentist nu are preturile afisate la usa nu la toate cabinetele de ex cat costa o plomba de cate feluri face cat costa o coroana de cate feluri face ar trebui suntem in secolul 21 deci ne supara asa usor nimeni nu este fericit sincer.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter